ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea a solicitat, pe calea acțiunii în contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâții S.C.”A” SA Râmnicu Vâlcea și Ministerul Turismului, anularea integrală a certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emise în favoarea pârâtei S.C.”A” SA Râmnicu Vâlcea, după cum urmează: certificatul seria M.08 nr.1103 din 6 iunie 2002, pentru un teren situat în Râmnicu Vâlcea, în suprafață de 20.663,02 mp, aferent activului „C.O.” ; certificatul seria M.08 nr.1102 din 6 iunie 2002, pentru un teren în suprafață de 15.618,17 mp aferent activului „S.B.”; certificatul seria M.08 nr.1101 din 6 iunie 2002, pentru un teren în suprafață de 276 mp.

aferent activului „C.O.”. Totodată, a cerut obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este titularul dreptului de proprietate asupra terenurilor înscrise în certificatele de atestare a dreptului de proprietate a căror anulare o solicită și că terenurile respective fac parte din domeniul public al municipiului, atestat prin H.G. nr. 1362/2001, publicată în M. Of. nr. 281 bis/2002. A mai susținut că certificatele contestate au fost emise cu încălcarea flagrantă a prevederilor H.G. nr. 834/1991, modificată și completată prin H.G. nr. 468/1998, fiind obținute în mod fraudulos de societatea comercială pârâtă, care nu a avut înscrise în patrimoniu aceste terenuri.

A precizat că hotărârea prin care fusese admisă acțiunea în constatare a S.C.”A.”SA Râmnicu Vâlcea, a fost respinsă irevocabil. A apreciat că pârâtul Ministerul Turismului nu putea emite în mod legal certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru respectivele terenuri, deoarece erau în proprietate publică și aveau regimul juridic al acesteia. În fine, a susținut că s-a adresat cu plângere prealabilă Ministerului Turismului, însă până la data introducerii acțiunii nu a primit nici un răspuns. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.45/F-C din 12 martie 2003, a respins acțiunea reclamantului, ca tardiv formulată, excepție ce a fost formulată de cei doi pârâți, reținând, în esență, că reclamantul nu a respectat termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, a susținut, în esență, că instanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 5 din Legea nr.29/1990, deoarece, având în vedere că pârâtul Ministerul Turismului nu i-a dat nici un răspuns cu privire la reclamația pe care a formulat-o consideră că sesizarea instanței nu trebuia făcută în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în acela de 1 an, prevăzut de art.5 alin.ultim din aceeași lege. Recursul este nefondat.

Potrivit art.1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Urmarea căii legale presupune respectarea prevederilor art. 5 din aceeași lege care stabilesc obligativitatea efectuării unei proceduri prealabile la autoritatea emitentă a actului sau la autoritatea ierarhic superioară celei emitente, termenele în care urmează a se efectua această procedură și termenul de sesizare a instanței.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, cel ce se consideră vătămat în drepturile sale recunoscute de lege, înainte de a cere instanței anularea actului, se va adresa, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ, autorității emitente. Dacă autoritatea emitentă nu răspunde petentului în termen de 30 de zile de la primirea contestației sau cel în cauză nu este mulțumit de soluția dată, se poate adresa instanței în termen de 30 de zile de la comunicarea răspunsului. În situația în care reclamația nu este rezolvată de autoritatea emitentă a actului în termenul de 30 de zile sus-menționat, persoana ce se consideră vătămată se poate adresa cu acțiune instanței de contencios administrativ în termen de 30 de zile de la data când reclamația trebuia rezolvată.

În speță, reclamantul s-a adresat cu contestație organului emitent al actelor de atestare a dreptului de proprietate, la data de 7 octombrie 2002, potrivit dovezii din dosarul de fond, dată de la care încep să curgă termenele de 30 de zile prevăzute în art. 5 alin. (1) și (4) din legea menționată. Având în vedere că acțiunea a fost introdusă de reclamantă abia la 17 ianuarie 2003 și că în cauză nu este aplicabilă dispoziția art. 5 alineatul final al legii invocată în recurs, se susține fără temei că prima instanță a făcut o greșită aplicare a legii. În consecință, față de cele ce preced, se constată că prima instanță corect a respins acțiunea ca tardiv introdusă,motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Municipiul Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 45/F-C din 12 martie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 3 februarie 2004.