ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3799/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3799/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 25 iunie 2001 reclamanta

SC E.I. SRL Deva, a chemat în judecată pe pârâta SC I.B. SRL Brad, solicitând

obligarea acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de 380.187 mărci

germane (respectiv 194.469,95 euro), la cursul de schimb al B.N.R. la data

efectuării plății, reprezentând diferență preț al lucrărilor executate în baza

contractului de antrepriză încheiat de părți la 27 iunie 2000, obligarea

pârâtei la plata dobânzilor penalizatoare de 0,15 % pe zi de întârziere

calculate de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă și la

plata cheltuielilor de judecată în sumă de 345.055.977 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în baza contractului de antrepriză încheiat cu pârâta la 27 iunie

2000 a executat pentru aceasta lucrări pentru realizarea complexului industrial

numit F.A.A., în contract fiind stabilit un preț forfetar de 1.150.000 mărci

germane și că execuția lucrărilor contractate a fost mult întârziată față de

termenul stabilit deoarece pârâta nu a predat la timp schițele și detaliile

tehnice de execuție, precum și a numeroaselor modificări de soluții dispuse de persoanele

îndreptățite ale pârâtei, modificări ce au presupus realizarea unui volum de

lucrări suplimentare față de cel stabilit suplimentar.

A mai arătat că deși s-a convenit

prin contract excepția de la prețul forfetar, situația executării de lucrări

suplimentare și că pârâta și-a dat acordul de mai multe ori pentru plata

lucrărilor suplimentare și chiar a achitat o parte din aceste lucrări, aceasta

a refuzat să mai achite lucrări neexecutare, conform clauzelor din contract în valoare

totală de 380.187 mărci germane, valoare la care s-au calculat dobânzi

penalizatoare, astfel cum au fost prevăzute în contract.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 969, 970, 1082, 1087, 1470 și următoarele C. civ., art. 43,

46 C. com. și art. 720

1

C. proc. civ.

Concilierea directă a fost efectuată

de reclamantă conform art. 720

1

C. proc. civ., dar părțile nu au

ajuns la nici o înțelegere.

Pârâta a formulat întâmpinare

solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, susținând că în

contract s-a stabilit un preț forfetar al lucrărilor ce trebuiau executate,

preț care a fost achitat în întregime, cu toate că reclamanta a abandonat

lucrarea ce trebuia finalizată și nu a executat nici o lucrare la nivelul la

care s-a obligat prin contractul de antrepriză, obiectivele executate de

aceasta fiind nefuncționale, necesitând remedierea lucrărilor cu o altă

societate.

Prin sentința civilă nr. 2760/ CA

din 4 noiembrie 2003, Tribunalul Hunedoara, a respins ca nefondată acțiunea

reclamantei SC E.I. SRL Deva, împotriva pârâtei SC I.B. SRL Brad, reținând în

motivare, în esență, că între reclamantă și pârâtă s-au statornicit relații

contractuale materializate prin contractul de antrepriză încheiat la data de 27

iunie 2000, având ca obiect realizarea de către reclamantă în beneficiul

pârâtei a unui complex industrial, situat în localitatea Ribița, denumit F.A.A.,

că în contract s-au stabilit obligațiile părților vizând obiectivul ce urma a

fi realizat, cum și prețul forfetar de antrepriză la valoarea totală de

1.150.000 mărci germane, în suma totală fiind cuprinse toate lucrările, chiar

și cele ce nu sunt menționate în desenele și descrierile ce servesc pentru

predarea lucrărilor de finalizare și gata de utilizare, astfel că reclamanta

trebuia să predea lucrarea în stare de funcționare și să se încadreze în prețul

forfetar convenit.

Reclamanta deși avea toată

documentația necesară nu s-a încadrat în termenul stabilit pentru predarea

lucrării, acest lucru fiind posibil abia la 15 martie 2001, când s-a încheiat

proces verbal preliminar de terminare a lucrărilor, ocazie cu care comisia de

recepție a constatat o serie de deficiențe de execuție, pe care reclamanta s-a

obligat să le realizeze până la 5 aprilie 2000, dar acest termen nu a fost

respectat, iar la 3 mai 2001, aceeași reclamantă a abandonat lucrările

efectuate, cu toate că pârâta a achitat reclamantei până la acea dată 1.032.000

mărci germane, necontestată de reclamantă, beneficiarul lucrării fiind nevoit

să angajeze alte două societăți pentru executarea lucrărilor de remediere în

valoare totală de 120.800 mărci germane, reține instanța.

