ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 39 din 1

februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă, s-a admis

contestația formulată și precizată de contestatorii B.I. și B.E. în

contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Sibiu. S-a anulat dispoziția

nr. 2093 din 28 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Sibiu. A fost

obligat Primarul Municipiului Sibiu să emită în favoarea contestatorilor

dispoziția de restituire prin echivalent bănesc pentru imobilul situat în

Sibiu, înscris în C.F. Turnișor nr.top. 10660, constând în diferența dintre

valoarea actuală a imobilului și suma de 80.000 lei încasată de contestatori cu

titlu de despăgubire actualizată cu rata inflației.

La soluționarea cauzei, instanța a

avut în vedere probele administrate, în raport cu care a reținut următoarele:

Imobilul în litigiu s-a aflat în

proprietatea contestatorilor ca bun comun și a fost preluat de stat în baza

Decretului nr. 223/1974, foștii proprietari primind cu titlu de despăgubiri

suma de 80.000 lei.

În temeiul Legii nr. 10/2001,

contestatorii, urmând procedura administrativă, au solicitat mai întâi

restituirea în natură a imobilului, însă cum acesta a fost cumpărat de chiriaș

iar restituirea în natură nu mai era posibilă, au solicitat despăgubiri.

Prin dispoziția nr. 2093 din 28

octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Sibiu s-a respins cererea de

restituirea în natură a imobilului, cu motivarea că acesta a fost preluat cu

titlu valabil, deoarece foștii proprietari au primit despăgubiri, iar în aceste

condiții nu face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit art. 1.4 lit. b) pct. 2

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003.

Aceste norme stabilesc faptul că

preluarea nu a fost abuzivă în cazul persoanelor care au făcut cerere de

plecare definitivă din țară în perioada de aplicare a Decretului nr. 223/1974

deoarece stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia și

aceasta avea vocația să fie îndestulată rezonabil dacă vindea imobilul înainte

de finalizarea intenției de plecare definitivă din țară.

Aceste

dispoziții nu pot avea aplicabilitate în speță deoarece ele contravin Legii nr.

10/2001, respectiv art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) și art. 7 alin. (2). Cum

o hotărâre de guvern nu poate nici modifica și nici completa o lege, nu pot fi

primite aspectele invocate în respingerea notificării prin dispoziția

contestată.

Pe de altă parte, contestatorii au

primit 80.000 lei despăgubiri în condițiile în care valoarea totală a

imobilului la acea dată era de 116.747 lei. În condițiile în care valoarea

imobilului la data preluării a fost mult mai mare decât despăgubirea primită de

către contestatori, aceștia nu au fost îndestulați rezonabil, fapt care face ca

preluarea să fie abuzivă. Prin trecerea imobilului în proprietatea statului în

acest mod, s-a adus atingere prevederilor art. 480-481 C. civ., precum și

tratatelor internaționale la care România era parte, preluarea fiind făcută

fără titlu valabil.

Prin decizia civilă nr. 869/A din 3

iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a respins

ca nefondat apelul formulat de către Primarul Municipiului Sibiu împotriva

sentinței civile nr. 39 din 1 februarie 2005 a Tribunalului Sibiu, reținându-se

următoarele:

Dispozițiile H.G. nr. 498/2003 nu pot

fi aplicabile în speță în condițiile în care ele contravin flagrant

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 fiind în contradictoriu cu dispozițiile art. 1

alin. (1), art. 21 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din lege, după cum s-a reținut

și de către instanța de fond.

O hotărâre de guvern nu poate

modifica sau completa o lege, astfel încât în mod corect aspectele ce au stat

la baza dispoziției de respingere nu au fost reținute la soluționarea cauzei.

S-a făcut dovada certă că valoarea

imobilului la momentul preluării de către stat era mult mai mare decât

despăgubirea primită de către intimați, ceea ce înseamnă că nu au fost

îndestulați în mod rezonabil iar imobilul a fost preluat în mod abuziv, în

susținerea caracterului abuziv al preluării făcându-se referire la normele

legale care au fost reținute și de instanța de fond.

Împotriva deciziei de apel a

formulat recurs apelantul Primarul Municipiului Sibiu, criticând-o pentru

următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Legalitatea sau nelegalitatea unui

act administrativ unilateral, în speță H.G. nr. 498/2003, poate fi constatată

de instanța de contencios administrativ și nu de o instanță civilă. Prin

sentința civilă nr. 106/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ, s-a respins excepția de nelegalitate, constatându-se

că preluările imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 cu plata unor

prealabile despăgubiri nu constituie preluare abuzivă. Verificându-se

legalitatea art. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003 s-a apreciat că este o

înstrăinare a locuinței către stat, subsecventă formulării cererii de plecare

definitivă din țară și nu o preluare abuzivă.

