ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2195/2003

Deliberând asupra cauzei penale de

față;

Din actele dosarului rezultă

următoarele:

Prin sentința nr. 230,  pronunțată

la data de 6 iunie 2002, în dosarul penal nr. 71/2002, Tribunalul Botoșani a

condamnat pe inculpatul U.R.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen.,

la pedeapsa de un an închisoare. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C.

pen.

S-a reținut reținerea de 24 ore, 25

mai 2002.

S-a constatat că partea vătămată H.D.M.

nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut în fapt că inculpatul, în noaptea de 24 mai 2000, în

jurul orei 1,00, după ce a strigat-o pe partea vătămată pentru a-i capta

atenția, nereușind i-a smuls geanta de pe umăr și a fugit cu ea. Partea vătămată

s-a dezechilibrat, a strigat și cei din jur l-au imobilizat pe inculpat, care

aruncase pe jos geanta după ce fugise.

Probele administrate: declarațiile

martorilor, declarația părții vătămate au confirmat recunoașterea inculpatului.

Acesta a fost sincer și a regretat în mod deosebit atitudinea avută și pe care

nu și-o poate explica. În declarația sa, inculpatul a arătat că era într-o

stare de depresie puternică și după consumarea de alcool, atunci când a făcut

ceva absolut accidental și nespecific în viața sa.

Statul de student, comportarea

anterioară și ulterioară ireproșabilă, regretul deosebit, au determinat

instanța care a constatat că s-a comis o infracțiune de tâlhărie, dar într-o

formă foarte ușoară, să aplice cea mai mică pedeapsă legal pronunțată prin

reținerea de circumstanțe atenuante și prin darea acestora efectului juridic

maxim.

Curtea de Apel Suceava, secția

penală, prin decizia nr. 302, pronunțată la 16 septembrie 2002, în dosarul nr. 3519/2002,

a respins ca nefondat apelul inculpatului, obligându-l la 300.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii

inculpatul, în termen legal a declarat recurs, invocând ca motiv de casare

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv

greșita condamnare pentru o infracțiune ale căror elemente constitutive nu erau

întrunite, lipsind intenția.

Recurentul a solicitat achitarea în

baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen.

Examinând hotărârea atacată și

sentința de condamnare în raport de motivul invocat și de probe, Curtea

constată că recursul este nefondat.

Infracțiunea de tâlhărie este furtul

(respectiv luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără

consimțământul acestuia în scopul de a și-l însuși pe nedrept) săvârșit prin

întrebuințare de violențe sau urmat de acestea pentru asigurarea scăpării, a

păstrării bunului sustras.

Din declarațiile părții vătămate, a

inculpatului și ale martorilor L.R., R.P.D., U.A.C., T.M.I., instanța a reținut

corect desfășurarea evenimentelor.

Acestea au cuprins deposedare,

violență și însușirea poșetei părții vătămate, elemente ce constituie

conținutul infracțiunii de tâlhărie.

Scopul însușirii a fost atins,

intenția însușirii s-a manifestat prin gestul făcut, mobilul însușirii

neinteresând existența infracțiunii ci, eventual aprecierea cuantumului

pedepsei.

Mobilul, posibil să nu fi avut o

reprezentare clară în conștiința inculpatului, dar aceasta nu e motiv de a

considera lipsă un element constitutiv, mobilul neavând acest caracter, iar

latura subiectivă fiind evidentă.

Odată reținută săvârșirea unei

infracțiuni de tâlhărie, chiar și în cea mai simplă și atipică formă a sa, nu

se poate considera că fapta este lipsită de pericolul social specific

săvârșirii unei infracțiuni.

Toate împrejurările de fapt și

personale au fost avute în vedere de instanțe, în mod corect s-au reținut

circumstanțe atenuante și s-a redus pedeapsa aplicată la minim, nerămânând vreo

posibilitate neluată în seamă, astfel încât inculpatului nu-i rămâne decât să

accepte consecința rătăcirii sale și să profite de șansa oferită de o pedeapsă

redusă, de a-și continua studiile și în general procesul de instrucție.

Pentru considerentele arătate,

Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 191 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul U.R.C. împotriva deciziei penale nr. 302 din 16

septembrie 2002 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

de o zi din 25 mai 2002.

Obligă recurentul la 1.100.000 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 mai 2003.