ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2199/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 89/ F din

28 februarie 2002 a Tribunalului Galați, inculpata S.M. a fost condamnată la 5

ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art.

189 alin. (2) C. pen. și la 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie,

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpata să execute

pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2

luni.

S-a aplicat inculpatei și pedeapsa

accesorie a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen.,

pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și a arestării preventive, de la

data de 23 iulie la 29 iulie 2000.

S-a respins ca nefondată cererea de

despăgubiri formulată de partea civilă P.R.

În baza art. 189 și art. 192 C.

proc. pen., inculpata a fost obligată la 700.000 lei, cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

În ziua de 22 iulie 2000, inculpata

S.M. împreună cu concubinul S.N. s-au deplasat în municipiul Tecuci pentru a

face cumpărături.

După ce au vândut trei monede de aur

cu suma de 9 milioane lei, au intrat la hala de carne, loc în care inculpata a

fost înconjurată de mai mulți țigani care au agresat-o, i-au tăiat sacoșa și

i-au furat banii.

După ce au reclamat tâlhăria la

Poliția Municipiului Tecuci s-au deplasat împreună cu un lucrător de poliție în

piață, în speranța identificării făptuitorilor, însă după un timp au renunțat.

În dimineața de 23 iulie, cei doi

concubini au hotărât să revină în Tecuci și să continue pe cont propriu

căutarea făptuitoarelor, ceea ce au și făcut, fiind însoțiți de martorii S.G.

și S.F., deplasarea făcând-o cu autoturismul condus de martorul S.I.

După ce au cercetat pe diferite

străzi, ajunși în apropierea Policlinicii Tecuci, au observat-o pe partea

vătămată P.R. însoțită de o altă femeie. Inculpata i-a cerut șoferului să

oprească, a coborât și i-a cerut părții vătămate să-i restituie banii. Când

partea vătămată a negat fapta, a forțat-o să urce în mașină, după care, deși

ceilalți ocupanți i-au propus să meargă la poliție, inculpata a dat dispoziție

să se deplaseze înspre comuna Liești. Pe drum inculpata a lovit-o de câteva ori

pe partea vătămată, i-a smuls inelele de pe degete, și două șiraguri de mărgele

de la gât, iar din buzunarul de la fustă i-a luat suma de 340.000 lei, o

pereche de cărți de ghicit și o papiotă de ață.

Ajunși în comuna Liești, martorul

S.N. a dat telefon la Poliția Tecuci, unde găsindu-l pe plutonierul C.M. l-a

informat că au găsit-o pe făptuitoare și că-i așteaptă rudele care să aducă

banii sustrași cu o zi mai înainte.

Un echipaj de poliție s-a deplasat

în comuna Liești la locuința inculpatei, de unde au luat-o pe partea vătămată

și au dus-o la Tecuci.

La examinarea medico-legală a părții

vătămate, aceasta a prezentat leziuni care au necesitat pentru vindecare 6-7

zile de îngrijiri medicale.

Apelul declarat de inculpată care a

cerut să fie achitată pentru infracțiunea de lipsire de libertate, deoarece

lipsește intenția, dat fiind scopul urmărit, recuperarea sumei sustrase de

partea vătămată, și să se schimbe încadrarea din infracțiunea de tâlhărie în

infracțiunile de furt și lovire sau alte violențe, prevăzute de art. 208 alin.

(1) și art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. și art. 180 alin. (2) C. pen., a fost

respins ca nefondat, prin decizia nr. 482/ A din 18 septembrie 2002, pronunțată

de secția penală a Curții de Apel Galați.

Nemulțumită și de această hotărâre,

inculpata a declarat recurs pe care nu l-a motivat.

Apărătorul ales, reprezentând-o pe

inculpată, a criticat hotărârile și a cerut casarea lor, reiterând motivele din

apel.

În subsidiar, a solicitat reducerea

pedepselor înspre minimul general.

Recursul este fondat pentru cele ce

urmează:

Fără să conteste situația de fapt

reținută de instanțe, inculpata a considerat și consideră că încadrarea

juridică dată faptelor săvârșite este greșită și că hotărârile sunt nelegale și

netemeinice.

A susținut că din moment ce nu a

acționat cu intenția de a o lipsi de libertate pe partea vătămată ci de a-și

recupera banii pe care aceasta i-a sustras în ziua anterioară, în mod greșit a

fost condamnată pentru infracțiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen.

Potrivit art. 189 alin. (1),

lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se pedepsește cu închisoare

de la 1 la 5 ani, iar conform alin. (2), în cazul în care fapta este săvârșită

prin simulare de calități oficiale, prin răpire, de o persoană înarmată, de

două sau mai multe persoane împreună, sau dacă, în schimbul eliberării se cere

un folos material sau orice alt avantaj, precum și în cazul în care victima

este minoră sau este supusă unor suferințe ori sănătatea sau viața îi sunt puse

în pericol, pedeapsa este închisoare de la 5 la 12 ani.

Existența infracțiunii este

condiționată esențial de cerința ca lipsirea de libertate să fi fost săvârșită

în mod ilegal.

Libertatea individuală și siguranța

persoanei sunt inviolabile.

