ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9869/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Teleorman la 2 noiembrie 2001, reclamanții C.F., ș.a., au solicitat

în contradictoriu cu pârâții Primăria comunei Segarcea Vale și Prefectura

județului Teleorman, pronunțarea unei sentințe prin care să se dispună

anularea, ca netemeinică și nelegală, a dispoziției nr. 43 din 30 septembrie

2001 emisă de primarul comunei și obligarea la emiterea unei dispoziții

motivate prin care să li se restituie suprafața de 500 mp teren sau, în

subsidiar, despăgubirile bănești de 60 de milioane de lei la rata inflației,

contravaloarea unei mori țărănești demolate în mod abuziv, în sumă de 1.400.000

dolari, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 16 din 13

ianuarie 2003, Tribunalul Teleorman a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Prefecturii județului Teleorman și a respins acțiunea față

de aceasta.

S-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanți împotriva pârâtei Primăria comunei Segarcea Vale; s-a

anulat dispoziția nr. 43 din 30 septembrie 2001 și a fost obligată pârâta la

restituirea în natură către reclamanți a terenului în suprafață de 5.000 mp

intravilan, situat în satul Olteanca, comuna Segarcea Vale sau echivalentul

bănesc la valoarea de 500.455.000 lei conform raportului de expertiză întocmit

de D.G. S-au stabilit în favoarea reclamanților măsuri reparatorii prin

echivalent constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate

pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanelor îndreptățite, privind

valoarea morii de 11.439.360.000 lei și a utilajelor în sumă de 3.431.808.000

lei, conform aceluiași raport de expertiză.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, urmare a Legii nr. 119/1948, imobilul revendicat a

fost naționalizat, intrând în administrația localității.

S-a apreciat că Prefectura județului

Teleorman nu are calitate procesuală pasivă în acordarea de despăgubiri

întrucât, conform art. 33 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii prin

echivalent se stabilesc prin dispoziția motivată a primarului, cu avizul

organelor teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice.

Conform art. 7, a fost obligată

pârâta la restituirea în natură a terenului intravilan în suprafață de 5000 mp

sau echivalentul bănesc al acestuia, iar cu privire la valoarea morii și a

utilajelor au fost aplicate dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva sentinței menționate a

formulat apel Primăria comunei Segarcea Vale, criticând-o ca nelegală și

netemeinică întrucât în raportul juridic dedus judecății, calitate procesuală

pasivă avea statul.

Totodată, s-a susținut că tribunalul

a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv 5000 mp teren, care în prezent se

află în extravilanul localității Olteanca, având destinație de izlaz comunal.

În ceea ce privește situația

clădirilor aferente morii țărănești și utilajelor acesteia, s-a reținut că ele

nu se mai aflau pe teren la data solicitării reclamanților și nu au fost

niciodată în patrimoniul Primăriei Segarcea Vale.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 582 din 16 decembrie 2003, a admis apelul

pârâtei și a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâta Primăria comunei

Segarcea Vale la restituirea în natură sau în echivalent numai a suprafeței de

2000 mp teren intravilan situat în satul Olteanca, comuna Segarcea Vale.

S-a înlăturat dispoziția primei

instanțe privind evaluarea măsurilor reparatorii prin echivalent acordate

pentru teren, cât și pentru moară și utilaje.

S-au menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut că dovada dreptului de proprietate al autorului

reclamanților s-a făcut prin contractul de schimb autentificat la 17 august

1942 de Tribunalul județean Ilfov, în care se menționează că Primăria comunei

Olteanca dă în schimb lui S.C. un teren loc de casă proprietatea comunei, în

suprafață de 2000 mp situat pe teritoriul comunei, învecinat cu izlazul

comunal, teren pe care coschimbașul are construit locaș de moară, proprietatea

sa, care nu face obiectul acestui contract.

S-a apreciat că, din toate actele

dosarului, a rezultat intenția reclamanților de a solicita 5000 mp, iar nu 500 mp,

așa cum din eroare s-a consemnat în cererea introductivă, astfel că nu s-a

încălcat principiul disponibilității, acordându-se mai mult decât s-a cerut.

S-a apreciat însă ca întemeiată

critica privind acordarea unei suprafețe de teren mai mari decât cea avută în

proprietate de autorii reclamanților.

Critica vizând lipsa calității

procesuale a Primăriei a fost apreciată ca neîntemeiată în raport de

dispozițiile art. 33 din Legea nr. 10/2001.

Susținerea apelantei în sensul că

terenul a fost restituit în baza Legii fondului funciar a fost, de asemenea,

apreciată ca nefondată cu motivarea că terenul în litigiu nu este cuprins în

titlul de proprietate nr. 6900820 din 30 ianuarie 1995 eliberat moștenitorilor

lui C.S.

