ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 555/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea înregistrată sub nr. 88 din 8 ianuarie 2001 la Judecătoria sectorului 2 București reclamanții I.G., C.S.I. și K.L. au chemat în judecată pe pârâții T.I. și T.L.G. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia la data de 30 septembrie 1996 cu S.C. F. S.A. București și să fie obligați să le lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat în București. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pârâții au cumpărat apartamentul în litigiu deși imobilul nu a intrat în patrimoniul Statului Român în temeiul unui titlu valabil și ca atare nu putea fi înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 3514 din 19 martie 2001 a declinat în temeiul art. 2 lit. b) C. proc. civ., competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București. La data de 4 iunie 2001 reclamanții și-au completat acțiunea în sensul că au chemat în judecată și Consiliul General al Municipiului București. În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 279 din 12 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs Consiliul General al Municipiului București solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și susținând că: 1. greșit s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare întrucât la momentul încheierii actului juridic nu se pronunțase hotărâre judecătorească definitivă prin care să se stabilească nevalabilitatea titlului Statului asupra imobilului în litigiu; 2. la încheierea actului juridic au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995; atât vânzătorul cât și cumpărătorul au fost de bună credință. Împotriva aceleiași decizii au declarat recurs și pârâții T.I. și T.L.G. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență că au încheiat contractul de vânzare cumpărare cu bună credință, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

CURTEA urmează să admită ambele recursuri ca fondate pentru următoarele considerente: La data de 30 septembrie 1996 între S.C. F. S.A., în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului București și pârâții T.L.G. și T.I. s-a încheiat, în baza Legii nr. 112/1995 contractul de vânzare cumpărare a apartamentului nr. 1 situat în București. Acțiunea în revendicare formulată de reclamanta I.G. a fost soluționată într-un litigiu separat, prin sentința civilă nr. 6704 din 11 mai 1999 a Judecătoriei sectorului 2 București, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C. F. S.A. care au fost obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie cota de ½ din imobilul situat în București, mai puțin apartamentul deținut de pârâții T.L.G.

și T.I. Prin aceeași sentință s-a luat act că reclamanta I.G. a renunțat la judecată față de pârâții-cumpărători. Acțiunea în revendicare formulată de reclamanții C.I. și K.L. a fost soluționată de asemenea într-un litigiu separat, prin sentința civilă nr. 12831 din 30 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă prin decizia civilă nr. 981/2000 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și S.C. F. S.A. care au fost obligați să le lase în deplină proprietate și posesie cota de ½ din imobilul situat în București. Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinații de locuințe trecute în proprietatea statului, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente.

Excepții de la posibilitatea de vânzare-cumpărare s-au prevăzut la art. 9 alin. (6) și la art. 10 astfel: - art. 9 alin. (6): „Fac excepții de la prevederile alin. (1) chiriașii titulari sau membrii familiei lor, soț, soție, copii minori, care au dobândit sau înstrăinat locuința o proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu”. - art. 10: „Sunt exceptate de la vânzare apartamentele care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de dotări speciale, cum sunt: piscină, saună, seră, cramă, bar, videotecă sau cameră frigorifică”. Sunt, de asemenea, exceptate de la vânzare locuințele care au avut destinația de case de oaspeți, de protocol, cele declarate monumente istorice și din patrimoniul național precum și cele folosite ca reședințe pentru foștii și actualii demnitari.

Conform art. 11 din Legea nr. 112/1995 „Actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (6) și ale art. 10 sunt lovite de nulitate absolută”. În speță, reclamanții nu au făcut dovada că pârâții persoane fizice au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (6) și alte art. 10 din Legea nr. 10/1995 pentru a se constata nulitatea absolută a actului juridic. Când obiectul contractului de înstrăinare constă într-un bun care nu aparține vânzătorului, bunul este sustras prerogativei de dispoziție a acestuia. Recunoașterea efectului translativ de proprietate al unui asemenea act contravine principiului nemo plus iuris ad allium transferre potest qnam ipse habet.

Totuși, nu în toate cazurile este recunoscută eficiența distinctivă a acestui principiu. În conflictul de interese legitime dintre adevăratul proprietar și subdobânditorul de bună credință al bunului său imobil, a fost preferat acesta din urmă. Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună – credință a fost impusă de asigurarea securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice concretizate în principiul error communis facit jus. În speță, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare nu se constatase prin hotărâre judecătorească definitivă că bunul imobil înstrăinat a intrat în patrimoniul Statului Român fără titlu. Față de considerentele menționate CURTEA va admite recursurile, va casa decizia curții de apel și va respinge apelul declarat împotriva sentinței judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții T.I. și T.L.G. și de Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 279/A din 12 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă pe care o casează. Respinge apelul declarat de reclamanții I.G., C.I.I. și K.L. împotriva sentinței nr. 28 din 14 ianuarie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă pe care o păstrează. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2004.