ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 39 din 1 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă, s-a admis contestația formulată și precizată de contestatorii B.I. și B.E. în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului Sibiu. S-a anulat dispoziția nr. 2093 din 28 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Sibiu. A fost obligat Primarul Municipiului Sibiu să emită în favoarea contestatorilor dispoziția de restituire prin echivalent bănesc pentru imobilul situat în Sibiu, înscris în C.F. Turnișor nr.top. 10660, constând în diferența dintre valoarea actuală a imobilului și suma de 80.000 lei încasată de contestatori cu titlu de despăgubire actualizată cu rata inflației.

La soluționarea cauzei, instanța a avut în vedere probele administrate, în raport cu care a reținut următoarele: Imobilul în litigiu s-a aflat în proprietatea contestatorilor ca bun comun și a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 223/1974, foștii proprietari primind cu titlu de despăgubiri suma de 80.000 lei. În temeiul Legii nr. 10/2001, contestatorii, urmând procedura administrativă, au solicitat mai întâi restituirea în natură a imobilului, însă cum acesta a fost cumpărat de chiriaș iar restituirea în natură nu mai era posibilă, au solicitat despăgubiri.

Prin dispoziția nr. 2093 din 28 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Sibiu s-a respins cererea de restituirea în natură a imobilului, cu motivarea că acesta a fost preluat cu titlu valabil, deoarece foștii proprietari au primit despăgubiri, iar în aceste condiții nu face obiectul Legii nr. 10/2001, potrivit art. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003. Aceste norme stabilesc faptul că preluarea nu a fost abuzivă în cazul persoanelor care au făcut cerere de plecare definitivă din țară în perioada de aplicare a Decretului nr. 223/1974 deoarece stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia și aceasta avea vocația să fie îndestulată rezonabil dacă vindea imobilul înainte de finalizarea intenției de plecare definitivă din țară.

Aceste dispoziții nu pot avea aplicabilitate în speță deoarece ele contravin Legii nr. 10/2001, respectiv art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) și art. 7 alin. (2). Cum o hotărâre de guvern nu poate nici modifica și nici completa o lege, nu pot fi primite aspectele invocate în respingerea notificării prin dispoziția contestată. Pe de altă parte, contestatorii au primit 80.000 lei despăgubiri în condițiile în care valoarea totală a imobilului la acea dată era de 116.747 lei. În condițiile în care valoarea imobilului la data preluării a fost mult mai mare decât despăgubirea primită de către contestatori, aceștia nu au fost îndestulați rezonabil, fapt care face ca preluarea să fie abuzivă. Prin trecerea imobilului în proprietatea statului în acest mod, s-a adus atingere prevederilor art. 480-481 C. civ., precum și tratatelor internaționale la care România era parte, preluarea fiind făcută fără titlu valabil.

Prin decizia civilă nr. 869/A din 3 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, s-a respins ca nefondat apelul formulat de către Primarul Municipiului Sibiu împotriva sentinței civile nr. 39 din 1 februarie 2005 a Tribunalului Sibiu, reținându-se următoarele: Dispozițiile H.G. nr. 498/2003 nu pot fi aplicabile în speță în condițiile în care ele contravin flagrant dispozițiilor Legii nr. 10/2001 fiind în contradictoriu cu dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 21 alin. (1) și art. 7 alin. (2) din lege, după cum s-a reținut și de către instanța de fond. O hotărâre de guvern nu poate modifica sau completa o lege, astfel încât în mod corect aspectele ce au stat la baza dispoziției de respingere nu au fost reținute la soluționarea cauzei.

S-a făcut dovada certă că valoarea imobilului la momentul preluării de către stat era mult mai mare decât despăgubirea primită de către intimați, ceea ce înseamnă că nu au fost îndestulați în mod rezonabil iar imobilul a fost preluat în mod abuziv, în susținerea caracterului abuziv al preluării făcându-se referire la normele legale care au fost reținute și de instanța de fond. Împotriva deciziei de apel a formulat recurs apelantul Primarul Municipiului Sibiu, criticând-o pentru următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: Legalitatea sau nelegalitatea unui act administrativ unilateral, în speță H.G. nr. 498/2003, poate fi constatată de instanța de contencios administrativ și nu de o instanță civilă.

