ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 309/2003

R  O  M    N  I  A

S-a luat în examinare conflictul negativ de competență

ivit între Tribunalul Maramureș și Tribunalul Militar Timișoara,

privind pe petiționarul R.I.D.

A

lipsit petiționarul.

Procedura

de citare a fost îndeplinită.

Procurorul

a pus concluzii în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Maramureș.

C  U  R  T  E  A

Asupra

conflictului negativ de competență de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin adresa nr.153/P/2001 din

28 iunie 2002  Parchetul Militar  Oradea a înaintat Tribunalului Militar

Timișoara, spre competență soluționare, plângerea numitului R.I.D. formulată

împotriva Ordonanței nr.35/C/2002 din 1 martie 2002 a prim-procurorului militar

al Parchetului Militar Oradea, prin care i-a fost respinsă plângerea introdusă

în baza art.278 Cod procedură penală, împotriva Ordonanței nr.153/P/2001 din 14

ianuarie 2002 a Parchetului Militar Oradea, de scoatere de sub urmărire penală

a învinuiților plt.(rez.) C.I. și plt. S.F. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art.250 alin.2 Cod penal și aplicarea, conform art.18

1

Cod penal și art.92 lit.c Cod penal, a sancțiunii administrative a amenzii în

sumă de câte 3.000.000 lei.

Prin

sentința nr.124 din 4 septembrie 2002, Tribunalul Militar Timișoara, în baza

art.42 Cod procedură penală raportat la art.64 pct.2 din Legea nr.360/24.06.2002

privind Statutul polițistului a declinat competența de soluționare a plângerii

numitului Rezmuveș Ioan Dănuț, în favoarea Tribunalului Maramureș.

Instanța

și-a motivat hotărârea prin invocarea prevederilor Legii nr.360/24 iunie 2002

privind Statutul polițistului, care conține norme de procedură penală de

strictă interpretare și de imediată aplicare, care derogă de la cele prevăzute

de Codul de procedură penală, pe care le și abrogă în mod expres.

S-a

arătat, astfel, că prin art.64 pct.2 din Legea nr.360/2002 competența de a

judeca infracțiunile săvârșite de agenții de poliție revine tribunalelor.

De

urmare, și plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sunt în competența

acestor tribunale.

Dispozițiile

art.40 Cod procedură penală, potrivit cărora când competența instanței este

determinată de calitatea inculpatului, aceasta rămâne competentă a judeca,

chiar  dacă inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are această

calitate, nu sunt aplicabile în cauză deoarece, au fost abrogate prin art.82

din Legea nr.360/2002, fiind contrare dispozițiilor acestei legi.

Primind

cauza spre soluționare, Tribunalul Maramureș prin sentința penală nr.234 din 13

noiembrie 2002 a declinat competența de soluționare a plângerii numitului în

favoarea Tribunalului Militar Timișoara și în conformitate cu prevederile

art.43 alin.2 Cod procedură penală a trimis dosarul Curții Supreme de Justiție

pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Această

din urmă instanță și-a motivat hotărârea prin aceea că, la data introducerii

plângerii la Tribunalul Militar Timișoara – 18 iunie 2002 – această instanță

era competentă. Chiar dacă ulterior, prin Legea nr.360/2002, intrată în vigoare

la 24 august 2002, au fost modificate dispozițiile privitoare la competența de judecare

a infracțiunilor săvârșite de polițiști, aceasta nu atrage necompetența

instanței militare legal sesizate.

Temeiul

acestei concluzii îl reprezintă dispozițiile art.40 Cod procedură penală, care

nu au fost abrogate prin art.82 pct.2 și art.64 din Legea nr.360/2002.

Curtea,

investită conform art.43 alin.2 Cod procedură penală, cu rezolvarea

conflictului negativ de competență, constată că în cauză competența personală

de soluționare a plângerii aparține Tribunalului Maramureș.

Așa

cum rezultă din motivarea hotărârilor adoptate în cauză, au fost avute în

vedere, la negarea competenței de către fiecare instanță, prevederile art.40

Cod procedură penală  și cele ale art.64 alin.2 și art.82 alin.2 din Legea

nr.360/2002 privind Statutul polițistului, evident interpretate diferit.

Potrivit

art.40 alin.1 Cod procedură penală, când competența instanței este determinată

de calitatea inculpatului, instanța rămâne competentă a judeca, chiar dacă

inculpatul, după săvârșirea infracțiunii, nu mai are acea calitate.

