ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2729/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1195 din 16 decembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul S.P. la 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 109 din același cod. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la 17 septembrie 2002, la zi. S-a reținut că, în seara zilei de 11 septembrie 2002, în timp ce partea vătămată R.M.L. călătorea cu tramvaiul liniei 23 din București, un individ neidentificat, i-a sustras prin violență lănțișorul din aur, pe care îl purta la gât.

În timpul smulgerii lănțișorului, o bucată din acesta a căzut pe podeaua tramvaiului și a fost ridicată de către inculpatul S.P. Apoi, acesta a apăsat pe butonul de deschidere a ușilor și s-a postat acolo pentru a împiedica închiderea, după care l-a tras de mânecă pe autor, pentru a-l ajuta să coboare mai înainte și să se îndepărteze pentru a nu fi prins. Apelul declarat de inculpat a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 125/ A din 5 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II–a penală. Împotriva acesteia, inculpatul a declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunțate în cauză, pentru netemeinicie. În primul motiv formulat a susținut că s-a reținut greșit fapta de complicitate la infracțiunea de tâlhărie, s-a comis o eroare gravă de fapt, căci el nu s-a aflat în tramvaiul respectiv, deci nu a săvârșit acte de complicitate, solicitând, în principal, achitarea, iar în subsidiar, trimiterea cauzei pentru rejudecare, la prima instanță.

Critica este nefondată. Din verificarea probelor și lucrărilor dosarului, se constată că instanțele examinând probele administrate și interpretându-le just, au reținut corect situația de fapt și vinovăția inculpatului. Este de menționat că partea vătămată l-a recunoscut pe inculpat atât după albumele foto, cât și la recunoașterile din grup. Deci, soluția instanțelor nu este rezultatul unei erori grave de fapt. Totodată, pentru aceleași considerente, nu se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță. Printr-un alt motiv (subsidiar), s-a susținut că pedeapsa aplicată este prea mare, injust individualizată. Și această critică este nefondată, întrucât se constată că pedeapsa este corespunzătoare în raport cu gravitatea faptei comise, cu împrejurările în care a fost săvârșită și cu pericolul social al inculpatului.

Nu se impune, deci, reducerea pedepsei, mai ales că inculpatul a dat dovadă și de nesinceritate pe parcursul procesului. Neconstatându-se nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge recursul, ca nefondat, a se deduce timpul arestării preventive, de la 17 septembrie 2002, la zi și a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, în care se include și onorariul de avocat oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 125/ A din 5 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a II–a penală. Deduce din durata pedepsei perioada arestării preventive de la 17 septembrie 2002, la 6 iunie 2003. Obligă pe recurent să plătească statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezintă onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 6 iunie 2003.