Sub aspectul dreptului de

proprietate al reclamanților asupra morii și instalațiilor aferente s-a

apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 90 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, astfel că, acordând despăgubiri în bani, conform raportului de

expertiză, instanța de fond a încălcat prevederile legale menționate, cât și pe

cele ale art. 33, care stipulează că despăgubirile pentru teren se stabilesc

prin dispoziție motivată a primarului, cu avizul Ministerului Finanțelor

Publice, în urma verificării condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege.

Împotriva deciziei menționate, au

declarat recurs reclamanții C.F., la 11 februarie 2004, criticând-o ca nelegală

și netemeinică și solicitând modificarea acesteia în sensul menținerii

sentinței primei instanțe.

Prin motivele de recurs, întemeiate

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., recurenții au

susținut că instanța de apel a omis împrejurarea că autorul lor, S.C. a oferit

Primăriei terenul în suprafață de 5000 mp, cumpărat în 1925 de la R.S., conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5148 din 17 septembrie

1925 la grefa Tribunalului Teleorman, în schimbul a 5000 mp, teren pe care se

afla moara.

S-a susținut, totodată, că suprafața

de 2000 mp, trecută în contractul de schimb din 1942 nu este identică cu cea pe

care s-a aflat moara, ci este o suprafață distinctă, aflată în extravilan, în

vecinătatea morii, pe izlazul comunal.

Prin cel de al doilea motiv de

recurs s-a criticat decizia instanței de apel pentru neaplicarea dispozițiilor

art. 9 alin. (2), care stabilesc modalitatea de despăgubire pentru imobilele demolate,

altele decât cele cu destinația de locuințe. S-a arătat că evaluarea

despăgubirilor în echivalent este o atribuție a instanței de judecată, astfel

încât, în mod nejustificat, s-a înlăturat evaluarea făcută de expert în fața

primei instanțe.

În faza recursului nu s-au

administrat noi probe.

Analizând ansamblul probator

administrat în cauză raportat la criticile formulate prin motivele invocate de

recurenți, Curtea urmează să aprecieze că recursul este nefondat, având în

vedere următoarele considerente:

Așa cum corect a reținut instanța de

apel, singurul document ce face referire la terenul aferent imobilului moară,

ce a aparținut defunctului S.C., autorul reclamanților, este contractul de

schimb, autentificat la 17 august 1942 de Tribunalul județean Ilfov, în care se

menționează că obiectul schimbului îl reprezintă terenul loc de casă în

suprafață de 2000 mp, situat pe teritoriul comunei Olteanca, învecinat cu

izlazul comunal.

Aceeași situație rezultă și din

schițele de amplasament depuse în faza apelului, precum și din cererea adresată

intimatei de către B.F. (fostă C.) în luna aprilie 1998 (fila 44 dosar apel),

astfel că susținerile recurenților formulate prin primul motiv de recurs sunt

nefondate, fiind lipsit de relevanță faptul că expertul tehnic a evaluat o

suprafață mai mare decât cea pentru care recurenții și-au dovedit dreptul de

proprietate.

Critica formulată prin cel de al

doilea motiv de recurs va fi apreciată de asemenea ca nefondată, în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în speță, în ceea ce

privește despăgubirile pentru moara demolată și utilajele aferente acesteia,

s-a apreciat corect că sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (2) ale Legii

nr. 10/2001, la care fac referire și recurenții.

Instanța de apel a reținut însă, în

mod legal, că aceste dispoziții trebuie coroborate cu dispozițiile art. 33,

care stipulează că aceste despăgubiri se stabilesc cu avizul Ministerului

Finanțelor Publice, în urma verificării condițiilor de fond și de formă

prevăzute de lege.

Din textele de lege menționate

rezultă, fără echivoc, că stabilirea măsurilor reparatorii pentru imobilele ce

fac obiectul Legii nr. 10/2001, imposibil de restituit în natură (demolate)

este de competența primarilor.

Potrivit art. 24 alin. (8) din Legea

nr. 10/2001, tribunalelor le revine competența de soluționare a cererilor

formulate în baza alin. (7) al aceluiași articol, respectiv competența de a

soluționa acțiunile prin care persoanele îndreptățite contestă decizia, sau,

după caz, dispoziția privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent

făcută în condițiile art. 24 alin. (1).

Astfel, notificările având ca obiect

imobile ce cad sub incidența Legii nr. 10/2001, de tipul celui solicitat de

reclamanți, se soluționează pe cale administrativă potrivit procedurii

stabilite de art. 33 și numai în cazul în care persoanele îndreptățite sunt

nemulțumite de soluțiile date, se pot adresa instanței de judecată.

Prin dispoziția contestată, nr. 43

din 30 septembrie 2001 a Primarului comunei Segarcea Vale s-a soluționat numai

capătul de cerere privind restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin

echivalent pentru terenul aferent morii naționalizate în baza Legii nr.

119/1948 de la autorul reclamanților.

În consecință, pentru considerentele

menționate, se va aprecia că decizia recurată este legală și temeinică și se va

respinge recursul reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 582 din 16 decembrie 2003

a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2005.