ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3774/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 106/MF din 11 aprilie 2001, Tribunalul Constanța, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, C.N. A.P.M. SA Constanța, împotriva pârâtei C.N.F. SA Giurgiu, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 7.524.308 lei, cu titlu de contravaloare prestații, plus 679.950 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că refuzul de plată, manifestat de pârâtă în legătură cu facturile menționate în cerere de reclamantă, este întemeiat pentru suma de 7.205.490 lei și, implicit, că, pentru diferența de 7.524.368 lei, până la concurența sumei de 14.729.858 lei, solicitată prin acțiune cu titlu de contravaloare prestații, este nejustificat, și, ca urmare, pârâta datorează această sumă, în condițiile în care s-a obligat contractual față de reclamantă (obligație neîndeplinită) să comunice acesteia, lunar, situația barjelor care au folosit infrastructura portului Constanța. A mai reținut prima instanță că, prin procesul-verbal nr. 4890 din 8 mai 1997, pârâta s-a angajat să achite contravaloarea prestațiilor efectuate de R.A.

A.P.C. și pentru beneficiari ai navelor fluviale, până la perfectarea contractelor de prestări servicii între aceștia și R.A. A.P.C. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta C.N. A.P.M.C. SA a fost admis prin decizia nr. 77/MF din 4 octombrie 2001 și, în consecință, hotărârea primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul că obligă pârâta și la plata sumei de 7.205.490 lei daune către reclamantă, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.

Pentru a soluționa astfel, instanța de apel a reținut că pârâta este proprietara unor barje, care au beneficiat de prestații portuare, constând în folosința cheiurilor portului Constanța, și că aceasta, deși a înstrăinat definitiv sau temporar o parte din barje, fie prin vânzare, fie prin închiriere, nu și-a îndeplinit obligația contractuală, așa cum, de altfel, a apreciat și prima instanță, de a comunica, lunar, reclamantei lista privind situația navelor, astfel că, în mod justificat, aceasta din urmă i-a facturat prestațiile în raport cu lista inițială, instanța reținând, totodată, că în raport cu probele de la dosar, prestatorul portuar era îndreptățit să solicite plata serviciului prestat, fără a avea obligația de a identifica persoana care datorează suma, întrucât singurul obligat rămâne cel care a contractat în acest sens, respectiv, pârâta.

Împotriva acestei ultime hotărâri, prin care pârâta a fost obligată la plata integrală a sumei solicitată prin acțiune, pârâta, SC C.N.F.

SA Giurgiu, a declarat recurs, susținând, în esență, că soluția instanței de apel este rezultatul unei interpretări eronate a probelor de la dosar și a aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente în cauză, deoarece a reținut, în pofida dovezilor existente la dosar, că ar datora contravaloarea prestațiilor pentru barjele cu nr. 15215, 15270 și 15306, care au plecat din portul Constanța pe data de 11 septembrie 1998. De asemenea, susține pârâta în continuare, nu datorează nici prestațiile aferente barjei nr. 15173, deoarece, din adresa emisă de Căpitănia Portului Giurgiu, rezultă că aceasta a sosit în Portul Giurgiu la data de (…) (dată neprecizată), iar facturile au fost emise la 15 octombrie și, respectiv, 14 noiembrie 1997, aceasta în afara faptului că pentru restul navelor, pentru care s-a solicitat contravaloarea prestațiilor, acestea au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare (depuse la dosar).

În sfârșit, în ceea ce privește barja nr. 1115, susține că aceasta apare în, însuși, raportul de mișcare al navelor din portul Constanța, deci, în evidența reclamantei, ca fiind vândută firmei H.G.T.P., situație care demonstrează că, în realitate, și-a respectat obligația contractuală privind comunicarea situației barjelor, și, ca urmare, având în vedere toate cele expuse, greșit instanța de apel a considerat, spre deosebire de tribunal, că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în totalitate, și a majorat suma la care a fost obligată inițial la nivelul celei solicitate prin cerere. În consecință, pârâta solicită admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, cu menținerea sentinței.

Recursul pârâtei nu este fondat. Corect instanța de apel a considerat, spre deosebire de tribunal, că pârâta datorează integral suma solicitată prin acțiune, din moment ce navele sale au beneficiat în portul Constanța de serviciile prestate de reclamantă.

