ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 458/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 458/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului penal de

față:

Potrivit lucrărilor

dosarului se constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a II-a penală, prin sentința penală nr. 1635 din 6 decembrie

2005, a schimbat încadrarea juridică în baza art. 334 C. proc. pen., din

art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) și în baza

acestui text l-a condamnat pe inculpatul S.F., la un an închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală.

A făcut aplicarea art.

71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002, a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată.

S-au pus în vedere

inculpatului dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la 19 noiembrie 2000 la 18 decembrie 2001.

A obligat pe inculpat la

34.013.392 lei cheltuieli de spitalizare acordate pentru îngrijirea minorului S.F.A.

plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a

hotărârii către C.A.S. a municipiului București, cu sediul în

București.

A luat că S.C.

reprezentantul legal al părții vătămate, nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat pe inculpat la 10.000.000 lei RON cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 5444/P/2000

a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S.F. pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat,

prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c)

și d) C. pen.

Prin actul de sesizare al

instanței s-a reținut că, la data de 15 decembrie 2000, ora

22,15, organele de poliție din cadrul Secției 24 au fost sesizate în

legătură cu faptul că, în seara aceleiași zile, a fost

internat în Spitalul Marie Currie un copil minor care prezenta semne de

violență pe corp. În urma verificărilor s-a stabilit că

minorul se numește S.F.A., și fusese prezentat la unitatea

medicală de numita C.N. străbunica lui. Victima fusese luată în

aceeași zi de către C.N., de la domiciliul lui S.F., tatăl

minorului, care pe parcursul zilelor anterioare își bătuse sistematic

copilul cauzându-i contuzii multiple pe tot corpul fiind necesară

internarea în spital, așa cum reiese din fișa de observație nr.

6760, victima a fost internată cu diagnosticul „Sindrom Silmerman;

Traumatism cranio - cerebral acut închis; Contuzii multiple generalizate; fiind

necesară internarea la Secția Terapie Intensivă până la

data de 27 decembrie 2000 când a fost externat, starea

sănătății fiind ameliorată.

Situația de fapt

prezentată în rechizitoriu a fost probată prin procesul verbal de

cercetare la fața locului și planșa foto, proces verbal de

consemnare a declarației părții vătămate, foaia de

observație clinică nr. 6760 din 15 decembrie 2000 a Spitalului Marie

Currie, raportul de expertiză medico - legală nr. A1/17573 din 11

ianuarie 2000, declarațiile martorilor C.N., S.C., G.A., T.A., P.V., D.I.,

B.C., declarația inculpatului S.F.

Prin sentința

penală nr. 479 din 19 iulie 2001, Tribunalul București, secția a

II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea

juridică a faptei săvârșită de inculpatul S.F. din art. 60

raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în art. 181 alin.

(1

1

) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1

1

)

C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F. la un an închisoare. S-a făcut aplicarea

art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc.

pen., a menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 14 raportat la

art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească suma

de 1.665.000 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă

Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Marie Currie.

În baza art. 191 C. proc.

pen., a obligat pe inculpat la 1.500.000 lei RON cheltuieli judiciare

către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut

următoarea situație de fapt:

În data de 14 decembrie 2000

inculpatul S.F., aflându-se sub influența alcoolului, fiind iritat de

comportamentul victimei, a exercitat violențe asupra fiului său

minor, în vârstă de 4 ani S.F.A.

Consecințele agresiunii

inculpatului au fost leziuni care au necesitat 23-25 zile de îngrijiri medicale

și a putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur,

fără a pune în pericol viața victimei.

Tribunalul a reținut

că fapta săvârșită de inculpat, respectiv actele de

agresiune și violențele exercitate asupra victimei care au provocat

acesteia suferințe fizice și leziuni care au necesitat pentru

vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și inculpatul S.F.

În apelul parchetului este

criticată sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub

următoarele aspecte:

- greșita schimbare a

încadrării juridice din tentativa de omor calificat în infracțiunea

de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

Oral parchetul și-a

extins motivele de apel în sensul că în sarcina inculpatului trebuia

reținută și infracțiunea prevăzută în art. 306 C.

pen., rele tratamente, întrucât a fost sesizată „in rem” și cu această

faptă.

Prin decizia penală nr.

743/ A din 28 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat în

totalitate sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Pentru a decide astfel,

Curtea de Apel București a reținut că în cadrul încadrării

juridice parchetul prin actul de sesizare a instanței nu a reținut

și infracțiunea prevăzută de art. 306 C. pen., considerând

probabil că reținând infracțiunea de tentativă de omor

calificat, această absoarbe și infracțiunea de rele tratamente.

