ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4049/2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4049/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 122 din 7

noiembrie 2002, Tribunalul Călărași, a condamnat pe inculpatul E.M. la 5 ani

închisoare pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174

C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata

prevenției de la 13 aprilie 2002 la zi.

S-a luat act de acoperirea

prejudiciului produs părții civile D.I.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

obligat inculpatul la 2.150.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care

150.000 lei onorariul apărătorului din oficiu, s-au avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul, în raport de probele administrate în cauză, a reținut următoarea

situație de fapt:

În seara zilei de 12 aprilie 2002,

inculpatul E.M., în timp ce se deplasa cu bicicleta prin sat, l-a văzut pe

șosea pe victima D.M., aflat în stare de ebrietate. Pe fondul unor nemulțumiri

anterioare (inculpatul știind că victima i-a furat bani și bunuri, în mai multe

rânduri), inculpatul s-a hotărât să-i aplice o corecție acestuia, motiv pentru

care, profitând că acesta se dezechilibrase și căzuse pe coate și genunchi, i-a

aplicat câteva palme. Inculpatul a ridicat victima, mutând-o de pe șosea pe

acostament, mișcare destul de violentă (este descrisă ca atare chiar de

inculpat) și care a presupus ridicarea victimei la aproximativ un metru

înălțime și trântirea ei.

După schimbarea poziției victimei,

inculpatul i-a mai aplicat câteva lovituri peste față, cap și corp.

În ceea ce privește loviturile de

picior aplicate, se constată o nepotrivire între depozițiile martorilor (care

descriu victima ca fiind căzută pe partea stângă a corpului, iar inculpatul

lovindu-l în partea dreaptă) și concluziile raportului de constatare

medico-legală conform căruia s-au constatat fracturile costale stânga-lateral.

Cum victima nu reușea să se

redreseze (deși îl știa ca fiind alcoolic) inculpatul a revenit la locul unde căzuse

victima, încercând să-l facă să-și revină (stropindu-l cu apă rece).

Inculpatul l-a sesizat pe fratele

victimei, însă acesta nu a intervenit, apreciind că victima va ajunge ea acasă,

după ce-și va reveni din beție.

În dimineața următoare, inculpatul a

fost anunțat că victima este tot pe drum, căzută, a plecat împreună cu nepotul

său, martorul C.M. pentru a transporta victima la domiciliu. Acesta era

incoerent, dar trăia (declarația fratelui victimei, martorul D.D.).

În raport de cele de mai sus, tribunalul

a apreciat că fapta inculpatului E.M. întrunește elementele constitutive ale

altei infracțiuni decât cea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Din probatoriu a mai rezultat că

motivul atitudinii agresive a inculpatului îl reprezintă faptele victimei care,

anterior săvârșirii infracțiunii, a sustras în mai multe rânduri bunuri de la

inculpat (ultima oară fiind vorba de păsări).

În raport de conduita anterioară a

inculpatului, de circumstanțele reale în care s-a săvârșit fapta, este evident că

inculpatul a avut intenția de a „pedepsi” victima pentru ultimul furt comis în

dauna avutului său, scopul actelor de violență fiind acela de a aplica o

corecție, iar nu de suprimare a vieții acesteia.

Referitor la latura subiectivă a

infracțiunii s-a precizat că nu se poate reține intenția inculpatului (în forma

directă sau indirectă) în suprimarea vieții victimei.

Cu privire la ultima formă a

intenției (indirectă) a apreciat că și aceasta lipsește, în raport de

împrejurările concrete ale cauzei și anume:

- nu s-a folosit un obiect

vulnerant, de natură a produce rezultatul letal;

- loviturile aplicate și

intensitatea lor nu au fost de natură (numai ele) a suprima viața victimei.

Astfel, concluziile raportului de constatare medico-legală stabilesc că factorul

traumatic este numai unul dintr-o multitudine de factori, care au dus la

moartea victimei (ceilalți fiind starea patologică preexistentă, etilism acut

și refrigerare);

- conduita inculpatului după

săvârșirea faptei (a revenit lângă victimă, el fiind cel care a transportat

victima acasă, după ce a văzut că fratele victimei cu care acesta locuia l-a

lăsat peste noapte în stradă).

Nu este de ignorat nici faptul că

victima era un consumator înrăit de alcool, atât rudele cât și consătenii au

apreciat că starea de beție a fost cauza pentru care acesta a rămas la pământ

după aplicarea loviturilor.

Cum în speță nu se poate stabili cu

certitudine intenția inculpatului de a ucide, fapta se încadrează în

dispozițiile art. 183 C. pen., în aplicarea principiului că îndoiala profită

făptuitorului.

