ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3799/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 25 iunie 2001 reclamanta SC E.I. SRL Deva, a chemat în judecată pe pârâta SC I.B. SRL Brad, solicitând obligarea acesteia la plata echivalentului în lei a sumei de 380.187 mărci germane (respectiv 194.469,95 euro), la cursul de schimb al B.N.R. la data efectuării plății, reprezentând diferență preț al lucrărilor executate în baza contractului de antrepriză încheiat de părți la 27 iunie 2000, obligarea pârâtei la plata dobânzilor penalizatoare de 0,15 % pe zi de întârziere calculate de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 345.055.977 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în baza contractului de antrepriză încheiat cu pârâta la 27 iunie 2000 a executat pentru aceasta lucrări pentru realizarea complexului industrial numit F.A.A., în contract fiind stabilit un preț forfetar de 1.150.000 mărci germane și că execuția lucrărilor contractate a fost mult întârziată față de termenul stabilit deoarece pârâta nu a predat la timp schițele și detaliile tehnice de execuție, precum și a numeroaselor modificări de soluții dispuse de persoanele îndreptățite ale pârâtei, modificări ce au presupus realizarea unui volum de lucrări suplimentare față de cel stabilit suplimentar.

A mai arătat că deși s-a convenit prin contract excepția de la prețul forfetar, situația executării de lucrări suplimentare și că pârâta și-a dat acordul de mai multe ori pentru plata lucrărilor suplimentare și chiar a achitat o parte din aceste lucrări, aceasta a refuzat să mai achite lucrări neexecutare, conform clauzelor din contract în valoare totală de 380.187 mărci germane, valoare la care s-au calculat dobânzi penalizatoare, astfel cum au fost prevăzute în contract. În drept au fost invocate dispozițiile art. 969, 970, 1082, 1087, 1470 și următoarele C. civ., art. 43, 46 C. com. și art. 720 1 C. proc. civ. Concilierea directă a fost efectuată de reclamantă conform art. 720 1 C. proc. civ., dar părțile nu au ajuns la nici o înțelegere.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, susținând că în contract s-a stabilit un preț forfetar al lucrărilor ce trebuiau executate, preț care a fost achitat în întregime, cu toate că reclamanta a abandonat lucrarea ce trebuia finalizată și nu a executat nici o lucrare la nivelul la care s-a obligat prin contractul de antrepriză, obiectivele executate de aceasta fiind nefuncționale, necesitând remedierea lucrărilor cu o altă societate. Prin sentința civilă nr. 2760/ CA din 4 noiembrie 2003, Tribunalul Hunedoara, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei SC E.I. SRL Deva, împotriva pârâtei SC I.B.

SRL Brad, reținând în motivare, în esență, că între reclamantă și pârâtă s-au statornicit relații contractuale materializate prin contractul de antrepriză încheiat la data de 27 iunie 2000, având ca obiect realizarea de către reclamantă în beneficiul pârâtei a unui complex industrial, situat în localitatea Ribița, denumit F.A.A., că în contract s-au stabilit obligațiile părților vizând obiectivul ce urma a fi realizat, cum și prețul forfetar de antrepriză la valoarea totală de 1.150.000 mărci germane, în suma totală fiind cuprinse toate lucrările, chiar și cele ce nu sunt menționate în desenele și descrierile ce servesc pentru predarea lucrărilor de finalizare și gata de utilizare, astfel că reclamanta trebuia să predea lucrarea în stare de funcționare și să se încadreze în prețul forfetar convenit.

Reclamanta deși avea toată documentația necesară nu s-a încadrat în termenul stabilit pentru predarea lucrării, acest lucru fiind posibil abia la 15 martie 2001, când s-a încheiat proces verbal preliminar de terminare a lucrărilor, ocazie cu care comisia de recepție a constatat o serie de deficiențe de execuție, pe care reclamanta s-a obligat să le realizeze până la 5 aprilie 2000, dar acest termen nu a fost respectat, iar la 3 mai 2001, aceeași reclamantă a abandonat lucrările efectuate, cu toate că pârâta a achitat reclamantei până la acea dată 1.032.000 mărci germane, necontestată de reclamantă, beneficiarul lucrării fiind nevoit să angajeze alte două societăți pentru executarea lucrărilor de remediere în valoare totală de 120.800 mărci germane, reține instanța.

