ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3414/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 noiembrie 2001 la Curtea de Apel București, reclamanta SC T.A. SA București, a chemat în judecată pârâta SC L.C. SRL Comuna Afumați județul Ilfov, pentru obligarea la plata sumei de 2.552.550 mărci germane în echivalentul lei, reprezentând penalități pentru neexecutarea obligațiilor contractuale, potrivit pct. 4 din actul adițional din 15 octombrie 1998 la contractul de vânzare cumpărare nr. 8683 din 7 august 1997. Potrivit anexei la încercarea de conciliere, penalitățile cerute au fost calculate la valoarea contractului 8683/1997 de 770.000 mărci germane cu 0,3% pentru 1092 zile întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că prin contractul de vânzare-cumpărare de materiale de construcții din 7 august 1997, pârâta s-a obligat să livreze materialele din anexa la contract, necesare executării unei nave (hale) de producție, ce urmau să fie montate de un terț prestator, SC A.E. SRL. Valoarea contractului de 770.000 mărci germane a fost achitată integral până la finele anului 1997, dar pârâta vânzătoare a livrat materialele cu întârziere și de calitate inferioară, altele decât cele din anexa contractului, iar parte nu au fost livrate, astfel că hala de producție nu a fost finalizată, ceea ce a determinat cheltuieli de conservare.

După multiple corespondențe și negocieri, părțile au încheiat actul adițional din 15 octombrie 1998 la contractul de vânzare-cumpărare, cu rol reparator și de garanție, prin care s-a convenit ca pârâta să plătească 120.000 mărci germane, reprezentând penalități de întârziere datorate până la data încheierii actului adițional și s-au stabilit produsele ce urmau a fi livrate în continuare și termenele de livrare, respectiv 7 sau 14 zile de la data semnării actului adițional. Întrucât aceste obligații s-au executat parțial, nefiind livrate glafuri exeterioare, ferestre culoare albastră, colțare și glafuri interioare ferestre culoare alb, pârâta datorează de la scadența termenelor convenite, penalități de întârziere, calculate la valoarea halei de producție nefinalizate, de 770.000 mărci germane penalități însumând de la data scadențelor din actul adițional, 29 octombrie 1998 și 9 noiembrie 1998, suma de 2.536.380 mărci germane.

În apărare, prin întâmpinare și note scrise, pârâta SC L.C. SRL a susținut că prin actul adițional din 15 octombrie 1998, părțile au renunțat la orice pretenție derivând din neexecutarea contractului din 7 august 1997. Că, raporturile contractuale sunt determinate exclusiv de actul adițional, scadența obligațiilor fiind 22 octombrie 1998 și 29 octombrie 1998, în raport de care termenul de prescripție pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, termen de 3 ani, s-a împlinit la 22 octombrie 2001 și 29 octombrie 2001, astfel că acțiunea formulată la 9 noiembrie 2001 este prescrisă. Pe fond, pârâta a cerut respingerea acțiunii susținând că obligațiile contractuale de livrare asumate prin actul adițional din 16 octombrie 1998 au fost îndeplinite în totalitate, după cum rezultă din avizele de însoțire marfă semnate și ștampilate de primire de către reprezentanții reclamantei.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin Încheierea din 6 februarie 2002, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, reținând că acțiunea a fost introdusă în termen, având în vedere suspendarea cursului prescripției pe perioada efectuării încercării de conciliere directă, conform art. 720 1 C. proc. civ. Pentru stabilirea situației livrărilor, instanța a admis proba verificării de scripte și proba cu expertiza tehnică. Expertiza tehnică a avut ca obiective: - să se stabilească dacă reperele menționate în avizele de expediere a mărfurilor livrate de pârâtă, reprezintă glafuri interioare ferestre, glafuri exterioare ferestre și colțare interioare hală; - dacă au fost livrate de pârâtă integral materialele de construcție prevăzute în actul adițional din 15 octombrie 1998. Expertiza a fost efectuată de ing.

D.C. și au fost admiși experți tehnici consilieri ai reclamantei, ing. R.N. și din partea pârâtei, V.V., acesta din urmă semnând raportul de expertiză cu obiecții. Concluziile expertizei tehnice au fost în sensul că nu se poate confirma că reperele menționate în cele două avize de expediție, reprezintă glafuri interioare și exterioare și colțare interioare hală, întrucât furnizorul a indicat același cod : pentru 4 produse (sortimente): glafuri interioare ferestre, glafuri exterioare ferestre, colțare interioare hale și lăcrimare exterioare soclu. În ce privește cel de al doilea obiectiv, concluzia a fost că sortimentele prevăzute în actul adițional nu au fost livrate integral, după cum s-a constatat prin verificările și măsurătorile efectuate pe teren.

