ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1502/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1502/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1083

din 6 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei

privind pe inculpatul M.R. la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată timpul executat preventiv, începând cu data de 12 august 2003 și până

la data punerii în libertate 25 noiembrie 2003 inclusiv.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile Ș.C. suma de 2.100.000 lei, reprezentând 1/2 din

despăgubirile civile solicitate, precum și 2.500.000 lei cheltuieli judiciare.

Au fost respinse ca

nefondate celelalte pretenții civile formulate de partea civilă Ș.C.

A fost obligat inculpatul să

plătească părții civile C.A.S. Municipiului București, Spitalul Sf. Pantelimon

București, a sumei de 6.930.525 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare,

precum și la 6.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța această

sentință, s-a reținut în esență că, în seara zilei de 14 iunie 2003 minora M.C.,

în vârstă de 8 ani, se juca împreună cu alți copii pe str. Cazangiilor și a

fost mușcată de un câine lup, ce aparține părții vătămate Ș.C.

Minora a mers la domiciliu

și i-a relatat tatălui său, inculpatul M.R., că a fost mușcată, împrejurare în

care aceasta a plecat împreună cu concubina tatălui la spital pentru a i se

acorda îngrijiri, iar tatăl a mers la locuința părții vătămate Ș.C., pentru a

discuta în legătură cu consecințele ce au decurs din nesupravegherea animalului

și că trebuie să-i dea de la câinele său păr, pentru a atenua sperietura

produsă fiicei sale.

Ajuns la locuința părții

vătămate și discutând cele menționate, aceasta, care se afla în stare de

ebrietate a adus injurii la adresa minorei, împrejurare în care inculpatul i-a

aplicat mai multe lovituri, în spate și în față, cauzându-i leziuni ce au

necesitat pentru vindecare un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale și de

natură să-i pună viața în primejdie.

În contextul situației de

fapt expusă și reținută, instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt

incidente prevederile art. 20 raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.,

cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., așa cum a fost sesizată instanța,

deoarece intenția inculpatului nu a fost de a-i suprima viața acesteia, și a

prevăzut că loviturile sale nu vor avea consecințe grave, astfel că,

activitatea sa materială s-a rezumat în contextul comportării necorespunzătoare

a părții vătămate de a adresa injurii fiicei sale, să reacționeze și să-l lovească

cu pumnii în momentul în care nu a mai vrut să poarte o discuție civilizată,

având drept rezultat cauzarea unui traumatism pentru vindecarea căruia au fost

necesare 40-45 zile îngrijiri medicale și de natură să-i pună viața în

primejdie.

Prin urmare, s-a dispus

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, cu

reținerea stării de provocare prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., texte de lege în baza cărora a fost

condamnat inculpatul la o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare, cu executarea

în regim de detenție.

S-a arătat că starea de

provocare, rezultă din conduita părții vătămate, constituită parte civilă, care

deși se afla în culpă cu privire la nesupravegherea câinelui, i-a atribuit

inculpatului cuvinte urâte la adresa fiicei sale, producându-i o puternică

tulburare de natură să reacționeze în modul arătat.

Individualizarea pedepsei

s-a menționat că s-a făcut în raport de toate criteriile înscrise în art. 72 C.

pen., astfel că, pedeapsa aplicată este de natură să-și atingă scopul înscris

în art. 52 C. pen.

Latura civilă a cauzei, s-a

arătat că a fost soluționată în raport de dispozițiile înscrise în art. 14 și art.

346 C. proc. pen., cum și de art. 998 C. civ., fiind obligat inculpatul la

despăgubiri civile în limita sumelor menționate mai sus și dovedite cu actele

și lucrările de la dosar, ținându-se seama și de circumstanța legală a scuzei

provocării.

Potrivit art. 362 și art.

363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către parchet, partea

civilă și inculpat care au invocat motive vizând nelegalitatea și netemeinicia

hotărârii.

Curtea de Apel București, secția

I penală, a examinat apelurile declarate în raport de motivele invocate, cum și

din oficiu și prin decizia penală nr. 974 din 15 decembrie 2004 a fost admis

numai apelul parchetului, a desființat în parte sentința și l-a condamnat pe

inculpat în baza art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu

aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen., la o pedeapsă de

2 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și art. 64 C. pen.

