ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 796/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 796/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia
nr.796 Dosar
nr.1920/2002
S-a
luat în examinare recursul declarat de inculpatul I.P.E. împotriva deciziei
penale nr.139 din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
S-a
prezentat inculpatul, arestat, asistat de avocat B.A., apărător din oficiu.
Au lipsit intimatele părțile civile , pentru apărarea cărora s-a
prezentat avocat B.F., apărător ales .
Procedura
de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul
inculpatului a solicitat admiterea recursului ,casarea hotărârilor și, pe fond,
reducerea pedepsei.
Apărătorul
ales al părților civile a lăsat soluția la aprecierea instanței .
Procurorul
a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul,
în ultimul cuvânt, a declarat că regretă fapta și a solicitat reducerea
pedepsei.
C
U R T E A
Asupra
recursului de față;
In
baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Tribunalul
Timiș ,Secția penală , prin sentința nr.4 din 11 ianuarie 2002, a condamnat pe
inculpatul I.P.E. la pedeapsa detenției pe viață, pentru comiterea
infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art.174-176
lit.d Cod penal la 18 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie
prevăzută de art.211 al.1 Cod penal și la 2 ani închisoare pentru comiterea
infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În
baza art.33 lit.a și 34 lit.a din Codul penal s-a aplicat pedeapsa detențiunii
pe viață .
Instanța
a menținut starea de arest și a dedus din pedeapsa stabilită durata arestării
preventive de la 6 ianuarie 1999 la zi.
În
baza art.14 Cod penal art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil a
obligat pe inculpat să plătească părților civile S.M.O. și O.A. 123.562 Euro
despăgubiri materiale și câte153.387 Euro daune morale.
A
dispus restituirea către partea civilă S.M.O. a următoarelor bunuri : carte de
identitate, permis de conducere, cartelă telefonică, autoturismul BMW 3181 cu
număr de înmatriculare M-AX-1008, cheia originală cu telecomandă, bunuri ce au
aparținut victimei S.O., bunuri aflate în custodia Procuraturii Munchen
–Germania.
A
dispus anularea înscrisului fals – numit Fișă de cazare nr.00737 cu antetul
„Hotel București” .
Inculpatul
a fost obligat să plătească 14.000.000 lei cheltuieli judiciare părților civile
,10.000.000 lei cheltuieli judiciare statului și 400.000 lei Institutului de
Medicină Legală Timișoara.
Pentru
a hotărî astfel , instanța a reținut, în fapt, că, în ziua de 7 aprilie 2001
având suma de 500 mărci și viză de ședere în Germania pentru perioada 28
martie-25 iunie 2001 a plecat împreună cu numitul S.E. persoană cu dublă
cetățenie, româno-germană , ieșind prin vama Nădlag cu autoturismul VW cu nr. de
înmatriculare AO-XN-97 proprietatea martorului. După o oprire la niște
cunoștințe în Austria, în seara de 8 aprilie 2001 , cei doi au ajuns în
localitatea Toging din Landul Bavaria, la domiciliul lui S.E. .Acesta l-a
transportat pe inculpat a doua zi la gara din localitatea Muldorf de unde la
orele 12,oo a luat trenul până în orașul Munchen. Intenționând să cumpere bilet
de tren până la Frankfurt, a constatat că suma de bani pe care o mai avea era
insuficientă astfel că a dat mai multe telefoane – de la telefoanele publice
din gară , sunând pe R.G. persoană la care trebuia să ajungă. Nu a reușit
să-l contacteze pe protectorul său așa încât a fost nevoit să stea în gara din
Munchen până în ziua de 11.04.2001.
În
seara de 11 aprilie 2001 după orele 20,oo , victima S.O. , în vârstă de 18 ani
, a condus-o pe prietena sa B.A. la gara din Munchen de unde aceasta urma să
plece înspre Paris. Tânăra era însoțită de prietena sa E.P. , iar deplasarea
la gară s-a făcut cu autoturismul condus de victima S.O., marca BMW 3181 cu nr.de
înmatriculare M-AX-1008 aparținând tatălui său O.S.M.
În
jurul orelor 20,45 , cei trei au cumpărat bilete de tren , după care victima
și-a condus prietena la tren iar apoi a ieșit din gară și s-a îndreptat înspre
parcarea unde și-a lăsat autoturismul. Inculpatul i-a văzut pe cei trei în
gară iar în momentul când victima se întorcea la mașină a abordat-o cerându-i
să-l ajute cu 50 mărci dar a fost refuzat. Inculpatul a urmărit victima în
parcare și deschizând portiera din față,dreapta a urcat, a scos din haină un
cuțit cerându-i victimei să pornească mașina. Sub amenințarea cuțitului,
victima a condus autoturismul până într-o parcare la marginea Munchenului unde
inculpatul i-a cerut să oprească și să-i dea banii pe care îi avea.