Dar instanța de fond,

schimbând încadrarea juridică în infracțiunea de vătămare

corporală, trebuia să observe că prin rechizitoriu este

descrisă și infracțiunea de rele tratamente.

Astfel, inculpatul în mod

frecvent îl bătea pe minor cu cruzime, i-a provocat multiple contuzii pe

corp și un traumatism cranio - cerebral, i-a provocat mai multe arsuri cu

țigara aprinsă pe membrele inferioare.

Or, prin aceste acte

repetate cu cruzime, în mod evident, inculpatul a pus în primejdie grava

dezvoltarea fizică și intelectuală a fiului său minor, ceea

ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 306 C. pen.

Nepronunțându-se

și cu privire la această infracțiune cu care a fost

sesizată „in rem” prin rechizitoriu, instanța nu a soluționat

fondul cauzei.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a II-a penală, cauza a fost înregistrată

sub nr. 703/2002, iar prin sentința penală nr. 955 din 10 octombrie

2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală,

s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice

a faptei reținută în sarcina inculpatului S.F., din infracțiunea

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și

d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1

1

)

C. pen.

În baza art. 181 alin. (1

1

)

C. pen., a fost condamnat inculpatul S.F. la pedeapsa de un an închisoare, cu

aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen.

În baza art. 306 C. pen., a

mai fost condamnat același inculpat S.F., la pedeapsa de 3 ani închisoare,

cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a

interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus

ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 3 ani

închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a

dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la 19 noiembrie 2000 la 18 decembrie 2001.

În baza art. 14 raportat la

art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească suma

de 1.665.000 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă

Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Marie Currie.

S-a luat că S.C.,

reprezentantul legal al părții vătămate, nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

În fond, după

desființare examinând prin coroborare întregul material probator

administrat în cursul cercetării judecătorești, cât și în

cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut

următoarea situația de fapt:

La data de 14 decembrie 2000

inculpatul S.F. aflându-se sub influența alcoolului și iritat de comportamentul

părții vătămate, în vârstă de 4 ani, a exercitat

violențe asupra fiului său S.F.A.

Așa cum a rezultat din

raportul de expertiză medico - legală nr. A1/17573/2001 menținut

și prin Avizul dat de C.S.M.L., minorul S.F.A. a prezentat, la data de 14

decembrie 2000, când a fost agresat de tatăl său, mai multe

escoriații, multiple echimoze la nivelul membrelor superioare și

inferioare și un edem cerebral difuz, fără leziuni craniene

evidente.

Expertiza a concluzionat

că minorul prezintă leziuni traumatice, care s-ar fi putut produce

prin lovire repetată cu corp dur și necesită 23-25 zile

îngrijiri medicale.

S-a concluzionat în final

că leziunile suferite nu au pus în primejdie viața victimei.

Tribunalul a reținut

că fapta săvârșită de inculpat, respectiv actele de

agresiune și violențele exercitate asupra victimei, care au provocat

acesteia suferințe fizice și leziuni ce au necesitat pentru vindecare

23-25 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

de vătămare corporală.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București și inculpatul S.F.

În apelul său, parchetul

critică sentința apelată sub aspectul lipsei rolului activ al

instanței și greșita încadrare juridică dată faptei,

solicitând desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

Inculpatul a solicitat

redozarea pedepsei aplicate, în sensul orientării acesteia spre minimul

special prevăzut de lege, față de faptul că nu este

cunoscut cu antecedente penale.

Prin decizia penală nr.

841 din 17 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, s-au admis apelurile declarate de

Parchetului de pe lângă tribunalul București și inculpatul S.F.,

s-a desființat sentința penală atacată și s-a trimis

cauza spre rejudecare a aceeași instanță.

Analizând motivele

apelurilor declarate, Curtea de Apel București a reținut că

instanța de fond nu a avut rol activ pentru stabilirea corectă a

situației de fapt și aflarea adevărului, deoarece în noul raport

de expertiza medico - legală efectuat cu ocazia rejudecării, nu s-au

analizat toate leziunile suferite de minorul S.F.A.

Pe rolul Tribunalului

București, secția a II-a penală, cauza a fost înregistrată

sub nr. 1009/2003.

Deși legal citate

partea vătămată S.F.A. și reprezentantul său legal S.C.

nu s-au prezentat în fața instanței.