Expertul consilier parte pentru pârâtă, a susținut, prin coraportul întocmit că, dimpotrivă, reperele din cele două avize de însoțire reprezintă glafuri interioare ferestre, glafuri exterioare ferestre și colțare interioare hală și că pârâta a livrat toate reperele solicitate de constructor pentru finalizarea halei. Pârâta a formulat obiecții la raportul de expertiză, iar în răspunsul din 3 iunie 2003, expertul și-a menținut concluziile din raportul inițial. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 115 din 8 septembrie 2003 a respins acțiunea ca nefondată. Instanța a reținut că prin actul adițional din 15 octombrie 1998, părțile au stabilit obligații reciproce și anume, reclamanta de a plăti suma de 73.265.004 lei taxe vamale, iar pârâta să livreze anumite materiale de construcție.

Reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxelor vamale astfel că pârâta nu poate fi obligată la plata de penalități. S-a mai reținut că la data semnării actului adițional s-au indicat numai elementele de construcții ce urmau a fi livrate, fără indicarea cantităților și că acestea au fost stabilite de antreprenor în funcție de nevoile de la fața locului, anterior încheierii actului adițional, în iulie 1998 și că, reclamanta nu a comunicat ulterior pârâtei un necesar suplimentar, astfel că pârâta a onorat, conform avizelor de expediție, toate obligațiile de livrare. Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs în termen legal, susținând că este netemeinică și nelegală, invocând art. 304 pct. 7, 8, 9, 10 și art. 304 1 C. proc.

civ. A cerut modificarea în tot a sentinței atacate și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.305.098 euro, contravaloarea penalităților de întârziere calculate la valoarea contractului 8683/1997. Recurenta a formulat următoarele critici: 1. greșit s-a reținut de către instanță că între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare materiale de construcții, întrucât obiectul contractului a fost vânzarea-cumpărarea unei hale L., adică toate materialele componente a unui atare obiectiv, care erau prefabricate și care trebuiau livrate integral pentru asigurarea livrării halei; 2. fără temei s-a interpretat că actul adițional are valoarea juridică a unei tranzacții extrajudiciare.

Prin actul adițional s-a convenit iertarea parțială a pârâtei de răspundere pentru penalități și pagubele suferite prin nerespectarea obligațiilor de livrare, pârâta fiind de acord să plătească suma de 120.000 mărci germane, iar pe de altă parte prin acest act s-au determinat obligațiile rămase de executat de către pârâtă; 3. obligația prevăzută în art. 3 al actului adițional din 15 octombrie 1998, privind plata de către beneficiara SC T.A. SA a unor taxe vamale, este lipsită de obiect, neexistând un titlu de creanță în acest sens. Pe de altă parte, această obligație nu este corelativă, interdependentă, cu obligația de livrare a SC L.C.

SRL, astfel că greșit, instanța de fond a înlăturat răspunderea pârâtei reținând exonerarea de plata penalităților determinat de neîndeplinirea de către beneficiară a obligației de plată a taxelor vamale; 4. comanda de materiale pentru finalizarea halei a fost făcută prin actul adițional, iar livrarea de către pârâtă trebuie dovedită prin avize de însoțire a mărfii, astfel că greșit instanța reține implicarea constructorului halei în determinarea cantității produselor de livrat; 5. instanța nu a analizat raportul de expertiză care concluzionează că elementele din actul adițional nu au fost livrate, întrucât avizele de expediere invocate de pârâtă indicau codul F.O.P., care nu poate reprezenta 4 tipuri diferite de materiale; 6. greșit se reține obligația beneficiarei de a comunica furnizoarei pârâte necesarul suplimentar de materiale față de cel transmis de constructor; 7. nu au fost analizate și însușite nici expertiza tehnică nici coraportul la expertiză, dar nici nu s-au înlăturat concluziile acestor probe; 8. hotărârea nu este motivată, soluția de respingere fiind arbitrară.

Dovezile incontestabile ale neexecutării obligației de livrare asumate prin actul adițional din 15 octombrie 1998, nu au fost reținute și înlăturate motivat. Pârâta, prin întâmpinare la recursul reclamantei, susținerile orale în ședința de judecată din 10 mai 2005 și concluziile scrise depuse a cerut, în principal, admiterea excepției prescripției extinctive și respingerea acțiunii ca prescrisă. Pe fond a cerut respingerea recursului susținând în esență, că obligațiile asumate prin actul adițional din 15 octombrie 1998, au fost de livrare a unor elemente de construcții montajul acestora revenind constructorului SC A.E. SRL. Că, s-au livrat integral cantitățile de elemente, glafuri exterioare și interioare ferestre și colțare interioare, cerute de constructor la indicația reclamantei cu faxurile din 28 iulie 1998 și 15 octombrie 1998, livrarea rezultând din avizele de expediere semnate de reclamantă.

