ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 925/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. S.T. SRL a chemat în judecată pe pârâta S.C. C.C. Corbeanca SRL pentru a fi obligată la plata sumei de 14.735 DM, echivalent în lei, reprezentând rest din contravaloarea unei case cu structura din lemn prefabricat, penalitate de întârziere și cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 7292 din 13 noiembrie 2000 a respins ca nefondată acțiunea reclamantei. Această sentință a fost păstrată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, care prin decizia civilă nr. 1035 din 18 iunie 2001 a respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză nu rezultă că recepția lucrărilor a avut loc conform clauzelor contractuale, procesul verbal de recepție prezentat de reclamantă nefiind dotat, ștampilat și în care nu este indicată persoana care l-a semnat. A mai reținut că datorită deficiențelor constatate beneficiarul german a fost obligat să suporte cheltuieli suplimentare pentru remedierea acestora în valoare de 17.770,65 DM, suma ce a fost scăzută de pârâta din valoarea facturii externe de 39.888,65 DM. În sfârșit a reținut că factura în valoare de 33.000 DM din 4 august 1999 emisă de reclamanta nu justifică ce reprezintă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Recurenta a susținut în esență că situația de fapt reținută de instanță ignoră esența normei stabilită de părți prin contract la parag. 6.3, că instanța a nesocotit dispozițiile art. 1334 C. civ. întrucât în speță cumpărătorul nu a înțeles să acționeze vânzătorul pentru scăderea prețului. A mai susținut că instanța a schimbat obiectul convenției intervenite între părți precum și înțelesul clauzelor stabilite potrivit cărora beneficiarul avea obligația să semnaleze deficiențele pe parcursul executării componentelor bunului contractat și nu a făcut-o astfel că acesta nu poate să-și invoce propria culpă în apărare. În sfârșit a susținut că instanța nu s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate în cauză respectiv asupra adreselor nr. 2484/1999, 431/1999 și 2493/1999 și nici a raportului de expertiză efectuat de intimata în Germania.

Recursul nu este fondat. Instanța de apel a stabilit în mod corect pe baza probelor administrate, starea de fapt, respectiv derularea contractului nr. 5 intervenit între părți la data de 30 iunie 1999. Astfel a reținut în mod corect că recurenta a trimis la extern o cantitate de marfă ce a fost reclamată sub aspect cantitativ și calitativ de către beneficiarul final și că datorită conduitei furnizorului, respectiv recurentei, nu s-a întocmit procesul verbal de recepție conform art. 6.3 din contract. Așadar, furnizorul a rămas răspunzător de calitatea și cantitatea mărfii livrate, împrejurare ce rezultă și din faptul că recurenta a întocmit o factură pentru suma de 33.000 DM și nu pentru suma de 42.500 DM ce ar fi reprezentat prețul de livrare prevăzut în contract.

S-a făcut dovada că beneficiarul german a dedus din factura externă suma de 17.770 DM, costuri suplimentare pe care le-a suportat pentru remedierea unor deficiențe de execuție, lipsa de furnitură sau necorespunzătoare calitativ imputabilă furnizorului. Beneficiarul german a solicitat efectuarea unei expertize care a constatat deficiențele, împrejurare reținut de Tribunalul București prin decizia nr. 1355 din 21 septembrie 2001. Prin decizia menționată, tribunalul a dispus anularea procesului verbal de contravenție nr. 195/2000 prin care s-a constatat nerepatrierea integrală a valutei aferentă facturii externe pentru operațiunea – livrare casă prefabricată în Germania. Deci, această decizie a tribunalului, rămasă irevocabilă confirma faptul că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și că din această cauză s-au suportat cheltuieli suplimentare în valoare de 17.770 DM deduse de beneficiarul externe din factură.

Instanța de apel a făcut o analiză minuțioasă a tuturor probelor administrate în cauză inclusiv a adreselor invocate de către recurentă, stabilind în mod corect starea de fapt rezultată din derularea contractului. În consecință, față de considerentele expuse Curtea constată că decizia atacată este legală și temeinică motiv pentru care , în conformitate cu art. 316 combinat cu art. 296 C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. S. SRL București împotriva deciziei nr. 1035 din 18 iunie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2003.