ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3294/2003

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 435 din 4 iunie 1999 a

Tribunalului Dâmbovița a fost admisă în parte acțiunea SC H. SA București, iar

pârâta B.R.D., sucursala Dâmbovița, a fost obligată la plata sumei de

182.913.707 lei cu titlu de preț pentru ușile de tezaur și sisteme de

securitate livrate, plus 48.267.570 lei penalități de întârziere, calculate

până la 24 iunie 1998.

Prin aceeași sentință a fost admisă și cererea

reconvențională formulată de pârâtă, iar reclamanta a fost obligată la

119.386.540 lei penalități de întârziere pentru nelivrare la termen, sumă

calculată în temeiul acelorași contracte comerciale în baza cărora s-au

calculat și sumele datorate în acțiunea principală.

Instanța de fond a dispus compensarea debitelor

reciproce, așa încât, în final, s-a stabilit că pârâta datorează reclamantei

111.794.737 lei, plus 2.473.626 lei cheltuieli de judecată.

Apelul declarat de pârâta reclamanta B.R.D.,

sucursala Dâmbovița, împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia nr.

537 din 19 aprilie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de

contencios administrativ, sentința fiind schimbată în parte, în sensul

înlăturării din dispozitiv a obligației băncii pârâte de a plăti reclamantei

penalități pentru întârzierea plății prețului, în sumă de 48.267.570 lei,

restul dispozițiilor sentinței fiind menținute.

Instanța de apel a primit doar una dintre criticile

apelantei, privind sentința de fond, apreciind că pârâta nu datorează

penalități pentru plata cu întârziere a prețului, întârziere imputabilă

reclamantei care nu a respectat termenele de livrare, montare și executare a

ușilor de tezaur ce au făcut obiectul contractului.

Excepția neexecutării contractului de către

reclamantă, invocată de pârâta apelantă, nu a fost primită de instanța de apel,

pe motiv că ușile de tezaur au fost deja montate de reclamantă și sunt folosite

de pârâtă care a recunoscut că datorează diferența de preț.

În legătură cu cererea reconvențională s-a reținut că

penalitățile datorate de apelantă au fost corect calculate de instanța de fond,

calculul invocat de apelantă pentru penalitățile datorate la cursul B.N.R.

leu/dolar fiind făcut de aceasta fără temei legal pentru o asemenea modalitate

de calcul.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele

părți, solicitând modificarea ei pentru netemeinicie.

În recursul său reclamanta SC H. SA critică, în

esență, înlăturarea penalităților pentru întârzierea plății prețului,

reținându-se greșit culpa sa în întârzierea livrării.

În realitate, ea a întârziat numai prezentarea

ulterioară a agrementului tehnic, prezentarea acestui agrement nefiind

convenită de părți decât că va fi „ulterioară”, nicidecum la un anume termen.

Întrucât ea a dovedit livrarea ușilor de tezaur,

recepționate și folosite și în prezent de pârâtă, iar aceasta a recunoscut că

i-a plătit prețul cu întârziere, solicită menținerea obligării acesteia și la

plata penalităților.

În recursul său pârâta B.R.D., sucursala Dâmbovița,

critică admiterea acțiunii principale pe diferența de preț, solicitând

admiterea reconvenționalei și majorarea cuantumului penalităților datorate de

reclamantă.

În esență, această recurentă susține că instanța de

apel greșit a înlăturat excepția neexecutării contractului de către reclamantă,

deoarece aceasta a fost obligată printr-o altă sentință (nr. 918 din 23

noiembrie 1999 a Tribunalului Dâmbovița) definitivă și irevocabilă, la

executarea întocmai a obligației de predare a ușilor de tezaur contractate,

cele livrate de reclamantă neîndeplinind cerințele legale pentru a fi

comercializate și nici agrementate tehnic.

În atare situație, recurenta apreciază că nu poate fi

obligată la plata diferenței de preț.

