ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2912/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1254/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul A.V., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. S-a reținut că, la data de 8 aprilie 1998, inculpatul aflat într-o puternică stare de tulburare, generată de loviturile aplicate de partea vătămată, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri de cuțit, în zone vitale, producându-i leziuni ce i-au pus viața în pericol. Prin sentința penală nr. 566 din 14 mai 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, l-a condamnat pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, art. 175, art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 74 lit. a) și art. 76 alin. (2) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de un an. S-a dedus din pedeapsă perioada arestului preventiv de la 9 aprilie 1998 până la 11 iunie 1999. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia nr. 650 din 30 octombrie 2003, a admis apelul inculpatului, a desființat sentința și rejudecând în fond l-a achitat pe acesta în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 44 C. pen. Curtea a constatat că persoana vătămată a exercitat împotriva inculpatului un atac material, imediat și injust, care i-a pus în pericol integritatea corporală și chiar viața, practica judiciară cunoscând suficiente cazuri în care agresiunea cu pumnii și picioarele, în zone vitale ale organismului a condus la decesul celui agresat.

În aceste împrejurări, chiar dacă agresorul nu a folosit un instrument apt de a ucide cum este o armă albă sau alt obiect de același gen, riposta victimei agresiunii imediate a fost justificată de necesitarea de a-și apăra integritatea corporală de o vătămare gravă și viața. În aceste condiții instanța de apel a reținut că inculpatul s-a aflat în stare de legitimă apărare reglementată de art. 44 alin. (3) C. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, invocând motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv în cauză, s-a comis o gravă eroare de fapt. În esență, s-a susținut că instanța de apel a interpretat greșit probele, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen.

Examinând recursul declarat sub aspectul motivului invocat, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea consideră că recursul declarat este întemeiat. Potrivit art. 44 alin. (3) C. pen., se află în legitimă apărare persoana care, din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul. Pentru ca dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., să fie aplicabile, trebuie să se constate că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 44 alin. (2) C. pen., adică s-a exercitat un atac material, direct, imediat și injust, care a creat un pericol grav pentru persoana sau drepturile celui atacat ori ale altuia, sau pentru interesele publice care justifică necesitatea de a se înlătura atacul, iar excesul de apărare al inculpatului se datorește tulburării sau temerii acestuia, provocată de agresiunea nejustă.

În speță, condițiile prevăzute de lege privind atacul și cele privind apărarea nu sunt îndeplinite. Astfel, pentru a fi în prezența legitimei apărări, atacul trebuie să pună în pericol grav persoana celui atacat. Or, de vreme ce atacul părții vătămate asupra inculpatului a constat în aplicarea unor lovituri cu pumnul, considerăm că această acțiune nu a constituit un pericol grav. Aprecierile inculpatului, în sensul că a fost lovit, în zona capului, cu o sticlă de coniac de către partea vătămată, în condițiile în care nu a văzut vreun obiect în mâna părții vătămate, iar cercetările la fața locului efectuate de organele de poliție, nu au dus la descoperirea a unui asemenea obiect, sunt subiective și nu pot fi avute în vedere la stabilirea situației de fapt.

Pe de altă parte, pentru a constitui legitimă apărare, fapta săvârșită în această stare, trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie necesară pentru înlăturarea atacului (apărarea este legitimă numai în măsura în care este îndreptată împotriva atacului agresiv și urmărește înlăturarea acestuia și a pericolului pe care el îl generează) și să fie proporțională cu gravitatea atacului. Considerăm că aplicarea mai multor lovituri de către inculpat cu un cuțit, în zone vitale și care au pus în pericol viața părții vătămate, care se afla și în stare de ebrietate, nu corespunde nevoii de apărare pe care a creat-o atacul acestuia, iar apărarea inculpatului a fost disproporționată față de gravitatea atacului părții vătămate.

De asemenea, apreciem că, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 44 alin. (3) C. pen., întrucât depășirea limitelor unor apărări proporționale nu s-a datorat unei reale tulburări sau temeri, ci a unui sentiment de mânie și indignare determinat de atitudinea agresivă a părții vătămate. Din declarația inculpatului dată la scurt timp după săvârșirea faptei rezultă că și acesta i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul. Totodată, inculpatul a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu picioarele, aceasta fiind căzută pe peron, după care a fugit, fapt confirmat de martorii B.C.Ș. și I.F.

Față de cele arătate mai sus, este de remarcat faptul că inculpatul, după ce a aplicat mai multe lovituri de cuțit părții vătămate și aceasta era căzută la pământ, a lovit-o de nenumărate ori, cu picioarele peste cap și corp, ceea ce demonstrează că infracțiunea a fost săvârșită într-o stare de surescitare și încordare nervoasă, generată de fapta provocatoare a părții vătămate. Este neîndoielnic faptul că pentru reținerea legitimei apărări este necesar să se constate că fapta inculpatului a fost săvârșită în mod spontan, în scopul înlăturării atacului injust al părții vătămate. Or, în speță, rezultă că inculpatul a anticipat, într-un fel, atacul părții vătămate și, în timpul călătoriei cu metroul, ulterior incidentului verbal avut cu aceasta, a scos cuțitul din geantă și l-a pus în buzunar, cuțit pe care l-a folosit la săvârșirea faptei.

Pe de altă parte, în mod greșit instanța de apel a reținut că nu s-a putut identifica vreo persoană care să asiste la incidentul din stația de metrou, ce a avut loc între inculpat și partea vătămată, o mare parte a acestuia fiind văzut de martorii B.C.Ș. și I.F., aceștia fiind cei care l-au identificat pe inculpat ca autor al agresiunii la venirea organelor de poliție. Totodată, soluția de achitare a fost motivată de instanța de apel, pe declarațiile date de inculpat, apreciindu-se că apărarea acestuia este reală. Este de observat că declarațiile sale, ca și cele ale părții vătămate sunt parțial sincere și prezintă, în mod trunchiat, împrejurările desfășurării faptelor. Astfel, o serie de aspecte (constând în aceea că a exercitat violențe asupra părții vătămate, că a părăsit în fugă locul comiterii infracțiunii, încercând să se sustragă, abandonând cuțitul) sunt negate de inculpat, dar confirmate de martorii B.C.Ș.

și I.F. De altfel, cu ocazia imobilizării sale de către organele de poliție, inculpatul a negat faptul că acel cuțit găsit în apropierea locului faptei, i-ar aparține. Aceste aspecte, dovedesc lipsa de sinceritate a inculpatului cu privire la unele elemente semnificative, iar declarațiile sale urmează a fi avute în vedere, coroborate și cu celelalte probe administrate în cauză. În consecință, Curtea având în vedere dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., urmează a se admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și casându-se decizia penală atacată se va menține sentința penală nr. 466 din 11 mai 2003 a Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 650/ A din 30 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul A.V. Casează decizia penală atacată. Menține sentința penală nr. 466 din 14 mai 2003 Tribunalul București, secția a II-a penală. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2004.