S-a mai susținut că instanța a aplicat corect excepția de neexecutare, față de neîndeplinirea de către reclamantă a obligației asumate prin actul adițional, de plată a sumei de 73.265.004 lei, taxe vamale, în termen de 7 zile, obligație simultană, a cărei neîndeplinire naște dreptul la penalitățile din art. 4 din actul adițional, ceea ce ar duce la compensarea penalităților. Examinând actele și lucrările dosarului, se rețin următoarele: Cu privire la excepția de prescripție reiterată de pârâtă în întâmpinarea la recurs și în dezbaterile din ședința din 10 mai 2005: Excepția de prescripție, excepție de ordine publică, a fost invocată de pârâtă la fond, prin întâmpinarea depusă la 28 decembrie 2001 și a fost pusă în discuția părților în ședința de judecată din 6 februarie 2002. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondată excepția de prescripție și a motivat această soluție.

Pârâta nu a atacat cu recurs Încheierea instanței de fond de respingere a excepției de prescripție. În aceste condiții, din momentul expirării termenului de exercitare a recursului, Încheierea din 13 februarie 2002, a dobândit autoritate de lucru judecat, astfel că, instanța de recurs nu mai poate analiza și nu se poate pronunța asupra prescripției, întrucât excepția invocată de pârâtă la fond s-a judecat iar hotărâre nefiind atacată, a devenit irevocabilă. Analizând temeinicia și legalitatea hotărârii de respingere a acțiunii, se rețin următoarele: Cu privire la obligațiile contractuale dintre părți: Prin contractul nr. 8683 din 7 august 1997, pârâta vânzătoare SC L.C. SRL s-a obligat să livreze reclamantei cumpărătoare SC T.A.

SA „produsele prevăzute în anexă” în valoare de 770.000 mărci germane. În anexa la contract, se indică datele generice ale structurii „navă”, respectiv hală metalică, ce urma să fie realizată din elementele indicate tot în anexă, care îmbinate trebuiau să realizeze un tot unitar, hala de producție. Montajul elementelor livrate de pârâtă revenea altei societăți, SC A.E. SRL. Termenul de livrare de 12 săptămâni de la data plății avansului de 30%, nu a fost respectat de pârâtă. Prin art. 10 din contract s-a înscris clauza penală potrivit căreia „orice întârziere mai mare de 7 zile, referitor la livrările prevăzute în anexe, se penalizează cu 0,3% pe zi din valoarea contractului”.

Neexecutarea integrală și la termen a obligațiilor din contractul nr. 8683/1997 a fost conciliată de părți prin negociere, care s-a materializat în actul adițional din 15 octombrie 1998. Prin alineatul ultim al actului adițional, s-a înscris fără echivoc, voința părților „de soluționare definitivă a litigiilor existente între ele, născute pe parcursul executării contractului din 7 august 1997, părțile declarând că nu mai au nici un fel de pretenții patrimoniale una de la cealaltă, cu excepția obligațiilor cuprinse în prezentul act adițional”. Urmare a examinării situației executării contractului nr. 8683/1997, prin actul adițional s-au înscris și elementele rămase neexecutate din hala de producție.

Astfel, la pct. 1 s-a prevăzut obligația furnizorului de a finaliza livrările mai multor produse, cu indicarea denumirii acestora (glafuri interioare și exterioare ferestre, colțare interioare, lăcrimare exterioare, soclu și cale de rulate) cu termene de livrare în 7 sau 14 zile, socotite de la semnarea actului adițional. Tot în sarcina furnizorului la pct. 2 s-a înscris obligația plății sumei de 120.000 mărci germane, determinat de nerespectarea termenelor din contract, sumă prin care părțile au negociat răspunderea pârâtei furnizoare și care a fost achitată de aceasta. Rezultă că prin actul adițional, 15 octombrie 1998, părțile au clarificat situația executării contractului și pentru asigurarea realizării halei metalice ca tot unitar, au înțeles să înscrie ca obligații de livrare în sarcina pârâtei numai elementele ce nu erau livrate la acea dată.