În raport de această situație, s-a

apreciat că inculpatul a acționat cu intenția de a lovi sau vătăma victima,

rezultatul mai grav (decesul victimei) producându-se din culpă.

Față de cele de mai sus, s-a dispus

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen.

În ceea ce privește reținerea

circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen.,

cererea a fost respinsă.

Provocarea, în sensul textului de

lege amintit anterior, presupune ca infracțiunea să fi fost săvârșită sub

stăpânirea unei puternice tulburări, emoții, sau provocată de victimă și

produsă prin violență, atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă

acțiune ilicită gravă.

În speță, este catalogată ca atare,

conduita victimei, anterioară zilei în care s-a comis infracțiunea și care se

întinde pe o perioadă lungă de timp, de-a lungul căreia victima a furat diverse

bunuri de la inculpat.

Față de cele de mai sus, s-a

considerat că această conduită nu reprezintă împrejurarea avută în vedere de

legiuitor ca motiv de atenuare a pedepsei.

În ceea ce privește circumstanțele

atenuante judiciare, s-a observat că toate vizează persoana inculpatului și de

aceea s-au avut în vedere la individualizarea pedepsei, urmând a se avea în

vedere gradul de pericol social crescut al faptei, circumstanțele reale în care

a fost comisă fapta cum și circumstanțele personale ale inculpatului (fără

antecedente penale, pensionar, studii superioare, cu o bună conduită în familie

și societate, manifestând regrete sincere pentru fapta comisă și urmarea

acesteia).

Împotriva sentinței penale de mai

sus, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași

și inculpatul E.M.

În apelul parchetului se critică

sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, susținându-se în esență, că în

mod greșit tribunalul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei și a

aplicat o pedeapsă insuficientă să satisfacă scopul preventiv educativ.

Inculpatul a solicitat reținerea

circumstanței atenuante a provocării și reducerea pedepsei.

Curtea de Apel București, secția I

penală, prin decizia nr. 178 din 2 aprilie 2003, admite apelul procurorului și

desființează sentința atacată în parte și:

Conform art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. i) C. pen.

În baza art. 174 raportat la art.

175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen., condamnă pe

inculpat la 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei cu

închisoarea.

Conform art. 53 pct. 2 lit. b)

raportat la art. 67 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a

degradării militate.

Face aplicarea art. 71 și art. 64 C.

pen.

Menține starea de arest a

inculpatului și compută detenția de la 13 aprilie 2002 la zi.

Respinge ca nefondat apelul declarat

de inculpat împotriva aceleiași sentințe.

S-a motivat că, instanța de fond

deși a stabilit corect situația de fapt, cu excepția faptului că nu a reținut

că inculpatul a ridicat victima și a lăsat-o să cadă „în grabă” (după cum

declară martora M.D., aspect susținut și de martora G.E.) și care explică

luxațiile produse coloanei vertebrale cervicale, totuși, sub aspectul laturii

subiective, este greșită aprecierea că fapta a fost comisă cu praeterintenție

și nu cu intenție indirectă.

Argumentele potrivit cărora „nu s-a

folosit un obiect vulnerant de natură a produce rezultatul letal” (invocate de

tribunal) nu susțin o atare apreciere, întrucât, pe de o parte, în conținutul

constitutiv al infracțiunii de omor nu este inclusă cerința „obiectului

vulnerant”, iar pe de altă parte, pentru încadrarea juridică a faptei nu

prezintă relevanță atitudinea (obiectivă și subiectivă) posterioară comiterii

actului infracțional.

Împrejurarea că moartea victimei s-a

datorat „insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă unor factori de

ordin traumatic, patologic preexistent, intoxicației acute etilice, precum și

refrigerării” (conform raportului medico-legal) nu susține, de asemenea,

concluzia că inculpatul a acționat doar cu intenția de a lovi, iar decesul s-a

produs din culpă.

În realitate, multitudinea și

intensitatea loviturilor, zonele în care acestea au fost aplicate, urmările

produse (excoriații, echimoze, infiltrate sanguine, fracturi costale cu leziuni

ale măduvei, hematoame, luxații ale coloanei vertebrale cu leziuni medulare),

precum și împrejurările că inculpatul este o persoană instruită (studii

superioare) și cunoștea starea victimei (subsecventă consumului de alcool, cu

dezechilibru comportamental) conduc la concluzia că fapta a fost comisă cu

intenție indirectă (infractorul prevăzând rezultatul faptei sale, rezultat pe

care, deși nu l-a urmărit, a acceptat totuși producerea lui).

