ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3414/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3414/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 12 noiembrie 2001 la Curtea de Apel București, reclamanta SC T.A. SA

București, a chemat în judecată pârâta SC L.C. SRL Comuna Afumați județul

Ilfov, pentru obligarea la plata sumei de 2.552.550 mărci germane în

echivalentul lei, reprezentând penalități pentru neexecutarea obligațiilor

contractuale, potrivit pct. 4 din actul adițional din 15 octombrie 1998 la

contractul de vânzare cumpărare nr. 8683 din 7 august 1997.

Potrivit anexei la

încercarea de conciliere, penalitățile cerute au fost calculate la valoarea

contractului 8683/1997 de 770.000 mărci germane cu 0,3% pentru 1092 zile

întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut că prin contractul de vânzare-cumpărare de materiale de

construcții din 7 august 1997, pârâta s-a obligat să livreze materialele din

anexa la contract, necesare executării unei nave (hale) de producție, ce urmau

să fie montate de un terț prestator, SC A.E. SRL.

Valoarea contractului de

770.000 mărci germane a fost achitată integral până la finele anului 1997, dar pârâta

vânzătoare a livrat materialele cu întârziere și de calitate inferioară, altele

decât cele din anexa contractului, iar parte nu au fost livrate, astfel că hala

de producție nu a fost finalizată, ceea ce a determinat cheltuieli de

conservare.

După multiple corespondențe

și negocieri, părțile au încheiat actul adițional din 15 octombrie 1998 la

contractul de vânzare-cumpărare, cu rol reparator și de garanție, prin care s-a

convenit ca pârâta să plătească 120.000 mărci germane, reprezentând penalități

de întârziere datorate până la data încheierii actului adițional și s-au

stabilit produsele ce urmau a fi livrate în continuare și termenele de livrare,

respectiv 7 sau 14 zile de la data semnării actului adițional.

Întrucât aceste obligații

s-au executat parțial, nefiind livrate glafuri exeterioare, ferestre culoare

albastră, colțare și glafuri interioare ferestre culoare alb, pârâta datorează

de la scadența termenelor convenite, penalități de întârziere, calculate la

valoarea halei de producție nefinalizate, de 770.000 mărci germane penalități

însumând de la data scadențelor din actul adițional, 29 octombrie 1998 și 9

noiembrie 1998, suma de 2.536.380 mărci germane.

În apărare, prin întâmpinare

și note scrise, pârâta SC L.C. SRL a susținut că prin actul adițional din 15

octombrie 1998, părțile au renunțat la orice pretenție derivând din

neexecutarea contractului din 7 august 1997.

Că, raporturile contractuale

sunt determinate exclusiv de actul adițional, scadența obligațiilor fiind 22

octombrie 1998 și 29 octombrie 1998, în raport de care termenul de prescripție

pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, termen de 3 ani, s-a împlinit la 22

octombrie 2001 și 29 octombrie 2001, astfel că acțiunea formulată la 9

noiembrie 2001 este prescrisă.

Pe fond, pârâta a cerut

respingerea acțiunii susținând că obligațiile contractuale de livrare asumate

prin actul adițional din 16 octombrie 1998 au fost îndeplinite în totalitate,

după cum rezultă din avizele de însoțire marfă semnate și ștampilate de primire

de către reprezentanții reclamantei.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin Încheierea din 6 februarie 2002, a respins excepția

prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, reținând că

acțiunea a fost introdusă în termen, având în vedere suspendarea cursului

prescripției pe perioada efectuării încercării de conciliere directă, conform art.

720

1

C. proc. civ.

Pentru stabilirea situației

livrărilor, instanța a admis proba verificării de scripte și proba cu expertiza

tehnică.

Expertiza tehnică a avut ca

obiective:

- să se stabilească dacă

reperele menționate în avizele de expediere a mărfurilor livrate de pârâtă,

reprezintă glafuri interioare ferestre, glafuri exterioare ferestre și colțare

interioare hală;

- dacă au fost livrate de

pârâtă integral materialele de construcție prevăzute în actul adițional din 15

octombrie 1998.

Expertiza a fost efectuată

de ing. D.C. și au fost admiși experți tehnici consilieri ai reclamantei, ing.

R.N. și din partea pârâtei, V.V., acesta din urmă semnând raportul de expertiză

cu obiecții.

Concluziile expertizei

tehnice au fost în sensul că nu se poate confirma că reperele menționate în cele

două avize de expediție, reprezintă glafuri interioare și exterioare și colțare

interioare hală, întrucât furnizorul a indicat același cod : pentru 4 produse

(sortimente): glafuri interioare ferestre, glafuri exterioare ferestre, colțare

interioare hale și lăcrimare exterioare soclu.

