ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

Municipiul Râmnicu Vâlcea a solicitat, pe calea acțiunii în contencios

administrativ, în contradictoriu cu pârâții S.C.”A” SA Râmnicu Vâlcea și

Ministerul Turismului, anularea integrală a certificatelor de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor, emise în favoarea pârâtei S.C.”A” SA

Râmnicu Vâlcea, după cum urmează: certificatul seria M.08 nr.1103 din 6 iunie

2002, pentru un teren situat în Râmnicu Vâlcea, în suprafață de 20.663,02 mp,

aferent activului „C.O.” ; certificatul seria M.08 nr.1102 din 6 iunie 2002,

pentru un teren în suprafață de 15.618,17 mp aferent activului „S.B.”;

certificatul seria M.08 nr.1101 din 6 iunie 2002, pentru un teren în suprafață

de 276 mp. aferent activului „C.O.”. Totodată, a cerut obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că este titularul dreptului de

proprietate asupra terenurilor înscrise în certificatele de atestare a

dreptului de proprietate a căror anulare o solicită și că terenurile respective

fac parte din domeniul public al municipiului, atestat prin H.G. nr. 1362/2001,

publicată în M. Of. nr. 281 bis/2002.

A mai

susținut că certificatele  contestate au fost emise cu încălcarea flagrantă a

prevederilor H.G. nr. 834/1991, modificată și completată prin H.G. nr. 468/1998,

fiind obținute în mod  fraudulos de societatea comercială pârâtă, care nu a

avut înscrise în patrimoniu aceste terenuri.

A

precizat că hotărârea prin care fusese admisă acțiunea în constatare a S.C.”A.”SA

Râmnicu Vâlcea, a fost respinsă irevocabil.

A

apreciat că pârâtul Ministerul Turismului nu putea emite în mod legal

certificatele de atestare a dreptului de proprietate pentru respectivele

terenuri,  deoarece erau în proprietate publică și aveau regimul juridic al acesteia.

În

fine, a susținut că s-a adresat cu plângere prealabilă Ministerului Turismului,

însă până la data introducerii acțiunii nu a primit nici un răspuns.

Curtea

de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin

sentința nr.45/F-C din 12 martie 2003, a respins acțiunea reclamantului,  ca

tardiv formulată, excepție ce a fost formulată de cei doi pârâți, reținând, în

esență, că reclamantul nu a respectat termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr.

29/1990.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Municipiul Râmnicu Vâlcea,

invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

motivarea recursului, a susținut, în esență, că instanța a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 5 din Legea nr.29/1990, deoarece, având în vedere

că pârâtul Ministerul Turismului nu i-a dat  nici un răspuns cu privire la

reclamația pe care a formulat-o consideră că sesizarea instanței nu trebuia

făcută în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990,

în acela de 1 an, prevăzut de art.5 alin.ultim din aceeași lege.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art.1 din Legea nr. 29/1990, orice persoană fizică sau juridică, dacă se

consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act

administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități publice de a-i

rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa

instanței judecătorești competente pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Urmarea

căii legale presupune respectarea prevederilor art. 5 din aceeași lege care

stabilesc obligativitatea efectuării unei proceduri prealabile la autoritatea

emitentă a actului sau  la autoritatea ierarhic superioară celei emitente,

termenele în care urmează a se efectua această procedură și termenul de

sesizare a instanței.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 29/1990, cel ce se consideră

vătămat în drepturile sale recunoscute de lege,  înainte de a cere instanței

anularea actului, se va adresa, în termen de 30 de zile de la data comunicării

actului administrativ, autorității emitente.

Dacă

autoritatea emitentă nu răspunde petentului în termen de 30 de zile de la

primirea contestației sau cel în cauză nu este mulțumit de soluția dată, se

poate adresa instanței în termen de 30 de zile de la comunicarea răspunsului.

În

situația în care reclamația nu este rezolvată de autoritatea emitentă a actului

în termenul de 30 de zile sus-menționat, persoana ce se consideră vătămată se

poate adresa cu acțiune instanței de contencios  administrativ în termen de 30

de zile de la data când reclamația trebuia rezolvată.

În

speță, reclamantul s-a adresat cu contestație organului emitent al actelor de

atestare a dreptului de proprietate, la data de 7 octombrie 2002, potrivit

dovezii din dosarul de fond, dată de la care încep să curgă termenele de 30 de

zile prevăzute în art. 5 alin. (1) și  (4) din legea menționată.

Având

în vedere că acțiunea a fost introdusă de reclamantă abia la 17 ianuarie 2003

și că în cauză nu este aplicabilă dispoziția art. 5 alineatul final al legii

invocată în recurs, se susține fără temei că prima instanță a făcut o greșită

aplicare a legii.

În

consecință, față de cele ce preced, se constată că prima instanță corect a

respins acțiunea ca tardiv introdusă,motiv pentru care recursul urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de Municipiul Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 45/F-C

din 12  martie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  3 februarie 2004.