ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3774/2003

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 106/MF din

11 aprilie 2001, Tribunalul Constanța, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta, C.N. A.P.M. SA Constanța, împotriva pârâtei C.N.F. SA Giurgiu, pe

care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 7.524.308 lei, cu titlu de

contravaloare prestații, plus 679.950 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că refuzul de plată, manifestat de pârâtă în legătură cu

facturile menționate în cerere de reclamantă, este întemeiat pentru suma de

7.205.490 lei și, implicit, că, pentru diferența de 7.524.368 lei, până la

concurența sumei de 14.729.858 lei, solicitată prin acțiune cu titlu de

contravaloare prestații, este nejustificat, și, ca urmare, pârâta datorează

această sumă, în condițiile în care s-a obligat contractual față de reclamantă

(obligație neîndeplinită) să comunice acesteia, lunar, situația barjelor care

au folosit infrastructura portului Constanța.

A mai reținut prima instanță că, prin

procesul-verbal nr. 4890 din 8 mai 1997, pârâta s-a angajat să achite

contravaloarea prestațiilor efectuate de R.A. A.P.C. și pentru beneficiari ai

navelor fluviale, până la perfectarea contractelor de prestări servicii între

aceștia și R.A. A.P.C.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de reclamanta C.N. A.P.M.C. SA a fost admis prin decizia nr. 77/MF din

4 octombrie 2001 și, în consecință, hotărârea primei instanțe a fost schimbată

în parte, în sensul că obligă pârâta și la plata sumei de 7.205.490 lei daune

către reclamantă, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței.

Pentru a soluționa astfel, instanța

de apel a reținut că pârâta este proprietara unor barje, care au beneficiat de

prestații portuare, constând în folosința cheiurilor portului Constanța, și că

aceasta, deși a înstrăinat definitiv sau temporar o parte din barje, fie prin

vânzare, fie prin închiriere, nu și-a îndeplinit obligația contractuală, așa

cum, de altfel, a apreciat și prima instanță, de a comunica, lunar, reclamantei

lista privind situația navelor, astfel că, în mod justificat, aceasta din urmă

i-a facturat prestațiile în raport cu lista inițială, instanța reținând,

totodată, că în raport cu probele de la dosar, prestatorul portuar era

îndreptățit să solicite plata serviciului prestat, fără a avea obligația de a

identifica persoana care datorează suma, întrucât singurul obligat rămâne cel

care a contractat în acest sens, respectiv, pârâta.

Împotriva acestei ultime hotărâri, prin

care pârâta a fost obligată la plata integrală a sumei solicitată prin acțiune,

pârâta, SC C.N.F. SA Giurgiu, a declarat recurs, susținând, în esență, că

soluția instanței de apel este rezultatul unei interpretări eronate a probelor

de la dosar și a aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente în cauză,

deoarece a reținut, în pofida dovezilor existente la dosar, că ar datora

contravaloarea prestațiilor pentru barjele cu nr. 15215, 15270 și 15306, care

au plecat din portul Constanța pe data de 11 septembrie 1998.

De asemenea, susține pârâta în

continuare, nu datorează nici prestațiile aferente barjei nr. 15173, deoarece,

din adresa emisă de Căpitănia Portului Giurgiu, rezultă că aceasta a sosit în

Portul Giurgiu la data de (…) (dată neprecizată), iar facturile au fost emise

la 15 octombrie și, respectiv, 14 noiembrie 1997, aceasta în afara faptului că

pentru restul navelor, pentru care s-a solicitat contravaloarea prestațiilor,

acestea au făcut obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare (depuse la

dosar).

În sfârșit, în ceea ce privește

barja nr. 1115, susține că aceasta apare în, însuși, raportul de mișcare al

navelor din portul Constanța, deci, în evidența reclamantei, ca fiind vândută

firmei H.G.T.P., situație care demonstrează că, în realitate, și-a respectat

obligația contractuală privind comunicarea situației barjelor, și, ca urmare,

având în vedere toate cele expuse, greșit instanța de apel a considerat, spre

deosebire de tribunal, că pretențiile reclamantei sunt întemeiate în

totalitate, și a majorat suma la care a fost obligată inițial la nivelul celei

solicitate prin cerere.

În consecință, pârâta solicită

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, cu menținerea sentinței.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Corect instanța de apel a

considerat, spre deosebire de tribunal, că pârâta datorează integral suma

solicitată prin acțiune, din moment ce navele sale au beneficiat în portul

Constanța de serviciile prestate de reclamantă.