Cum lucrările contractate nu au fost

efectuate și finalizate iar părțile au stabilit în contractul de antrepriză

prețul forfetar fix și invariabil, fapt certificat și prin concluziile

raportului de expertiză întocmit de ing. H.I., iar pârâta a achitat suma de

1.243.680 mărci germane cu T.V.A., acțiunea reclamantei apare ca nefondată, concluzionează

aceeași instanță.

Lucrarea de expertiză efectuată în

fața instanței de fond, după depunerea primului raport de expertiză, nu a fost

însușită de către instanță, reținându-se că aceasta conține contradicții

evidente în raport de contractul încheiat de părțile în litigiu, despre care

s-au făcut referiri ambigue și oscilante și totodată susținerile experților

nu-și găsesc corespondent în actele depuse de părți, așa cum acestea au înțeles

să-și manifeste acordul de voință la încheierea contractului.

Împotriva hotărârii primei instanțe

a declarat apel în termen, motivat și timbrat reclamanta, solicitând admiterea

apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulată

de reclamantă și obligarea pârâtei intimate de a achita reclamantei

echivalentul în lei a sumei de 380.187 mărci germane, respectiv 194.469,02 euro,

la cursul de schimb al B.N.R. de la data efectuării plății cu titlu de

diferență de preț al lucrărilor executate în baza contractului de antrepriză

încheiat la 27 iunie 2000 cum și penalități de 0,15 % pe zi de întârziere

începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumei și

cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorar avocațial și onorar

expert.

În dezvoltarea motivelor de apel

susține în esență că hotărârea este nelegală și netemeinică, bazată pe o

interpretare eronată a probelor administrate, pe o interpretare eronată a

clauzelor contractului intervenit între păți și cu încălcarea principiului

îmbogățirii fără justă cauză.

Învederează că, deși contractul de antrepriză

s-a dorit a fi unul cu preț forfetar fix și invariabil, prin care beneficiarul

să achite un preț iar antreprenorul să execute lucrări după un proiect, în fapt

executarea contractului rezultată din probele administrate contrazice ideea

prețului fix și invariabil.

Considerentul reținut de către

instanță potrivit căruia prețul de antrepriză a fost stabilit fix și invariabil

pentru toate lucrările nu poate fi primit, deoarece proiectul a fost completat

și modificat în repetate rânduri, iar detaliile de execuție au prevăzut

cantități suplimentare peste cele ofertate, susține aceeași apelantă.

În conformitate cu clauzele

contractuale ale art. 18 s-au derulat raporturile dintre părți pe perioada de

execuție a lucrărilor, iar beneficiarul și-a dat acordul de nenumărate ori

pentru executarea de lucrări suplimentare, fapt certificat prin concluziile

raportului de contraexpertiză, astfel că pârâta trebuia obligată să plătească

aceste lucrări.

În fine, învederează că însăși

pârâta a recunoscut achitarea contravalorii unor lucrări suplimentare în

cuantum de 11.764 mărci germane peste prețul forfetar fixat la încheierea

contractului, motiv în plus de obligare a pârâtei la plata sumei pretinse.

Dacă s-ar accepta o altă soluție

pârâta și-ar mări patrimoniul, îmbogățindu-se fără just temei, aflându-ne deci

în prezența condițiilor prevăzute de art. 1092 C. civ.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 92 din 18 martie

2004, respinge, ca nefondat, apelul reclamantei SC E.I. SRL Deva.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat, reclamanta, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că ambele hotărâri

sunt lipsite de temei legal și au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii, fiind fundamentate și pe o interpretare greșită a actului juridic

dedus judecății (art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.).

Recurenta susține în cuprinsul motivelor

de recurs, amplu dezvoltate, că art. 1484 C. civ. nu este aplicabil în cauză,

întrucât toate lucrările a căror valoare a fost solicitată de reclamantă au

fost urmarea unor modificări ale planului propuse de pârâtă;

- că modificarea proiectului lucrării

determină, conform contractului, modificarea prețului stabilit inițial de

părți;

- că SC E.I. SRL are dreptul la

valoarea lucrărilor care au fost evaluate pe baza prețurilor stabilite de părți

în anexa la contract (lucrări majorate) pe temei contractual;

- că, în ipoteza lucrărilor

realizate de SC E.I. SRL, care au fost evaluate pe baza prețurilor stabilite

unilateral de aceasta, antreprenorul are dreptul de a obține contravaloarea lor

pe temeiul „îmbogățirii fără justă cauză”;

- că motivarea respingerii acțiunii

prin faptul că lucrările nu erau terminate sau funcționale și prin art. 26 din

contract, este netemeinică.