Au fost menținute în rest

celelalte dispoziții ale sentinței.

Apelurile declarate de

partea civilă și inculpat au fost respinse, ca nefondate, în temeiul art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Referitor la apelul

parchetului s-a arătat că este fondat sub aspectul motivului invocat, vizând

greșita schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul a lovit

în mod repetat cu un obiect dur, într-o zonă vitală, capul, pe partea vătămată

cu intenție, cauzându-i un traumatism de natură să-i pună viața în primejdie,

astfel că, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor calificat, cu aplicarea circumstanței legale a scuzei

provocării.

Prin urmare, inculpatul a

fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, în temeiul art. 20

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b)

și art. 76 lit. d) C. pen.

În ceea ce privește

apelurile declarate de partea civilă vizând greșita rezolvare a laturii civile

și al inculpatului, cu privire la greșita individualizare a pedepsei s-a arătat

să sunt nefondate, întrucât latura civilă a cauzei s-a soluționat în raport de

lucrările de la dosar, iar individualizarea pedepsei a fost făcută cu

interpretarea justă a prevederilor art. 72 C. pen.

În temeiul art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs numai de către

inculpat, care a invocat motive referitoare la lipsa de rol activ a

instanțelor, care nu au stabilit în mod clar și precis împrejurările concrete

în care a fost comisă fapta și că el nu a lovit-o pe partea civilă cu mânerul

unui cuțit așa cum pretinde organul de urmărire penală, activitatea sa

materială rezumându-se de a-i aplica lovituri cu pumnul după spate în momentul

în care i-a adus injurii fiicei sale, ceea ce atrage după sine casarea cu

trimitere și legat de faptul că aceasta nu și-a motivat punctul de vedere în

schimbarea încadrării juridice.

Al doilea motiv invocat se

referă la greșita încadrare a faptei în infracțiunea de tentativă la omor

calificat.

Ultimul motiv, vizează că,

în raport de schimbarea încadrării juridice să se facă o nouă individualizare

și aplicarea unei pedepse mici, cu suspendarea condiționată a executării față

de împrejurările concrete în care a acționat, consecințele faptei sale, poziția

victimei și datele sale personale.

Examinând recursul declarat,

sub prisma motivelor arătate, a actelor și dovezilor existente la dosar, a

deciziei și sentinței pronunțate în cauză se constată că recursul de față este

fondat și se va admite pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.

Cu privire la primul motiv

de recurs invocat de recurent, constând în aceea că instanța de apel nu a

manifestat rol activ și nu a stabilit o situație de fapt corectă, pe baza

căreia să i se dea faptei comise o încadrare juridică legală, ceea ce ar atrage

după sine casarea cu trimitere și că nu a fost motivată decizia, se constată că

este neîntemeiată.

Critica invocată nu este de

natură să ducă la casarea hotărârii cu trimiterea spre rejudecare, ea neconstituind

caz de nulitate în sensul dispozițiilor art. 197 C. pen., iar decizia

într-adevăr, fiind motivată lapidar, fără argumente vizând schimbarea

încadrării juridice a faptei, este o chestiune care de asemenea nu atrage după

sine casarea cu trimitere.

Referitor la greșita

încadrare a faptei în infracțiunea de tentativă la infracțiunea de omor

calificat și condamnarea sa, se constată că este întemeiat.

Din raportul de expertiză medico-legală

întocmit de I.M.L., dosar de urmărire penală, rezultă că Ș.C. a fost internat

în Spitalul Sf. Pantelimon la data de 15 iunie 2003, ora 6,00, cu diagnosticul

hematom subdural GCS -6, etilism cronic unde s-a practicat cură chirurgicală a

hematomului, leziune pentru vindecarea căreia sunt necesare un număr de 40-45

zile îngrijiri medicale și de natură să-i pună viața în primejdie.

Se mai arată că acest

hematom subdural s-a putut produce cu corp dur și posibil în data de 14 iunie

2003, fiind internat în spital 5 zile.

Față de conținutul actului

medico-legal și de declarațiile martorilor prezenți la data comiterii faptei,

respectiv B.I. și P.D.M., rezultă că inculpatul în seara zilei de 14 iunie 2003

i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu pumnul în zona capului și pe

spate.