Cum lucrările contractate nu au fost efectuate și finalizate iar părțile au stabilit în contractul de antrepriză prețul forfetar fix și invariabil, fapt certificat și prin concluziile raportului de expertiză întocmit de ing. H.I., iar pârâta a achitat suma de 1.243.680 mărci germane cu T.V.A., acțiunea reclamantei apare ca nefondată, concluzionează aceeași instanță. Lucrarea de expertiză efectuată în fața instanței de fond, după depunerea primului raport de expertiză, nu a fost însușită de către instanță, reținându-se că aceasta conține contradicții evidente în raport de contractul încheiat de părțile în litigiu, despre care s-au făcut referiri ambigue și oscilante și totodată susținerile experților nu-și găsesc corespondent în actele depuse de părți, așa cum acestea au înțeles să-și manifeste acordul de voință la încheierea contractului.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat apel în termen, motivat și timbrat reclamanta, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii formulată de reclamantă și obligarea pârâtei intimate de a achita reclamantei echivalentul în lei a sumei de 380.187 mărci germane, respectiv 194.469,02 euro, la cursul de schimb al B.N.R. de la data efectuării plății cu titlu de diferență de preț al lucrărilor executate în baza contractului de antrepriză încheiat la 27 iunie 2000 cum și penalități de 0,15 % pe zi de întârziere începând cu data introducerii acțiunii și până la plata efectivă a sumei și cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru, onorar avocațial și onorar expert.

În dezvoltarea motivelor de apel susține în esență că hotărârea este nelegală și netemeinică, bazată pe o interpretare eronată a probelor administrate, pe o interpretare eronată a clauzelor contractului intervenit între păți și cu încălcarea principiului îmbogățirii fără justă cauză. Învederează că, deși contractul de antrepriză s-a dorit a fi unul cu preț forfetar fix și invariabil, prin care beneficiarul să achite un preț iar antreprenorul să execute lucrări după un proiect, în fapt executarea contractului rezultată din probele administrate contrazice ideea prețului fix și invariabil. Considerentul reținut de către instanță potrivit căruia prețul de antrepriză a fost stabilit fix și invariabil pentru toate lucrările nu poate fi primit, deoarece proiectul a fost completat și modificat în repetate rânduri, iar detaliile de execuție au prevăzut cantități suplimentare peste cele ofertate, susține aceeași apelantă.

În conformitate cu clauzele contractuale ale art. 18 s-au derulat raporturile dintre părți pe perioada de execuție a lucrărilor, iar beneficiarul și-a dat acordul de nenumărate ori pentru executarea de lucrări suplimentare, fapt certificat prin concluziile raportului de contraexpertiză, astfel că pârâta trebuia obligată să plătească aceste lucrări. În fine, învederează că însăși pârâta a recunoscut achitarea contravalorii unor lucrări suplimentare în cuantum de 11.764 mărci germane peste prețul forfetar fixat la încheierea contractului, motiv în plus de obligare a pârâtei la plata sumei pretinse. Dacă s-ar accepta o altă soluție pârâta și-ar mări patrimoniul, îmbogățindu-se fără just temei, aflându-ne deci în prezența condițiilor prevăzute de art. 1092 C. civ.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 92 din 18 martie 2004, respinge, ca nefondat, apelul reclamantei SC E.I. SRL Deva. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că ambele hotărâri sunt lipsite de temei legal și au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind fundamentate și pe o interpretare greșită a actului juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.). Recurenta susține în cuprinsul motivelor de recurs, amplu dezvoltate, că art. 1484 C. civ. nu este aplicabil în cauză, întrucât toate lucrările a căror valoare a fost solicitată de reclamantă au fost urmarea unor modificări ale planului propuse de pârâtă; - că modificarea proiectului lucrării determină, conform contractului, modificarea prețului stabilit inițial de părți; - că SC E.I.