Se reține din cele de mai sus că analizarea răspunderii pârâtei SC L.C. SRL, trebuie să se facă numai în raport de obligațiile prevăzute în sarcina acesteia în actul adițional din 15 octombrie 1998, altfel, ar însemna să i se aplice acestui furnizor o dublă sancționare, având în vedere plata sumei de 120.000 mărci germane. Reclamanta pretinde calculul penalităților din actul adițional, la valoarea contractului de 770.000 mărci germane față de prevederile art. 4 din actul adițional. Prin art. 4, părțile au prevăzut că „toate obligațiile părților asumate prin prezentul act adițional intră în vigoare de la data semnării lui. În caz de nerespectare a acestor obligații, se aplică penalităților stipulate la art. 10 din contract.

Este fără echivoc că părțile au înțeles să sancționeze nelivrarea produselor prevăzute în actul adițional, iar trimiterea la art. 10 privește numai procentul de penalitate aplicabil, de 0,3% pe zi întârziere, care neîndoios se aplică la valoarea produselor și termenele de livrare din actul adițional. Instanța de fond a reținut corect că singurele obligații contractuale, în raport de care trebuie analizată răspunderea pârâtei, sunt cele din actul adițional din 15 octombrie 1998. Hotărârea de respingere a acțiunii este criticabilă pentru modul de stabilire a situației executării obligațiilor, motivarea instanței fiind neconvingătoare, succintă și cu ignorarea probelor depuse de părți. Au fost înlăturate nemotivat și concluziile expertizei tehnice dispusă în cauză, prin care s-a reținut neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor asumate prin actul adițional.

Instanța a dat o interpretare eronată obligațiilor părților din actul adițional, reținând că acestea sunt independente și că întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxelor vamale, pârâta nu poate fi obligată la plata penalităților de întârziere în livrare. S-a aplicat fără temei excepția de neexecutare a obligației reclamantei, plata unor taxe vamale, drept cauză a neexecutării obligației de livrare a produselor de către pârâtă. Ori, este de reținut că, excepția de neexecutare, poate duce la înlăturarea răspunderii debitorului, în cazul în care obligația neîndeplinită de acesta era condiționată de obligațiile creditoarei. În speță, obligațiile din actul adițional, prevăzute în sarcina pârâtei, livrarea unor elemente metalice, era distinctă și fără legătură, necondiționată de obligația reclamantei pentru plata sumei de 73.625.005 lei, taxe vamale.

De altfel, această creanță nu a făcut obiectul unei cereri a SC L.C. SRL, cerere reconvențională, astfel că nu poate forma obiectul litigiului de față. Reținerea instanței de fond în sensul că pârâta a efectuat livrările solicitate de antreprenor în numele reclamantei și că nu s-a făcut dovada comunicării unui necesar suplimentar, este criticabilă. Instanța nu a stabilit dacă pârâta și-a îndeplinit obligațiile asumate prin actul adițional. Expertiza tehnică dispusă în cauză, a avut ca obiective stabilirea situației livrărilor din actul adițional. Prin concluziile expertizei, expert ing. D.C. a reținut că produsele din actul adițional nu au fost livrate integral. Coraportul expertului consilier al pârâtei, ing.

V.V., reține contrariul, iar instanța nu motivează înlăturarea expertize judiciare și reținerea concluziilor coraportului. Este fără temei și invocarea comenzii de materiale făcută de constructorul SC A.E. SRL și neemiterea unor comenzi suplimentare de reclamantă. În adevăr, actul adițional nu indică cantitățile pe fiecare sortiment de materiale ce urmau a fi livrate de pârâtă, dar acestea sunt cele trecute în anexa la contractul de livrare al halei metalice, materiale rămase nelivrate la 15 octombrie 1998, astfel că este fără temei implicarea constructorului și fără relevanță lipsurile de la montaj, în raporturile de livrare dintre părțile în cauză. Analizarea îndeplinirii obligațiilor contractuale din actul adițional de către pârâtă, trebuie să se facă în raport de situația livrărilor din avizele de expediere semnate de primire de către beneficiara reclamantă, iar nu în raport de situația elementelor lipsă la montaj.

Ori, expertiza tehnică ing. D.C. și-a întemeiat concluziile pe constatările și măsurătorile efectuate pe teren, concluzionând că elementele nemontate, nu au fost livrate. Expertiza nu a lămurit nici cuprinsul celor două avize de expediere privind livrarea produselor din actul adițional conform susținerilor pârâtei. Explicațiile expertizei judiciare, nu pot fi primite, astfel că la acest obiectiv al expertizei nu s-a răspuns. Față de cele de mai sus, recursul urmează să fie admis, decizia atacată să fie casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru completarea probatoriilor printr-o expertiză tehnică, în vederea stabilirii situației executării obligațiilor pârâtei din actul adițional din 15 octombrie 1998 și în raport de aceasta, a răspunderii cu plata de penalități.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC T.A. SA Pipera Tunari, împotriva sentinței nr. 115 din 8 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 iunie 2005.