Drept urmare, s-a apreciat că este

greșită soluția de schimbare a încadrării juridice, fapta comisă de inculpat,

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, prevăzută

de art. 174 C. pen., cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., iar nu ale

infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183

C. pen.

În raport de conduita bună a

inculpatului înainte de săvârșirea faptei, precum și de lipsa antecedentelor

penale, a reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante prevăzute de art.

74 C. pen.

Referitor la apelul inculpatului,

s-a motivat că în mod corect a reținut instanța de fond, că nu poate fi

reținută incidența dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., deoarece presupusa

sustragere a unor bunuri de la inculpat, pe o perioadă îndelungată de timp nu

justifică concluzia că acesta a acționat sub stăpânirea unei puternice

tulburări sau emoții, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Cât privește reducerea pedepsei

stabilită de instanța de fond, s-a arătat că aceasta nu este justificată în

condițiile schimbării încadrării juridice a faptei.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul.

Prin recursul procurorului se

critică decizia instanței de apel numai sub aspectul individualizării pedepsei.

Astfel, se susține că în raport de

gradul de pericol social al faptei și conduita procesuală a inculpatului nu se

impunea aplicarea prevederilor art. 74 C. pen.

În recursul său, inculpatul a

susținut că, în mod greșit instanța de apel a încadrat fapta în infracțiunea de

omor calificat, deoarece nu s-a dovedit că el a avut intenția de a ucide

victima. A solicitat casarea hotărârii și menținerea soluției dată de instanța

de fond, prin care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de

loviri cauzatoare de moarte. A cerut, în raport de criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., reducerea pedepsei aplicate.

Recursurile declarate în cauză nu

sunt fondate.

Din actele dosarului rezultă că

victima, D.M. era în stare de ebrietate, fapt cunoscut de inculpat, iar din

actul medico-legal s-a stabilit că moartea victimei se datorește și

organismului deosebit de slăbit al victimei pe fondul intoxicației etilice și

afecțiunii patologice preexistente, precum și a acțiunii mai îndelungate a

frigului.

Aceste împrejurări, unite cu

activitatea infracțională a inculpatului, care a lovit victima de mai multe

ori, cu palmele și picioarele, peste tot corpul, l-a ridicat și l-a trântit de

pământ și apoi la lăsat afară în temperatura scăzută a nopții de primăvară, au

determinat moartea victimei.

Săvârșind faptele de mai sus, deși

cunoștea starea în care se afla victima, inculpatul a prevăzut că se va produce

moartea acesteia, acceptând acest rezultat. Chiar dacă activitatea sa

infracțională nu a fost prin ea însăși cauza unică a producerii morții, ci la

aceasta a contribuit și celelalte cauze, răspunderea sa pentru săvârșirea

infracțiunii de omor nu poate fi înlăturată, cauzele concomitente fiind

cunoscute de inculpat, care a prevăzut și acceptat consecințele acțiunii sale

săvârșite în condițiile de mai sus.

Așadar, instanța de apel a dat o

încadrare juridică corectă faptei reținute în sarcina inculpatului, urmând deci

să se respingă susținerea acestuia cu privire la necesitatea de a i se reține

în sarcina sa, infracțiunea de loviri cauzatoare de moarte și nu infracțiunea

de omor calificat.

Nu sunt, de asemenea, întemeiate

criticile aduse prin recursurile procurorului și al inculpatului cu privire la

individualizarea pedepsei.

Față de împrejurările în care a fost

săvârșită fapta și de datele sale personale, începând cu vârsta sa, lipsa

antecedentelor penale și terminând cu constatarea că a avut o comportare bună

în societate și familie, instanța de apel în mod justificat a recunoscut

inculpatului circumstanțe atenuante, prin aplicarea art. 74 și art. 76 alin.

penultim C. pen., astfel că, sub acest aspect, recursul formulat de procuror nu

poate fi primit.

În ceea ce privește redozarea

pedepsei de 7 ani închisoare la cât a fost condamnat inculpatul prin aplicarea

art. 74 și art. 76 alin. ultim C. pen., ea nu apare ca necesară, pedeapsa fiind

bine individualizată de instanța de apel, ținându-se seama de gravitatea

faptei, de circumstanțele în care a fost săvârșită infracțiunea, precum și de

datele ce îl caracterizează pe inculpat, astfel că, nici sub acest aspect

recursul formulat de inculpat nu poate fi primit.

Pentru considerentele arătate și cum

verificând hotărârea recurată prin prisma prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate

din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate în

cauză sunt nefondate și a fi respinse ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul E.M. împotriva deciziei

penale nr. 178 din 2 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 13 aprilie 2002 la 26 septembrie

2003.

Obligă

pe inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată, în ședință publică, azi

26 septembrie 2003.