În ce privește cel de al

doilea obiectiv, concluzia a fost că sortimentele prevăzute în actul adițional

nu au fost livrate integral, după cum s-a constatat prin verificările și

măsurătorile efectuate pe teren.

Expertul consilier parte

pentru pârâtă, a susținut, prin coraportul întocmit că, dimpotrivă, reperele

din cele două avize de însoțire reprezintă glafuri interioare ferestre, glafuri

exterioare ferestre și colțare interioare hală și că pârâta a livrat toate

reperele solicitate de constructor pentru finalizarea halei.

Pârâta a formulat obiecții

la raportul de expertiză, iar în răspunsul din 3 iunie 2003, expertul și-a

menținut concluziile din raportul inițial.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 115 din 8 septembrie 2003 a respins

acțiunea ca nefondată.

Instanța a reținut că prin

actul adițional din 15 octombrie 1998, părțile au stabilit obligații reciproce

și anume, reclamanta de a plăti suma de 73.265.004 lei taxe vamale, iar pârâta

să livreze anumite materiale de construcție.

Reclamanta nu și-a

îndeplinit obligația de plată a taxelor vamale astfel că pârâta nu poate fi

obligată la plata de penalități.

S-a mai reținut că la data

semnării actului adițional s-au indicat numai elementele de construcții ce

urmau a fi livrate, fără indicarea cantităților și că acestea au fost stabilite

de antreprenor în funcție de nevoile de la fața locului, anterior încheierii

actului adițional, în iulie 1998 și că, reclamanta nu a comunicat ulterior

pârâtei un necesar suplimentar, astfel că pârâta a onorat, conform avizelor de expediție,

toate obligațiile de livrare.

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta a declarat recurs în termen legal, susținând că este netemeinică și

nelegală, invocând art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și art. 304

1

C. proc.

civ.

A cerut modificarea în tot a

sentinței atacate și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.305.098 euro,

contravaloarea penalităților de întârziere calculate la valoarea contractului

8683/1997.

Recurenta a formulat

următoarele critici:

către instanță că între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare

materiale de construcții, întrucât obiectul contractului a fost

vânzarea-cumpărarea unei hale

L.,

adică toate materialele componente a unui atare obiectiv, care erau

prefabricate și care trebuiau livrate integral pentru asigurarea livrării halei;

că actul adițional are valoarea juridică a unei tranzacții extrajudiciare. Prin

actul adițional s-a convenit iertarea parțială a pârâtei de răspundere pentru

penalități și pagubele suferite prin nerespectarea obligațiilor de livrare,

pârâta fiind de acord să plătească suma de 120.000 mărci germane, iar pe de

altă parte prin acest act s-au determinat obligațiile rămase de executat de

către pârâtă;

3 al actului adițional din 15 octombrie 1998, privind plata de către beneficiara

SC T.A. SA a unor taxe vamale, este lipsită de obiect, neexistând un titlu de

creanță în acest sens.

Pe de altă parte, această

obligație nu este corelativă, interdependentă, cu obligația de livrare a SC L.C.

SRL, astfel că greșit, instanța de fond a înlăturat răspunderea pârâtei

reținând exonerarea de plata penalităților determinat de neîndeplinirea de

către beneficiară a obligației de plată a taxelor vamale;

pentru finalizarea halei a fost făcută prin actul adițional, iar livrarea de

către pârâtă trebuie dovedită prin avize de însoțire a mărfii, astfel că greșit

instanța reține implicarea constructorului halei în determinarea cantității

produselor de livrat;

raportul de expertiză care concluzionează că elementele din actul adițional nu

au fost livrate, întrucât avizele de expediere invocate de pârâtă indicau codul

F.O.P., care nu poate reprezenta 4 tipuri diferite de materiale;

obligația beneficiarei de a comunica furnizoarei pârâte necesarul suplimentar

de materiale față de cel transmis de constructor;

însușite nici expertiza tehnică nici coraportul la expertiză, dar nici nu s-au

înlăturat concluziile acestor probe;

motivată, soluția de respingere fiind arbitrară. Dovezile incontestabile ale

neexecutării obligației de livrare asumate prin actul adițional din 15

octombrie 1998, nu au fost reținute și înlăturate motivat.

Pârâta, prin întâmpinare la

recursul reclamantei, susținerile orale în ședința de judecată din 10 mai 2005

și concluziile scrise depuse a cerut, în principal, admiterea excepției

prescripției extinctive și respingerea acțiunii ca prescrisă.

Pe fond a cerut respingerea

recursului susținând în esență, că obligațiile asumate prin actul adițional din

15 octombrie 1998, au fost de livrare a unor elemente de construcții montajul

acestora revenind constructorului SC A.E. SRL. Că, s-au livrat integral

cantitățile de elemente, glafuri exterioare și interioare ferestre și colțare

interioare, cerute de constructor la indicația reclamantei cu faxurile din 28

iulie 1998 și 15 octombrie 1998, livrarea rezultând din avizele de expediere

semnate de reclamantă.

