ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 458/2007

Asupra recursului penal de față: Potrivit lucrărilor dosarului se constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 1635 din 6 decembrie 2005, a schimbat încadrarea juridică în baza art. 334 C. proc. pen., din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) și în baza acestui text l-a condamnat pe inculpatul S.F., la un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală. A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată. S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 19 noiembrie 2000 la 18 decembrie 2001. A obligat pe inculpat la 34.013.392 lei cheltuieli de spitalizare acordate pentru îngrijirea minorului S.F.A. plus dobânda legală aferentă de la data rămânerii definitive a hotărârii către C.A.S. a municipiului București, cu sediul în București. A luat că S.C. reprezentantul legal al părții vătămate, nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 10.000.000 lei RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 5444/P/2000 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S.F. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen. Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că, la data de 15 decembrie 2000, ora 22,15, organele de poliție din cadrul Secției 24 au fost sesizate în legătură cu faptul că, în seara aceleiași zile, a fost internat în Spitalul Marie Currie un copil minor care prezenta semne de violență pe corp. În urma verificărilor s-a stabilit că minorul se numește S.F.A., și fusese prezentat la unitatea medicală de numita C.N.

străbunica lui. Victima fusese luată în aceeași zi de către C.N., de la domiciliul lui S.F., tatăl minorului, care pe parcursul zilelor anterioare își bătuse sistematic copilul cauzându-i contuzii multiple pe tot corpul fiind necesară internarea în spital, așa cum reiese din fișa de observație nr. 6760, victima a fost internată cu diagnosticul „Sindrom Silmerman; Traumatism cranio - cerebral acut închis; Contuzii multiple generalizate; fiind necesară internarea la Secția Terapie Intensivă până la data de 27 decembrie 2000 când a fost externat, starea sănătății fiind ameliorată.

Situația de fapt prezentată în rechizitoriu a fost probată prin procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa foto, proces verbal de consemnare a declarației părții vătămate, foaia de observație clinică nr. 6760 din 15 decembrie 2000 a Spitalului Marie Currie, raportul de expertiză medico - legală nr. A1/17573 din 11 ianuarie 2000, declarațiile martorilor C.N., S.C., G.A., T.A., P.V., D.I., B.C., declarația inculpatului S.F. Prin sentința penală nr. 479 din 19 iulie 2001, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpatul S.F. din art. 60 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în art. 181 alin. (1 1 ) C. pen.

În baza art. 181 alin. (1 1 ) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F. la un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească suma de 1.665.000 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Marie Currie. În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 1.500.000 lei RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt: În data de 14 decembrie 2000 inculpatul S.F., aflându-se sub influența alcoolului, fiind iritat de comportamentul victimei, a exercitat violențe asupra fiului său minor, în vârstă de 4 ani S.F.A.

Consecințele agresiunii inculpatului au fost leziuni care au necesitat 23-25 zile de îngrijiri medicale și a putut fi produse prin lovire repetată cu corp dur, fără a pune în pericol viața victimei. Tribunalul a reținut că fapta săvârșită de inculpat, respectiv actele de agresiune și violențele exercitate asupra victimei care au provocat acesteia suferințe fizice și leziuni care au necesitat pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.F. În apelul parchetului este criticată sentința pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: - greșita schimbare a încadrării juridice din tentativa de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen.

Oral parchetul și-a extins motivele de apel în sensul că în sarcina inculpatului trebuia reținută și infracțiunea prevăzută în art. 306 C. pen., rele tratamente, întrucât a fost sesizată „in rem” și cu această faptă. Prin decizia penală nr. 743/ A din 28 decembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat în totalitate sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Pentru a decide astfel, Curtea de Apel București a reținut că în cadrul încadrării juridice parchetul prin actul de sesizare a instanței nu a reținut și infracțiunea prevăzută de art. 306 C. pen., considerând probabil că reținând infracțiunea de tentativă de omor calificat, această absoarbe și infracțiunea de rele tratamente.

