ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4/2006

Deliberând asupra recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La

data de 2 iulie 2002, I.N. și C.V.M. au formulat contestație împotriva deciziei

nr. 744 din 27 mai 2002 emisă de SC D.F.E.E.E. SA SA, solicitând anularea ei și

obligarea intimatei la a stabili despăgubiri bănești pentru imobilul

naționalizat de la autorul lor, constând în teren situat în comuna Drăgănești-Vlașca,

jud. Teleorman și construcții, moară precum și pentru utilajele aferente,

cuantumul despăgubirilor urmând a fi cenzurat de instanță și, ulterior, cu

avizarea Ministerului de Finanțe, comunicat prefecturii, unde, în temeiul art. 40

al Legii nr. 10/2001 se va stabili suma definitivă a despăgubirilor bănești.

În

motivarea contestației, înregistrată la Tribunalul Teleorman sub nr. 3972/2002,

s-a arătat că, în temeiul Legii nr. 10/2001, au notificat SC E. SA să le acorde

despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 1667 mp, situat în comuna

Drăgănești-Vlașca, jud. Teleorman, teren ce a fost naționalizat de la autorul

lor, I.I.; că prin decizia emisă de intimată li se acordă pentru terenul în

suprafață de 1500 mp echivalentul a 45 dolari SUA, adică 1,5 milioane lei, deși

suprafața lui este de 1667 mp iar valoarea lui este de 918.262.000 lei; că nu

s-au acordat despăgubiri bănești pentru utilajele morii pe motiv că au fost

casate, fără însă ca acest lucru să fie dovedit și că eronat s-a decis că

acordarea despăgubirilor bănești datorate pentru construcțiile expropriate este

de competența Prefecturii Județului Teleorman, pentru că se încalcă astfel

dispozițiile art. 24 al Legii nr. 10 /2001.

Tribunalul

Teleorman, secția civilă, prin sentința nr. 243 din 7 aprilie 2003, a admis în

parte contestația formulată de I.N. și C.V.M. împotriva deciziei nr. 744 din 27

mai 2002 emisă de SC D.F.E.E.E. SA BUCUREȘTI pe care a anulat-o și a obligat-o

pe intimata SC E. OLTENIA SA, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE ALEXANDRIA la măsuri

reparatorii către reclamanți în valoare de 3.624.683.924 lei (din care

711.854.715 lei reprezintă c/v teren și 2.912.820.209 lei c/v moară plus

celelalte construcții). A respins cererea privind acordarea măsurilor

reparatorii pentru utilaje.

Instanța

de fond a reținut, în baza probatoriului administrat, că imobilul în litigiu se

încadrează în dispozițiile art. 1 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 iar unitatea

deținătoare este intimata SC E. OLTENIA SA, SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE ALEXANDRIA,

care are calitate procesuală pasivă în cauză, și că, întrucât restituirea în

natură a imobilului nu mai este posibilă, unitatea deținătoare trebuie să le

plătească contestatorilor, în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

despăgubiri bănești, aceștia, prin cererea formulată solicitând numai acordarea

de despăgubiri bănești și nu restituirea în natură a imobilelor. Reținând

concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în dosar, instanța de fond a

stabilit cuantumul despăgubirilor, astfel cum s-a dispus în cauză, respingând

cererea privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilaje cu motivarea că nu

s-a

dovedit că intimata este unitatea deținătoare a acestora.

Curtea

de Apel București, secția a IV a civilă, prin decizia civilă nr. 412 din 7

octombrie 2003, a admis apelul declarat de intimata SC F.S.C. D.F.E.E.E. OLTENIA

SA, S.D.F.E.E. ALEXANDRIA împotriva sentinței nr. 243 din 7 aprilie 2003

pronunțată de Tribunalul Teleorman, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a

respins contestația formulată de I.N. și C.V.M. ca neîntemeiată.

Pentru

a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin notificările efectuate în

baza Legii nr. 10/2001 adresate Primăriei comunei Drăgănești-Vlașca,

contestatorii au solicitat restituirea în natură a imobilului moară (existent)

și a terenului în suprafață de 1667 mp și despăgubiri bănești pentru

construcțiile demolate, utilajele și instalațiile preluate în baza Legii nr. 119/1948,

în valoare de 3.348.531.657 lei și că prin notificările adresate Prefecturii

județului Teleorman, care, la rândul ei, le-a trimis S.D.F.E.E. Oltenia,

E.D.F.E.E. ALEXANDRIA (fila 63 dosar fond), contestatorii au solicitat

despăgubiri bănești pentru imobilul moară situat în comuna Drăgănești-Vlașca,

jud. Teleorman, naționalizată prin Legea nr. 119/1948, în valoare de

3.348.531.657 lei. Instanța de apel a mai reținut că imobilele în cauză se

încadrează în prevederile art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10/2001 care exclud

acordarea de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești și că nerestituirea în

natură nu a fost contestată iar cererea de chemare în judecată a vizat numai

despăgubirile bănești, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul

cauzei și din întâmpinarea formulată de intimați în apel și că, deși cu privire

la moară s-au formulat separat notificări prin care s-au solicitat numai

despăgubiri bănești, față de natură imobilului este incident același art. 9

alin. (2) al Legii nr. 10/2001. Instanța de apel, având în vedere cadrul

procesual fixat de către contestatori, care constituie limitele investirii

instanței și textul de lege menționat, a statuat că nu poate depăși aceste

limite și cadrul procesual fixat, dispunând asupra deciziei contestate în sensul

art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, făcând astfel aplicarea art. 129 alin. ultim

C. proc. civ.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs contestatorii I.N. și C.V.M., invocând art. 304

pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., contestatorii au susținut că deși

instanța de apel a reținut că nu au dreptul la despăgubiri bănești ci doar la

măsurile reparatorii prin echivalent menționate de art. 9 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, considerent în raport de care Decizia nr. 744/2002 emisă de SC D.F.E.E.E.

