ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4004/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4004/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. E. S.A. Botoșani a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. R. A. SRL Suceava, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 23.494.391 lei cu titlu de daune reprezentând 8.543.303 lei contravaloare repere motor RABA, 6.435.418 lei manoperă reparație motor, 4.004.000 lei contravaloare expertiză tehnică, 1.701.900 lei cheltuieli de remorcare și transbordare marfă, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 942 din 24 noiembrie 2000, Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia suma de 7.435.418 lei manoperă reparații motor, suma de 4.004.000 lei contravaloare expertiză tehnică, suma de 1.701.900 lei cheltuieli de remorcare și transbordare marfă, precum și suma de 1.809.770 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate, că pârâta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat reclamantei, constând în calitatea necorespunzătoare a setului de cuzineți cumpărat de reclamantă. Prin decizia civilă nr. 30 din 5 decembrie 2002, Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o și, în rejudecare, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, cu obligarea acesteia de a-i plăti pârâtei suma de 2.199.885 lei cheltuieli de judecată. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că montajul subansamblelor în discuție a fost efectuat de mecanici ai S.C.
D.S. SRL Botoșani, la sediul reclamantei, efectuându-se reparația în afara atelierului propriu, unde au dispus de condiții improprii, nu s-a efectuat „rodajul la rece”, în cazul acestor reparații, iar la „rodajul la cald”, autotractorul a fost supraîncărcat; pârâta deține certificate de calitate pe lotul de cuzineți și lipsește certificatul de calitate și garanție, care trebuia eliberat de S.C. D.S. SRL Botoșani, concluzionându-se că rodajul a fost efectuat necorespunzător. A mai reținut și că rapoartele de expertiză efectuate în cauză, dispuse de instanțele de judecată, converg spre lipsa de culpă a pârâtei, în împrejurarea în care reclamanta s-a prevalat de expertiza extrajudiciară.
Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în esență că instanța a interpretat greșit dovezile administrate în cauză, reținând în culpa sa și a serviciului care a efectuat reparația obligații care ar fi trebuit riguros respectate în cazul unei reparații generale, or, în speță, nu este vorba despre o reparație generală, ci de o reparație curentă; potrivit reglementărilor legale, service-ul care a efectuat reparația nu putea fi obligat a avea un laborator de analiză metalografică; în sfârșit, susține că ne aflăm în prezența unor vicii ascunse dovedite, ale cuzineților, - cauză a avariei motorului reparat – și, în aceste condiții, consideră că cheltuielile totale de 23.494.391 lei, efectuate de S.C.
E. S.A. Botoșani, pentru repararea motorului trebuie suportate de vânzător, fără a-l exonera de răspundere pe producător. Ca atare, solicită admiterea recursului, desființarea deciziei curții de apel și obligarea pârâtei la plata sumei de 23.494.391 lei cu titlu de despăgubiri, prin menținerea sentinței pronunțate de tribunal. Recursul nu este fondat și urmează a fi respins potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare. Tipul de reparație efectuată în cauză a fost lămurit prin raportul de expertiză tehnică, judiciară întocmit de expertul L.G., care a stabilit că, într-adevăr, ne aflăm în prezența un reparații curente și nu a uneia generale, dar, în același timp, a precizat că, în condițiile înlocuirii pieselor în discuție, dacă nu era necesară efectuarea rodajului la rece, în schimb, se impunea un rodaj la cald, fără încărcătură sau, în orice caz, cu sarcină progresivă.
Din actele dosarului, rezultă însă că aceste cerințe tehnice obligatorii nu au fost respectate, întrucât, în perioada rodajului la cald, autotractorul a fost supraîncărcat, rodajul fiind efectuat deci necorespunzător, fapt ce rezultă atât din concluziile experților N.R. și L.G., cât și din lipsa certificatului de calitate și garanție ce se impune a fi emis de către unitatea reparatoare. Astfel fiind, în măsura în care, pe de-o parte, reparația s-a efectuat la sediul reclamantei, în afara atelierului propriu al S.C. D.S. SRL Botoșani, în condiții în care tehnologia de reparație nu a fost respectată, iar, pe de altă parte, cuzineții cumpărați de la pârâtă, din lotul în discuție, au fost însoțiți de certificat de calitate, este evident că nu poate fi angajată răspunderea pârâtei pentru pagubele produse reclamantei urmare efectuării unei reparații incorecte.
Această concluzie rezultă de altfel cu prisosință din expertizele tehnice dispuse în cauză de instanță și, în acest sens, curtea de apel a apreciat corect că acestea sunt expertizele relevante în speță și nu cele extrajudiciare, depuse la dosar de reclamantă. În consecință, reținându-se că instanța de apel a pronunțat în cauză o soluție legală și temeinică, ea va fi menținută și se va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, neexistând nici un motiv formulat în condițiile art. 304 C. proc. civ., pentru desființarea deciziei curții de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. E. S.A. Botoșani împotriva deciziei nr. 30 din 5 decembrie 2002 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 21 octombrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.