ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4/2006

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 2 iulie 2002, I.N. și C.V.M. au formulat contestație împotriva deciziei nr. 744 din 27 mai 2002 emisă de SC D.F.E.E.E. SA SA, solicitând anularea ei și obligarea intimatei la a stabili despăgubiri bănești pentru imobilul naționalizat de la autorul lor, constând în teren situat în comuna Drăgănești-Vlașca, jud. Teleorman și construcții, moară precum și pentru utilajele aferente, cuantumul despăgubirilor urmând a fi cenzurat de instanță și, ulterior, cu avizarea Ministerului de Finanțe, comunicat prefecturii, unde, în temeiul art. 40 al Legii nr. 10/2001 se va stabili suma definitivă a despăgubirilor bănești.

În motivarea contestației, înregistrată la Tribunalul Teleorman sub nr. 3972/2002, s-a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, au notificat SC E. SA să le acorde despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 1667 mp, situat în comuna Drăgănești-Vlașca, jud. Teleorman, teren ce a fost naționalizat de la autorul lor, I.I.; că prin decizia emisă de intimată li se acordă pentru terenul în suprafață de 1500 mp echivalentul a 45 dolari SUA, adică 1,5 milioane lei, deși suprafața lui este de 1667 mp iar valoarea lui este de 918.262.000 lei; că nu s-au acordat despăgubiri bănești pentru utilajele morii pe motiv că au fost casate, fără însă ca acest lucru să fie dovedit și că eronat s-a decis că acordarea despăgubirilor bănești datorate pentru construcțiile expropriate este de competența Prefecturii Județului Teleorman, pentru că se încalcă astfel dispozițiile art. 24 al Legii nr. 10 /2001.

Tribunalul Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 243 din 7 aprilie 2003, a admis în parte contestația formulată de I.N. și C.V.M. împotriva deciziei nr. 744 din 27 mai 2002 emisă de SC D.F.E.E.E. SA BUCUREȘTI pe care a anulat-o și a obligat-o pe intimata SC E. OLTENIA SA, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE ALEXANDRIA la măsuri reparatorii către reclamanți în valoare de 3.624.683.924 lei (din care 711.854.715 lei reprezintă c/v teren și 2.912.820.209 lei c/v moară plus celelalte construcții). A respins cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilaje.

Instanța de fond a reținut, în baza probatoriului administrat, că imobilul în litigiu se încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 iar unitatea deținătoare este intimata SC E. OLTENIA SA, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE ALEXANDRIA, care are calitate procesuală pasivă în cauză, și că, întrucât restituirea în natură a imobilului nu mai este posibilă, unitatea deținătoare trebuie să le plătească contestatorilor, în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, despăgubiri bănești, aceștia, prin cererea formulată solicitând numai acordarea de despăgubiri bănești și nu restituirea în natură a imobilelor. Reținând concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în dosar, instanța de fond a stabilit cuantumul despăgubirilor, astfel cum s-a dispus în cauză, respingând cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilaje cu motivarea că nu s-a dovedit că intimata este unitatea deținătoare a acestora.

Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 412 din 7 octombrie 2003, a admis apelul declarat de intimata SC F.S.C. D.F.E.E.E. OLTENIA SA, S.D.F.E.E. ALEXANDRIA împotriva sentinței nr. 243 din 7 aprilie 2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins contestația formulată de I.N. și C.V.M. ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin notificările efectuate în baza Legii nr. 10/2001 adresate Primăriei comunei Drăgănești-Vlașca, contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului moară (existent) și a terenului în suprafață de 1667 mp și despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate, utilajele și instalațiile preluate în baza Legii nr. 119/1948, în valoare de 3.348.531.657 lei și că prin notificările adresate Prefecturii județului Teleorman, care, la rândul ei, le-a trimis S.D.F.E.E.

Oltenia, E.D.F.E.E. ALEXANDRIA (fila 63 dosar fond), contestatorii au solicitat despăgubiri bănești pentru imobilul moară situat în comuna Drăgănești-Vlașca, jud. Teleorman, naționalizată prin Legea nr. 119/1948, în valoare de 3.348.531.657 lei. Instanța de apel a mai reținut că imobilele în cauză se încadrează în prevederile art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 care exclud acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești și că nerestituirea în natură nu a fost contestată iar cererea de chemare în judecată a vizat numai despăgubirile bănești, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei și din întâmpinarea formulată de intimați în apel și că, deși cu privire la moară s-au formulat separat notificări prin care s-au solicitat numai despăgubiri bănești, față de natură imobilului este incident același art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel, având în vedere cadrul procesual fixat de către contestatori, care constituie limitele investirii instanței și textul de lege menționat, a statuat că nu poate depăși aceste limite și cadrul procesual fixat, dispunând asupra deciziei contestate în sensul art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, făcând astfel aplicarea art. 129 alin. ultim C. proc. civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs contestatorii I.N. și C.V.M., invocând art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contestatorii au susținut că deși instanța de apel a reținut că nu au dreptul la despăgubiri bănești ci doar la măsurile reparatorii prin echivalent menționate de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, considerent în raport de care Decizia nr. 744/2002 emisă de SC D.F.E.E.E.