Sunt categorii de persoane a căror

situație personală impune și justifică luarea unor măsuri de restrângere sau

lipsire a libertății lor. Este cazul persoanelor împotriva cărora s-a luat în

condițiile legii măsura reținerii sau arestării preventive, arestate în vederea

executării unei pedepse privative de libertate, a militarilor încazarmați, a

bolnavilor internați (psihic periculoși, suferinzi de unele boli contagioase),

sportivilor aflați în cantonament; unele categorii de salariați în perioada

exercitării unor anume însărcinări, acțiuni.

Numai în situații ca cele arătate,

restrângerea sau lipsirea libertății nu au semnificație penală pentru că fie

ele sunt admise fiind utile social, fie că cei care le suportă își îndeplinesc

o obligație au consimțit la aceasta odată cu acceptarea unui anume statut.

Din declarațiile martorilor: S.I.

(conducătorul autoturismului cu care a fost răpită partea vătămată), C.G. și

T.M, rezultă că inculpata a lipsit-o de libertate pe partea vătămată prin

exercitarea de violențe, obligând-o să urce în autoturism, după care a fost

dusă la locuința inculpatei, de unde a fost eliberată de organele de poliție.

Chiar dacă scopul a fost acela de

a-și recupera banii, inculpata a acționat prin nesocotirea legii, lipsind de

libertate în mod ilegal o persoană, astfel că fapta sa a fost corect încadrată

în dispozițiile art. 189 alin. (2) C. pen.

Deposedarea prin smulgere de la gât

și de pe degete a bijuteriilor în condițiile în care partea vătămată era

lipsită de libertate, aflată într-un autoturism; fără posibilitatea de a se

opune în vreun fel, constituie infracțiunea de tâlhărie, astfel că și sub acest

aspect, hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice.

Pedepsele aplicate de prima instanță

și reduse de instanța de apel ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante,

nu reflectă adevăratul pericol social al faptei și făptuitorului, ele urmând a

fi reduse.

Din actele și lucrările dosarului

rezultă că faptele reținute de instanțe au avut loc între două femei care

aparțin etniei romilor, comunitate a cărei membri în cea mai mare parte nu sunt

școlarizați și sunt crescuți după alte reguli decât restul cetățenilor. Gradul

redus de instrucție, obiceiurile și regulile după care se rezolvă stările

conflictuale îi împiedică să realizeze (conștientizeze) în anumite situații că

un anumit comportament poate fi antisocial, chiar având semnificație penală. În

astfel de situație s-a aflat inculpata, care după ce s-a văzut deposedată de

banii obținuți prin vânzarea unor monede din aur, chiar dacă a reclamat fapta

organelor de cercetare penală, a considerat că este bine și chiar se impune să

le caute pe țigăncile care au tâlhărit-o.

În loc să anunțe poliția că a

identificat una din făptuitoare, inculpata a acționat cum a crezut ea că este

mai sigur pentru ca să-și recupereze banii, iar acest mod de a acționa trebuia

sancționat cu pedeapsa care să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.

52 C. pen.

Chiar instanța de apel a motivat că

inculpata a făcut dovada cu acte că este mama a 5 copii minori, că se bucură de

o bună reputație în comunitatea romilor, nu este școlarizată, este bolnavă

prezentând H.T.A. și lombosciatică și nu are antecedente penale, iar în raport

de aceste date, a reținut circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1)

lit. a) și alin. (2) C. pen.

Având în vedere datele general

pozitive care o caracterizează pe inculpată, faptul că partea vătămată a

declarat că s-a împăcat cu inculpata și ținând seama de condițiile concrete în

care s-au săvârșit infracțiunile, Curtea consideră că scopul pedepsei poate fi

atins prin reducerea acesteia la un an închisoare cu executare în regim de

detenție.

Așa fiind, recursul urmează a fi

admis și în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casând

decizia se va dispune reducerea pedepselor la câte un an închisoare cu

interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 în condițiile art. 71 C. pen.

În baza art. 385

17

alin.

(4), raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce durata

arestării preventive de la 23 la 29 iulie 2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpata

S.M.

împotriva deciziei penale nr. 482 din 18 septembrie

2002 a Curții de Apel Galați.

Casează decizia atacată cu privire

la individualizarea pedepselor.

Înlătură dispozițiile art. 34 lit.

b) C. pen. și sporul de pedeapsă de 2 luni închisoare.

Descontopește pedeapsa rezultantă de

3 ani închisoare, în pedepsele componente de 3 ani închisoare, pentru

infracțiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu art. 74 lit. a) și

art. 76 lit. b) C. pen. și 3 ani închisoare, pentru infracțiunea, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C.

pen.

Reduce pedepsele de câte 3 ani

închisoare, aplicate inculpatei, pentru infracțiunile, prevăzute de art. 211

alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C.

pen. și art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. b) C.

pen., la câte un an închisoare.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., contopește pedepsele, urmând ca inculpata să execute pedeapsa

cea mai grea de un an închisoare.

Deduce din pedeapsă durata arestării

preventive de la 23 iulie 2000, până la 29 iulie 2000.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 mai 2003.