ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2558/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Călărași sub nr. 2687 din 31 octombrie 2001, reclamanta M.A. prin

procuratorul P.M. a formulat cerere de chemare în judecată împotriva A.P.A.P.S.

(fost F.P.S.) București și a S.C. P. SRL Călărași pentru ca pe cale de hotărâre

judecătorească, să se dispună obligarea pârâtelor de a emite o decizie motivată

conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 ca urmare a înregistrării

notificării la fiecare dintre acestea pentru restituirea bunurilor imobile; să

comunice, în scris, decizia sau dispoziția în termen de 30 zile de la adoptarea

acesteia și respectiv pârâtele să facă o ofertă de restituire prin echivalent

conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea acestei acțiuni, reclamanta a

arătat că, după apariția Legii nr. 10/2001, în baza art. 21 din cuprinsul

acesteia, a adresat notificări atât A.P.A.P.S.(fostul F.P.S.), prin

procuratorul de la acea dată, cât și S.C. P. SRL Călărași, ca unitate

deținătoare a bunurilor, solicitând restituirea acestora, bunuri constând în

clădiri anexe și teren, situate în Călărași, vândute de către prima pârâtă

celei de-a doua, în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 88/1995.

Întrucât cele două pârâte nu au înțeles să se

conformeze termenului prevăzut de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 de

a răspunde în vreun fel notificărilor transmise la 14 august 2001, deși aveau

această obligație și nici nu a formulat vreo invitație la sediul lor pentru

discuții, reclamanta a promovat acțiunea prevăzută de art. 32 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

Tribunalul Călărași, secția civilă, prin

sentința nr. 958 din 11 decembrie 2001, a admis acțiunea formulată de

reclamanta M.A. prin procurator P.M. împotriva A.P.A.P.S. și S.C. P. SRL

Călărași și în consecință:

- a obligat pârâtele să se pronunțe, prin

decizie (dispoziție) motivată asupra cererii de restituire formulată de

reclamantă și să comunice această decizie (dispoziție) reclamantei, în termen

de cel mult 10 zile de la data adoptării ei;

- a respins capătul de cerere privind obligarea

pârâtelor de a face o ofertă de restituire prin echivalent, ca prematur

introdusă.

Apelul promovat împotriva acestei sentințe de

pârâta A.P.A.P.S. a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 467/A din 18

noiembrie 2002 de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Împotriva deciziei date în apel prin

care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs

A.P.A.P.S., care a criticat hotărârile pronunțate în cauză, pentru aplicarea

greșită a legii.

În dezvoltarea recursului s-a arătat că

obligația unității deținătoare de a se pronunța prin decizie sau dispoziție

motivată asupra cererii de restituire în natură subzistă numai în cazul în care

s-a solicitat această restituire, nu și atunci când se cer măsuri reparatorii

prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești. S-a susținut că numai

societatea comercială este în măsură să cunoască dacă bunurile respective mai

există în patrimoniul său.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data

depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22, unitatea deținătoare este

obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură.

Conform art. 24 alin. (1), din aceeași lege,

dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz,

deținătorul imobilului este obligat, ca prin decizie sau prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei

îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii

imobilului.

Din prevederile legale, rezultă că, indiferent

dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul, ori i se oferă

restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea

deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe cale de notificare

să se pronunțe (să răspundă) printr-o decizie ori dispoziție motivată.

Cazul dedus recursului de față pune în discuție

lipsa răspunsului persoanei juridice notificate, situație în care, cei

îndreptățiți se pot adresa instanței judecătorești competente pentru ca

persoana juridică deținătoare să fie obligată a da un răspuns prin decizie sau

dispoziție motivată potrivit Legii nr. 10/2001.

Cum pârâta a refuzat în mod nejustificat să

răspundă la solicitarea reclamantei efectuată potrivit legii, recursul declarat

în cauză se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de A.P.A.P.S. București împotriva deciziei civile nr. 467/A din 18

noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2004.