ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6107/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 127 din 19

mai 2004, Tribunalul Arad a condamnat pe inculpatul U.V. la 10 ani închisoare

și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e)

C. pen., pentru infracțiunea de omor, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C.

pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

dedus, din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive de la 19 mai 2004,

la zi.

Inculpatul a fost obligat la plata

unei prestații periodice a câte 270.000 lei lunar către fiii minori ai

victimei, începând cu data de 9 iunie 2003 până la majoratul acestora, cât și

la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 8.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, la data de 9 iunie 2003, pe fondul unor relații

tensionate, inculpatul găsind-o pe concubina sa B.F. în stare de ebrietate a

intenționat să-i aplice o corecție. Cum aceasta a încercat să se apere cu un

băț găsit în curte, inculpatul i-a smuls bățul din mână aplicându-i mai multe

lovituri peste corp. Deși victima căzuse la pământ inculpatul a continuat să o

lovească în abdomen și torace cu piciorul, cauzându-i leziuni grave care i-au

provocat moartea.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia penală nr. 323/ A din 23 septembrie 2004, a respins, ca nefondat,

apelul prin care inculpatul susținea că în mod nejustificat prima instanță a

dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de loviri cauzatoare de

moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., în infracțiunea de omor, prevăzută de

art. 174 C. pen. și nu a făcut aplicarea în cauză a circumstanței atenuante a

provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Împotriva menționatei hotărâri,

inculpatul U.V. a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., solicitând aplicarea în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C.

pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Examinând hotărârile pronunțate în

raport de motivul de casare invocat, cât și din oficiu, se constată că

instanțele au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului,

încadrarea juridică în prevederile art. 174 alin. (1) C. pen., fiind

corespunzătoare.

Din probele administrate

(procesul-verbal și planșele foto întocmite cu ocazia cercetării locului

faptei, raportul de constatare medico-legală de autopsie, raportul de expertiză

medico-legală psihiatrică și declarațiile martorilor T.M., P.Z. și U.E.) care

au fost analizate în considerentele celor două hotărâri, rezultă fără dubiu că

la data de 9 iunie 2003, constatând că victima se afla în stare de ebrietate,

inculpatul a intenționat să-i aplice o corecție. Cum aceasta a încercat să se

apere cu un băț găsit în curte, inculpatul i-a smuls bățul din mână aplicându-i

mai multe lovituri peste corp. Deși victima căzuse la pământ, inculpatul a

continuat să o lovească în abdomen și torace cu picioarele, cauzându-i leziuni

grave care i-au provocat moartea.

Martorii audiați în cauză, rude cu

părțile, precizează că acesta obișnuia să consume băuturi alcoolice după care

se certau, împrejurări în care inculpatul o bătea pe victimă.

Fapta inculpatului de a aplica

victimei căzute la pământ mai multe lovituri cu picioarele în regiunile

toracică și abdominală provocându-i leziuni grave, în urma cărora aceasta a

decedat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de omor, intenția

inculpatului de a ucide fiind evidentă.

Susținerile inculpatului, în sensul

că fapta ar fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări provocată de

starea de ebrietate în care se afla victima și de comportarea violentă a acesteia,

nu pot fi primite, din probele administrate rezultând că inculpatul obișnuia să

exercite acte de violență asupra victimei când aceasta consuma băuturi

alcoolice, situație în care starea de puternică tulburare invocată este

exclusă.

Referitor la pedeapsa de 10 ani

închisoare, aplicată inculpatului se constată că aceasta este corect

individualizată, la stabilirea ei, instanța de fond având în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social sporit al

infracțiunii, condițiile concrete în care a fost comisă, cât și persoana

infractorului, care deși suferă de o boală psihică are discernământul păstrat.

Întrucât motivele de recurs invocate

de inculpat nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu rezultă alte motive de

casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. penultim C. proc. pen.,

care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat în

cauză să fie respins, ca nefondat, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se va

deduce, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat

preventiv, respectiv de la 16 iulie 2003 la zi.

Onorariul apărătorului din oficiu se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul U.V. împotriva deciziei penale nr.

323/ A din 23 septembrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 16 iulie 2003 la 18

noiembrie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

18 noiembrie 2004.