În consecință, în temeiul art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și

motivat, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea

sentinței nr. 2760/CA/2003 a Tribunalului Hunedoara, în sensul admiterii

cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata echivalentului în

lei a sumei de 376.136 mărci germane.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei,

rezultă că ambele instanțe, în mod corect și judicios au apreciat actul juridic

dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând hotărâri

temeinice și legale, care nu pot fi reformate prin recursul declarat de

reclamantă.

În mod corect au reține ambele

instanțe situația de fapt, că raporturile juridice-comerciale, dintre părți

s-au derulat în baza contractului de antrepriză încheiat la data de 27 iunie

2000, având ca obiect realizarea unui complex industrial în localitatea Ribița,

fiind descrise toate lucrările ce trebuie executate de antreprenor pentru ca

obiectivul să fie predat în stare de folosire și în condiții de finalitate a

tuturor părților componente, chiar dacă acestea (lucrările) nu au fost în mod

explicit prevăzute în documentele elaborate și anexate la contract (art. 4 din

contract).

În contract, așa cum bine a reținut

și instanța de apel, părțile au prevăzut obiectul contractului, prețul

lucrărilor, modalitățile și condițiile de plată, cum și sancțiuni în caz de

nerespectarea clauzelor contractuale.

În contractul de antrepriză s-a

stabilit că suma totală forfetară a antreprizei se ridică la 1.150.000 mărci

germane, prețul de antrepriză fiind „fix și invariabil” (art. 5), în suma

totală forfetară fiind cuprinse „toate lucrările”, chiar și descrierile ce

servesc pentru predarea lucrărilor finalizate (art. 1 final).

Cum, potrivit art. 969 C. civ.

„convențiile legal încheiate au putere de lege pentru părți”, antreprenorul

este obligat să execute și să predea lucrarea în condițiile prevăzute în

contract, fără a putea cere o sporire de preț (nici cu titlu de îmbogățire fără

justă cauză), pe motiv că a efectuat modificări și adăugiri la planul inițial,

numai dacă dovedește acordul scris al beneficiarului pentru majorarea prețului

(art. 1484 C. civ.).

Criticile formulate de recurentă

împotriva ambelor hotărâri susținând, în principal că art. 1484 C. civ., nu

este aplicabil în speță și că antreprenorul are dreptul la contravaloarea

lucrărilor suplimentare atât pe temei contractual cât și pe temeiul

„îmbogățirii fără justă cauză” sunt neîntemeiate.

Așa cum în mod corect au reținut

ambele instanțe, lucrările suplimentare pretinse de reclamantă pe temeiul art. 18

din contract sunt neîntemeiate, în contextul probator administrat, acestea erau

necesare pentru buna funcționare a fabricii, fiind de neconceput ca

investițiile să fie finalizate fără a se realiza lucrările suplimentare

necuprinse în oferta inițială.

Valoarea lucrărilor executate

suplimentar, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, se

încadrează în același contract, întrucât fără acestea nu se finaliza investiția.

Conform contractului de antrepriză (art.

18) încheiat între părți, lucrările suplimentare acceptate de beneficiar și

realizate de antreprenor, trebuiau înscrise în S.A.L., așa cum s-a procedat cu

lucrările înscrise în S.A.L. VI la suma de 11.764 mărci germane acceptată și

achitată de beneficiar.

De asemenea nici critica formulată

de recurenta-reclamantă că hotărârile recurate nu cuprind motivele pentru care

au fost înlăturate susținerile sale referitoare la îmbogățirea fără justă cauză,

nu poate fi acceptată întrucât „acțiunea comercială contractuală exclude

acțiunea pentru îmbogățirea fără justă cauză.

Cum însă potrivit art. 969 C. civ.,

contractul constituie legea părților, iar părțile au stabilit în mod expres

clauzele acestuia, modul de executare și de plată, fiind, mai ales un contract

de antrepriză cu preț forfetar, fix și ireversibil, se exclude situația

îmbogățirii fără justă cauză.

Pentru considerentele ce preced,

Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei ca

nefondat și va menține, ca temeinică și legală decizia atacată.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

recurenta va fi obligată la plata sumei de 36.300.000 lei cheltuieli de

judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta SC E.I. SRL Deva, împotriva deciziei nr. 92/ A din

18martie 2994 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă recurenta la 36.300.000 lei

cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 21 iunie 2005.