La a doua judecată în

fond după desființare s-a efectuat un nou raport de expertiză

medico - legală în cauză, care a arătat că minorul S.F.A. a

prezentat leziuni traumatice care se puteau produce la data de 14 decembrie

2000.

Raportul de expertiză a

relevat faptul că evaluarea medico - legală inițială a

gravității leziunilor traumatice a fost corectă și s-a

menținut minimul de zile de îngrijiri medicale acordat 23-25.

În baza probatoriilor

administrate, instanța de rejudecare a reținut aceeași

situație de fapt, constatând că faptele inculpatului întrunesc

elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare

corporală și respectiv rele tratamente aplicate minorului, dispunând astfel:

În baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 174 –

art. 175 lit. c) și d) C. pen., în art. 181 alin. (1

1

) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1)

1

C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa de un an închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare

corporală, în regim de detenție.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată.

A atras atenția

inculpatului asupra art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 306 C. pen., a

condamnat pe același inculpat, la 3 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului,

în regim de detenție.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată.

A atras atenția

inculpatului asupra art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 65 C. pen., a

interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a

dedus prevenția inculpatului de la 19 noiembrie 2000 la 18 decembrie 2001.

A fost obligat inculpatul la

plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru

Copii Marie Currie București a sumei de 34.013.397 lei reprezentând

contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții

vătămate precum și dobânda legală aferentă debitului

de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și

până la achitarea integrală.

A luat act că partea

vătămată, prin reprezentantul legal S.C., nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Împotriva acestei

sentințe penală a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul

greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptei inculpatului,

neaplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. d)

și e) C. pen. și cuantumul redus al pedepsei aplicate.

Curtea, examinând apelul

declarat prin prisma criticilor aduse, a constatat că este fondat și

prin decizia penală nr. 828 din 9 noiembrie 2004, a desființat

sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la

aceeași instanță, reținând că sunt neconcordanțe

între concluziile raportului „leziunile nu au pus în primejdie viața

copilului” și considerentele acestuia „viața copilului a fost

amenințată prin traumatisme multiple”, așa încât s-a apreciat

că nu a fost rezolvat fondul cauzei, sens în care se impune revenirea cu

adresă la I.N.M.L. București pentru reevaluare a situației

minorului.

După casare, pe rolul

Tribunalului București, secția a II-a penală, cauza a fost

înregistrată sub nr. 6776/2004.

S-a dispus citarea

inculpatului la adresele menționate în actele existente la dosar, cât

și prin afișare la sediul Consiliului Local al Sectorului 5

București, conform art. 177 alin. (4) C. pen.

Având în vedere

dispozițiile art. 385 alin. (1) C. proc. pen., a dispus efectuarea unui

supliment la noua expertiză de către I.N.M.L., prin care să se

procedeze la o reevaluare medico - legală a gravității

leziunilor produse minorului, în raport de actele medicale efectuate și

neconcordanțele existente între concluziile expertizei înregistrată

sub nr. A5/6294/2003 și considerentele acesteia pct. 1-3 în care sunt

cuprinse constatările notei medicale din 21 decembrie 2000, așa încât

să se stabilească dacă loviturile și actele de agresiune

aplicate minorului sunt de natură sau nu să nu cauzeze moartea

acestuia, dacă între gravitatea actelor de violență și

posibilitatea decesului victimei, dacă între gravitatea actelor de violență

și posibilitatea decesului victimei ar exista raport de cauzalitate.

Prin adresa nr. 8067 din 21

iulie 2005 s-a comunicat de către I.N.M.L. că nu există nici o

neconcordanță între concluziile și considerentele raportului de

expertiză nr. A5/6294/2003 întrucât pct. 1-3 la care se face referire constituie

citarea concluziilor unei note medicale, restituindu-se xerocopiile actelor

înaintate.

Apreciindu-se că prin

răspunsul înaintat de I.N.M.L. nu s-a răspuns la obiectivele

stabilite prin încheierea de ședință de la 7 iunie 2005, s-a

revenit asupra solicitărilor anterioare.

Ulterior, Comisia

superioară medico - legală, a înaintat instanței avizul nr.

E1/10403/2005 prin care, în urma examinării actelor medico - legale ale

cauzei, s-a probat atât raportul de expertiză medico - legală nr.

A1/17573/2001, cât și raportul de nouă expertiză medico –

legală nr. nr. A5/6294/2003, în sensul că leziunile traumatice nu a

pus viața în primejdie în înțelesul art. 182 C. pen.