În
timp ce căuta bani în haină , crezând că atenția inculpatului a scăzut, victima
și-a desfăcut centura și a deschis portiera cu intenția să fugă. Sesizând
intenția victimei,inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri de cuțit în zona
gâtului. Victima a ridicat mâinile pentru a se apăra, fiindu-i provocate răni
în palmă. În lupta care a avut loc inculpatul s-a tăiat la mâna stângă și a
fost tăiat parasolarul stânga față al autoturismului. Prin rănile profunde de
la gât victima a pierdut masiv sânge și a decedat . Inculpatul a deschis
capota de la portbagaj, a introdus victima în portbagaj , după care a urcat la
volan și a pornit înspre casă.
Între
localitățile Weyarn și Sturzeham din județul Miesbach , a abandonat cadavrul la
marginea drumului, iar apoi a trecut frontiera în Austria unde a oprit de două
ori pentru a alimenta, ocazie cu care a aruncat cuțitul și hainele cu care era
îmbrăcat, păstrându –și numai o geacă cu elemente geometrice de culoare
alb-negru , inscripționată Pistons Detroit. Într-o haină aparținând victimei a
găsit 100 DM , cartea de identitate a victimei, permisul de conducere,
certificatul de înmatriculare a autoturismului, un telefon celular marca
„Siemens C 35” și un compact –disc de mașină.
Din
Austria a intrat în Ungaria țară pe care a străbătut-o în viteză astfel că la
12.04.2001 în jurul orelor 8,oo a ajuns la punctul de frontieră Cenad și a
intrat în România unde întâlnindu-l pe martorul S.I. i-a relatat că a cumpărat
autoturismul cu 20.000 DM urmând să mai achite un rest de 6000 DM.
În
dimineața de 12.04.2001 la orele 6
10
numita V.E. a găsit pe șoseaua
de stat 2073 Weyarn-Miesbach cadavrul victimei. La data de 20.04.2001 O.A. a
anunțat la Poliția din Munchen că fiul său S.O. a dispărut după ce a condus-o
la gară pe prietena sa. Din verificarea fotografiilor persoanelor dispărute,
organele judiciare au constatat că victima este S.O.
După
intrarea în România în ziua de 12.04.2001, și pânăîn ziua de 27 aprilie 2001 ,
inculpatul a locuit la martorul P.C. în comuna Varias și la martorul T.A. în
comuna Ignești, județul Arad.In acest timp a urmărit programele de știri ale
televiziunilor germane și a aflat că este suspectat pentru omorul comis.
La
data de 28 aprilie 2001 , inculpatul s-a deplasat la Baia Mare, unde s-a
cazat la Hotelul „B” completând fișa de cazare cu datele personale ale victimei.
Recepționera H.A. cunoscând din emisiunile de televiziune și presă despre crima
din Germania, și-a dat seama că are în față pe autorul omorului și l-a
denunțat astfel că organele de poliție sosite la hotel l-au reținut.
Potrivit
raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în baza art.117 Cod
procedură penală inculpatul a avut discernământ la data săvârșirii omorului.
Impotriva
acestei sentințe inculpatul a declarat apel, în termen legal, criticând-o
pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, solicitând ca prin
admiterea apelului și desființarea hotărârii , în locul detențiunii pe viață
să i se aplice o pedeapsă mai mică.
Prin
decizia nr.139/A din 9 aprilie 2002, Curtea de Apel Timișoara, Secția penală, a
respins apelul declarat de inculpat, apreciind că în raport de gravitatea
infracțiunii de omor deosebit de grav săvârșită, de scopul josnic, pedeapsa
aplicată corespunde tuturor criteriilor de individualizare, prevăzute de art.72
din Codul penal.
Prin
memoriul trimis din penitenciar ,a formulat recurs, în termen legal, prin care
a reiterat motivele din apel și a solicitat casarea hotărârilor și reducerea
pedepsei.
Examinând
decizia în raport de cazul de casare invocat, prevăzut de art.385
9
pct.14
Cod procedură penală , Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului
din dosarul cauzei, că acesta este fondat, urmând a fi admis.
Astfel,
potrivit definiției înscrise în articolul 52 din Codul penal român actual
pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului.
Pedeapsa
se aplică în scopul prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni atât de condamnat,
cât și de către ceilalți destinatari ai legii penale.
Printre
alte funcții pedeapsa în cazul pedepselor privative de libertate are și funcția
de eliminare pe viață ( în ipoteza detențiunii pe viață) fie eliminarea
temporară din mediul social deschis în cazul închisorii pe timp limitat.
