ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 555/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

Prin cererea înregistrată sub nr. 88 din 8

ianuarie 2001 la Judecătoria sectorului 2 București reclamanții I.G., C.S.I. și

K.L. au chemat în judecată pe pârâții T.I. și T.L.G. solicitând să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de aceștia la

data de 30 septembrie 1996 cu S.C. F. S.A. București și să fie obligați să le

lase în deplină proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat în București.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că

pârâții au cumpărat apartamentul în litigiu deși imobilul nu a intrat în

patrimoniul Statului Român în temeiul unui titlu valabil și ca atare nu putea

fi înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Judecătoria sectorului 2 București, prin

sentința civilă nr. 3514 din 19 martie 2001 a declinat în temeiul art. 2 lit. b)

C. proc. civ., competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului

București.

La data de 4 iunie 2001 reclamanții și-au

completat acțiunea în sensul că au chemat în judecată și Consiliul General al

Municipiului București.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 279

din 12 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat

recurs Consiliul General al Municipiului București solicitând casarea în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând că: 1. greșit s-a constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare întrucât la momentul

încheierii actului juridic nu se pronunțase hotărâre judecătorească definitivă

prin care să se stabilească nevalabilitatea titlului Statului asupra imobilului

în litigiu; 2. la încheierea actului juridic au fost respectate dispozițiile

Legii nr. 112/1995; atât vânzătorul cât și cumpărătorul au fost de bună

credință.

Împotriva aceleiași decizii au declarat recurs

și pârâții T.I. și T.L.G. solicitând casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând în esență că au încheiat contractul de vânzare

cumpărare cu bună credință, cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

CURTEA urmează să admită ambele recursuri ca

fondate pentru următoarele considerente:

La data de 30 septembrie 1996 între S.C. F. S.A.,

în calitate de reprezentant al Primăriei Municipiului București și pârâții T.L.G.

și T.I. s-a încheiat, în baza Legii nr. 112/1995 contractul de vânzare

cumpărare a apartamentului nr. 1 situat în București.

Acțiunea în revendicare formulată de reclamanta I.G.

a fost soluționată într-un litigiu separat, prin sentința civilă nr. 6704 din

11 mai 1999 a Judecătoriei sectorului 2 București, în contradictoriu cu pârâții

Consiliul General al Municipiului București și S.C. F. S.A. care au fost

obligați să-i lase în deplină proprietate și posesie cota de ½ din

imobilul situat în București, mai puțin apartamentul deținut de pârâții T.L.G.

și T.I. Prin aceeași sentință s-a luat act că reclamanta I.G. a renunțat la

judecată față de pârâții-cumpărători.

Acțiunea în revendicare formulată de reclamanții

C.I. și K.L. a fost soluționată de asemenea într-un litigiu separat, prin

sentința civilă nr. 12831 din 30 septembrie 1999 a Judecătoriei sectorului 2

București, definitivă prin decizia civilă nr. 981/2000 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâții Consiliul General

al Municipiului București și S.C. F. S.A. care au fost obligați să le lase în

deplină proprietate și posesie cota de ½ din imobilul situat în București.

Conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinații de

locuințe trecute în proprietatea statului, chiriașii titulari de contract ai

apartamentelor ce nu se restituie în natură foștilor proprietari sau

moștenitorilor acestora pot opta pentru cumpărarea acestor apartamente.

Excepții de la posibilitatea de

vânzare-cumpărare s-au prevăzut la art. 9 alin. (6) și la art. 10 astfel:

- art. 9 alin. (6): „Fac excepții de la

prevederile alin. (1) chiriașii titulari sau membrii familiei lor, soț, soție,

copii minori, care au dobândit sau înstrăinat locuința o proprietate personală

după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu”.

- art. 10: „Sunt exceptate de la vânzare

apartamentele care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de dotări

speciale, cum sunt: piscină, saună, seră, cramă, bar, videotecă sau cameră

frigorifică”.

Sunt, de asemenea, exceptate de la vânzare

locuințele care au avut destinația de case de oaspeți, de protocol, cele

declarate monumente istorice și din patrimoniul național precum și cele

folosite ca reședințe pentru foștii și actualii demnitari.

Conform art. 11 din Legea nr. 112/1995 „Actele

juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (6)

și ale art. 10 sunt lovite de nulitate absolută”.

În speță, reclamanții nu au făcut dovada că

pârâții persoane fizice au încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu

încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (6) și alte art. 10 din Legea nr. 10/1995

pentru a se constata nulitatea absolută a actului juridic.

Când obiectul contractului de înstrăinare constă

într-un bun care nu aparține vânzătorului, bunul este sustras prerogativei de

dispoziție a acestuia. Recunoașterea efectului translativ de proprietate al

unui asemenea act contravine principiului nemo plus iuris ad allium transferre

potest qnam ipse habet.

Totuși, nu în toate cazurile este recunoscută eficiența distinctivă a

acestui principiu. În conflictul de interese legitime dintre adevăratul

proprietar și subdobânditorul de bună credință al bunului său imobil, a fost

preferat acesta din urmă. Recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului

de bună – credință a fost impusă de asigurarea securității circuitului civil și

a stabilității raporturilor juridice concretizate în principiul error communis

facit jus.

În speță, la data încheierii contractului de

vânzare cumpărare nu se constatase prin hotărâre judecătorească definitivă că

bunul imobil înstrăinat a intrat în patrimoniul Statului Român fără titlu.

Față de considerentele menționate CURTEA va

admite recursurile, va casa decizia curții de apel și va respinge apelul

declarat împotriva sentinței judecătoriei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de pârâții T.I. și T.L.G.

și de Consiliul General al Municipiului București prin Primarul General

împotriva deciziei nr. 279/A din 12 iunie 2002 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă pe care o casează.

Respinge apelul declarat de reclamanții I.G., C.I.I.

și K.L. împotriva sentinței nr. 28 din 14 ianuarie 2002 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă pe care o păstrează.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 ianuarie 2004.