În raport de noile

înscrisuri medicale apărătorul din oficiu al inculpatului și

reprezentantul parchetului au solicitat schimbarea încadrării juridice

dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de tentativă la

omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c)

și d) C. pen., în cea de vătămare corporală

prevăzută de art. 181 alin. (1

1

) C. pen. și art. 306

C. pen.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de cererea de schimbare a încadrării

juridice pusă în discuție la termenul de judecată din 22

noiembrie 2005, instanța a apreciat-o fiind întemeiată, urmând să

se facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.

Astfel, față de

situația de fapt reținută pe parcursul

desfășurării procesului penal, care a rămas

neschimbată și la rejudecarea, după casare, în sensul că la

data de 14 decembrie 2000, inculpatul S.F., aflându-se sub influența

băuturilor alcoolice și iritat de comportamentul fiului său de 4

ani, a exercitat asupra acestuia acte de violență, constând în

lovituri repetate cu un corp dur, respectiv palme și o „nuia”, producându-i

leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. 23-25 zile de îngrijiri

medicale, care însă nu i-au pus în primejdie viața, s-a considerat

că inculpatul a acționat cu intenție directă de a produce

părții vătămate suferințe fizice, fără

însă să prevadă sau să urmărească să-i suprime

viața.

Pentru existența

tentativei la infracțiunea de omor este necesar a se dovedi că

inculpatul a acționat violent, cu intenția de a ucide, prin folosirea

unui obiect vulnerant apt să producă moartea și care să vizeze

o zonă vitală.

Or, în raport de actele

și lucrările dosarului, s-a apreciat că aceste caracteristici nu

sunt incidente în cauza de față.

Sub aceste aspecte, s-a

reținut că declarațiile martorei F.A. (educatoarea minorului

care relatează nu incident din luna octombrie 2000, când copilul a suferit

un traumatism cranio - cerebral atunci când a sărit și s-a lovit la

cap fiind transportat la spital urgent, iar în grădinița ce o

frecventa s-a declanșat epidemie de varicelă fiind contaminați

toți copii), ale martorelor B.A., P.V. (care confirmă existența

epidemiei de varicelă și a unui incident petrecut în cadrul

instituției), cele ale martorei C.N. (ce confirmă faptul că

minorul a fost agresat de tatăl său cu o nuia de liliac peste mâini

și picioare și totodată a fost contaminat în perioada lunii

decembrie cu varicelă iar leziunile (bășicuțe) ce le

prezenta pe corp erau rezultatul acestei boli, declarația martorei G.A.

(martoră ce văzut minorul în momentul în care l-a vizitat, constatând

că acesta voma tot ce mânca, avea urme de loviri pe mâini și

picioare, copilul spunându-i că a fost bătut de tatăl său

cu un băț, a martorei D.I., martoră ce a vizitat copilul la

spital și a constatat personal că acesta avea urme de

vânătăi pe picioare și pe spate se coroborează cu

concluziile numeroaselor acte medicale întocmite pe parcursul procesului penal,

în sensul că minorul prezenta o serie de excoriații de diferite

mărimi la nivel, frontal, periauricular dr., buza inferioară și

superioară, erupții papuloase leziuni ce s-au putut produce prin

lovire cu corp dur, care însă nu au pus în primejdie viața victimei

și nu au generat consecințe de natura celor prevăzute în art.

182 C. pen. (concluzii aprobate de C.S.A. a I.N.M.L.).

Din analiza acestor

probatorii, instanța a apreciat că nu se poate ajunge la concluzia

că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, chiar și

în modalitatea intenției indirecte reținută prin actul de

sesizare, întrucât violențele nu au vizat zonele anatomice vitale, minorul

prezentând multiple echimoze la nivelul membrelor superioare și inferioare,

regiunea zigomatică dreapta, excoriații pe fața dorsală a

ambelor mâini, iar din investigațiile efectuate s-a constatat că

ficatul, splina, rinichii sunt la limite normale, fără lichid

introperitoneal, la examenul cerebral nu s-a constatat leziuni heterodense, nu

au existat leziuni traumatice la nivelul neurocraniului, s-a constatat un

abdomen cu pneumotizare în limite normale, fără să existe

leziuni craniene evidente.

