ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10030/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10030/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 492 din 8 septembrie 2003,
Tribunalul Teleorman a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul E.M.,
precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta P.M.,
prin mandatar M.S. și au fost obligate pârâtele SC S. și A.P.A.P.S. să se
pronunțe prin decizii motivate asupra cererilor de restituire a imobilului-moară,
situat în comuna Lunca, județul Teleorman.
S-a respins ca rămasă fără obiect
cererea privitoare la anularea dispoziției nr .527 din 15 octombrie 2001, emisă
de pârâta Primăria comunei Lunca.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța de fond a reținut că reclamantul E.M., prin notificarea formulată la
data de 31 iulie 2001, a cerut pârâtei Primăria comunei Lunca să-i restituie în
natură cota de ½ din următoarele bunuri: presă de ulei, darac de lână,
mașină de egrenat bumbac, piatră de uruială, piatră de sfărâmat coceni, linie
de transmisie, clădirile și magaziile cu instalație electrică. Pentru imobilele
demolate a cerut să-i fie acordate despăgubiri, iar prin aceeași notificare,
alături de D.I. și P.M.C., a cerut să-i fie restituită cota de ½ din
terenul în suprafață de 1,25 ha și construcțiile demolate, iar primăria, prin
dispoziția nr. 527 din 15 octombrie 2002 (contestația de reclamant) a respins
cererea.
Ulterior, dispoziția nr. 527/2002 a
fost revocată, prin dispoziția nr. 618 din 11 decembrie 2002, iar prin această
dispoziție s-a stabilit că reclamantul și numitele D.I. și P.M.C. sunt
îndreptățiți la despăgubiri.
Reține instanța de fond, că,
dispoziția contestată fiind revocată, cererea privitoare la anularea acestei
dispoziții este rămasă fără obiect, iar dispoziția nr. 618/2002 nu a fost
contestată. Deoarece dispozițiile nr. 527/2002 și nr. 618/2002 sunt opozabile
și intervenientei P.M., în baza contractului de tranzacție autentificat sub nr.
862 din 5 septembrie 2001, pentru aceleași considerente se respinge și cererea
intervenientei privind anularea dispoziției nr. 527/2002.
Se reține însă, că cererea
privitoare la obligarea pârâtelor SC S. SA și A.P.A.P.S. să emită dispoziții de
restituire în natură sau să facă ofertă de restituire în echivalent este
întemeiată, pentru că, deși notificarea formulată de reclamantul E.M. nu a fost
adresată unității deținătoare SC S. SA, notificarea adresată primăriei face,
conform art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dovada deplină în fața
oricărei autorități a respectării termenului, iar aceste pârâte au fost
notificate la 2 iulie 2001 și 8 februarie 2002 de către intervenienta P.M. să
restituie imobilul (moară). Fiind cerută restituirea în natură a imobilului,
pârâta SC S. SA era obligată să se pronunțe asupra notificării.
Curtea de Apel București, prin
decizia civilă nr. 354 A din 24 februarie 2004, a respins apelurile declarate
de reclamant și de intervenientă împotriva acestei hotărâri.
Au fost admise apelurile declarate
de pârâtele SC S. SA și A.P.A.P.S., s-a schimbat în parte sentința apelată, s-a
respins cererea precizată la data de 5 februarie 2003, precum și cererea de
intervenție în interes propriu și s-au menținut celelalte dispoziții ale
sentinței apelate.
Instanța de apel, referitor la
apelurile declarate de pârâte, a reținut că sunt fondate, pentru că din cererea
de întregire a acțiunii formulate de reclamantul E.M. rezultă că acesta nu s-a adresat
cu notificare unității deținătoare SC S. SA, iar dispozițiile art. 21 alin. (4)
din lege sunt aplicabile numai dacă notificarea adresată altei persoane
juridice era transmisă pârâtei SC S. SA.
