ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3774/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3774/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 106/MF din
11 aprilie 2001, Tribunalul Constanța, a admis în parte acțiunea formulată de
reclamanta, C.N. A.P.M. SA Constanța, împotriva pârâtei C.N.F. SA Giurgiu, pe
care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 7.524.308 lei, cu titlu de
contravaloare prestații, plus 679.950 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a
reținut, în esență, că refuzul de plată, manifestat de pârâtă în legătură cu
facturile menționate în cerere de reclamantă, este întemeiat pentru suma de
7.205.490 lei și, implicit, că, pentru diferența de 7.524.368 lei, până la
concurența sumei de 14.729.858 lei, solicitată prin acțiune cu titlu de
contravaloare prestații, este nejustificat, și, ca urmare, pârâta datorează
această sumă, în condițiile în care s-a obligat contractual față de reclamantă
(obligație neîndeplinită) să comunice acesteia, lunar, situația barjelor care
au folosit infrastructura portului Constanța.
A mai reținut prima instanță că, prin
procesul-verbal nr. 4890 din 8 mai 1997, pârâta s-a angajat să achite
contravaloarea prestațiilor efectuate de R.A. A.P.C. și pentru beneficiari ai
navelor fluviale, până la perfectarea contractelor de prestări servicii între
aceștia și R.A. A.P.C.
Apelul declarat împotriva acestei
sentințe de reclamanta C.N. A.P.M.C. SA a fost admis prin decizia nr. 77/MF din
4 octombrie 2001 și, în consecință, hotărârea primei instanțe a fost schimbată
în parte, în sensul că obligă pârâta și la plata sumei de 7.205.490 lei daune
către reclamantă, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.
Pentru a soluționa astfel, instanța
de apel a reținut că pârâta este proprietara unor barje, care au beneficiat de
prestații portuare, constând în folosința cheiurilor portului Constanța, și că
aceasta, deși a înstrăinat definitiv sau temporar o parte din barje, fie prin
vânzare, fie prin închiriere, nu și-a îndeplinit obligația contractuală, așa
cum, de altfel, a apreciat și prima instanță, de a comunica, lunar, reclamantei
lista privind situația navelor, astfel că, în mod justificat, aceasta din urmă
i-a facturat prestațiile în raport cu lista inițială, instanța reținând,
totodată, că în raport cu probele de la dosar, prestatorul portuar era
îndreptățit să solicite plata serviciului prestat, fără a avea obligația de a
identifica persoana care datorează suma, întrucât singurul obligat rămâne cel
care a contractat în acest sens, respectiv, pârâta.
Împotriva acestei ultime hotărâri, prin
care pârâta a fost obligată la plata integrală a sumei solicitată prin acțiune,
pârâta, SC C.N.F. SA Giurgiu, a declarat recurs, susținând, în esență, că
soluția instanței de apel este rezultatul unei interpretări eronate a probelor
de la dosar și a aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente în cauză,
deoarece a reținut, în pofida dovezilor existente la dosar, că ar datora
contravaloarea prestațiilor pentru barjele cu nr. 15215, 15270 și 15306, care
au plecat din portul Constanța pe data de 11 septembrie 1998.
De asemenea, susține pârâta în
continuare, nu datorează nici prestațiile aferente barjei nr. 15173, deoarece,
din adresa emisă de Căpitănia Portului Giurgiu, rezultă că aceasta a sosit în
Portul Giurgiu la data de (…) (dată neprecizată), iar facturile au fost emise
la 15 octombrie și, respectiv, 14 noiembrie 1997, aceasta în afara faptului că
pentru restul navelor, pentru care s-a solicitat contravaloarea prestațiilor,
acestea au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare (depuse la
dosar).
În sfârșit, în ceea ce privește
barja nr. 1115, susține că aceasta apare în, însuși, raportul de mișcare al
navelor din portul Constanța, deci, în evidența reclamantei, ca fiind vândută
firmei H.G.T.P., situație care demonstrează că, în realitate, și-a respectat
obligația contractuală privind comunicarea situației barjelor, și, ca urmare,
având în vedere toate cele expuse, greșit instanța de apel a considerat, spre
deosebire de tribunal, că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în
totalitate, și a majorat suma la care a fost obligată inițial la nivelul celei
solicitate prin cerere.
În consecință, pârâta solicită
admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, cu menținerea sentinței.
Recursul pârâtei nu este fondat.
Corect instanța de apel a
considerat, spre deosebire de tribunal, că pârâta datorează integral suma
solicitată prin acțiune, din moment ce navele sale au beneficiat în portul
Constanța de serviciile prestate de reclamantă.