S-a mai susținut că instanța

a aplicat corect excepția de neexecutare, față de neîndeplinirea de către

reclamantă a obligației asumate prin actul adițional, de plată a sumei de

73.265.004 lei, taxe vamale, în termen de 7 zile, obligație simultană, a cărei

neîndeplinire naște dreptul la penalitățile din art. 4 din actul adițional,

ceea ce ar duce la compensarea penalităților.

Examinând actele și

lucrările dosarului, se rețin următoarele:

Cu privire la excepția de

prescripție reiterată de pârâtă în întâmpinarea la recurs și în dezbaterile din

ședința din 10 mai 2005:

Excepția de prescripție,

excepție de ordine publică, a fost invocată de pârâtă la fond, prin

întâmpinarea depusă la 28 decembrie 2001 și a fost pusă în discuția părților în

ședința de judecată din 6 februarie 2002.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, a respins ca nefondată excepția de prescripție și a motivat

această soluție.

Pârâta nu a atacat cu recurs

Încheierea instanței de fond de respingere a excepției de prescripție.

În aceste condiții, din

momentul expirării termenului de exercitare a recursului, Încheierea din 13

februarie 2002, a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel că, instanța de

recurs nu mai poate analiza și nu se poate pronunța asupra prescripției,

întrucât excepția invocată de pârâtă la fond s-a judecat iar hotărâre nefiind

atacată, a devenit irevocabilă.

Analizând temeinicia și

legalitatea hotărârii de respingere a acțiunii, se rețin următoarele:

Cu privire la obligațiile

contractuale dintre părți:

Prin contractul nr. 8683 din

7 august 1997, pârâta vânzătoare SC L.C. SRL s-a obligat să livreze reclamantei

cumpărătoare SC T.A. SA „produsele prevăzute în anexă” în valoare de 770.000 mărci

germane. În anexa la contract, se indică datele generice ale structurii „navă”,

respectiv hală metalică, ce urma să fie realizată din elementele indicate tot

în anexă, care îmbinate trebuiau să realizeze un tot unitar, hala de producție.

Montajul elementelor livrate

de pârâtă revenea altei societăți, SC A.E. SRL.

Termenul de livrare de 12

săptămâni de la data plății avansului de 30%, nu a fost respectat de pârâtă.

Prin art. 10 din contract

s-a înscris clauza penală potrivit căreia „orice întârziere mai mare de 7 zile,

referitor la livrările prevăzute în anexe, se penalizează cu 0,3% pe zi din valoarea

contractului”.

Neexecutarea integrală și la

termen a obligațiilor din contractul nr. 8683/1997 a fost conciliată de părți

prin negociere, care s-a materializat în actul adițional din 15 octombrie 1998.

Prin alineatul ultim al

actului adițional, s-a înscris fără echivoc, voința părților „de soluționare

definitivă a litigiilor existente între ele, născute pe parcursul executării

contractului din 7 august 1997, părțile declarând că nu mai au nici un fel de

pretenții patrimoniale una de la cealaltă, cu excepția obligațiilor cuprinse în

prezentul act adițional”.

Urmare a examinării

situației executării contractului nr. 8683/1997, prin actul adițional s-au

înscris și elementele rămase neexecutate din hala de producție.

Astfel, la pct. 1 s-a

prevăzut obligația furnizorului de a finaliza livrările mai multor produse, cu

indicarea denumirii acestora (glafuri interioare și exterioare ferestre,

colțare interioare, lăcrimare exterioare, soclu și cale de rulate) cu termene

de livrare în 7 sau 14 zile, socotite de la semnarea actului adițional.

Tot în sarcina furnizorului

la pct. 2 s-a înscris obligația plății sumei de 120.000 mărci germane, determinat

de nerespectarea termenelor din contract, sumă prin care părțile au negociat

răspunderea pârâtei furnizoare și care a fost achitată de aceasta.

Rezultă că prin actul

adițional, 15 octombrie 1998, părțile au clarificat situația executării

contractului și pentru asigurarea realizării halei metalice ca tot unitar, au

înțeles să înscrie ca obligații de livrare în sarcina pârâtei numai elementele

ce nu erau livrate la acea dată.

Se reține din cele de mai

sus că analizarea răspunderii pârâtei SC L.C. SRL, trebuie să se facă numai în

raport de obligațiile prevăzute în sarcina acesteia în actul adițional din 15

octombrie 1998, altfel, ar însemna să i se aplice acestui furnizor o dublă

sancționare, având în vedere plata sumei de 120.000 mărci germane.

Reclamanta pretinde calculul

penalităților din actul adițional, la valoarea contractului de 770.000 mărci

germane față de prevederile art. 4 din actul adițional.