Faptul că în foaia de

observație s-a menționat la internarea copilului diagnosticul

„traumatism cranio - cerebral acut închis, iar în nota medicală din 21

decembrie 2000 se concluzionează că viața copilului a fost

amenințată prin retiniană „se apreciază că aceste

împrejurări nu sunt în măsură să atragă în mod automat

concluzia că inculpatul a agresat minorul într-o zonă vitală

astfel încât, să poată fi reținută intenția sa de a

ucide, atâta vreme cât acest diagnostic și concluzii nu sunt însușite

de medicii specialiști ce au efectuat expertizele medico - legale în

cauză, iar din proba testimonială a rezultat cu certitudine că

minorul suferire și alte traumatisme cranio cerebrale în lunile precedente

incidentului (lovitura de la cap, dezlipirea urechii).

Este adevărat că

inculpatul a aplicat fiului său anumite tratamente violente ce au vizat

diferite zone ale corpului, însă aceste agresiuni nu au afectat în nici un

fel organele interne vitale ale minorului, așa cum reiese din

investigațiile medicale efectuate, iar pentru realizarea corecției ce

a înțeles să o aplice s-a folosit de palme, lovind minorul peste

față și corp, inclusiv de un „băț”, obiecte vulnerante

ce nu sunt apte să producă moartea victimei, având în vedere zona

vizată și intensitatea acestora.

Reținându-se că

inculpatul nu a exercitat actele specifice infracțiunii de omor, având în

vedere în acest sens, obiectul vulnerant folosit, zona corpului vizat,

intensitatea loviturilor aplicate, instanța a admis cererea de schimbare a

încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, constatând că

în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de vătămare corporală prevăzută

și pedepsită de art. 181 alin. (1

1

) C. pen., fapta

dedusă judecății fiind săvârșită după

intrarea în vigoare a Legii nr. 197/2000.

De asemenea, având în vedere

decizia Curții de Apel București nr. 749 din 28 decembrie 2001

instanța a reținut în sarcina inculpatului și

săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului

prevăzută și pedepsită de art. 306 C. pen., întrucât prin

comportamentul agresiv al inculpatului față de partea vătămată

a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică și

intelectuală a copilului său.

La stabilirea pedepselor

inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., în sensul că a

ținut seama atât de gravitatea faptelor, de pericolul concret al acestora,

împrejurările în care au fost săvârșite, datele personale ale

inculpatului, cât și de dispozițiile art. 52 C. pen., apreciindu-se

că executarea acesteia în regim de detenție corespunde scopului

preventiv și educativ al pedepsei.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

București criticând soluția ca netemeinică și nelegală

pentru greșita individualizare judiciară a pedepselor în raport de

criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr.

285/ A din 6 aprilie 2006, a admis apelul parchetului (dar pentru alte motive

decât cele cerute) a desființat în totalitate sentința penală

apelată și anume nr. 1635 din 6 decembrie 2005 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, și pe fond rejudecând:

S-a admis cererea de

schimbarea a încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., din art.

20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în art. 181

alin. (1

1

) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1

1

)

C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu

aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

În baza art. 1 din Legea nr.

543/2002 constată grațiată în întregime pedeapsa aplicată.

Se pun în vedere

inculpatului dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 88 C. pen.,

deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării

preventive de la 19 decembrie 2000 la 18 decembrie 2001.

Obligă pe inculpat

34.013.392 lei cheltuieli de spitalizare acordate pentru îngrijirea minorului S.F.A.

și la plata dobânzii legale aferente la data rămânerii definitive

către C.A.S. a municipiului București.

Ia act că S.C.,

reprezentantul legal al părții vătămate nu s-a constituit

parte civilă în cauză.

Parchetul, nemulțumit

de ambele hotărâri (sentința penală nr. 1635 din 6 decembrie

2005 și decizia penală nr. 285/ A din 6 aprilie 2006 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, și a Curții de Apel

București, secția a II-a penală) în termenul legal, a declarat

recursul de față, solicitând a se desființa ultima hotărâre

și rejudecând, să se reaprecieze probele și inculpatul să

fie condamnat pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în

judecată, aflate în concurs real, chiar dacă pentru cea prevăzută

de art. 306 C. pen., nu este decât o sesizare „in rem”, Pentru cea de a doua

infracțiune de lovire repetată a minorului să se constate

că, încadrarea juridică schimbată în art. 181 alin. (1

1

)

C. pen., este netemeinică și nelegală. Ca atare, a cerut a fi

condamnat, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d)

C. pen., încadrare legală dată prin rechizitoriu, deoarece este

dovedită intenția indirectă a inculpatului de a-și ucide

propriul copil de 4 ani. În final să se contopească pedepsele, ce se

vor aplica potrivit art. 33 și 34 C. pen.

Recursul este nefondat.