Dacă cu totul în subsidiar, s-ar
reține că o parte din contravaloarea prestațiilor nu s-ar cuveni reclamantei,
întrucât pârâta a înstrăinat fie temporar, fie definitiv o parte dintre acestea
(prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare sau închiriere) aceasta
tot nu poate fi absolvită de răspundere, în condițiile în care nu și-a
respectat obligația contractuală asumată prin art. 8.1 din contractul nr. 533
din 15 decembrie 1994, față de reclamantă, potrivit căreia trebuia să comunice
lunar reclamantei orice modificare (casarea efectivă, vânzarea, scoaterea pe
cheu pentru reparații) în lista navelor, proprietatea sa, prevedere
reactualizată și în contractul nr. 124 din 1 ianuarie 1998.
Mai este de menționat că, prin
procesul-verbal din 8 mai 1997, pârâta s-a obligat, în plus, față de cele
arătate anterior, ca beneficiarii de contracte fluviale să fie obligați de C.N.F.
SA Giurgiu SA (pârâta) să încheie contracte de prestații cu reclamanta R.A. A.P.C.,
întrucât, în caz contrar, aceasta din urmă va factura, așa cum bine a procedat,
prestațiile aferente către C.N.F. SA Giurgiu.
Or, în condițiile în care pârâta a
nesocotit toate obligațiile asumate prin actele menționate, în sensul că ultima
comunicare a listei navelor datează din 1995, este evident că, în totalitatea
lor, nu pot fi reținute susținerile în apărare, din moment ce barjele nr. 15215,
15270 și 15306 figurează în situația navelor și convoaielor sosite în port la
data de 9 februarie 1999, întocmită de C.N. A.C.N. SA, companie care
centralizează datele referitoare la traficul pe canalul Dunăre-Marea Neagră și
care, în speță, are calitatea de organ neutru.
De altfel, argumentul că aceste
barje au plecat din portul Constanța pe data de 11 septembrie 1998, adică în
perioada în care au fost emise facturile, nu poate fi reținut, atâta timp cât
chiar recurenta recunoaște că barjele respective au fost în portul Constanța,
dar nu face nici o dovadă care să ateste că ar fi achitat și prestațiile
aferente.
De asemenea, susținerile recurentei
sunt nefondate și în legătură cu barja nr. 15173, atâta timp cât nu depune la
dosar adresa pretins eliberată de Căpitănia Portului Giurgiu, care afirmă că ar
atesta că barja respectivă ar fi sosit în portul Giurgiu la o dată tot
neprecizată (fiind lăsat loc liber în cerere) și, ca atare, n-ar datora
prestațiile aferente, întrucât, chiar dacă ar fi dovedită o astfel de situație,
aceasta nu este de natură a exclude prezența barjei în Portul Constanța.
Faptul că barja nr. 11115 figurează
în raportul de mișcare al navelor din Portul Constanța, respectiv, în evidența
reclamantei ca fiind vândută firmei H.G.T.P., nu poate demonstra, așa cum
pretinde pârâta, că și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale privind
comunicarea lunară a listei navelor, din moment de la dosar nu s-a depus o
astfel de dovadă (adresă de înaintare a listei).
În consecință, bine a considerat
instanța de apel că în cauză, reclamanta nu are vreo obligație în sensul de a
identifica persoana care datorează efectiv contravaloarea prestațiilor ținând
cont de temeiul juridic în baza căruia au fost utilizate barjele, cum, de
asemenea, tot justificat, aceeași instanță a reținut că pârâta se poate
îndrepta cu acțiune separată pentru recuperarea sumelor împotriva beneficiarilor
efectivi ai prestațiilor.
Dar, argumentul esențial, care
justifică în totalitate menținerea deciziei din apel, constă în aceea că, până
la perfectarea contractelor, între beneficiarii efectivi a prestațiilor
efectuate în legătură cu barjele aparținând la acea dată în proprietatea
pârâtei și care au fost înstrăinate ulterior, aceasta a consimțit, conform
procesului-verbal nr. 4890 din 8 mai 1997, ca toate prestațiile aferente să fie
facturate către ea.
Or, în acest context, fără nici un
temei, pârâta contestă temeinicia facturării de către reclamantă a
contravalorii prestațiilor în litigiu.
Așa fiind, recursul pârâtei urmează
a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
C.N.F. Giurgiu SA împotriva deciziei nr. 77/MF din 4 octombrie 2001 a Curții de
Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică,
astăzi, 2 octombrie 2003.