În faza de urmărire penală

inculpatul a dat declarații diferite de cea dată în instanță, în sensul că

ajungând la domiciliul părții vătămate și purtând discuții cu aceasta în

legătură cu nesupravegherea câinelui lup și mușcarea fetiței sale, partea

vătămată i-a adus injurii fiice sale fiind profund tulburat, astfel că i-a

aplicat 5-7 lovituri cu mânerul unui briceag de dimensiuni reduse în zona

capului și pe spate și pe care îl primise în aceeași zi de la fratele său.

Asupra celor declarate de

inculpat, în faza de urmărire penală, în faza ce cercetare judecătorească,

acesta a revenit, arătând că cele menționate la urmărirea penală nu corespund

realității, întrucât a fost amenințat și lovit de către ofițerii de poliție,

situație confirmată și de adresa Spitalului Clinic de Urgență București, potrivit

căreia, în perioada în care inculpatul s-a aflat în arest, respectiv la 14

august 2003 a suferit agresiune, traumatism cranio - cerebral cu hematom

parietal drept și contuzie toraco - abdominală, precum și de declarația martorei

Ș.M., care arată că în faza de urmărire penală lucrătorii de poliție i-au

dictat declarația și au inserat o situație inexactă, în sensul că inculpatul se

afla înarmat cu un cuțit.

Prin urmare, nu este

semnificativ corpul cu care a lovit inculpatul pe victimă, mâner de briceag sau

pumn, în condițiile în care intenția sa nu a fost de a ucide pe victimă și

aceasta rezultă din intensitatea loviturilor și consecința produsă, în sensul

că, au avut drept consecință producerea unui hematom subdural de mărime

apreciabilă și că acesta nu s-a prezentat imediat la spital, fiind transportat

a doua zi, deci după 24 de ore, când traumatismul s-a agravat.

Ca atare, intenția

inculpatului, de a-i aplica lovituri repetate și de intensitate redusă

victimei, au fost de natură să-i aplice o corecție și nici de cum să-i suprime

viața cu intenție sau să accepte această stare de fapt, ele au fost aplicate în

conjunctura arătată.

Se poate constata că în

cauză, sunt incidente art. 182 alin. (2) C. pen., sub aspectul elementului

material și subiectiv, astfel că în mod corect instanța de fond a dat faptei

comise de către inculpat încadrarea juridică legală.

De altfel, instanța de apel

a făcut o motivare lapidară în considerentele deciziei când a desființat

hotărârea instanței de fond fără a aduce argumente în acest sens, însă aceasta

nu constituie caz de casare.

În consecință, se poate

constata că inculpatul a comis infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută

de art. 182 alin. (2) C. pen., cu reținerea circumstanței legale a scuzei

provocării, cum corect a încadrat-o și instanța de fond.

În ceea ce privește motivul

de recurs invocat de către recurent, vizând greșita individualizare a pedepsei

sub aspectul modalității de executare, întrucât sunt temeiuri că scopul

acesteia poate fi atins și prin aplicarea prevederilor art. 81 C. pen., se

constată că este neîntemeiat.

Potrivit art. 81 pct. 3 C.

pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în

cadrul infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen.

Ca atare, motivul invocat se

va înlătura ca fiind nefondat.

Conchizând deci, că în cauză

a fost pronunțată o decizie vădit nelegală și esențial netemeinică, că motivul

de recurs vizând greșita încadrarea juridică a faptei, constituie caz de casare

potrivit pct. 17 de la art. 385

9

C. proc. pen., recursul declarat se

va admite în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmând a se

casa decizia și va fi menținută sentința instanței de fond ca legală și

temeinică, iar apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, secția I penală,

se va respinge, ca nefondat.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 august 2003 la 25

noiembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul M.R., împotriva deciziei penale nr. 974 din 15 decembrie 2004 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Casează decizia atacată, în

sensul că respinge apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, împotriva sentinței penale nr. 1083 din 6 septembrie 2004 a Tribunalului

București, secția I penală, hotărâre pe care o menține.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 12 august 2003,

la 25 noiembrie 2003.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 1 martie 2005.