ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1618/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 365 din 17

septembrie 2002, Tribunalul Prahova a respins, ca neîntemeiată, cererea de

revizuire formulată de condamnatul G.D. privind sentința penală nr. 168 din 17

aprilie 2002 a Tribunalului Prahova (rămasă definitivă prin decizia penală nr.

303 din 1 iulie 2002 a Curții de Apel Ploiești), prin care a fost condamnat la

5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen.

În motivarea cererii sale,

revizuientul a arătat că nu a comis infracțiunea de tâlhărie reținută în

sarcina sa și are posibilitatea să dovedească această situație cu martori.

Tribunalul

Prahova a reținut că motivul invocat de condamnat nu se încadrează în

dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., deoarece nu au fost invocate fapte

sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la data soluționării cauzei în

fond.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel condamnatul G.D. că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie și poate să dovedească această situație cu martori.

S-a solicitat admiterea apelului,

desființarea hotărârii atacate și pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Prin decizia penală nr. 506 din 18

noiembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat apelul declarat

de condamnat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs condamnatul G.D., susținând că nu a comis infracțiunea de tâlhărie

reținută în sarcina sa și poate dovedi cele afirmate prin declarațiile unor

martori, fapt pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor

și pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Recursul declarat nu este fondat.

Deoarece, revizuirea este o cale

extraordinară de atac, legiuitorul a limitat în dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., situațiile în care se poate declanșa acest remediu procesual și care are

drept scop înlăturarea erorilor judiciare prin reexaminarea hotărârilor

judecătorești definitive.

Se constată că, în mod corect, cele

două instanțe au reținut că în cererea de revizuire condamnatul nu a invocat

nici un fapt sau o împrejurare nouă, ci s-a referit la aceleași apărări care au

fost și înlăturate de prima instanță și instanța de control judiciar, atunci

când au motivat temeinic reținerea vinovăției acestuia la comiterea faptei

pentru care a fost condamnat definitiv.

Pentru aceste considerente, în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează ca recursul

declarat de condamnatul revizuient G.D. să fie respins, ca nefondat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., urmează ca recurentul condamnat să fie obligat la plata

cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul revizuient G.D. împotriva deciziei penale nr. 506 din

18 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă

pe recurentul condamnat la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 150.000 lei, reprezentând onorariul de avocat

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 martie 2003.