ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1502/2005

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1083 din 6 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul M.R. la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul executat preventiv, începând cu data de 12 august 2003 și până la data punerii în libertate 25 noiembrie 2003 inclusiv. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Ș.C. suma de 2.100.000 lei, reprezentând 1/2 din despăgubirile civile solicitate, precum și 2.500.000 lei cheltuieli judiciare.

Au fost respinse ca nefondate celelalte pretenții civile formulate de partea civilă Ș.C. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile C.A.S. Municipiului București, Spitalul Sf. Pantelimon București, a sumei de 6.930.525 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, precum și la 6.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a se pronunța această sentință, s-a reținut în esență că, în seara zilei de 14 iunie 2003 minora M.C., în vârstă de 8 ani, se juca împreună cu alți copii pe str. Cazangiilor și a fost mușcată de un câine lup, ce aparține părții vătămate Ș.C.

Minora a mers la domiciliu și i-a relatat tatălui său, inculpatul M.R., că a fost mușcată, împrejurare în care aceasta a plecat împreună cu concubina tatălui la spital pentru a i se acorda îngrijiri, iar tatăl a mers la locuința părții vătămate Ș.C., pentru a discuta în legătură cu consecințele ce au decurs din nesupravegherea animalului și că trebuie să-i dea de la câinele său păr, pentru a atenua sperietura produsă fiicei sale. Ajuns la locuința părții vătămate și discutând cele menționate, aceasta, care se afla în stare de ebrietate a adus injurii la adresa minorei, împrejurare în care inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri, în spate și în față, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale și de natură să-i pună viața în primejdie.

În contextul situației de fapt expusă și reținută, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., așa cum a fost sesizată instanța, deoarece intenția inculpatului nu a fost de a-i suprima viața acesteia, și a prevăzut că loviturile sale nu vor avea consecințe grave, astfel că, activitatea sa materială s-a rezumat în contextul comportării necorespunzătoare a părții vătămate de a adresa injurii fiicei sale, să reacționeze și să-l lovească cu pumnii în momentul în care nu a mai vrut să poarte o discuție civilizată, având drept rezultat cauzarea unui traumatism pentru vindecarea căruia au fost necesare 40-45 zile îngrijiri medicale și de natură să-i pună viața în primejdie.

Prin urmare, s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, cu reținerea stării de provocare prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare, cu executarea în regim de detenție. S-a arătat că starea de provocare, rezultă din conduita părții vătămate, constituită parte civilă, care deși se afla în culpă cu privire la nesupravegherea câinelui, i-a atribuit inculpatului cuvinte urâte la adresa fiicei sale, producându-i o puternică tulburare de natură să reacționeze în modul arătat. Individualizarea pedepsei s-a menționat că s-a făcut în raport de toate criteriile înscrise în art. 72 C. pen., astfel că, pedeapsa aplicată este de natură să-și atingă scopul înscris în art. 52 C. pen.

Latura civilă a cauzei, s-a arătat că a fost soluționată în raport de dispozițiile înscrise în art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cum și de art. 998 C. civ., fiind obligat inculpatul la despăgubiri civile în limita sumelor menționate mai sus și dovedite cu actele și lucrările de la dosar, ținându-se seama și de circumstanța legală a scuzei provocării. Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către parchet, partea civilă și inculpat care au invocat motive vizând nelegalitatea și netemeinicia hotărârii. Curtea de Apel București, secția I penală, a examinat apelurile declarate în raport de motivele invocate, cum și din oficiu și prin decizia penală nr. 974 din 15 decembrie 2004 a fost admis numai apelul parchetului, a desființat în parte sentința și l-a condamnat pe inculpat în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

și art. 76 lit. d) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Au fost menținute în rest celelalte dispoziții ale sentinței. Apelurile declarate de partea civilă și inculpat au fost respinse, ca nefondate, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Referitor la apelul parchetului s-a arătat că este fondat sub aspectul motivului invocat, vizând greșita schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a lovit în mod repetat cu un obiect dur, într-o zonă vitală, capul, pe partea vătămată cu intenție, cauzându-i un traumatism de natură să-i pună viața în primejdie, astfel că, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, cu aplicarea circumstanței legale a scuzei provocării.

Prin urmare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, în temeiul art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) și art. 76 lit. d) C. pen. În ceea ce privește apelurile declarate de partea civilă vizând greșita rezolvare a laturii civile și al inculpatului, cu privire la greșita individualizare a pedepsei s-a arătat să sunt nefondate, întrucât latura civilă a cauzei s-a soluționat în raport de lucrările de la dosar, iar individualizarea pedepsei a fost făcută cu interpretarea justă a prevederilor art. 72 C. pen. În temeiul art. 385 3 C. proc.

pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs numai de către inculpat, care a invocat motive referitoare la lipsa de rol activ a instanțelor, care nu au stabilit în mod clar și precis împrejurările concrete în care a fost comisă fapta și că el nu a lovit-o pe partea civilă cu mânerul unui cuțit așa cum pretinde organul de urmărire penală, activitatea sa materială rezumându-se de a-i aplica lovituri cu pumnul după spate în momentul în care i-a adus injurii fiicei sale, ceea ce atrage după sine casarea cu trimitere și legat de faptul că aceasta nu și-a motivat punctul de vedere în schimbarea încadrării juridice. Al doilea motiv invocat se referă la greșita încadrare a faptei în infracțiunea de tentativă la omor calificat.