SA apare ca nelegală, totuși, instanța a menținut-o fără să-și motiveze soluția

și fără să observe contradicția dintre nelegalitatea acesteia și schimbarea în

tot a sentinței tribunalului în sensul respingerii contestației. Cu privire la

motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., contestatorii au

arătat că instanța de apel a reținut că sunt aplicabile prevederile art. 9

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 fără să administreze nici o probă, hotărârea

pronunțată fiind astfel nelegală iar faptul că s-au solicitat despăgubiri

bănești nu reprezenta un impediment pentru instanță în a verifica legalitatea

și temeinicia deciziei emise în temeiul Legii nr. 10/2001 de intimata SC

D.F.E.E.E. SA și în a se pronunța, eventual, în sensul restituirii în natură

sau al acordării celorlalte măsuri reparatorii prin echivalent, fără a se putea

pretinde că se încalcă astfel limitele prin cadrul procesual fixat prin cererea

de chemare în judecată.

Recursul

este nefondat considerentele care succed.

Prin

modul în care a fost concepută, Legea nr. 10/2001 cuprinde atât dispoziții având

caracter general cât și dispoziții speciale și care nu se aplică decât unor

situații bine determinate.

Capitolul

II al legii privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv

cuprinde două articole cu valoare de normă generală (art. 9 și art. 10), restul

articolelor având caracter de normă specială, vizând situații particulare

(imobile expropriate, situația în care s-a primit anterior o despăgubire,

imobile ce fac obiectul unui contract de concesiune, imobile aflate în deținerea

unor instituții de interes public sau obștesc etc.).

Potrivit

art. 9 alin. (1) al Legii nr. 10/2001, i

mobilele

preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se

restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și

libere de orice sarcini. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, în

cazul imobilelor care aveau numai altă destinație decât aceea de locuință și

care au fost demolate sau a căror restituire în natură, în tot sau în parte, nu

este posibilă, restituirea prin măsuri reparatorii în echivalent se face prin

acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare, de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de

capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent

de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite.

În speță, imobilul care a aparținut lui I.I., autorul

contestatorilor, era compus din moara țărănească cu valțuri (incluzând

utilajele și instalațiile aferente) și terenul pe care fusese construită moara,

situat în comuna Drăgănești-Vlașca, imobilul trecând în proprietatea statului

în temeiul Legii nr. 119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor

industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, conform

procesului-verbal de predare-preluare încheiat la data de 14 iunie 1948, așa cum

reiese și din adresa nr. C -1123 din 17 iunie 1991 emisă de Arhivele Statului

Jud. Giurgiu (filele 22 și 107 din dosarul nr. 3972/2002 al Tribunalului

Teleorman, secția civilă) . Fiind deci un imobil care, la data preluării se

afla în patrimoniul unei întreprinderi organizate, fiind afectat unei

activități economice, acesta se circumscrie celor al căror regim juridic este

reglementat de art. 9 alin. (2) al legii, și, având în vedere acest

considerent, în mod legal instanța de apel a constatat incidența textului de

lege menționat , care exclude, în acest caz acordarea de măsuri reparatorii

prin despăgubiri bănești.

Totodată, este de reținut că, în conformitate cu principiul

disponibilității - care guvernează procesul civil, reclamantul este cel care

stabilește obiectul procesului și părțile pe care înțelege să le cheme în

judecată, judecătorul neputând soluționa litigiul decât pe baza cererii părții

interesate și numai în limitele sesizării, obligația instanței de a se pronunța

numai cu privire la obiectul acțiunii constituind, corelativ, garanția

aplicării acestui principiu.

În speță, instanța a fost investită cu o contestație

formulată în temeiul art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001, demersul

juridic al contestatorilor fiind determinat de nemulțumirea lor privind

valoarea despăgubirilor bănești acordate prin decizia nr. 744 din 27 mai 2004

emisă de SC D.F.E.E.E. SA pentru terenul ce a făcut obiectul notificării și

neacordarea despăgubirilor bănești pentru construcțiile, utilajele și inventarul

bunurilor expropriate, nefiind contestat faptul că prin decizie nu li s-a

restituit terenul în natură.

Așa fiind, soluționând apelul, instanța de control

judiciar a judecat cauza în limitele cadrului procesual fixat de contestatori

și, constatând incidența în speță a prevederilor art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10

/2001, a schimbat în tot sentința tribunalului, care a fost pronunțată cu

neobservarea acestui text de lege, pe deplin aplicabil în speță, și pe fond a

respins contestația ca neîntemeiată.

Rezultă, cu evidență că, raportat la pretenția

concretă dedusă judecății, instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., hotărând numai asupra obiectului

cererii de chemare în judecată cu care a fost sesizată, în cadrul procesual

fixat de contestatori, fără a depăși limitele lui.

Față de temeiurile arătate, criticile

recurenților-contestatori conform cărora

instanța

de apel trebuia, în condițiile în care a statuat că aplicabil în cauză este

art. 9 alin. (2) al Legii nr. 10 /2001, să dispună restituirea în natură a

terenului și acordarea celorlalte măsuri reparatorii prin echivalent, sunt

nefondate întrucât aceasta ar fi însemnat ca instanța să se

pronunțe asupra unor chestiuni cu soluționarea cărora nu a

fost investită și, din acest considerent, apare, de asemenea, neîntemeiat și

motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., decizia atacată fiind

legală iar recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

contestatorii I.N. și C.V.M. împotriva deciziei nr. 412 din 7 octombrie 2003

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 ianuarie 2006.