Examinându-se probatoriul

cauzei și actul de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriu

Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 6444/P/2000 a se

constata că inculpatul S.F. a fost trimis în judecată doar pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat

prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 –

art. 175 lit. c) și d) C. pen.

Ca situație de fapt se

reține că, în perioada12 decembrie 2000 - 15 decembrie 2000,

inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice a aplicat

lovituri repetate, fiului său de 4 ani. Astfel, i-au fost cauzate multiple

contuzii pe corp dar și un traumatism minor cronico - cerebral, leziunile

produse nepunând totuși în pericol, viața victimei.

Se mai constată

că, victima, în seara de 15 decembrie 2000, a fost internată la

Spitalul de Copii, la Secția de Terapie intensivă și la data de

27 decembrie 2000, a fost externată, având starea de sănătate

ameliorată iar actele medico - legale prevăd că leziunile

necesită pentru vindecare 23-25 zile de îngrijiri.

Evaluarea materialului

probator în special a investigațiilor medico - legale efectuate mai

evidențiază că, acțiunile violente ale inculpatului, au

atins diferite zone ale corpului victimei, dar nu au afectat în nici un mod,

organele vitale ale minorului.

Corecția ce a aplicat-o

inculpatul propriului fiu de 4 ani (victima) se mai reține că, a

realizat-o la nivelul pregătirii sale și a obiceiului său, de a

consuma băuturi alcoolice, prin lovire doar cu palmele și cu o

nuielușă, obiecte ce nu sunt apte să producă moartea

victimei, față și de intensitatea redusă a acestora.

Acestea fiind faptele

inculpatului, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut, de

către instanța de apel că, inculpatul nu a exercitat acte

specifice infracțiunii de omor calificat în forma tentativei, în raport

deci de obiectele folosite, zonele corpului vizate și de intensitatea

loviturilor aplicate, și descrise în actele medico - legale de la dosar.

Toate activitățile violente ale inculpatului sus enunțate, au

determinat și pe medicii specialiști să concluzioneze că,

agresiunile acestuia „nu au fost de natură a afecta organe interne vitale”

ale victimei (minor).

În consecință,

justificat și legal, instanța de apel a stabilit că, inculpatul

nu a lovit victima cu intenția de a-l omorî și nici cu intenția

indirectă de a-l ucide, cu atât mai mult cu cât, aceleași acte

medicale mai evidențiază că, victima a fost contaminată

și cu varicelă și astfel se explica urmele de pe picioare.

Pentru aceste considerente,

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de

art. 181 alin. (1

1

) C. pen., se justifică pe deplin

(incertitudinile profitând inculpatului), întrunite fiind în realitate doar

elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare

corporală prevăzută de textul arătat, deoarece prin

vătămarea integrității corporale a victimei (ce este unul

din membrii familiei), i-au fost necesare pentru vindecarea leziunilor produse,

23-25 zile de îngrijiri medicale.

Așadar, schimbarea de încadrare

juridică va fi menținută, ca legală și temeinică,

iar drept urmare, motivul de recurs ce vizează revenirea la încadrarea

juridică dată acestei faptei, prin rechizitoriu, se apreciază,

ca nefondat.

Trecând la examinarea celui

de-al doilea motiv de recurs și care vizează greșita aplicare a

dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., ce prevede că „judecata se

mărginește la faptă și la persoana arătată în

actul de sesizare a instanței”, de asemenea, se reține ca fiind

neîntemeiat.

Astfel, se va constata

că, sesizarea unei instanțe cu judecarea unei infracțiuni, nu se

poate face numai prin descrierea acesteia în partea expozitivă a

rechizitoriului, atâta vreme cât, în dispozitivul rechizitoriului respectiv, nu

e trecută încadrarea juridică a acelei fapte penale.

Altfel spus, nu se poate admite

că, o instanță poate fi investită „implicit” sau doar „in

rem” ci, trebuie a se cunoaște de către făptuitorul trimis în

judecată, care sunt textele de lege ce incriminează faptele pentru

care este inculpat, pentru a nu se goli de conținut dreptul său la

apărare, pentru ca astfel să-i poată organiza o apărare

reală și eficientă, așa încât și instanța în

final, să poată pronunța o hotărâre temeinică și

legală.

Pentru toate aceste

considerente, recursul declarat de parchet, urmează a fi respins, ca

nefondat, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și

menținută ca temeinică și legală, decizia

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

deciziei penale nr. 285/ A din 6 aprilie 2006 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie, privind pe inculpatul S.F.

Onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.F., în

sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 26 ianuarie 2007 .