Dar instanța de fond, schimbând încadrarea juridică în infracțiunea de vătămare corporală, trebuia să observe că prin rechizitoriu este descrisă și infracțiunea de rele tratamente. Astfel, inculpatul în mod frecvent îl bătea pe minor cu cruzime, i-a provocat multiple contuzii pe corp și un traumatism cranio - cerebral, i-a provocat mai multe arsuri cu țigara aprinsă pe membrele inferioare. Or, prin aceste acte repetate cu cruzime, în mod evident, inculpatul a pus în primejdie grava dezvoltarea fizică și intelectuală a fiului său minor, ceea ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 306 C. pen. Nepronunțându-se și cu privire la această infracțiune cu care a fost sesizată „in rem” prin rechizitoriu, instanța nu a soluționat fondul cauzei.

Pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, cauza a fost înregistrată sub nr. 703/2002, iar prin sentința penală nr. 955 din 10 octombrie 2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, s-a dispus în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului S.F., din infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1 1 ) C. pen. În baza art. 181 alin. (1 1 ) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.F. la pedeapsa de un an închisoare, cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 306 C. pen., a mai fost condamnat același inculpat S.F., la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe timp de 2 ani după executarea pedepsei principale. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 și 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 19 noiembrie 2000 la 18 decembrie 2001. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească suma de 1.665.000 lei cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Marie Currie.

S-a luat că S.C., reprezentantul legal al părții vătămate, nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fond, după desființare examinând prin coroborare întregul material probator administrat în cursul cercetării judecătorești, cât și în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarea situația de fapt: La data de 14 decembrie 2000 inculpatul S.F. aflându-se sub influența alcoolului și iritat de comportamentul părții vătămate, în vârstă de 4 ani, a exercitat violențe asupra fiului său S.F.A. Așa cum a rezultat din raportul de expertiză medico - legală nr. A1/17573/2001 menținut și prin Avizul dat de C.S.M.L., minorul S.F.A.

a prezentat, la data de 14 decembrie 2000, când a fost agresat de tatăl său, mai multe escoriații, multiple echimoze la nivelul membrelor superioare și inferioare și un edem cerebral difuz, fără leziuni craniene evidente. Expertiza a concluzionat că minorul prezintă leziuni traumatice, care s-ar fi putut produce prin lovire repetată cu corp dur și necesită 23-25 zile îngrijiri medicale. S-a concluzionat în final că leziunile suferite nu au pus în primejdie viața victimei. Tribunalul a reținut că fapta săvârșită de inculpat, respectiv actele de agresiune și violențele exercitate asupra victimei, care au provocat acesteia suferințe fizice și leziuni ce au necesitat pentru vindecare 23-25 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.F. În apelul său, parchetul critică sentința apelată sub aspectul lipsei rolului activ al instanței și greșita încadrare juridică dată faptei, solicitând desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond. Inculpatul a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în sensul orientării acesteia spre minimul special prevăzut de lege, față de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale. Prin decizia penală nr. 841 din 17 decembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetului de pe lângă tribunalul București și inculpatul S.F., s-a desființat sentința penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare a aceeași instanță.

Analizând motivele apelurilor declarate, Curtea de Apel București a reținut că instanța de fond nu a avut rol activ pentru stabilirea corectă a situației de fapt și aflarea adevărului, deoarece în noul raport de expertiza medico - legală efectuat cu ocazia rejudecării, nu s-au analizat toate leziunile suferite de minorul S.F.A. Pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, cauza a fost înregistrată sub nr. 1009/2003. Deși legal citate partea vătămată S.F.A. și reprezentantul său legal S.C. nu s-au prezentat în fața instanței. La a doua judecată în fond după desființare s-a efectuat un nou raport de expertiză medico - legală în cauză, care a arătat că minorul S.F.A. a prezentat leziuni traumatice care se puteau produce la data de 14 decembrie 2000. Raportul de expertiză a relevat faptul că evaluarea medico - legală inițială a gravității leziunilor traumatice a fost corectă și s-a menținut minimul de zile de îngrijiri medicale acordat 23-25.

