ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1078/2005
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1078/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1234/ F din 30 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul P.V.C. la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C. pen. Conform art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului și conform art. 88 C. pen., s-a computat detenția acestuia începând cu data de 7 februarie 2004 la zi.
În latură civilă s-a luat act că partea vătămată B.F.C. nu s-a constituit parte civilă și că inculpatul a achitat despăgubirile în sumă de 3.415.700 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar – Arseni. Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 4.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat. Instanța de fond a reținut că părțile au trăit în concubinaj șapte ani și au împreună trei copii minori care locuiesc împreună cu B.F.C. în imobilul situat în București, iar inculpatul domiciliază cu mama sa, martora P.M., în apropiere, pe str. Paulina. În după-amiaza zilei de 6 februarie 2004, inculpatul a vizitat-o pe concubina sa și s-au certat, acesta reproșându-i că întreține relații intime cu alți bărbați.
Prima instanță a mai constatat că, inculpatul a plecat acasă, iar, în jurul orei 23,00, a revenit la domiciliul victimei având asupra sa un cuțit cu vârful ascuțit și lama îngustă folosit la tăiat hârtia. P.V.C. a pătruns în camera părții vătămate, care dormea împreună cu cei trei copii, i-a pus mâna la gură, iar cu cealaltă i-a aplicat o lovitură în zona inimii, victima s-a trezit din somn și a început să țipe, fapt ce l-a determinat pe inculpat să fugă cu cuțitul asupra sa care a fost găsit în locuința sa, cu ocazia percheziției domiciliare. Astfel cum rezultă din raportul de expertiză medico legală nr. A 1/2756/2004 efectuat de I.M.L. Mina Minovici București, partea vătămată B.F.C. a suferit o leziune traumatică ce s-a putut produce la data de 6 februarie 2004 prin lovirea cu corp tăietor înțepător, posibil cuțit, a necesitat circa 25 zile de îngrijiri medicale și i-a pus în primejdie viața.
Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 865 din 19 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței primei instanțe, considerând nefondată critica formulată, în sensul greșitei individualizări a pedepsei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal inculpatul care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., a susținut că pedeapsa aplicată este prea severă, solicitând reducerea acesteia. Verificând decizia atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de critica formulată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. Instanțele au reținut o corectă situație de fapt ce nu a fost contestată de inculpat, iar încadrarea juridică este legală.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, în favoarea inculpatului au fost reținute circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. În acest cadru, au fost apreciate conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, lipsa antecedentelor penale și comportarea sinceră în cursul procesului, pedeapsa fiind coborâtă sub minimul special prevăzut de textul sancționator. Susținerea recurentului inculpat, că, în speță, se impune să se dea o mai mare eficiență, circumstanțelor atenuante și să se reducă pedeapsa de 4 ani închisoare nu poate fi primită, având în vedere gravitatea faptei care constituie principalul criteriu de stabilire a pedepsei, prevăzută de art. 72 C. pen.
Inculpatul i-a aplicat părții o lovitură de cuțit în zona inimii, în timp ce aceasta dormea, aflându-se în neputință de a se apăra, fiind necesară o intervenție chirurgicală de urgență pentru a-i salva viața. În aceste condiții, critica formulată este nefondată și conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca atare. În temeiul art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., se va computa din pedeapsă, arestarea preventivă a inculpatului de la 7 februarie 2004 la zi. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.C. împotriva deciziei penale nr. 865 din 19 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 7 februarie 2004 la 14 februarie 2005. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.