ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 964/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 155 din 26

martie 2002 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 de primarul orașului Sebiș,

județul Arad, s-a respins solicitarea efectuată pe cale de notificare de B.N. privind

acordarea de despăgubiri bănești în sumă de 47.000 USD pentru un imobil

demolat.

În motivarea dispoziției s-a arătat

că solicitantul nu face dovada proprietății imobilului, în speță contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între N.V.(vânzător) și B.N.(cumpărător) are ca

obiect două locuri de pruniște în Pleșa, cuprinse în CF nr. 342 cu nr.top.

1493/b și CF nr. 396 cu nr.top.1494, fără a fi notată vreo clădire.

Proprietatea asupra clădirii demolate nu rezultă nici din adresa fostului Sfat

Popular al comunei Sebiș prin care i s-a pus în vedere autorului solicitantului

să demoleze construcția existentă pe terenul care a fost trecut în proprietatea

Statului.

La data de 29 aprilie 2002 B.N. a

atacat în justiție dispoziția primarului orașului Sebiș, solicitând anularea

acesteia și obligarea primăriei la despăgubiri bănești pentru construcția demolată

și care a constituit proprietatea antecesorului său, B.N., ce a purtat același

nume ca și reclamantul.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 556 din 26 noiembrie 2002, a

admis acțiunea formulată de reclamantul B.N., a modificat dispoziția și l-a

„obligat pe primarul orașului Sebiș să emită oferta de restituire prin

echivalent pentru manopera construcției unei case compuse din 3 camere,

bucătărie și hol”.

Apelurile declarate împotriva

acestei sentințe de reclamantul B.N. și de pârâta Primăria Sebiș, județul Arad,

au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 4 din 29 ianuarie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă.

Pentru a hotărî astfel instanțele au

reținut și motivat că reclamantul B.N. este fiul lui B.N. senior, decedat la 23

ianuarie 1991 și al lui B.S., decedată la 10 octombrie 1992, aspect dovedit cu

certificatul de moștenitor aflat la dosar. În CF nr. 342 Sebiș este notat ca

aparținând autorului reclamantului loc de casă și grădină la Pleșa, nefiind

notată nici o construcție. Instanțele au apreciat că existența construcției a

fost dovedită cu adresa nr. 2597/1960 emisă de fostul Sfat Popular al comunei

Sebiș prin care antecesorului reclamantului i s-a cerut demolarea casei și predarea

faptică a terenului către fosta IAS Buteni, precum și cu declarațiile

martorilor L.D. și C.I. audiați de tribunal.

Împotriva deciziei dată în apel prin

care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs

pârâtul primarul orașului Sebiș, județul Arad, care a susținut că hotărârile

sunt nelegale deoarece reclamantul B.N. nu a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra construcției întrucât în CF nr. 342 și nr. 396 Sebiș nu este

notat nici un imobil reprezentând casă de locuit.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 145/2001, actele doveditoare ale

dreptului de proprietate, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă

această calitate vor fi depuse ca anexe la notificare, o dată cu aceasta, sau

în termen de cel mult 24 luni de la intrarea în vigoare a legii.

Deoarece textul citat nu conține

prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei

îndreptățite asupra imobilelor solicitate și, eventual, a calității sale de

moștenitor al fostului ori adevăratului proprietar, așa cum s-a dispus în Legea

fondului funciar nr. 18/1991, înseamnă că în materia reglementată de Legea

nr.10/2001 sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele întâlnite în

domeniul acțiunii în revendicare imobiliară.

Din actele dosarului rezultă că în

localitatea Sebiș, județul Arad, în materia dobândirii drepturilor de

proprietate asupra imobilelor, terenuri și construcții, este aplicabil sistemul

de publicitate specific cărților funciare ce a fost introdus și reglementat

prin Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 pentru unificarea dispozițiilor

privitoare la cărțile funciare, adică sistemul publicității reale.

Unul din principiile care cârmuiesc

sistemul cărților funduare înscris, de altfel, în art. 17 din Decretul-lege nr.

115/1938, sub imperiul căruia se pretinde dobândirea construcției, este cel al

publicității absolute, potrivit căruia, drepturile reale imobiliare, cu

excepția unor cazuri, se nasc, se modifică ori se sting numai prin înscriere în

cartea funciară. Conform acestui principiu, drepturile reale imobiliare nu se

pot dobândi, după cum nu se pot strămuta, nu numai față de terți, dar chiar și

în raporturile dintre părți, decât dacă s-a efectuat intabularea. Acordul de

voință este necesar dar nu și suficient pentru a transfera proprietatea, chiar

și în raporturile dintre părți. Intabularea are, așadar, un efect constitutiv

de drept real.

În speță, cu înscrisul aflat la

dosar de fond intitulat „contract de vânzare-cumpărare provizoriu” din 28 iulie

1943, reclamantul face dovada că autorul său, B.N., a cumpărat de la numita N.V.

mai multe terenuri „împreună cu o casă construită pe acest imobil, compusă din

3 camere și pivniță”, dar întrucât construcția nu a fost înscrisă în cartea

funciară, autorul reclamantului nu a dobândit proprietatea acesteia, deoarece

numai intabularea avea efect constitutiv de drept real.

Întrucât art. 22 din Legea nr.

10/2001 nu conține nici o prevedere specială în privința dovedirii dreptului de

proprietate imobiliară, fiind deci aplicabile regulile de drept comun din

materia acțiunii în revendicare, se constată că în mod greșit instanțele au

apreciat, în lipsa intabulării, că reclamantul a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra construcției, după cum greșit au admis acțiunea și au anulat

(modificat) dispoziția primarului.

Față de cele ce preced, va fi admis

recursul pârâtului, vor fi casate hotărârile date în cauză cu neobservarea

legii și va fi respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului B.N. împotriva

dispoziției primarului orașului Sebiș, județul Arad.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Primarul Orașului Sebiș, județul Arad împotriva deciziei nr. 4 din 29 ianuarie

2003 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia recurată, precum și

sentința nr. 556 din 26 noiembrie 2002 a Tribunalului Alba, secția civilă și

respinge, ca nefondată, acțiunea reclamantului B.N. împotriva dispoziției nr.

155 din 26 martie 2002 a Primarului Orașului Sebiș, județul Arad.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2004.