În ceea ce privește cererea reconvențională pentru

penalități de întârziere, recurenta pârâtă apreciază că ele trebuiau acordate

pentru perioada 12 iunie 1997 până la 31 martie 1998 pentru contractul

3200/765/1997, iar pentru contractul nr. 3200/844/1997 pentru perioada 24 mai

1997 – 31 martie 1998 și nicidecum până la 11 februarie 1998, cum au fost

calculate la instanța de fond și păstrate în apel.

Analizând criticile aduse deciziei din apel, Curtea

reține următoarele:

Instanța de apel a înlăturat obligarea pârâtei la

plata penalităților pentru întârzierea plății prețului cu motivarea că și

reclamanta a întârziat livrarea mărfurilor, omițând însă, că, pentru acest

fapt, reclamanta fusese obligată la fond la plata unor penalități în sumă de

119.386.540 lei, ceea ce apare ca o dublă sancționare a acesteia.

În realitate, ambele părți și-au îndeplinit cu

întârziere obligațiile asumate prin cele două contracte, întârzieri recunoscute

prin întâmpinările depuse la fond și sancționate prin plata de penalități de

întârziere prin art. 9 din cele două contracte.

Pârâta recurentă și-a modificat poziția procesuală pe

parcursul etapelor procesuale, la fond recunoscând că mai datora o diferență de

preț de 182.747.406 lei, dar pe care a compensat-o unilateral cu penalități

calculate de ea la 165.369.025 lei, pentru ca apoi să invoce executarea

necorespunzătoare a contractului și chiar neexecutarea acestuia, invocând o

altă sentință judecătorească, obținută în timpul derulării litigiului de față

prin care reclamanta a fost obligată să înlocuiască cele trei uși de tezaur.

Nejustificat această recurentă critică înlăturarea

excepției neexecutării contractului de către instanța de apel în raport de sentința

civilă nr. 918 din 23 noiembrie 1999 a Tribunalului Dâmbovița, deoarece, din

această sentință, rezultă o executare defectuoasă a ușilor de către SC H. SA

care a fost obligată să le înlocuiască și nu să le livreze, după cum corect a

reținut și instanța de apel, banca folosind și în prezent ușile livrate și

recepționate de ea încă din 1 aprilie 1998, fără obiecțiuni.

Apariția unor defecțiuni ulterioare la sistemul de

funcționare a ușilor poate atrage răspunderea reclamantei în condițiile art. 4

din contracte, dar nu o poate exonera pe pârâtă de plata diferenței de preț,

plus a penalităților datorate pentru întârzierea plății.

Nejustificată este și critica pârâtei privind

perioada pentru care s-au calculat de către instanță penalitățile datorate de

reclamantă, penalități menținute în apel, deoarece instanțele au avut în vedere

cele stipulate de părți în art. 4 din contracte și datele de 11 februarie 1998

și, respectiv, 31 martie 1998, la care reclamanta și-a îndeplinit obligația

emiterii certificatelor de calitate și garanție.

În consecință, Curtea apreciază că recursul pârâtei

este nefondat, urmând a fi respins, iar recursul reclamantei este întemeiat

urmând a fi admis pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. se va

modifica decizia din apel, în sensul respingerii apelului pârâtei, ca nefondat,

urmând a fi menținute cele dispuse prin sentința civilă nr. 435 din 4 iunie

1999 a Tribunalului Dâmbovița, ca temeinice și legale.

Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta pârâtă

B.R.D., sucursala Dâmbovița, va fi obligată la 3.309.191 lei cheltuieli de

judecată în recurs către SC H. SA, reprezentând taxe de timbru achitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SC H. SA

București, împotriva deciziei nr. 537 din 19 aprilie 2001 a Curții de Apel

Ploiești, secția contencios administrativ și comercial.

Modifică decizia atacată în sensul respingerii

apelului declarat de B.R.D. SA, sucursala Dâmbovița, împotriva sentinței civile

nr. 435 din 4 iunie 1999 a Tribunalului Dâmbovița.

Respinge recursul declarat de pârâta B.R.D. – G.S.G.

SA – sucursala Dâmbovița Târgoviște, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Obligă recurenta B.R.D. – G.S.G. SA – sucursala

Dâmbovița, la plata sumei de 3.309.191 lei în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iulie 2003.