ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1934/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la 6

aprilie 2001 P.I. și A.M. au chemat în judecată Municipiul București prin

Primarul General, Consiliul General al Municipiului București, solicitând ca

prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților de a le lăsa

în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat la demisolul

imobilului din București.

Ulterior, prin cererea înregistrată

la 8 mai 2001 reclamantele și-au completat acțiunea chemând în judecată și pe

G.V. și G.F., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2328/18278 din 19 decembrie 1996 încheiat în beneficiul

pârâtului precum și compararea titlurilor de proprietate pe calea acțiunii în

revendicare.

Prin sentința civilă nr. 812 din 4

iunie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost admisă în

parte acțiunea, constatându-se nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la 19 decembrie 1996 cu privire la apartamentul nr.

posesie apartamentul menționat. A fost respinsă cererea de comparare a

titlurilor ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a avut în vedere în esență că apartamentul în litigiu a fost preluat de

stat fără titlu valabil, întrucât autorul reclamantelor se încadra în

prevederile de excepție ale art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind intelectual

profesionist. Deși reclamantele au solicitat restituirea imobilului sub nr.

4961/1996, s-a trecut la vânzarea apartamentului nr. 1 către soții G. S-a

considerat că au fost nesocotite prevederile art. 9 și art. 17 din Legea nr.

112/1995, și deci contractul de vânzare este lovit de nulitate absolută pentru

fraudă la lege. De aceea a fost admisă acțiunea în revendicare, conform art.

480 C. civ. și a celorlalte texte invocate din Legea nr. 112/1995.

Apelurile declarate de municipiul

București prin Primarul General, G.V. și G.F. împotriva acestei hotărâri au

fost admise prin decizia nr. 463 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă, prin care a fost schimbată în tot sentința,

fiind respinsă acțiunea completată și precizată de reclamanți, ca neîntemeiată.

S-a reținut că autorul reclamantelor

a fost proprietarul a 11 apartamente ce erau închiriate și în acest caz s-a

considerat că erau incidente prevederile art. I pct. 2 din Decretul nr.

92/1950.

În această situație s-a hotărât că

imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil. S-a avut în vedere că și

contractul de vânzare-cumpărare în litigiu s-a încheiat cu respectarea

prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 112/1995, iar moștenitorii care nu

locuiau în apartament nu erau îndreptățiți la restituirea în natură, ci numai

la despăgubiri.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamantele au declarat recursul de față, susținând că în mod greșit instanța

de apel a apreciat că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut

cu respectarea strictă a dispozițiilor Decretului-lege nr. 92/1950. Cu privire

la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare se arată în

motivarea recursului că actul a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art.

9, art. 14 și art. 17 din Legea nr. 112/1995, pârâții fiind dobânditori de

rea-credință.

Hotărârea dată în apel este

criticată și pentru că rejudecând pricina în fond instanța a omis să se

pronunțe asupra capătului de cerere privind revendicarea, mai exact nu a

procedat la compararea titlurilor de proprietate deținute de părțile din

proces.

Recursul de față urmează a fi admis,

însă nu pentru motivele redate, ci în raport de considerentele ce urmează:

Așa cum rezultă și din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului acțiunea a fost înregistrată la instanță la

data de 6 aprilie 2001, fiind completată la 8 mai 2001.

Acțiunea este întemeiată pe

prevederile art. 480 C. civ., text menționat în finalul ambelor cereri, fiind

intitulată în mod repetat ca acțiune în revendicare făcându-se unele referiri

și la anumite prevederi din Legea nr. 112/1995.

La data de 14 februarie 2001, deci

înainte de promovarea acțiunii, a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 privind

regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie

1945–22 decembrie 1989.

Această lege are o aplicare generală

în materia reparării daunelor produse prin preluarea abuzivă a bunurilor

imobile, pentru că art. 2 acoperă sfera tuturor modalităților de preluare

abuzivă a imobilelor.

Astfel, art. 2 alin. (1) lit. h) din

Legea nr. 10/2001 prevede că fac obiectul legii și orice alte imobile preluate

fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data

preluării, precum și cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziție

ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.

Ca atare, o dată cu intrarea în

vigoare a acestei legi, pentru toate imobilele care intră sub incidența ei,

persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii, inclusiv restituirea în

natură, cum este cazul în speță, numai în condițiile legii speciale.

Tot astfel, împrejurarea că persoana

îndreptățită a transmis deținătorului imobilului o notificare, la care nu a

primit răspuns, sau nu a stăruit în îndeplinirea procedurii speciale prealabile

reglementată prin art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001 nu justifică admisibilitatea

acțiunii în revendicare fondată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ.

introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții, urmează a se

reține că acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, împreună cu varianta

solicitată de comparare a titlurilor este inadmisibilă, urmând ca recursul de

față să fie admis numai în acest sens, dispunându-se respingerea cererii în

condițiile arătate și nu ca nefondată.

În aceste condiții, urmează a fi

menținută soluția de respingere a cererii având ca obiect constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul General

al Municipiului București și pârâții G.V. și G.F., întrucât sunt corecte cele

avute în vedere de instanța de apel și pe de altă parte pentru că în raport de

respingerea cererii principale ca inadmisibilă, nu mai este posibilă admiterea

celeilalte cereri.

Așa fiind, recursul de față urmează

a fi admis și a se modifica decizia recurată numai în sensul respingerii

acțiunii în revendicare ca inadmisibilă, cu menținerea celorlalte dispoziții

ale hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantele A.M. și P.I.I. împotriva deciziei civile nr. 463/A din 14

noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Modifică decizia atacată în sensul

respingerii acțiunii ca inadmisibilă (și nu ca neîntemeiată).

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 11 martie 2005.