Or, în notificarea adresată primăriei, reclamantul nu a
cerut să fie identificată persoana juridică deținătoare a bunului, solicitând
doar restituirea în natură a imobilelor de către primărie și primăria
comunicând reclamantului că imobilul este deținut de SC S. SA. Fără ca
notificarea să fie transmisă unității deținătoare, nu se poate reține obligația
acesteia de a comunica un răspuns la notificarea adresată primăriei.
De altfel, din răspunsul pârâtei SC
S. SA, comunicat intervenientei, rezultă refuzul acesteia de a restitui în
natură imobilul solicitat.
În privința pârâtei A.P.A.P.S.,
acțiunea este neîntemeiată tot pentru lipsa notificării adresate acesteia și a
incidenței prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Memoriile
trimise pârâtei nu sunt notificări, în sensul art. 21 alin. (4), cu referire la
art. 27 alin. (2) din lege, iar A.P.A.P.S. a cerut reclamantului să completeze
dosarul cu actele precizate în adresa emisă de aceasta, însă reclamantul nu s-a
conformat acestei solicitări.
Se mai reține, că reclamantul nu a
solicitat ca și pârâta Primăria comunei Lunca să fie obligată la emiterea unei
dispoziții, că instanța a rămas învestită cu cererea privitoare la anularea
dispoziției nr. 527/2002, deși această dispoziție a fost revocată prin decizia
nr. 618/2002 și că acțiunea fiind respinsă, pârâtele nu puteau fi obligate la
plata cheltuielilor de judecată.
Instanța de apel mai reține că
intervenienta a cerut să se anuleze aceiași dispoziție nr. 527/2002, emisă de
Primăria comunei Lunca, fără ca în cursul procesului să facă alte precizări, în
sensul obligării pârâtelor să emită decizie motivată.
Intervenienta a formulat o asemenea
cerere direct în apel, însă ea nu poate fi admisă, în raport de prevederile
art. 294 C. proc. civ., iar aceasta, în condițiile existenței notificărilor
adresate pârâtelor, are deschisă calea unei acțiuni, prin care să ceară
obligarea unităților notificate la emiterea dispozițiilor.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs reclamantul E.M. și intervenienta P.M.
Reclamantul E.M., invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9
și 10 C. proc. civ., arată că în mod greșit s-a respins acțiunea precizatoare,
reținându-se prin hotărârea atacată că pârâta SC S. SA nu poate fi obligată să
emită dispoziție prin care să acorde despăgubiri, deoarece nu a fost
notificată, deși în răspunsul transmis de această pârâtă există recunoașterea
că a primit notificarea.
Susține recurentul, că instanța „a
analizat trunchiat actele depuse la dosar”, că după ce a primit răspuns de la
Prefectura județului Teleorman s-a adresat A.P.A.P.S.-ului cu notificare, că
notificări au fost transmise și de surorile sale P.M. și F.I. și că unitatea
deținătoare era obligată, în temeiul dispozițiilor art. 28 din Lege nr. 10/2001,
ca în termen de 60 de zile să emită o decizie motivată, iar primăria să
identifice unitatea deținătoare.
Se mai susține, că hotărârea
cuprinde motive contradictorii, deoarece pe de o parte se reține că nu s-a
respectat forma prevăzută de lege în privința transmiterii notificării, iar pe
de altă parte se reține că A.P.A.P.S. i-a răspuns la notificare dar reclamantul
nu a răspuns solicitării pârâtei de a completa dosarul cu acte.
Intervenienta P.M., fără să invoce
vreun motiv de recurs, arată că în apel a cerut să se mențină obligarea
pârâtelor de a se pronunța prin decizii motivate asupra cererilor de
restituire, cu indicarea cotelor, în sensul prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001,
deoarece greșit reclamantul solicitase cota de ½, iar în raport de aceste
susțineri, greșit s-a reținut că a formulat cereri noi, încălcând prevederile
art. 294 C. proc. civ.
Mai susține recurenta-intervenientă,
că „față de poziția sa, consemnată în încheierea de ședință din data de 24
februarie 2003, că nu se opune la cererea completatoare formulată de
reclamantul E.M., greșit instanța de apel a reținut că nu a cerut ca pârâtele
să fie obligate să emită dispoziții motivate”.