În baza probatoriilor administrate, instanța de rejudecare a reținut aceeași situație de fapt, constatând că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală și respectiv rele tratamente aplicate minorului, dispunând astfel: În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în art. 181 alin. (1 1 ) C. pen. În baza art. 181 alin. (1) 1 C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, în regim de detenție. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată.

A atras atenția inculpatului asupra art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 306 C. pen., a condamnat pe același inculpat, la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, în regim de detenție. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat grațiată în întregime pedeapsa aplicată. A atras atenția inculpatului asupra art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen., a dedus prevenția inculpatului de la 19 noiembrie 2000 la 18 decembrie 2001. A fost obligat inculpatul la plata către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Marie Currie București a sumei de 34.013.397 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate precum și dobânda legală aferentă debitului de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la achitarea integrală. A luat act că partea vătămată, prin reprezentantul legal S.C., nu s-a constituit parte civilă în cauză. Împotriva acestei sentințe penală a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul greșitei schimbări a încadrării juridice dată faptei inculpatului, neaplicarea pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. d) și e) C. pen.

și cuantumul redus al pedepsei aplicate. Curtea, examinând apelul declarat prin prisma criticilor aduse, a constatat că este fondat și prin decizia penală nr. 828 din 9 noiembrie 2004, a desființat sentința atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, reținând că sunt neconcordanțe între concluziile raportului „leziunile nu au pus în primejdie viața copilului” și considerentele acestuia „viața copilului a fost amenințată prin traumatisme multiple”, așa încât s-a apreciat că nu a fost rezolvat fondul cauzei, sens în care se impune revenirea cu adresă la I.N.M.L. București pentru reevaluare a situației minorului. După casare, pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, cauza a fost înregistrată sub nr. 6776/2004.

S-a dispus citarea inculpatului la adresele menționate în actele existente la dosar, cât și prin afișare la sediul Consiliului Local al Sectorului 5 București, conform art. 177 alin. (4) C. pen. Având în vedere dispozițiile art. 385 alin. (1) C. proc.

pen., a dispus efectuarea unui supliment la noua expertiză de către I.N.M.L., prin care să se procedeze la o reevaluare medico - legală a gravității leziunilor produse minorului, în raport de actele medicale efectuate și neconcordanțele existente între concluziile expertizei înregistrată sub nr. A5/6294/2003 și considerentele acesteia pct. 1-3 în care sunt cuprinse constatările notei medicale din 21 decembrie 2000, așa încât să se stabilească dacă loviturile și actele de agresiune aplicate minorului sunt de natură sau nu să nu cauzeze moartea acestuia, dacă între gravitatea actelor de violență și posibilitatea decesului victimei, dacă între gravitatea actelor de violență și posibilitatea decesului victimei ar exista raport de cauzalitate.

Prin adresa nr. 8067 din 21 iulie 2005 s-a comunicat de către I.N.M.L. că nu există nici o neconcordanță între concluziile și considerentele raportului de expertiză nr. A5/6294/2003 întrucât pct. 1-3 la care se face referire constituie citarea concluziilor unei note medicale, restituindu-se xerocopiile actelor înaintate. Apreciindu-se că prin răspunsul înaintat de I.N.M.L. nu s-a răspuns la obiectivele stabilite prin încheierea de ședință de la 7 iunie 2005, s-a revenit asupra solicitărilor anterioare. Ulterior, Comisia superioară medico - legală, a înaintat instanței avizul nr. E1/10403/2005 prin care, în urma examinării actelor medico - legale ale cauzei, s-a probat atât raportul de expertiză medico - legală nr. A1/17573/2001, cât și raportul de nouă expertiză medico – legală nr. nr. A5/6294/2003, în sensul că leziunile traumatice nu a pus viața în primejdie în înțelesul art. 182 C. pen.

În raport de noile înscrisuri medicale apărătorul din oficiu al inculpatului și reprezentantul parchetului au solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în cea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1 1 ) C. pen. și art. 306 C. pen. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de cererea de schimbare a încadrării juridice pusă în discuție la termenul de judecată din 22 noiembrie 2005, instanța a apreciat-o fiind întemeiată, urmând să se facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.

