ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3001/2003

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 59 din 23 ianuarie 2003 a Tribunalului Iași, inculpatul V.I. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), d) și f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) și art. 13 C. pen. În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat de 505 zile din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 483 din 9 februarie 1999 a Judecătoriei Iași, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată prin sentința amintită și la care s-a aplicat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute, în final, 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive începând cu 9 martie 2002, la zi. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a unui fes, tip cagulă care a servit la comiterea infracțiunii. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat, a sumei de 40.000 lei. S-a constatat că prejudiciul este parțial recuperat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: În seara zilei de 5 martie 2002, purtând un fes care îi ascundea fața, inculpatul V.I.

a pătruns fără drept în locuința părții vătămate A.V., a agresat-o fizic pe aceasta, strângând-o de gât și i-a cerut țigări sau bani pentru a le cumpăra. Sub imperiul violențelor exercitate asupra sa, partea vătămată i-a dat inculpatului suma de 10.000 lei și o sticlă de vin de 2 litri. Inculpatul a părăsit locuința, sustrăgând din curte mai multe obiecte casnice și unelte agricole. Prejudiciul în sumă de 250.000 lei a fost parțial recuperat. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea și declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de confruntare, procesul-verbal de identificare, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului.

Acesta a susținut că pătrunderea în locuința părții vătămare și obținerea bunurilor au avut loc cu consimțământul lui A.V., apărare care a fost înlăturată de probele administrate în cauză. Curtea de Apel Iași, prin decizia penală nr. 90 din 11 martie 2003, a respins ca nefondat apelul inculpatului. Acesta a atacat hotărârea instanței de apel cu recurs solicitând admiterea sa, casarea hotărârilor pronunțate și, în principal, achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. pen. În subsidiar, recurentul inculpat a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate. Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. 1. Din examinare actelor și lucrărilor dosarului se constată că instanțele au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), d) și f) C. pen.

Probele administrate au confirmat faptul că, în seara zilei de 5 martie 2002, în jurul orelor 23,00, inculpatul a pătruns fără drept în locuința părții vătămate A.V. Reușind să-i înlăture de pe față fesul cu care se mascase, partea vătămată l-a recunoscut fără dubiu pe inculpat, care, de altminteri, îi este vecin. Fesul lăsat de inculpat și găsit în locuința părții vătămate a fost identificat de martorii M.D. și T.E. ca fiind a lui V.I., pe care l-au văzut de mai multe ori purtându-l, obiectul de îmbrăcăminte având detalii după care a putut fi individualizat. De altfel, inculpatul însuși a recunoscut în timpul urmăririi penale că a intrat noaptea, mascat, fără drept și prin efracție, în locuința părții vătămate și că i-a cerut țigări și vin, în timp ce o ținea imobilizată de mâini.

Într-o încercare procausa, în fața instanței de judecată, inculpatul a susținut că partea vătămată i-a oferit vin și țigări, apărare care nu se regăsește în probele dosarului. Prin urmare, instanța de judecată a dispus în mod temeinic și legal condamnarea inculpatului V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, astfel că nu poate fi primită susținerea din recursul său întemeiată pe dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. 2. Analizând critica referitoare la pedeapsa aplicată inculpatului recurent, Curtea constată că instanțele au făcut o corectă evaluare a dispozițiilor C. pen., referitoare la pedepse, dând eficiența cuvenită prevederilor art. 72 C. pen.

S-au avut în vedere atât pericolul social concret al faptei săvârșite, modalitatea de realizare a acesteia (noaptea, prin efracție, de către un infractor mascat și aflat sub influența băuturilor alcoolice), cât și urmările faptei comise și comportamentul nesincer al inculpatului în timpul procesului penal. Totodată, instanțele au avut în vedere la individualizarea pedepsei și faptul că inculpatul este recidivist, în condițiile art. 37 lit. a) C. pen., din fișa sa de cazier rezultând că în perioada 1989 – 2000 a fost condamnat de 4 ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. În aceste împrejurări, Curtea constată că pedeapsa de 6 ani aplicată inculpatului corespunde scopului coercitiv-educativ al sancțiunii penale, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Motivul de recurs invocat de inculpat și bazat pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., nu este întemeiat. Pentru aceste motive și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b), art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 90 din 11 martie 2003 a Curții de Apel Iași. Deduce din pedeapsă durata arestării preventive de la 9 martie 2002 până la 24 iunie 2003. Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 24 iunie 2003.