ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2729/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1195 din 16

decembrie 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpatul S.P. la 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea de

tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și

alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 109 din același cod.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen., s-a

dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la 17 septembrie 2002, la

zi.

S-a reținut că, în seara zilei de 11

septembrie 2002, în timp ce partea vătămată R.M.L. călătorea cu tramvaiul

liniei 23 din București, un individ neidentificat, i-a sustras prin violență

lănțișorul din aur, pe care îl purta la gât.

În timpul smulgerii lănțișorului, o

bucată din acesta a căzut pe podeaua tramvaiului și a fost ridicată de către

inculpatul S.P.

Apoi, acesta a apăsat pe butonul de

deschidere a ușilor și s-a postat acolo pentru a împiedica închiderea, după

care l-a tras de mânecă pe autor, pentru a-l ajuta să coboare mai înainte și să

se îndepărteze pentru a nu fi prins.

Apelul declarat de inculpat a fost

respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 125/ A din 5 martie 2003 a Curții

de Apel București, secția a II–a penală.

Împotriva acesteia, inculpatul a

declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunțate în cauză, pentru

netemeinicie.

În primul motiv formulat a susținut

că s-a reținut greșit fapta de complicitate la infracțiunea de tâlhărie, s-a

comis o eroare gravă de fapt, căci el nu s-a aflat în tramvaiul respectiv, deci

nu a săvârșit acte de complicitate, solicitând, în principal, achitarea, iar în

subsidiar, trimiterea cauzei pentru rejudecare, la prima instanță.

Critica este nefondată.

Din verificarea probelor și

lucrărilor dosarului, se constată că instanțele examinând probele administrate

și interpretându-le just, au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului.

Este de menționat că partea vătămată

l-a recunoscut pe inculpat atât după albumele foto, cât și la recunoașterile

din grup.

Deci, soluția instanțelor nu este

rezultatul unei erori grave de fapt.

Totodată, pentru aceleași

considerente, nu se impune trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima

instanță.

Printr-un alt motiv (subsidiar), s-a

susținut că pedeapsa aplicată este prea mare, injust individualizată.

Și această critică este nefondată,

întrucât se constată că pedeapsa este corespunzătoare în raport cu gravitatea

faptei comise, cu împrejurările în care a fost săvârșită și cu pericolul social

al inculpatului.

Nu se impune, deci, reducerea pedepsei,

mai ales că inculpatul a dat dovadă și de nesinceritate pe parcursul

procesului.

Neconstatându-se nici motive care se

pot lua în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge recursul, ca nefondat, a se deduce

timpul arestării preventive, de la 17 septembrie 2002, la zi și a-l obliga pe

recurent la plata cheltuielilor judiciare, în care se include și onorariul de

avocat oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.P. împotriva deciziei penale nr. 125/ A din 5 martie

2003 a Curții de Apel București, secția a II–a penală.

Deduce din durata pedepsei perioada

arestării preventive de la 17 septembrie 2002, la 6 iunie 2003.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei

reprezintă onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 6

iunie 2003.