Pentru considerentele la care ne vom
referi în continuare, recursul declarat de reclamantul E.M. va fi admis, iar
recursul declarat de intervenientă va fi respins.
Recurentul E.M. a invocat art. 304
pct. 7, 8, 9, 10 C. proc. civ., însă criticile formulate fac posibilă
încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru că nu se fac susțineri
privind interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, în sensul art.
304 pct. 8 C. proc. civ. și nu se arată care sunt apărările invocate de
recurentul-reclamant sau probele administrate asupra cărora instanța a omis să
se pronunțe.
Cu privire la recursul declarat de
reclamant sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Hotărârea atacată cuprinde motivele
pe care se sprijină soluția pronunțată de instanța de apel, însă soluția
respingerii acțiunii formulate de reclamant, în contradictoriu cu pârâta
A.P.A.P.S., în prezent A.V.A.S., este dată cu aplicarea greșită a art. 28 din
Legea nr. 10/2001, invocat de recurent.
Greșit s-a reținut că această pârâtă
nu are obligația să se pronunțe prin decizie motivată asupra cererii formulate
de reclamant, pentru că acesta s-a adresat instituției implicate în privatizare
doar cu memorii nu și cu notificare.
Se reține această împrejurare, deși
apelanta A.P.A.P.S. nu a invocat faptul că nu a fost notificată de reclamant,
susținând, în esență, că, față de conținutul notificării, prin care se solicita
restituirea în natură a bunului, nu are obligația să emită dispoziție și că
termenul de 60 de zile este de recomandare.
Instanța de apel nu a cerut
apelantei-pârâte A.P.A.P.S. să precizeze dacă i-a fost transmisă notificarea
formulată în termen de reclamant, iar în recurs au fost depuse înscrisuri care
atestă primirea de către pârâtă a notificărilor formulate de recurent pentru
restituirea morii din comuna Lunca județul Teleorman.
Prin adresele nr. V.P.I.7398 și
V.P.I.7386 din 19 septembrie 2005, A.V.A.S. a cerut numitelor F.I. și D.I. și
recurenților E.M. și P.M. să depună acte în vederea soluționării notificărilor
nr. 103/2001 și nr. 56 din 8 februarie 2002.
În adresa trimisă recurentului E.M.
se arată în mod expres că actele cerute sunt necesare în vederea soluționării
notificării nr. 103/2001, transmisă intimatei pârâte și înregistrată sub nr. D.I.A./3708
din 16 noiembrie 2001.
Faptul că notificarea formulată de
recurentul E.M. a fost înregistrată la A.V.A.S., la data de 16 noiembrie 2001,
rezultă și din adresa trimisă de A.V.A.S. către SC S. SA, la data de 19
septembrie 2005.
Prin această adresă, A.V.A.S. cere
unității ca, în vederea soluționării notificărilor nr. 56 din 8 februarie 2002
și nr. 103/2001, formulate de P.M., F.I., E.M., D.I. și P.C. pentru restituirea
în natură a imobilului (moara) situat în comuna Lunca sau acordarea de măsuri
reparatorii, să i se comunice dacă acest imobil se află în patrimoniul
societății și care este situația lui juridică.
Prin urmare, este dovedită primirea
notificării formulate de recurentul-reclamant E.M., de către intimata pârâtă A.V.A.S.,
iar obligația acestei instituții de a emite decizie este prevăzută de art. 28
din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent (art. 29 din Legea republicată).
Susținerea recurentului că obligate
să emită decizii sunt pârâtele SC S. SA și A.V.A.S. nu este întemeiată.
La data pronunțării hotărârii
atacate, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevedea că instituția publică
implicată în privatizare (și nu unitatea deținătoare) trebuia ca prin decizie
să stabilească valoarea și modalitatea măsurilor reparatorii corespunzătoare.