Dacă cu totul în subsidiar, s-ar reține că o parte din contravaloarea prestațiilor nu s-ar cuveni reclamantei, întrucât pârâta a înstrăinat fie temporar, fie definitiv o parte dintre acestea (prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare sau închiriere) aceasta tot nu poate fi absolvită de răspundere, în condițiile în care nu și-a respectat obligația contractuală asumată prin art. 8.1 din contractul nr. 533 din 15 decembrie 1994, față de reclamantă, potrivit căreia trebuia să comunice lunar reclamantei orice modificare (casarea efectivă, vânzarea, scoaterea pe cheu pentru reparații) în lista navelor, proprietatea sa, prevedere reactualizată și în contractul nr. 124 din 1 ianuarie 1998. Mai este de menționat că, prin procesul-verbal din 8 mai 1997, pârâta s-a obligat, în plus, față de cele arătate anterior, ca beneficiarii de contracte fluviale să fie obligați de C.N.F.

SA Giurgiu SA (pârâta) să încheie contracte de prestații cu reclamanta R.A. A.P.C., întrucât, în caz contrar, aceasta din urmă va factura, așa cum bine a procedat, prestațiile aferente către C.N.F. SA Giurgiu. Or, în condițiile în care pârâta a nesocotit toate obligațiile asumate prin actele menționate, în sensul că ultima comunicare a listei navelor datează din 1995, este evident că, în totalitatea lor, nu pot fi reținute susținerile în apărare, din moment ce barjele nr. 15215, 15270 și 15306 figurează în situația navelor și convoaielor sosite în port la data de 9 februarie 1999, întocmită de C.N. A.C.N. SA, companie care centralizează datele referitoare la traficul pe canalul Dunăre-Marea Neagră și care, în speță, are calitatea de organ neutru.

De altfel, argumentul că aceste barje au plecat din portul Constanța pe data de 11 septembrie 1998, adică în perioada în care au fost emise facturile, nu poate fi reținut, atâta timp cât chiar recurenta recunoaște că barjele respective au fost în portul Constanța, dar nu face nici o dovadă care să ateste că ar fi achitat și prestațiile aferente. De asemenea, susținerile recurentei sunt nefondate și în legătură cu barja nr. 15173, atâta timp cât nu depune la dosar adresa pretins eliberată de Căpitănia Portului Giurgiu, care afirmă că ar atesta că barja respectivă ar fi sosit în portul Giurgiu la o dată tot neprecizată (fiind lăsat loc liber în cerere) și, ca atare, n-ar datora prestațiile aferente, întrucât, chiar dacă ar fi dovedită o astfel de situație, aceasta nu este de natură a exclude prezența barjei în Portul Constanța.

Faptul că barja nr. 11115 figurează în raportul de mișcare al navelor din Portul Constanța, respectiv, în evidența reclamantei ca fiind vândută firmei H.G.T.P., nu poate demonstra, așa cum pretinde pârâta, că și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale privind comunicarea lunară a listei navelor, din moment de la dosar nu s-a depus o astfel de dovadă (adresă de înaintare a listei). În consecință, bine a considerat instanța de apel că în cauză, reclamanta nu are vreo obligație în sensul de a identifica persoana care datorează efectiv contravaloarea prestațiilor ținând cont de temeiul juridic în baza căruia au fost utilizate barjele, cum, de asemenea, tot justificat, aceeași instanță a reținut că pârâta se poate îndrepta cu acțiune separată pentru recuperarea sumelor împotriva beneficiarilor efectivi ai prestațiilor.

Dar, argumentul esențial, care justifică în totalitate menținerea deciziei din apel, constă în aceea că, până la perfectarea contractelor, între beneficiarii efectivi a prestațiilor efectuate în legătură cu barjele aparținând la acea dată în proprietatea pârâtei și care au fost înstrăinate ulterior, aceasta a consimțit, conform procesului-verbal nr. 4890 din 8 mai 1997, ca toate prestațiile aferente să fie facturate către ea. Or, în acest context, fără nici un temei, pârâta contestă temeinicia facturării de către reclamantă a contravalorii prestațiilor în litigiu. Așa fiind, recursul pârâtei urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.N.F. Giurgiu SA împotriva deciziei nr. 77/MF din 4 octombrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2003.