ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2912/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1254/P/1998

al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimis în judecată, în

stare de arest, inculpatul A.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor calificat, prevăzută de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

S-a reținut că, la data de 8 aprilie

1998, inculpatul aflat într-o puternică stare de tulburare, generată de

loviturile aplicate de partea vătămată, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri

de cuțit, în zone vitale, producându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol.

Prin sentința penală nr. 566 din 14

mai 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, l-a condamnat pe inculpat

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, art. 175, art. 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-a

aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de un an.

S-a dedus din pedeapsă perioada

arestului preventiv de la 9 aprilie 1998 până la 11 iunie 1999.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia nr. 650 din 30 octombrie 2003, a admis apelul

inculpatului, a desființat sentința și rejudecând în fond l-a achitat pe acesta

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., cu referire la art. 44 C. pen.

Curtea a constatat că persoana

vătămată a exercitat împotriva inculpatului un atac material, imediat și

injust, care i-a pus în pericol integritatea corporală și chiar viața, practica

judiciară cunoscând suficiente cazuri în care agresiunea cu pumnii și

picioarele, în zone vitale ale organismului a condus la decesul celui agresat.

În aceste împrejurări, chiar dacă

agresorul nu a folosit un instrument apt de a ucide cum este o armă albă sau

alt obiect de același gen, riposta victimei agresiunii imediate a fost

justificată de necesitarea de a-și apăra integritatea corporală de o vătămare

gravă și viața.

În aceste condiții instanța de apel

a reținut că inculpatul s-a aflat în stare de legitimă apărare reglementată de

art. 44 alin. (3) C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motivul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., respectiv în cauză,

s-a comis o gravă eroare de fapt.

În esență, s-a susținut că instanța

de apel a interpretat greșit probele, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile

art. 44 alin. (3) C. pen.

Examinând recursul declarat sub

aspectul motivului invocat, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de

drept, Curtea consideră că recursul declarat este întemeiat.

Potrivit art. 44 alin. (3) C. pen.,

se află în legitimă apărare persoana care, din cauza tulburării sau temerii a

depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu

împrejurările în care s-a produs atacul.

Pentru ca dispozițiile art. 44 alin.

(3) C. pen., să fie aplicabile, trebuie să se constate că sunt îndeplinite

toate condițiile prevăzute în art. 44 alin. (2) C. pen., adică s-a exercitat un

atac material, direct, imediat și injust, care a creat un pericol grav pentru

persoana sau drepturile celui atacat ori ale altuia, sau pentru interesele

publice care justifică necesitatea de a se înlătura atacul, iar excesul de

apărare al inculpatului se datorește tulburării sau temerii acestuia, provocată

de agresiunea nejustă.

În speță, condițiile prevăzute de

lege privind atacul și cele privind apărarea nu sunt îndeplinite.

Astfel, pentru a fi în prezența

legitimei apărări, atacul trebuie să pună în pericol grav persoana celui

atacat.

Or, de vreme ce atacul părții vătămate asupra

inculpatului a constat în aplicarea unor lovituri cu pumnul, considerăm că

această acțiune nu a constituit un pericol grav.

Aprecierile inculpatului, în sensul

că a fost lovit, în zona capului, cu o sticlă de coniac de către partea

vătămată, în condițiile în care nu a văzut vreun obiect în mâna părții

vătămate, iar cercetările la fața locului efectuate de organele de poliție, nu

au dus la descoperirea a unui asemenea obiect, sunt subiective și nu pot fi

avute în vedere la stabilirea situației de fapt.

Pe de altă parte, pentru a constitui

legitimă apărare, fapta săvârșită în această stare, trebuie să îndeplinească

anumite condiții: să fie necesară pentru înlăturarea atacului (apărarea este

legitimă numai în măsura în care este îndreptată împotriva atacului agresiv și

urmărește înlăturarea acestuia și a pericolului pe care el îl generează) și să

fie proporțională cu gravitatea atacului.

Considerăm că aplicarea mai multor

lovituri de către inculpat cu un cuțit, în zone vitale și care au pus în

pericol viața părții vătămate, care se afla și în stare de ebrietate, nu

corespunde nevoii de apărare pe care a creat-o atacul acestuia, iar apărarea

inculpatului a fost disproporționată față de gravitatea atacului părții

vătămate.

De asemenea, apreciem că, în cauză

nu sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât depășirea

limitelor unor apărări proporționale nu s-a datorat unei reale tulburări sau

temeri, ci a unui sentiment de mânie și indignare determinat de atitudinea

agresivă a părții vătămate.

Din declarația inculpatului dată la

scurt timp după săvârșirea faptei rezultă că și acesta i-a aplicat părții

vătămate o lovitură cu pumnul. Totodată, inculpatul a aplicat părții vătămate

mai multe lovituri cu picioarele, aceasta fiind căzută pe peron, după care a

fugit, fapt confirmat de martorii B.C.Ș. și I.F.

Față de cele arătate mai sus, este

de remarcat faptul că inculpatul, după ce a aplicat mai multe lovituri de cuțit

părții vătămate și aceasta era căzută la pământ, a lovit-o de nenumărate ori,

cu picioarele peste cap și corp, ceea ce demonstrează că infracțiunea a fost

săvârșită într-o stare de surescitare și încordare nervoasă, generată de fapta

provocatoare a părții vătămate.

Este neîndoielnic faptul că pentru

reținerea legitimei apărări este necesar să se constate că fapta inculpatului a

fost săvârșită în mod spontan, în scopul înlăturării atacului injust al părții

vătămate.

Or, în speță, rezultă că inculpatul

a anticipat, într-un fel, atacul părții vătămate și, în timpul călătoriei cu

metroul, ulterior incidentului verbal avut cu aceasta, a scos cuțitul din

geantă și l-a pus în buzunar, cuțit pe care l-a folosit la săvârșirea faptei.

Pe de altă parte, în mod greșit instanța

de apel a reținut că nu s-a putut identifica vreo persoană care să asiste la

incidentul din stația de metrou, ce a avut loc între inculpat și partea

vătămată, o mare parte a acestuia fiind văzut de martorii B.C.Ș. și I.F.,

aceștia fiind cei care l-au identificat pe inculpat ca autor al agresiunii la

venirea organelor de poliție.

Totodată, soluția de achitare a fost

motivată de instanța de apel, pe declarațiile date de inculpat, apreciindu-se

că apărarea acestuia este reală.

Este de observat că declarațiile

sale, ca și cele ale părții vătămate sunt parțial sincere și prezintă, în mod

trunchiat, împrejurările desfășurării faptelor.

Astfel, o serie de aspecte (constând

în aceea că a exercitat violențe asupra părții vătămate, că a părăsit în fugă

locul comiterii infracțiunii, încercând să se sustragă, abandonând cuțitul)

sunt negate de inculpat, dar confirmate de martorii B.C.Ș. și I.F. De altfel,

cu ocazia imobilizării sale de către organele de poliție, inculpatul a negat

faptul că acel cuțit găsit în apropierea locului faptei, i-ar aparține.

Aceste aspecte, dovedesc lipsa de

sinceritate a inculpatului cu privire la unele elemente semnificative, iar

declarațiile sale urmează a fi avute în vedere, coroborate și cu celelalte

probe administrate în cauză.

În consecință, Curtea având în

vedere dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., urmează a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel București și casându-se decizia penală atacată se va menține sentința

penală nr. 466 din 11 mai 2003 a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

650/ A din 30 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

privind pe inculpatul A.V.

Casează decizia penală atacată.

Menține sentința penală nr. 466 din

14 mai 2003 Tribunalul București, secția a II-a penală.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 mai 2004.