Astfel, față de situația de fapt reținută pe parcursul desfășurării procesului penal, care a rămas neschimbată și la rejudecarea, după casare, în sensul că la data de 14 decembrie 2000, inculpatul S.F., aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și iritat de comportamentul fiului său de 4 ani, a exercitat asupra acestuia acte de violență, constând în lovituri repetate cu un corp dur, respectiv palme și o „nuia”, producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. 23-25 zile de îngrijiri medicale, care însă nu i-au pus în primejdie viața, s-a considerat că inculpatul a acționat cu intenție directă de a produce părții vătămate suferințe fizice, fără însă să prevadă sau să urmărească să-i suprime viața.

Pentru existența tentativei la infracțiunea de omor este necesar a se dovedi că inculpatul a acționat violent, cu intenția de a ucide, prin folosirea unui obiect vulnerant apt să producă moartea și care să vizeze o zonă vitală. Or, în raport de actele și lucrările dosarului, s-a apreciat că aceste caracteristici nu sunt incidente în cauza de față. Sub aceste aspecte, s-a reținut că declarațiile martorei F.A. (educatoarea minorului care relatează nu incident din luna octombrie 2000, când copilul a suferit un traumatism cranio - cerebral atunci când a sărit și s-a lovit la cap fiind transportat la spital urgent, iar în grădinița ce o frecventa s-a declanșat epidemie de varicelă fiind contaminați toți copii), ale martorelor B.A., P.V.

(care confirmă existența epidemiei de varicelă și a unui incident petrecut în cadrul instituției), cele ale martorei C.N. (ce confirmă faptul că minorul a fost agresat de tatăl său cu o nuia de liliac peste mâini și picioare și totodată a fost contaminat în perioada lunii decembrie cu varicelă iar leziunile (bășicuțe) ce le prezenta pe corp erau rezultatul acestei boli, declarația martorei G.A.

(martoră ce văzut minorul în momentul în care l-a vizitat, constatând că acesta voma tot ce mânca, avea urme de loviri pe mâini și picioare, copilul spunându-i că a fost bătut de tatăl său cu un băț, a martorei D.I., martoră ce a vizitat copilul la spital și a constatat personal că acesta avea urme de vânătăi pe picioare și pe spate se coroborează cu concluziile numeroaselor acte medicale întocmite pe parcursul procesului penal, în sensul că minorul prezenta o serie de excoriații de diferite mărimi la nivel, frontal, periauricular dr., buza inferioară și superioară, erupții papuloase leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, care însă nu au pus în primejdie viața victimei și nu au generat consecințe de natura celor prevăzute în art. 182 C. pen.

(concluzii aprobate de C.S.A. a I.N.M.L.). Din analiza acestor probatorii, instanța a apreciat că nu se poate ajunge la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide, chiar și în modalitatea intenției indirecte reținută prin actul de sesizare, întrucât violențele nu au vizat zonele anatomice vitale, minorul prezentând multiple echimoze la nivelul membrelor superioare și inferioare, regiunea zigomatică dreapta, excoriații pe fața dorsală a ambelor mâini, iar din investigațiile efectuate s-a constatat că ficatul, splina, rinichii sunt la limite normale, fără lichid introperitoneal, la examenul cerebral nu s-a constatat leziuni heterodense, nu au existat leziuni traumatice la nivelul neurocraniului, s-a constatat un abdomen cu pneumotizare în limite normale, fără să existe leziuni craniene evidente.

Faptul că în foaia de observație s-a menționat la internarea copilului diagnosticul „traumatism cranio - cerebral acut închis, iar în nota medicală din 21 decembrie 2000 se concluzionează că viața copilului a fost amenințată prin retiniană „se apreciază că aceste împrejurări nu sunt în măsură să atragă în mod automat concluzia că inculpatul a agresat minorul într-o zonă vitală astfel încât, să poată fi reținută intenția sa de a ucide, atâta vreme cât acest diagnostic și concluzii nu sunt însușite de medicii specialiști ce au efectuat expertizele medico - legale în cauză, iar din proba testimonială a rezultat cu certitudine că minorul suferire și alte traumatisme cranio cerebrale în lunile precedente incidentului (lovitura de la cap, dezlipirea urechii).