Dacă cu totul în subsidiar, s-ar

reține că o parte din contravaloarea prestațiilor nu s-ar cuveni reclamantei,

întrucât pârâta a înstrăinat fie temporar, fie definitiv o parte dintre acestea

(prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare sau închiriere) aceasta

tot nu poate fi absolvită de răspundere, în condițiile în care nu și-a

respectat obligația contractuală asumată prin art. 8.1 din contractul nr. 533

din 15 decembrie 1994, față de reclamantă, potrivit căreia trebuia să comunice

lunar reclamantei orice modificare (casarea efectivă, vânzarea, scoaterea pe

cheu pentru reparații) în lista navelor, proprietatea sa, prevedere

reactualizată și în contractul nr. 124 din 1 ianuarie 1998.

Mai este de menționat că, prin

procesul-verbal din 8 mai 1997, pârâta s-a obligat, în plus, față de cele

arătate anterior, ca beneficiarii de contracte fluviale să fie obligați de C.N.F.

SA Giurgiu SA (pârâta) să încheie contracte de prestații cu reclamanta R.A. A.P.C.,

întrucât, în caz contrar, aceasta din urmă va factura, așa cum bine a procedat,

prestațiile aferente către C.N.F. SA Giurgiu.

Or, în condițiile în care pârâta a

nesocotit toate obligațiile asumate prin actele menționate, în sensul că ultima

comunicare a listei navelor datează din 1995, este evident că, în totalitatea

lor, nu pot fi reținute susținerile în apărare, din moment ce barjele nr. 15215,

15270 și 15306 figurează în situația navelor și convoaielor sosite în port la

data de 9 februarie 1999, întocmită de C.N. A.C.N. SA, companie care

centralizează datele referitoare la traficul pe canalul Dunăre-Marea Neagră și

care, în speță, are calitatea de organ neutru.

De altfel, argumentul că aceste

barje au plecat din portul Constanța pe data de 11 septembrie 1998, adică în

perioada în care au fost emise facturile, nu poate fi reținut, atâta timp cât

chiar recurenta recunoaște că barjele respective au fost în portul Constanța,

dar nu face nici o dovadă care să ateste că ar fi achitat și prestațiile

aferente.

De asemenea, susținerile recurentei

sunt nefondate și în legătură cu barja nr. 15173, atâta timp cât nu depune la

dosar adresa pretins eliberată de Căpitănia Portului Giurgiu, care afirmă că ar

atesta că barja respectivă ar fi sosit în portul Giurgiu la o dată tot

neprecizată (fiind lăsat loc liber în cerere) și, ca atare, n-ar datora

prestațiile aferente, întrucât, chiar dacă ar fi dovedită o astfel de situație,

aceasta nu este de natură a exclude prezența barjei în Portul Constanța.

Faptul că barja nr. 11115 figurează

în raportul de mișcare al navelor din Portul Constanța, respectiv, în evidența

reclamantei ca fiind vândută firmei H.G.T.P., nu poate demonstra, așa cum

pretinde pârâta, că și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale privind

comunicarea lunară a listei navelor, din moment de la dosar nu s-a depus o

astfel de dovadă (adresă de înaintare a listei).

În consecință, bine a considerat

instanța de apel că în cauză, reclamanta nu are vreo obligație în sensul de a

identifica persoana care datorează efectiv contravaloarea prestațiilor ținând

cont de temeiul juridic în baza căruia au fost utilizate barjele, cum, de

asemenea, tot justificat, aceeași instanță a reținut că pârâta se poate

îndrepta cu acțiune separată pentru recuperarea sumelor împotriva beneficiarilor

efectivi ai prestațiilor.

Dar, argumentul esențial, care

justifică în totalitate menținerea deciziei din apel, constă în aceea că, până

la perfectarea contractelor, între beneficiarii efectivi a prestațiilor

efectuate în legătură cu barjele aparținând la acea dată în proprietatea

pârâtei și care au fost înstrăinate ulterior, aceasta a consimțit, conform

procesului-verbal nr. 4890 din 8 mai 1997, ca toate prestațiile aferente să fie

facturate către ea.

Or, în acest context, fără nici un

temei, pârâta contestă temeinicia facturării de către reclamantă a

contravalorii prestațiilor în litigiu.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează

a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

C.N.F. Giurgiu SA împotriva deciziei nr. 77/MF din 4 octombrie 2001 a Curții de

Apel Constanța, secția maritimă și fluvială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 2 octombrie 2003.