ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1918/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 362 din 18 aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul minor P.B. la 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 din același cod. În baza art. 81 C. pen. Și art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani și 8 luni. S-a dedus prevenția de la 23 octombrie 2001 la zi și în conformitate cu art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente P.G. la 3.000.000 lei despăgubiri către partea civilă C.C. din Alexandria, jud. Teleorman. În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 400.000 lei reprezentând contravaloarea lănțișorului vândut. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în ziua de 25 septembrie 2001 în timp ce partea vătămată C.C. se afla în stația RATB în așteptarea tramvaiului, în momentul când acesta a intrat în stație și s-a pregătit să urce, s-a apropiat din spate inculpatul care i-a smuls lănțișorul de la gât. Deși partea vătămată a pornit în urmărirea inculpatului, acesta a fugit și nu a putut să-l rețină. Recunoscut de partea vătămată și reținut de organele de poliție, inculpatul a recunoscut fapta și a arătat că a vândut lănțișorul cu suma de 400.000 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a arătat în motivele scrise că pedeapsa este prea mică și nu se impunea suspendarea condiționată a executării și că greșit s-a dispus confiscarea sumei de 400.000 lei câtă vreme inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri persoanei vătămate. Prin decizia nr. 626/ A din 1 octombrie 2002, secția a II-a penală, de la Curtea de Apel București a admis apelul și a desființat în parte sentința în sensul înlăturării dispozițiilor de confiscare a sumei de 400.000 lei. Prin recursul declarat și împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat hotărârile ca netemeinice, susținând că pedeapsa aplicată nu a fost just individualizată sub aspectul modalității de executare a pedepsei.

S-a arătat că inculpatul nu are ocupație și de circa 7-8 luni a început să consume droguri. Ținând seama de frecvența faptelor de tâlhărie și dezaprobarea lor, din partea societății, se impune înlăturarea art. 81 C. pen. Recursul este nefondat. Regimul sancționator penal al minorilor infractori este un regim dual axat în principal pe măsuri educative și în subsidiar pe pedepse. Caracterul subsidiar al pedepselor rezultă din prevederea legală (art. 100 alin. (2) C. pen.) potrivit căreia „pedeapsa se aplică numai dacă luarea măsurii educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului. Internarea într-un centru de reeducare este o măsură educativă privativă de libertate, care constă în plasarea obligatorie a minorilor care au comis infracțiuni și care nu pot fi lăsați în libertate supravegheată, într-un centru specializat, sub pază, pentru a putea continua procesul educativ sau a dobândi o calificare profesională.

Măsura are drept scop reeducarea minorului, remediind pe cât posibil diferențele din procesul de educare al minorului prin completarea studiilor sau formarea profesională a acestora în scopul asigurării unor mijloace licite de asigurarea existenței. Revenind la speță, datele personale reliefează un tânăr cu carențe educaționale, neșcolarizat, dar care așa cum rezultă din ancheta socială nu a mai comis fapte penale, nu este cunoscut cu antecedente penale și așa cum rezultă din rechizitoriu și sentință, a fost sincer și a cooperat cu organele de poliție la stabilirea corectă a situației de fapt. Acesta este cazul tipic în care instanțele ar trebui să i-a măsura internării într-un centru de reeducare și nu să aplice pedeapsă.

Având însă în vedere că la individualizarea pedepsei când prima instanță a ales și aplicat dispozițiile art. 81 și art. 110 C. pen., s-a motivat că pentru reeducarea inculpatului și prevenirea de a săvârși noi infracțiuni este suficientă aplicarea unei pedepse cu închisoare a cărei executare să fie suspendată condiționat, Curtea constată că hotărârea primei instanțe ca și cea a instanței de apel sunt legale și temeinice, iar recursul nefondat. Așa fiind, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei penale nr. 626/ A din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpatul P.B. Onorariul de avocat pentru apărarea asigurată din oficiu intimatului inculpat P.B., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2003.