Este adevărat că inculpatul a aplicat fiului său anumite tratamente violente ce au vizat diferite zone ale corpului, însă aceste agresiuni nu au afectat în nici un fel organele interne vitale ale minorului, așa cum reiese din investigațiile medicale efectuate, iar pentru realizarea corecției ce a înțeles să o aplice s-a folosit de palme, lovind minorul peste față și corp, inclusiv de un „băț”, obiecte vulnerante ce nu sunt apte să producă moartea victimei, având în vedere zona vizată și intensitatea acestora.

Reținându-se că inculpatul nu a exercitat actele specifice infracțiunii de omor, având în vedere în acest sens, obiectul vulnerant folosit, zona corpului vizat, intensitatea loviturilor aplicate, instanța a admis cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, constatând că în speță, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută și pedepsită de art. 181 alin. (1 1 ) C. pen., fapta dedusă judecății fiind săvârșită după intrarea în vigoare a Legii nr. 197/2000. De asemenea, având în vedere decizia Curții de Apel București nr. 749 din 28 decembrie 2001 instanța a reținut în sarcina inculpatului și săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului prevăzută și pedepsită de art. 306 C. pen., întrucât prin comportamentul agresiv al inculpatului față de partea vătămată a fost pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică și intelectuală a copilului său.

La stabilirea pedepselor inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., în sensul că a ținut seama atât de gravitatea faptelor, de pericolul concret al acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, datele personale ale inculpatului, cât și de dispozițiile art. 52 C. pen., apreciindu-se că executarea acesteia în regim de detenție corespunde scopului preventiv și educativ al pedepsei. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București criticând soluția ca netemeinică și nelegală pentru greșita individualizare judiciară a pedepselor în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 285/ A din 6 aprilie 2006, a admis apelul parchetului (dar pentru alte motive decât cele cerute) a desființat în totalitate sentința penală apelată și anume nr. 1635 din 6 decembrie 2005 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și pe fond rejudecând: S-a admis cererea de schimbarea a încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., din art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., în art. 181 alin. (1 1 ) C. pen. În baza art. 181 alin. (1 1 ) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.F., la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 constată grațiată în întregime pedeapsa aplicată.

Se pun în vedere inculpatului dispozițiile art. 7 din Legea nr. 543/2002. În baza art. 88 C. pen., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 19 decembrie 2000 la 18 decembrie 2001. Obligă pe inculpat 34.013.392 lei cheltuieli de spitalizare acordate pentru îngrijirea minorului S.F.A. și la plata dobânzii legale aferente la data rămânerii definitive către C.A.S. a municipiului București. Ia act că S.C., reprezentantul legal al părții vătămate nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Parchetul, nemulțumit de ambele hotărâri (sentința penală nr. 1635 din 6 decembrie 2005 și decizia penală nr. 285/ A din 6 aprilie 2006 a Tribunalului București, secția a II-a penală, și a Curții de Apel București, secția a II-a penală) în termenul legal, a declarat recursul de față, solicitând a se desființa ultima hotărâre și rejudecând, să se reaprecieze probele și inculpatul să fie condamnat pentru ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată, aflate în concurs real, chiar dacă pentru cea prevăzută de art. 306 C. pen., nu este decât o sesizare „in rem”, Pentru cea de a doua infracțiune de lovire repetată a minorului să se constate că, încadrarea juridică schimbată în art. 181 alin. (1 1 ) C. pen., este netemeinică și nelegală.

Ca atare, a cerut a fi condamnat, în baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., încadrare legală dată prin rechizitoriu, deoarece este dovedită intenția indirectă a inculpatului de a-și ucide propriul copil de 4 ani. În final să se contopească pedepsele, ce se vor aplica potrivit art. 33 și 34 C. pen. Recursul este nefondat. Examinându-se probatoriul cauzei și actul de sesizare al instanței, respectiv rechizitoriu Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 6444/P/2000 a se constata că inculpatul S.F. a fost trimis în judecată doar pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen.