Ultimul motiv, vizează că, în raport de schimbarea încadrării juridice să se facă o nouă individualizare și aplicarea unei pedepse mici, cu suspendarea condiționată a executării față de împrejurările concrete în care a acționat, consecințele faptei sale, poziția victimei și datele sale personale. Examinând recursul declarat, sub prisma motivelor arătate, a actelor și dovezilor existente la dosar, a deciziei și sentinței pronunțate în cauză se constată că recursul de față este fondat și se va admite pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos. Cu privire la primul motiv de recurs invocat de recurent, constând în aceea că instanța de apel nu a manifestat rol activ și nu a stabilit o situație de fapt corectă, pe baza căreia să i se dea faptei comise o încadrare juridică legală, ceea ce ar atrage după sine casarea cu trimitere și că nu a fost motivată decizia, se constată că este neîntemeiată.

Critica invocată nu este de natură să ducă la casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare, ea neconstituind caz de nulitate în sensul dispozițiilor art. 197 C. pen., iar decizia într-adevăr, fiind motivată lapidar, fără argumente vizând schimbarea încadrării juridice a faptei, este o chestiune care de asemenea nu atrage după sine casarea cu trimitere. Referitor la greșita încadrare a faptei în infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor calificat și condamnarea sa, se constată că este întemeiat. Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de I.M.L., dosar de urmărire penală, rezultă că Ș.C. a fost internat în Spitalul Sf. Pantelimon la data de 15 iunie 2003, ora 6,00, cu diagnosticul hematom subdural GCS -6, etilism cronic unde s-a practicat cură chirurgicală a hematomului, leziune pentru vindecarea căreia sunt necesare un număr de 40-45 zile îngrijiri medicale și de natură să-i pună viața în primejdie.

Se mai arată că acest hematom subdural s-a putut produce cu corp dur și posibil în data de 14 iunie 2003, fiind internat în spital 5 zile. Față de conținutul actului medico-legal și de declarațiile martorilor prezenți la data comiterii faptei, respectiv B.I. și P.D.M., rezultă că inculpatul în seara zilei de 14 iunie 2003 i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnul în zona capului și pe spate. În faza de urmărire penală inculpatul a dat declarații diferite de cea dată în instanță, în sensul că ajungând la domiciliul părții vătămate și purtând discuții cu aceasta în legătură cu nesupravegherea câinelui lup și mușcarea fetiței sale, partea vătămată i-a adus injurii fiice sale fiind profund tulburat, astfel că i-a aplicat 5-7 lovituri cu mânerul unui briceag de dimensiuni reduse în zona capului și pe spate și pe care îl primise în aceeași zi de la fratele său.

Asupra celor declarate de inculpat, în faza de urmărire penală, în faza ce cercetare judecătorească, acesta a revenit, arătând că cele menționate la urmărirea penală nu corespund realității, întrucât a fost amenințat și lovit de către ofițerii de poliție, situație confirmată și de adresa Spitalului Clinic de Urgență București, potrivit căreia, în perioada în care inculpatul s-a aflat în arest, respectiv la 14 august 2003 a suferit agresiune, traumatism cranio - cerebral cu hematom parietal drept și contuzie toraco - abdominală, precum și de declarația martorei Ș.M., care arată că în faza de urmărire penală lucrătorii de poliție i-au dictat declarația și au inserat o situație inexactă, în sensul că inculpatul se afla înarmat cu un cuțit.

Prin urmare, nu este semnificativ corpul cu care a lovit inculpatul pe victimă, mâner de briceag sau pumn, în condițiile în care intenția sa nu a fost de a ucide pe victimă și aceasta rezultă din intensitatea loviturilor și consecința produsă, în sensul că, au avut drept consecință producerea unui hematom subdural de mărime apreciabilă și că acesta nu s-a prezentat imediat la spital, fiind transportat a doua zi, deci după 24 de ore, când traumatismul s-a agravat. Ca atare, intenția inculpatului, de a-i aplica lovituri repetate și de intensitate redusă victimei, au fost de natură să-i aplice o corecție și nici de cum să-i suprime viața cu intenție sau să accepte această stare de fapt, ele au fost aplicate în conjunctura arătată.

Se poate constata că în cauză, sunt incidente art. 182 alin. (2) C. pen., sub aspectul elementului material și subiectiv, astfel că în mod corect instanța de fond a dat faptei comise de către inculpat încadrarea juridică legală. De altfel, instanța de apel a făcut o motivare lapidară în considerentele deciziei când a desființat hotărârea instanței de fond fără a aduce argumente în acest sens, însă aceasta nu constituie caz de casare. În consecință, se poate constata că inculpatul a comis infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu reținerea circumstanței legale a scuzei provocării, cum corect a încadrat-o și instanța de fond. În ceea ce privește motivul de recurs invocat de către recurent, vizând greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare, întrucât sunt temeiuri că scopul acesteia poate fi atins și prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., se constată că este neîntemeiat.

Potrivit art. 81 pct. 3 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cadrul infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen. Ca atare, motivul invocat se va înlătura ca fiind nefondat. Conchizând deci, că în cauză a fost pronunțată o decizie vădit nelegală și esențial netemeinică, că motivul de recurs vizând greșita încadrarea juridică a faptei, constituie caz de casare potrivit pct. 17 de la art. 385 9 C. proc. pen., recursul declarat se va admite în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmând a se casa decizia și va fi menținută sentința instanței de fond ca legală și temeinică, iar apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, secția I penală, se va respinge, ca nefondat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 august 2003 la 25 noiembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul M.R., împotriva deciziei penale nr. 974 din 15 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Casează decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței penale nr. 1083 din 6 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, hotărâre pe care o menține. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 august 2003, la 25 noiembrie 2003. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 martie 2005.