ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 620/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 456 din 21 septembrie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea introdusă de reclamanta SC L.R. SRL Botoșani împotriva SC L.V. SA Botoșani și Consiliul Local Botoșani, prin primar. S-a reținut că, la data de 13 septembrie 1996, reclamanta a încheiat cu Regia Autonomă municipală contractul de încheiere nr. 576/1996, pentru o suprafață de 5 mp necesară desfășurării activității de birouri, termenul de închiriere fiind de 3 ani. Prin Hotărârea nr. 83/1998 a Consiliului Local al municipiului Botoșani, Regia Autonomă municipală a fost divizată în 5 societăți comerciale, iar spațiul în litigiu a fost preluat și înscris în capitalul social al pârâtei SC L.V.

SA. Acțiunea prin care se solicita obligarea pârâtelor să încheie contract de vânzare-cumpărare pentru spațiul închiriat, în temeiul Legii nr. 389/1996, modificată prin H.G. nr. 505/1998, a fost respinsă, cu motivarea că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 3 din Normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 505/1998, spațiul comercial solicitat a fi cumpărat de reclamantă, fiind situat în zona de protecție a monumentelor istorice la poziția 07 B 073. Apelul declarat de reclamantă a fost respins de Curtea de Apel Suceava, care, prin decizia civilă nr. 147 din 29 martie 2001, a considerat că, față de actele dosarului și de dispozițiile art. 2 din Normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 505/1998, nu poate face obiectul vânzării-cumpărării.

Apărarea reclamantei întemeiată pe Ordinul Ministerului Culturii și Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 589/1992 a fost respinsă, ca nerelevantă, față de lista monumentelor istorice. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC L.R. SRL Botoșani, care, fără să invoce vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a susținut că, prin soluția pronunțată, a fost încălcată legea și s-a întemeiat pe o greșită apreciere a probelor, deoarece Ordinul 589/1992 prevedea imperativ că delimitarea zonelor de protecție a monumentelor istorice se face pe baza unor studii de specialitate (art. 2), ceea ce nu s-a întâmplat în speță, legalizându-se o nelegalitate.

Se consideră de recurentă că, din moment ce spațiul este construit din fondul statului și se află în administrarea consiliului local sau al unor societăți comerciale, sunt îndeplinite condițiile de cumpărare, în temeiul H.G. nr. 505/1998. Se mai susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere prin care se solicita scoaterea spațiului în litigiu din capitalul social al pârâtei. Recursul este nefondat. Din expunerea în fapt a criticilor aduse hotărârii pronunțate în apel, se constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., texte care nu sunt însă incidente în cauză din următoarele motive. Cererea pe care recurenta, beneficiară a folosinței spațiului în litigiu, a făcut-o către Consiliul Local Botoșani și SC L.V.

SA Botoșani la 23 septembrie 1998 (dosar fond) s-a întemeiat pe dispozițiile HG. nr. 389/1996, modificată prin H.G. nr. 505/1998. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 505/1998, se vând persoanelor fizice și juridice spațiile comerciale pe care le folosesc în baza unui contract de închiriere (situația din speță) dacă sunt construite din fondurile statului și dacă se află în administrarea consiliilor locale și a regiilor autonome de interes local de sub autoritatea acestora. Deci, concluzia care se desprinde din conținutul textului este îndeplinirea cumulativă a condițiilor menționate pentru a opera vânzarea.

În cauza de față nu operează, însă, decât una din condițiile cerute de lege, și anume, că spațiul este construit din fondul de stat, deoarece la data formulării cererii de cumpărare a spațiului, 23 septembrie 1998, acesta nu mai îndeplinea cea de a doua condiție cumulativă, respectiv, existența acestuia în administrarea consiliului local sau al regiilor de interes local aflate în subordinea acestuia. Scoaterea spațiului din administrarea celor două unități și trecerea acestuia în capitalul social al pârâtei SC L.V. SA, s-a făcut în urma Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani din 4 iunie 1998, privind reorganizarea Regiei Autonome municipale Botoșani, cu care recurenta avea încheiat contractul de închiriere.

Cu alte cuvinte, la data când s-a manifestat voința recurentei de a cumpăra spațiul, acesta se află în patrimoniul unei societăți comerciale, care nu este sub autoritatea consiliului local și care nu poate fi obligată să-și vândă un bun ce constituie capital social cu care a contribuit la crearea societății, situație care nu este reglementată de H.G. nr. 505/1998. Că recurenta a fost conștientă de acest impediment legal, rezidă în cererea formulată de aceasta ulterior (dosar fond) prin care completează acțiunea, în sensul obligării pârâtelor și Camerei de Comerț Botoșani de a scoate spațiul comercial în litigiu din patrimoniul SC L.V. SA, singura modalitate prin care s-ar fi putut discuta aplicarea art. 1 din H.G.

nr. 505/1998, dar această situație nu putea fi rezolvată în cadrul unui litigiu comercial, cum corect s-a arătat de instanța de apel. Față de cele arătate, se constată că instanțele nu au încălcat legea și nici nu au aplicat-o greșit, ci, dimpotrivă, printr-o interpretare corectă a probelor, raportat la conținutul legii, au pronunțat o hotărâre corect. Dar, acțiunea reclamantei nu putea fi admisă și pentru faptul că prin H.G. nr. 505/1998 art. V, au fost aprobate Normele metodologice privind vânzarea către actualii deținători a spațiilor comerciale construite din fondurile statului și aflate în administrarea organelor prevăzute de art. 1, norme care fac parte integrantă din lege și care, la art. 2 alin. (3), arată clar că nu fac obiectul vânzării „spațiile din clădirile monument istoric sau cele aflate în zona de protecție a unui monument istoric, potrivit legii”.

Or, din actele dosarului, enumerate de instanța de apel, cât și din schița locului, rezultă clar că spațiul în discuție se află în zona de protecție a monumentului istoric “Halele de carne”, obiectiv înscris în listă la poziția nr. 07 B.073.

Susținerea recurentei că s-a încălcat Ordinul nr. 589/1992, care prevedea că delimitarea zonelor de protecție a monumentelor și ansamblurilor se face pe baza unor studii de specialitate întocmite prin grija autorităților publice locale împreună cu organismele teritoriale de specialitate ale Ministerului Culturii, avizate de Comisia Națională a Monumentelor, a fost corect respinsă, cu motivarea din decizie, pentru că, dacă, în cauză, prin actele emise, s-ar fi încălcat procedura de delimitare a zonei de protecție a monumentelor, recurenta avea calea de a ataca la instanța de contencios administrativ aceste acte, cât și contestarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Botoșani de reorganizare a Regiei Autonome și trecerea în patrimoniul societăților comerciale rezultate din reorganizare a bunurilor aparținând Regiei, ceea ce, până la soluționarea cauzei, nu s-a făcut.

Deci, și sub acest aspect, instanțele nu au încălcat legea în materie. Critica din recurs, că cele două instanțe nu s-au pronunțat asupra acțiunii completatoare, este în afara dosarului, pentru că o simplă lectură a deciziei din apel relevă, fără dubiu, că instanța a motivat, deci, nu se justifică apelul cu privire la pretinsa omisiune de pronunțare și care ar fi fost calea juridică pe care trebuia să o urmeze recurenta, deci, nici acest motiv de casare nu este incident. În consecință, față de cele arătate, urmează a se respinge recursul, hotărârea instanței de apel fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC L.R. SRL Botoșani, împotriva deciziei nr. 147 din 29 martie 2001 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2003.