Pedeapsa
detențiunii pe viață introdusă în Codul penal prin art.1 din Decretul Lege nr.6
din 7 ianuarie 1990 prin înlocuirea pedepsei cu moartea este cea mai aspră
dintre sancțiunile legale din legislația română, constând în lipsirea de
libertate și izolarea condamnatului într-un spațiu penitenciar special.
Criteriile
generale de individualizare sunt potrivit art.72 alin.1 Cod penal :
dispozițiile părții generale a Codului penal , limitele de pedeapsă fixate în
partea specială , gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana
făptuitorului, împrejurarea care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Revenind
la cauza dedusă recursului se constată că la individualizarea judiciară a
pedepselor, instanțele au invocat pericolul social ridicat al inculpatului,
pericolul ridicat și deosebit de grav al faptelor comise și scopul josnic
urmărit de inculpat, prejudiciul material și moral.
Este
de necontestat că suprimarea vieții unei persoane este o faptă deosebit de
gravă și se impune reprimarea unor asemenea fapte prin pedepse exemplare.
Este
tot atât de adevărat că cel care săvârșește o asemenea faptă este o ființă umană,
a cărei particularități înnăscute sunt modelate de modul de existență cu
determinările sale economice, socio-culturale și socio-afective.
Inculpatul
a avut neșansa ca de mic copil el și mama sa să fie părăsiți de tată , iar mai
apoi la vârsta de 8 ani să rămână orfan, când mama a murit înecată. Crescut de
bunici a absolvit doar 8 clase, după care ajutat de un cetățean german R.G. din
Frankfurt s-a ocupat de comercializarea unor bunuri aduse din Germania.
În
momentul săvârșirii infracțiunii inculpatul nu avea suficienți bani pentru a
putea cumpăra bilet de tren până la Frankfurt unde să-l caute pe protectorul
său R.G. A apelat la victimă care i-a refuzat cererea de ajutor, a solicitat
de la victimă 50 DM. In acel moment i-a venit ideea de a tâlhări victima și a
urmărit-o, a urcat în mașina victimei și amenințând-o cu cuțitul i-a cerut
bani. Victima a căutat prin buzunare dar a avut ideea de a fugi, moment în care
inculpatul observând intenția victimei a lovit-o cu cuțitul și s-a luptat cu
victima .
Având
în vedere că inculpatul nu a mai săvârșit fapte penale , ținând seama de
condițiile în care a avut loc uciderea victimei, Curtea apreciază că nu se
impune aplicarea pedepsei detențiunii pe viață .
Detențiunea
pe viață este o sancțiune excepțională, aplicarea ei fiind justificată spre
exemplu dacă săvârșirea omorului s-a făcut prin acte de cruzime deosebită sau
prin folosirea unor mijloace de mare pericol și ținând seama de pericolul
social deosebit al infractorului, persoană deosebit de violentă, persoană cu
antecedente grave,etc.
Urmează
ca recursul să fie admis, hotărârile casate în baza art.385
15
pct.2
lit.d Cod procedură penală și rejudecând cauza pedeapsa detențiunii pe viață să
fie schimbată în pedeapsa de 23 ani închisoare și pedeapsa complementară a
interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal.
Pedeapsa
astfel stabilită urmează a fi contopită conform dispozitivului deciziei iar
pedeapsa rezultantă de 23 ani închisoare să fie sporită cu 2 ani în final 25
ani închisoare.
În
temeiul art.385
17
al.4 raportat la art.383 al.2 Cod procedură penală
se va deduce din pedeapsă durata arestării de la 30 aprilie 2001 la pronunțare.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
IN NUMELE
LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de inculpatul I.P.E
.
împotriva
deciziei penale nr.139 din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara.
Casează decizia atacată și sentința penală nr.6 din 11 ianuarie
2002 a Tribunalului Timiș numai cu privire la individualizarea pedepsei
aplicate pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art.174, 176
lit.d Cod penal.
Înlătură art.34 lit.a Cod penal și repune pedepsele în
individualitatea lor, după cum urmează:
- detențiune pe viață pentru infracțiunea prevăzută de
art.174,176 și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal
pe timp de 8 ani.lit.d Cod penal;
- 18 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.211
alin.1 Cod penal;
- 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.290 Cod
penal.
Schimbă pedeapsa detențiunii pe viață pentru infracțiunea de
omor deosebit de grav prevăzută de art.174,176 lit.d Cod penal în pedeapsa de
23 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod
penal pe timp de 8 ani și art.35 Cod penal.
Conform art.33 lit.a, 33 lit.b Cod penal, contopește pedepsele,
urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 23 ani închisoare,
sporită cu 2 ani închisoare, în final urmând să execute 25 ani închisoare și
interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal pe timp de 8 ani
și art.35 Cod penal.
Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 30 aprilie
2001 până la 18 februarie 2003.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de
300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință
publică, azi 18 februarie 2003
.