Ca situație de fapt se reține că, în perioada12 decembrie 2000 - 15 decembrie 2000, inculpatul aflat sub influența băuturilor alcoolice a aplicat lovituri repetate, fiului său de 4 ani. Astfel, i-au fost cauzate multiple contuzii pe corp dar și un traumatism minor cronico - cerebral, leziunile produse nepunând totuși în pericol, viața victimei. Se mai constată că, victima, în seara de 15 decembrie 2000, a fost internată la Spitalul de Copii, la Secția de Terapie intensivă și la data de 27 decembrie 2000, a fost externată, având starea de sănătate ameliorată iar actele medico - legale prevăd că leziunile necesită pentru vindecare 23-25 zile de îngrijiri. Evaluarea materialului probator în special a investigațiilor medico - legale efectuate mai evidențiază că, acțiunile violente ale inculpatului, au atins diferite zone ale corpului victimei, dar nu au afectat în nici un mod, organele vitale ale minorului.

Corecția ce a aplicat-o inculpatul propriului fiu de 4 ani (victima) se mai reține că, a realizat-o la nivelul pregătirii sale și a obiceiului său, de a consuma băuturi alcoolice, prin lovire doar cu palmele și cu o nuielușă, obiecte ce nu sunt apte să producă moartea victimei, față și de intensitatea redusă a acestora. Acestea fiind faptele inculpatului, Curtea apreciază că în mod corect s-a reținut, de către instanța de apel că, inculpatul nu a exercitat acte specifice infracțiunii de omor calificat în forma tentativei, în raport deci de obiectele folosite, zonele corpului vizate și de intensitatea loviturilor aplicate, și descrise în actele medico - legale de la dosar. Toate activitățile violente ale inculpatului sus enunțate, au determinat și pe medicii specialiști să concluzioneze că, agresiunile acestuia „nu au fost de natură a afecta organe interne vitale” ale victimei (minor).

În consecință, justificat și legal, instanța de apel a stabilit că, inculpatul nu a lovit victima cu intenția de a-l omorî și nici cu intenția indirectă de a-l ucide, cu atât mai mult cu cât, aceleași acte medicale mai evidențiază că, victima a fost contaminată și cu varicelă și astfel se explica urmele de pe picioare. Pentru aceste considerente, schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 alin. (1 1 ) C. pen., se justifică pe deplin (incertitudinile profitând inculpatului), întrunite fiind în realitate doar elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de textul arătat, deoarece prin vătămarea integrității corporale a victimei (ce este unul din membrii familiei), i-au fost necesare pentru vindecarea leziunilor produse, 23-25 zile de îngrijiri medicale.

Așadar, schimbarea de încadrare juridică va fi menținută, ca legală și temeinică, iar drept urmare, motivul de recurs ce vizează revenirea la încadrarea juridică dată acestei faptei, prin rechizitoriu, se apreciază, ca nefondat. Trecând la examinarea celui de-al doilea motiv de recurs și care vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 317 C. proc. pen., ce prevede că „judecata se mărginește la faptă și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței”, de asemenea, se reține ca fiind neîntemeiat. Astfel, se va constata că, sesizarea unei instanțe cu judecarea unei infracțiuni, nu se poate face numai prin descrierea acesteia în partea expozitivă a rechizitoriului, atâta vreme cât, în dispozitivul rechizitoriului respectiv, nu e trecută încadrarea juridică a acelei fapte penale.

Altfel spus, nu se poate admite că, o instanță poate fi investită „implicit” sau doar „in rem” ci, trebuie a se cunoaște de către făptuitorul trimis în judecată, care sunt textele de lege ce incriminează faptele pentru care este inculpat, pentru a nu se goli de conținut dreptul său la apărare, pentru ca astfel să-i poată organiza o apărare reală și eficientă, așa încât și instanța în final, să poată pronunța o hotărâre temeinică și legală. Pentru toate aceste considerente, recursul declarat de parchet, urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și menținută ca temeinică și legală, decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 285/ A din 6 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe inculpatul S.F. Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.F., în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2007 .