ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1918/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 362 din 18

aprilie 2002, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost

condamnat inculpatul minor P.B. la 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu

aplicarea art. 99 din același cod.

În baza art. 81 C. pen. Și art. 110 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata

termenului de încercare de 4 ani și 8 luni.

S-a dedus prevenția de la 23

octombrie 2001 la zi și în conformitate cu art. 350 C. proc. pen., s-a dispus

punerea în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

A fost obligat inculpatul în solidar

cu partea responsabilă civilmente P.G. la 3.000.000 lei despăgubiri către

partea civilă C.C. din Alexandria, jud. Teleorman.

În baza art. 118 lit. d) C. pen.,

s-a confiscat de la inculpat suma de 400.000 lei reprezentând contravaloarea

lănțișorului vândut.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că în ziua de 25 septembrie 2001 în timp ce partea vătămată

C.C. se afla în stația RATB în așteptarea tramvaiului, în momentul când acesta

a intrat în stație și s-a pregătit să urce, s-a apropiat din spate inculpatul

care i-a smuls lănțișorul de la gât. Deși partea vătămată a pornit în urmărirea

inculpatului, acesta a fugit și nu a putut să-l rețină.

Recunoscut de partea vătămată și

reținut de organele de poliție, inculpatul a recunoscut fapta și a arătat că a

vândut lănțișorul cu suma de 400.000 lei.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie. S-a arătat în motivele scrise că pedeapsa este prea mică și nu se

impunea suspendarea condiționată a executării și că greșit s-a dispus

confiscarea sumei de 400.000 lei câtă vreme inculpatul a fost obligat să

plătească despăgubiri persoanei vătămate.

Prin decizia nr. 626/ A din 1

octombrie 2002, secția a II-a penală, de la Curtea de Apel București a admis

apelul și a desființat în parte sentința în sensul înlăturării dispozițiilor de

confiscare a sumei de 400.000 lei.

Prin recursul declarat și împotriva

acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat

hotărârile ca netemeinice, susținând că pedeapsa aplicată nu a fost just

individualizată sub aspectul modalității de executare a pedepsei. S-a arătat că

inculpatul nu are ocupație și de circa 7-8 luni a început să consume droguri.

Ținând seama de frecvența faptelor

de tâlhărie și dezaprobarea lor, din partea societății, se impune înlăturarea art.

81 C. pen.

Recursul este nefondat.

Regimul sancționator penal al

minorilor infractori este un regim dual axat în principal pe măsuri educative

și în subsidiar pe pedepse.

Caracterul subsidiar al pedepselor

rezultă din prevederea legală (art. 100 alin. (2) C. pen.) potrivit căreia

„pedeapsa se aplică numai dacă luarea măsurii educative nu este suficientă

pentru îndreptarea minorului.

Internarea într-un centru de

reeducare este o măsură educativă privativă de libertate, care constă în

plasarea obligatorie a minorilor care au comis infracțiuni și care nu pot fi

lăsați în libertate supravegheată, într-un centru specializat, sub pază, pentru

a putea continua procesul educativ sau a dobândi o calificare profesională.

Măsura are drept scop reeducarea

minorului, remediind pe cât posibil diferențele din procesul de educare al

minorului prin completarea studiilor sau formarea profesională a acestora în

scopul asigurării unor mijloace licite de asigurarea existenței.

Revenind la speță, datele personale

reliefează un tânăr cu carențe educaționale, neșcolarizat, dar care așa cum

rezultă din ancheta socială nu a mai comis fapte penale, nu este cunoscut cu

antecedente penale și așa cum rezultă din rechizitoriu și sentință, a fost

sincer și a cooperat cu organele de poliție la stabilirea corectă a situației

de fapt.

Acesta este cazul tipic în care

instanțele ar trebui să i-a măsura internării într-un centru de reeducare și nu

să aplice pedeapsă.

Având însă în vedere că la

individualizarea pedepsei când prima instanță a ales și aplicat dispozițiile art.

81 și art. 110 C. pen., s-a motivat că pentru reeducarea inculpatului și

prevenirea de a săvârși noi infracțiuni este suficientă aplicarea unei pedepse

cu închisoare a cărei executare să fie suspendată condiționat, Curtea constată

că hotărârea primei instanțe ca și cea a instanței de apel sunt legale și

temeinice, iar recursul nefondat.

Așa fiind, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, împotriva deciziei

penale nr. 626/ A din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, privind pe inculpatul P.B.

Onorariul de avocat pentru apărarea

asigurată din oficiu intimatului inculpat P.B., în sumă de 300.000 lei, se va

plăti din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2003.