Prin art. 4, părțile au

prevăzut că „toate obligațiile părților asumate prin prezentul act adițional

intră în vigoare de la data semnării lui. În caz de nerespectare a acestor

obligații, se aplică penalităților stipulate la art. 10 din contract.

Este fără echivoc că părțile

au înțeles să sancționeze nelivrarea produselor prevăzute în actul adițional,

iar trimiterea la art. 10 privește numai procentul de penalitate aplicabil, de

0,3% pe zi întârziere, care neîndoios se aplică la valoarea produselor și

termenele de livrare din actul adițional.

Instanța de fond a reținut

corect că singurele obligații contractuale, în raport de care trebuie analizată

răspunderea pârâtei, sunt cele din actul adițional din 15 octombrie 1998.

Hotărârea de respingere a

acțiunii este criticabilă pentru modul de stabilire a situației executării

obligațiilor, motivarea instanței fiind neconvingătoare, succintă și cu

ignorarea probelor depuse de părți. Au fost înlăturate nemotivat și concluziile

expertizei tehnice dispusă în cauză, prin care s-a reținut neîndeplinirea de

către pârâtă a obligațiilor asumate prin actul adițional.

Instanța a dat o

interpretare eronată obligațiilor părților din actul adițional, reținând că

acestea sunt independente și că întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit

obligația de plată a taxelor vamale, pârâta nu poate fi obligată la plata

penalităților de întârziere în livrare.

S-a aplicat fără temei

excepția de neexecutare a obligației reclamantei, plata unor taxe vamale, drept

cauză a neexecutării obligației de livrare a produselor de către pârâtă.

Ori, este de reținut că,

excepția de neexecutare, poate duce la înlăturarea răspunderii debitorului, în

cazul în care obligația neîndeplinită de acesta era condiționată de obligațiile

creditoarei.

În speță, obligațiile din

actul adițional, prevăzute în sarcina pârâtei, livrarea unor elemente metalice,

era distinctă și fără legătură, necondiționată de obligația reclamantei pentru

plata sumei de 73.625.005 lei, taxe vamale. De altfel, această creanță nu a

făcut obiectul unei cereri a SC L.C. SRL, cerere reconvențională, astfel că nu

poate forma obiectul litigiului de față.

Reținerea instanței de fond

în sensul că pârâta a efectuat livrările solicitate de antreprenor în numele

reclamantei și că nu s-a făcut dovada comunicării unui necesar suplimentar,

este criticabilă.

Instanța nu a stabilit dacă

pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin actul adițional.

Expertiza tehnică dispusă în

cauză, a avut ca obiective stabilirea situației livrărilor din actul adițional.

Prin concluziile expertizei,

expert ing. D.C. a reținut că produsele din actul adițional nu au fost livrate

integral.

Coraportul expertului

consilier al pârâtei, ing. V.V., reține contrariul, iar instanța nu motivează

înlăturarea expertize judiciare și reținerea concluziilor coraportului.

Este fără temei și invocarea

comenzii de materiale făcută de constructorul SC A.E. SRL și neemiterea unor

comenzi suplimentare de reclamantă.

În adevăr, actul adițional

nu indică cantitățile pe fiecare sortiment de materiale ce urmau a fi livrate

de pârâtă, dar acestea sunt cele trecute în anexa la contractul de livrare al

halei metalice, materiale rămase nelivrate la 15 octombrie 1998, astfel că este

fără temei implicarea constructorului și fără relevanță lipsurile de la montaj,

în raporturile de livrare dintre părțile în cauză.

Analizarea îndeplinirii

obligațiilor contractuale din actul adițional de către pârâtă, trebuie să se

facă în raport de situația livrărilor din avizele de expediere semnate de

primire de către beneficiara reclamantă, iar nu în raport de situația

elementelor lipsă la montaj. Ori, expertiza tehnică ing. D.C. și-a întemeiat

concluziile pe constatările și măsurătorile efectuate pe teren, concluzionând

că elementele nemontate, nu au fost livrate.

Expertiza nu a lămurit nici

cuprinsul celor două avize de expediere privind livrarea produselor din actul

adițional conform susținerilor pârâtei.

Explicațiile expertizei

judiciare, nu pot fi primite, astfel că la acest obiectiv al expertizei nu s-a

răspuns.

Față de cele de mai sus,

recursul urmează să fie admis, decizia atacată să fie casată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru completarea probatoriilor

printr-o expertiză tehnică, în vederea stabilirii situației executării obligațiilor

pârâtei din actul adițional din 15 octombrie 1998 și în raport de aceasta, a

răspunderii cu plata de penalități.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC T.A. SA Pipera Tunari, împotriva sentinței nr. 115 din 8

septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o

casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

I

revocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 6 iunie 2005.