Prin sentința civilă nr. 106/2005 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ, s-a respins excepția de nelegalitate, constatându-se că preluările imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 cu plata unor prealabile despăgubiri nu constituie preluare abuzivă. Verificându-se legalitatea art. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003 s-a apreciat că este o înstrăinare a locuinței către stat, subsecventă formulării cererii de plecare definitivă din țară și nu o preluare abuzivă. Cu referire la prevederile art. 68 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 215/2001, în conformitate cu care Primarul are obligația de a pune în aplicare hotărârile și ordonanțele Guvernului, se arată că în emiterea deciziei atacate nu s-a făcut decât să se pună în aplicare Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Conform art. 1 lit. b) alin. (3) din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 498/2003, în situația în care imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 223/1974 cu plată, se consideră că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil din prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de formalizarea intenției de a părăsi definitiv țara. Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate, Curtea constată că recursul este nefondat. Cererea de restituire a imobilului formulată de către contestatori a fost respinsă prin dispoziția nr. 2093 din 28 octombrie 2004 emisă de Primarul Municipiului Sibiu, cu motivarea că preluarea imobilului a fost făcută în mod valabil, cu referire la prevederile art. 1 lit. b) pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

În art. 1.4. lit. b) pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se arată următoarele cu privire la cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința către stat: stabilirea conduitei persoanei era atributul exclusiv al acesteia, urmând a se considera că preluarea nu a fost abuzivă, persoana fiind îndestulată rezonabil prin prețul primit sau având vocația de a fi îndestulată rezonabil dacă înstrăina imobilul respectiv înainte de finalizarea intenției de a părăsi definitiv țara.

În Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a căror aplicare obligatorie este invocată de către recurent se arată următoarele în capitolul 1 pct. 2: „Persoanele și entitățile implicate în executarea legii vor avea în vedere respectarea reglementărilor referitoare la proprietate cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994. Prezintă relevanță deosebită pentru domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 respectarea exigențelor art. 1 din Primul protocol adițional la Convenție, potrivit căruia: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale de drept internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în vigoare legi pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții ori amenzi”.

Prin Legea nr. 10/2001 s-a statuat că sunt imobile preluate în mod abuziv „orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat” [art. 2 lit. h)]. Preluarea imobilelor în baza Decretului nr. 223/1974 nu încalcă numai prevederile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și exigențele impuse de această normă ci și alte norme legale în vigoare la data respectivă. Fundamentul Decretului nr. 223/1974 se regăsește în primul articol, în care se arată că la data respectivă construcțiile și terenurile pot fi deținute în proprietate de către persoanele fizice numai dacă au domiciliul în țară.

În Constituția din anul 1965, în vigoare la data Decretului nr. 223/1974, se arată că „dreptul de proprietate personală este ocrotit de lege” [art. 36 alin. (1)] și că obiect al acestui drept îl pot constitui și „casa de locuit, gospodăria de pe lângă ea și terenul pe care ele se află” [art. 36 alin. (2)]; totodată, toți cetățenii, „fără deosebire de naționalitate, rasă, sex sau religie, sunt egali în drepturi în toate domeniile vieții economice, politice, juridice, sociale și culturale” [art. 17 alin. (1)]. Din aceste dispoziții legale rezultă că prin constituție nu sunt permise discriminări între cetățenii români, indiferent după cum au domiciliul în țară sau în străinătate. Pe lângă respectarea dreptului la proprietate, în legislația internă existau dispoziții, conforme cu art. 1 din Protocol, potrivit cărora nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și cu plata unei juste despăgubiri (art. 480 C. civ.).

În plus, orice ingerință în folosirea proprietății, din perspectiva alin. (2) al art. 1 din Protocolul 1, trebuie să răspundă exigenței de proporționalitate iar în aplicarea Convenției pentru apărarea drepturilor omului s-a subliniat mereu că trebuie menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, astfel cum au fost subliniate în Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, se circumscriu rațiunii Legii nr. 10/2001 și conceptului de preluare abuzivă definită prin această lege. În condițiile în care premisa de aplicare a Legii nr. 10/2001 a fost foarte clar definită în sensul arătat mai sus, distincția făcută prin normele metodologice cu referire la Decretul nr. 223/1974 nu are corespondent în lege, deși acestea au fost emise în aplicarea legii.

Cele reținute mai sus, alături de faptul că printr-o hotărâre de guvern nu se poate modifica sau completa o lege, cu atât mai mult în situația în care ar fi emisă pentru aplicarea acelei legi, reprezentau suficiente argumente pentru soluționarea corectă a notificării în sensul Legii nr. 10/2001 de către unitatea deținătoare, care are obligația aplicării, în primul rând, a legii. Pe de altă parte, precedentul judiciar (practica) invocat în cadrul recursurilor nu constituie izvor de drept distinct în dreptul român, având în vedere că instanțele judecătorești aplică și nu creează legea. Prin urmare, constatând că în cauză s-a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor legale, Curtea apreciază că nu sunt fondate criticile formulate și care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând a se dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de Primarul Municipiului Sibiu împotriva deciziei civile nr. 869/A din 3 iunie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2006.