Cu referire la prevederile art. 68

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, în conformitate cu care Primarul are

obligația de a pune în aplicare hotărârile și ordonanțele Guvernului, se arată

că în emiterea deciziei atacate nu s-a făcut decât să se pună în aplicare

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Conform art. 1 lit. b) alin. (3) din

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, în situația în care imobilul a trecut în proprietatea statului în

baza Decretului nr. 223/1974 cu plată, se consideră că preluarea nu a fost

abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil din prețul primit sau având

vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte

de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat.

Cererea de restituire a imobilului

formulată de către contestatori a fost respinsă prin dispoziția nr. 2093 din 28

octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Sibiu, cu motivarea că preluarea

imobilului a fost făcută în mod valabil, cu referire la prevederile art. 1 lit.

b) pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În art. 1.4. lit. b) pct. 2 din

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se arată următoarele cu

privire la cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară

și a înstrăinat locuința către stat: stabilirea conduitei persoanei era

atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost

abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având

vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte

de finalizarea intenției de a părăsi definitiv țara.

În Normele Metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, a căror aplicare obligatorie este invocată de către

recurent se arată următoarele în capitolul 1 pct. 2:

„Persoanele și entitățile implicate

în executarea legii vor avea în vedere respectarea reglementărilor referitoare

la proprietate cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție,

ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Prezintă relevanță deosebită pentru

domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 respectarea exigențelor art. 1 din

Primul protocol adițional la Convenție, potrivit căruia:

Orice persoană fizică sau juridică

are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de

proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc

atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în vigoare legi pe care le

consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului

general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții ori

amenzi”.

Prin Legea nr. 10/2001 s-a statuat

că sunt imobile preluate în mod abuziv „orice alte imobile preluate fără titlu

valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării,

precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor

locale ale puterii sau ale administrației de stat” [art. 2 lit. h)].

Preluarea imobilelor în baza

Decretului nr. 223/1974 nu încalcă numai prevederile art. 1 din primul Protocol

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și exigențele impuse

de această normă ci și alte norme legale în vigoare la data respectivă.

Fundamentul Decretului nr. 223/1974

se regăsește în primul articol, în care se arată că la data respectivă

construcțiile și terenurile pot fi deținute în proprietate de către persoanele

fizice numai dacă au domiciliul în țară.

În Constituția din anul 1965, în

vigoare la data Decretului nr. 223/1974, se arată că „dreptul de proprietate

personală este ocrotit de lege” [art. 36 alin. (1)] și că obiect al acestui

drept îl pot constitui și „casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul

pe care ele se află” [art. 36 alin. (2)]; totodată, toți cetățenii, „fără

deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în

toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale”

[art. 17 alin. (1)].

Din aceste dispoziții legale rezultă

că prin constituție nu sunt permise discriminări între cetățenii români,

indiferent după cum au domiciliul în țară sau în străinătate.

Pe lângă respectarea dreptului la

proprietate, în legislația internă existau dispoziții, conforme cu art. 1 din

Protocol, potrivit cărora nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât

pentru cauză de utilitate publică și cu plata unei juste despăgubiri (art. 480

C. civ.).

În plus, orice ingerință în

folosirea proprietății, din perspectiva alin. (2) al art. 1 din Protocolul 1,

trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate iar în aplicarea Convenției

pentru apărarea drepturilor omului s-a subliniat mereu că trebuie menținut un

echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și

imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Exigențele art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la Convenție, astfel cum au fost subliniate în Normele Metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, se circumscriu rațiunii Legii nr. 10/2001 și

conceptului de preluare abuzivă definită prin această lege.

În condițiile în care premisa de

aplicare a Legii nr. 10/2001 a fost foarte clar definită în sensul arătat mai

sus, distincția făcută prin normele metodologice cu referire la Decretul nr.

223/1974 nu are corespondent în lege, deși acestea au fost emise în aplicarea

legii.

Cele reținute mai sus, alături de

faptul că printr-o hotărâre de guvern nu se poate modifica sau completa o lege,

cu atât mai mult în situația în care ar fi emisă pentru aplicarea acelei legi,

reprezentau suficiente argumente pentru soluționarea corectă a notificării în

sensul Legii nr. 10/2001 de către unitatea deținătoare, care are obligația

aplicării, în primul rând, a legii.

Pe de altă parte, precedentul

judiciar (practica) invocat în cadrul recursurilor nu constituie izvor de drept

distinct în dreptul român, având în vedere că instanțele judecătorești aplică și

nu creează legea.

Prin urmare, constatând că în cauză

s-a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale, Curtea apreciază că nu sunt

fondate criticile formulate și care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., urmând a se dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei civile nr. 869/A din 3 iunie

2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2006.