SRL are dreptul la valoarea lucrărilor care au fost evaluate pe baza prețurilor stabilite de părți în anexa la contract (lucrări majorate) pe temei contractual; - că, în ipoteza lucrărilor realizate de SC E.I. SRL, care au fost evaluate pe baza prețurilor stabilite unilateral de aceasta, antreprenorul are dreptul de a obține contravaloarea lor pe temeiul „îmbogățirii fără justă cauză”; - că motivarea respingerii acțiunii prin faptul că lucrările nu erau terminate sau funcționale și prin art. 26 din contract, este netemeinică. În consecință, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea sentinței nr. 2760/CA/2003 a Tribunalului Hunedoara, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 376.136 mărci germane.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei, rezultă că ambele instanțe, în mod corect și judicios au apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate în cauză, pronunțând hotărâri temeinice și legale, care nu pot fi reformate prin recursul declarat de reclamantă.

În mod corect au reține ambele instanțe situația de fapt, că raporturile juridice-comerciale, dintre părți s-au derulat în baza contractului de antrepriză încheiat la data de 27 iunie 2000, având ca obiect realizarea unui complex industrial în localitatea Ribița, fiind descrise toate lucrările ce trebuie executate de antreprenor pentru ca obiectivul să fie predat în stare de folosire și în condiții de finalitate a tuturor părților componente, chiar dacă acestea (lucrările) nu au fost în mod explicit prevăzute în documentele elaborate și anexate la contract (art. 4 din contract). În contract, așa cum bine a reținut și instanța de apel, părțile au prevăzut obiectul contractului, prețul lucrărilor, modalitățile și condițiile de plată, cum și sancțiuni în caz de nerespectarea clauzelor contractuale.

În contractul de antrepriză s-a stabilit că suma totală forfetară a antreprizei se ridică la 1.150.000 mărci germane, prețul de antrepriză fiind „fix și invariabil” (art. 5), în suma totală forfetară fiind cuprinse „toate lucrările”, chiar și descrierile ce servesc pentru predarea lucrărilor finalizate (art. 1 final). Cum, potrivit art. 969 C. civ. „convențiile legal încheiate au putere de lege pentru părți”, antreprenorul este obligat să execute și să predea lucrarea în condițiile prevăzute în contract, fără a putea cere o sporire de preț (nici cu titlu de îmbogățire fără justă cauză), pe motiv că a efectuat modificări și adăugiri la planul inițial, numai dacă dovedește acordul scris al beneficiarului pentru majorarea prețului (art. 1484 C. civ.).

Criticile formulate de recurentă împotriva ambelor hotărâri susținând, în principal că art. 1484 C. civ., nu este aplicabil în speță și că antreprenorul are dreptul la contravaloarea lucrărilor suplimentare atât pe temei contractual cât și pe temeiul „îmbogățirii fără justă cauză” sunt neîntemeiate. Așa cum în mod corect au reținut ambele instanțe, lucrările suplimentare pretinse de reclamantă pe temeiul art. 18 din contract sunt neîntemeiate, în contextul probator administrat, acestea erau necesare pentru buna funcționare a fabricii, fiind de neconceput ca investițiile să fie finalizate fără a se realiza lucrările suplimentare necuprinse în oferta inițială. Valoarea lucrărilor executate suplimentar, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, se încadrează în același contract, întrucât fără acestea nu se finaliza investiția.

Conform contractului de antrepriză (art. 18) încheiat între părți, lucrările suplimentare acceptate de beneficiar și realizate de antreprenor, trebuiau înscrise în S.A.L., așa cum s-a procedat cu lucrările înscrise în S.A.L. VI la suma de 11.764 mărci germane acceptată și achitată de beneficiar. De asemenea nici critica formulată de recurenta-reclamantă că hotărârile recurate nu cuprind motivele pentru care au fost înlăturate susținerile sale referitoare la îmbogățirea fără justă cauză, nu poate fi acceptată întrucât „acțiunea comercială contractuală exclude acțiunea pentru îmbogățirea fără justă cauză. Cum însă potrivit art. 969 C. civ., contractul constituie legea părților, iar părțile au stabilit în mod expres clauzele acestuia, modul de executare și de plată, fiind, mai ales un contract de antrepriză cu preț forfetar, fix și ireversibil, se exclude situația îmbogățirii fără justă cauză.

Pentru considerentele ce preced, Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei ca nefondat și va menține, ca temeinică și legală decizia atacată. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 36.300.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC E.I. SRL Deva, împotriva deciziei nr. 92/ A din 18martie 2994 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă recurenta la 36.300.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 iunie 2005.