SA apare ca nelegală, totuși, instanța a menținut-o fără să-și motiveze soluția și fără să observe contradicția dintre nelegalitatea acesteia și schimbarea în tot a sentinței tribunalului în sensul respingerii contestației. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorii au arătat că instanța de apel a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 fără să administreze nici o probă, hotărârea pronunțată fiind astfel nelegală iar faptul că s-au solicitat despăgubiri bănești nu reprezenta un impediment pentru instanță în a verifica legalitatea și temeinicia deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de intimata SC D.F.E.E.E.

SA și în a se pronunța, eventual, în sensul restituirii în natură sau al acordării celorlalte măsuri reparatorii prin echivalent, fără a se putea pretinde că se încalcă astfel limitele prin cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată. Recursul este nefondat considerentele care succed. Prin modul în care a fost concepută, Legea nr. 10/2001 cuprinde atât dispoziții având caracter general cât și dispoziții speciale și care nu se aplică decât unor situații bine determinate. Capitolul II al legii privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv cuprinde două articole cu valoare de normă generală (art. 9 și art. 10), restul articolelor având caracter de normă specială, vizând situații particulare (imobile expropriate, situația în care s-a primit anterior o despăgubire, imobile ce fac obiectul unui contract de concesiune, imobile aflate în deținerea unor instituții de interes public sau obștesc etc.).

Potrivit art. 9 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, i mobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în cazul imobilelor care aveau numai altă destinație decât aceea de locuință și care au fost demolate sau a căror restituire în natură, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.

În speță, imobilul care a aparținut lui I.I., autorul contestatorilor, era compus din moara țărănească cu valțuri (incluzând utilajele și instalațiile aferente) și terenul pe care fusese construită moara, situat în comuna Drăgănești-Vlașca, imobilul trecând în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, conform procesului-verbal de predare-preluare încheiat la data de 14 iunie 1948, așa cum reiese și din adresa nr. C -1123 din 17 iunie 1991 emisă de Arhivele Statului Jud. Giurgiu (filele 22 și 107 din dosarul nr. 3972/2002 al Tribunalului Teleorman, secția civilă) . Fiind deci un imobil care, la data preluării se afla în patrimoniul unei întreprinderi organizate, fiind afectat unei activități economice, acesta se circumscrie celor al căror regim juridic este reglementat de art. 9 alin. (2) al legii, și, având în vedere acest considerent, în mod legal instanța de apel a constatat incidența textului de lege menționat , care exclude, în acest caz acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești.

Totodată, este de reținut că, în conformitate cu principiul disponibilității - care guvernează procesul civil, reclamantul este cel care stabilește obiectul procesului și părțile pe care înțelege să le cheme în judecată, judecătorul neputând soluționa litigiul decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării, obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul acțiunii constituind, corelativ, garanția aplicării acestui principiu. În speță, instanța a fost investită cu o contestație formulată în temeiul art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, demersul juridic al contestatorilor fiind determinat de nemulțumirea lor privind valoarea despăgubirilor bănești acordate prin decizia nr. 744 din 27 mai 2004 emisă de SC D.F.E.E.E.

SA pentru terenul ce a făcut obiectul notificării și neacordarea despăgubirilor bănești pentru construcțiile, utilajele și inventarul bunurilor expropriate, nefiind contestat faptul că prin decizie nu li s-a restituit terenul în natură. Așa fiind, soluționând apelul, instanța de control judiciar a judecat cauza în limitele cadrului procesual fixat de contestatori și, constatând incidența în speță a prevederilor art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10 /2001, a schimbat în tot sentința tribunalului, care a fost pronunțată cu neobservarea acestui text de lege, pe deplin aplicabil în speță, și pe fond a respins contestația ca neîntemeiată. Rezultă, cu evidență că, raportat la pretenția concretă dedusă judecății, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., hotărând numai asupra obiectului cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată, în cadrul procesual fixat de contestatori, fără a depăși limitele lui. Față de temeiurile arătate, criticile recurenților-contestatori conform cărora instanța de apel trebuia, în condițiile în care a statuat că aplicabil în cauză este art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10 /2001, să dispună restituirea în natură a terenului și acordarea celorlalte măsuri reparatorii prin echivalent, sunt nefondate întrucât aceasta ar fi însemnat ca instanța să se pronunțe asupra unor chestiuni cu soluționarea cărora nu a fost investită și, din acest considerent, apare, de asemenea, neîntemeiat și motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., decizia atacată fiind legală iar recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii I.N. și C.V.M. împotriva deciziei nr. 412 din 7 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 ianuarie 2006.