ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1934/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la 6 aprilie 2001 P.I. și A.M. au chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General, Consiliul General al Municipiului București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat la demisolul imobilului din București. Ulterior, prin cererea înregistrată la 8 mai 2001 reclamantele și-au completat acțiunea chemând în judecată și pe G.V. și G.F., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2328/18278 din 19 decembrie 1996 încheiat în beneficiul pârâtului precum și compararea titlurilor de proprietate pe calea acțiunii în revendicare.

Prin sentința civilă nr. 812 din 4 iunie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a fost admisă în parte acțiunea, constatându-se nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 19 decembrie 1996 cu privire la apartamentul nr. 1. Au fost obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie apartamentul menționat. A fost respinsă cererea de comparare a titlurilor ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere în esență că apartamentul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil, întrucât autorul reclamantelor se încadra în prevederile de excepție ale art. II din Decretul nr. 92/1950, fiind intelectual profesionist.

Deși reclamantele au solicitat restituirea imobilului sub nr. 4961/1996, s-a trecut la vânzarea apartamentului nr. 1 către soții G. S-a considerat că au fost nesocotite prevederile art. 9 și art. 17 din Legea nr. 112/1995, și deci contractul de vânzare este lovit de nulitate absolută pentru fraudă la lege. De aceea a fost admisă acțiunea în revendicare, conform art. 480 C. civ. și a celorlalte texte invocate din Legea nr. 112/1995. Apelurile declarate de municipiul București prin Primarul General, G.V. și G.F. împotriva acestei hotărâri au fost admise prin decizia nr. 463 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin care a fost schimbată în tot sentința, fiind respinsă acțiunea completată și precizată de reclamanți, ca neîntemeiată.

S-a reținut că autorul reclamantelor a fost proprietarul a 11 apartamente ce erau închiriate și în acest caz s-a considerat că erau incidente prevederile art. I pct. 2 din Decretul nr. 92/1950. În această situație s-a hotărât că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil. S-a avut în vedere că și contractul de vânzare-cumpărare în litigiu s-a încheiat cu respectarea prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 112/1995, iar moștenitorii care nu locuiau în apartament nu erau îndreptățiți la restituirea în natură, ci numai la despăgubiri. Împotriva acestei hotărâri, reclamantele au declarat recursul de față, susținând că în mod greșit instanța de apel a apreciat că preluarea imobilului în litigiu de către stat s-a făcut cu respectarea strictă a dispozițiilor Decretului-lege nr. 92/1950.

Cu privire la constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare se arată în motivarea recursului că actul a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 9, art. 14 și art. 17 din Legea nr. 112/1995, pârâții fiind dobânditori de rea-credință. Hotărârea dată în apel este criticată și pentru că rejudecând pricina în fond instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind revendicarea, mai exact nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate deținute de părțile din proces.

Recursul de față urmează a fi admis, însă nu pentru motivele redate, ci în raport de considerentele ce urmează: Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului acțiunea a fost înregistrată la instanță la data de 6 aprilie 2001, fiind completată la 8 mai 2001. Acțiunea este întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., text menționat în finalul ambelor cereri, fiind intitulată în mod repetat ca acțiune în revendicare făcându-se unele referiri și la anumite prevederi din Legea nr. 112/1995. La data de 14 februarie 2001, deci înainte de promovarea acțiunii, a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. Această lege are o aplicare generală în materia reparării daunelor produse prin preluarea abuzivă a bunurilor imobile, pentru că art. 2 acoperă sfera tuturor modalităților de preluare abuzivă a imobilelor.

Astfel, art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001 prevede că fac obiectul legii și orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal, prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat. Ca atare, o dată cu intrarea în vigoare a acestei legi, pentru toate imobilele care intră sub incidența ei, persoanele îndreptățite pot obține măsuri reparatorii, inclusiv restituirea în natură, cum este cazul în speță, numai în condițiile legii speciale. Tot astfel, împrejurarea că persoana îndreptățită a transmis deținătorului imobilului o notificare, la care nu a primit răspuns, sau nu a stăruit în îndeplinirea procedurii speciale prealabile reglementată prin art. 21 și urm. din Legea nr. 10/2001 nu justifică admisibilitatea acțiunii în revendicare fondată pe dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ.

introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, urmează a se reține că acțiunea în revendicare formulată de reclamantă, împreună cu varianta solicitată de comparare a titlurilor este inadmisibilă, urmând ca recursul de față să fie admis numai în acest sens, dispunându-se respingerea cererii în condițiile arătate și nu ca nefondată. În aceste condiții, urmează a fi menținută soluția de respingere a cererii având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între Consiliul General al Municipiului București și pârâții G.V. și G.F., întrucât sunt corecte cele avute în vedere de instanța de apel și pe de altă parte pentru că în raport de respingerea cererii principale ca inadmisibilă, nu mai este posibilă admiterea celeilalte cereri.

Așa fiind, recursul de față urmează a fi admis și a se modifica decizia recurată numai în sensul respingerii acțiunii în revendicare ca inadmisibilă, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele A.M. și P.I.I. împotriva deciziei civile nr. 463/A din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Modifică decizia atacată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă (și nu ca neîntemeiată). Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2005.