Aceeași prevedere există și în art. 29
alin. (2) din legea republicată. Potrivit art. 29 din lege, pentru imobilele
evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale, altele decât cele
prevăzute la art. 20 alin. (1) și (2) că, persoanele îndreptățite au dreptul la
despăgubiri, iar măsurile reparatorii se propun de către instituția publică
care a efectuat privatizarea.
De aceea, pentru intimata pârâtă SC
S. SA, care a invocat dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a
cărei privatizare nu a fost contestată, în raport de prevederile textului
citat, nu există obligația să se pronunțe asupra notificării.
Prin urmare, în prezenta cauză,
fiind identificată unitatea deținătoare, care este o societate comercială
privatizată, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, obligată să
emită didpoziție prin care să propună măsuri reparatorii, este A.V.A.S. (
fostul A.P.A.P.S.) și nu primăria sau unitatea deținătoare și, cum recurentul
reclamant E.M. a notificat această instituție și a formulat cerere pentru
obligarea ei la emiterea dispoziției, soluția respingerii acțiunii, în
contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.) este dată cu
aplicarea greșită a legii.
Faptul că SC S. SA a fost sau nu
notificată nu mai prezintă relevanță. Chiar și în ipoteza notificării unității
deținătoare privatizate, potrivit art. 29 din lege, propunerea măsurilor nu se face
de către aceasta.
Recursul declarat de intervenienta P.M. nu este întemeiat.
Criticile formulate fac posibilă
încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui text nu
sunt incidente în cauză.
Susținerea recurentei că instanța de
apel a aplicat greșit prevederile art. 294 C. proc. civ., pentru că precizarea făcută
de aceasta, consemnată în încheierea din data de 24 februarie 2003, în sensul
că nu se opune la cererea completatoare formulată de reclamant, ar echivala cu
o cerere de obligare a pârâtelor să emită dispoziții, nu este întemeiată.
Corect s-a reținut prin hotărârea atacată,
că la instanța de fond intervenienta nu a formulat cerere pentru obligarea
pârâtelor să emită dispoziții motivate, asupra notificărilor privitoare la
moara care face obiectul procesului.
Cererea formulată de parte trebuie
să aibă conținutul stabilit de art. 112 C. proc. civ., iar exprimarea de către
aceasta a opiniei sale față de cererea formulată de o altă parte din proces,
consemnată în încheierea de ședință, nu poate fi calificată ca cerere de
chemare în judecată, așa cum susține recurenta.
Deoarece recurenta-intervenientă, a
formulat cererea pentru obligarea pârâților să emită decizii motivate în
finalul declarației de apel, corect instanța de apel, aplicând prevederile art.
294 alin. (1) C. proc. civ. a reținut că în apel nu se pot face alte cereri
noi.
Pentru considerentele expuse, va fi
admis recursul declarat de reclamant și va fi modificată în parte decizia
atacată, în sensul că se va admite cererea precizată de reclamant la data de 5
februarie 2003 în contradictoriu cu pârâta A.P.A.P.S. și va fi obligată pârâta
să emită dispoziție motivată cu privire la notificarea formulată de reclamant.
Se va respinge apelul declarat de A.P.A.P.S.,
vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei atacate și va fi respins
recursul declarat de intervenientă împotriva aceleiași hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de
reclamantul E.M. împotriva deciziei civile nr. 354/A din 24 februarie 2004 a
Curții de Apel București.
Modifică în parte decizia atacată,
în sensul că admite cererea precizată de reclamant la data de 5 februarie 2003
numai în contradictoriu cu A.P.A.P.S. (în prezent A.V.A.S.). Obligă această
pârâtă să emită dispoziție motivată cu privire la notificarea formulată de
reclamant.
Respinge apelul declarat de A.P.A.P.S.
(în prezent A.V.A.S.) împotriva sentinței civile nr. 492 din 8 septembrie 2003
a Tribunalului Teleorman.
Menține restul dispozițiilor
deciziei.
Respinge recursul declarat de
intervenienta P.M., decedată, continuat de succesoarele M.S.V. și B.M.S.M.
împotriva aceleiași hotărâri.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2005.