Prin

intrarea în vigoare a Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului, acesta,

din militar a devenit funcționar public civil.

Anterior

acestei legi, competența după calitatea persoanei a instanței penale era

determinată în raport cu gradul militar al polițistului și revenea instanței

militare, în speță, Tribunalului Militar Timișoara.

Conform

art.64 alin.2 din Legea nr.360/2002, în prezent competența după calitatea

persoanei a instanței penale este determinată în raport cu gradul profesional

al polițistului și revine instanței civile, în speță Tribunalului Maramureș.

Problemei

în discuție, și anume cărei instanțe îi revine competența de a  judeca  pe

polițistul  care,  la data săvârșirii infracțiunii, avea calitatea de militar,

calitate pe care în prezent nu o mai are ca urmare a schimbării statutului în

acela de funcționar public civil, nu i se poate da decât răspunsul că aceasta

aparține instanței civile.

Este

de principiu că normele procesual penale sunt de imediată aplicare și,

asemenea, în afară de orice îndoială că dispozițiile art.64 din Legea

nr.360/2002 sunt norme juridice procesual penale.

Mai

mult, însă, prin textul de lege menționat este instituită tot o competență

personală a instanțelor, în raport cu gradul profesional al polițistului, care

revine, în cauza de față, Tribunalului Maramureș.

În

sfârșit, potrivit art.82 alin.2 din Legea nr.360/2002, de la data intrării în

vigoare a acestei legi, orice alte dispoziții contrare se abrogă.

Tribunalul

Maramureș, în motivarea atribuirii competenței în favoarea instanței militare,

a invocat sesizarea acesteia cu plângerea petiționarului la data de 18 iunie

2002, anterior intrării în vigoare a Legii nr.360/2002, lege care, neprevăzând

dispoziții relative la aplicarea normelor de competență în cazul proceselor

penale aflate în curs de judecată, admite incidența prevederilor art.40 Cod

procedură penală.

Această

interpretare nu poate fi primită.

Rațiunea

art.40 Cod procedură penală nu este aceea de a soluționa conflictul în timp

între normele de competență personală, textul de lege în discuție prevăzând

numai că, în cadrul legii aplicabile în vigoare trebuie să se țină seama de

calitatea specială a persoanei, avută la data săvârșirii infracțiunii.

Art.40

Cod procedură penală va fi aplicabil numai dacă ar fi vorba de pierderea

calității de militar a polițistului, după săvârșirea infracțiunii și dacă

instanța militară, conform legii în vigoare, ar fi în continuare competentă

material pentru infracțiunile săvârșite de polițiști.

Prin

Legea nr.360/2002, însă, nu numai că polițistul și-a pierdut calitatea de

militar, devenind funcționar public civil ci, mai mult, s-a stabilit și o nouă

competență materială și personală a instanțelor civile pentru judecarea

infracțiunilor săvârșite de polițiști, diferită de cea care există pentru

infracțiunile săvârșite de civili și care reprezintă dreptul comun.

Astfel,

infracțiunea reclamată de R.I.D. ca fiind săvârșită de cei doi polițiști este

prevăzută de art.250 alin.2 Cod penal.

Potrivit

art.25 Cod procedură penală și văzând și prevederile art.27 Cod procedură

penală, când această infracțiune este săvârșită de un civil, competența de

judecată revine judecătoriei.

În

conformitate cu dispozițiile art.64 alin.2 din Legea nr.360/2002, când aceeași

infracțiune este săvârșită de către un agent de poliție, competența de judecată

revine tribunalului.

Iată,

așadar, că dispozițiile art.40 Cod procedură penală nu dau răspuns la problema

reală în discuție, și anume a conflictului în timp a normelor de competență,

atunci când, după săvârșirea infracțiunii, nu numai că persoana și-a pierdut

calitatea, dar, prin ulterioare dispoziții legale,  s-a prevăzut și o altă

competență personală.

Față

de cele ce preced, se va stabili competența de soluționare a cauzei penale, la

plângerea petiționarului, întemeiată pe dispozițiile art.21 din Constituție, în

favoarea Tribunalului Maramureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește

competența de soluționare a cauzei penale, privind pe petiționarul Rezmuveș

Ioan Dănuț, în favoarea Tribunalului Maramureș.

Pronunțată

în ședință publică, azi 22 ianuarie 2003.