ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2003

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 444/2003

HOTĂRÂRE
29.01.2003
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 444/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

S-a luat în examinare recursul declarat de

pârâtul Corpul Gardienilor Publici .Oradea împotriva deciziei nr.341/A-C din 26

iunie 2001 a Curții de Apel Oradea.

La apelul nominal au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că

recursul este legal timbrat și că recurentul Corpul Gardienilor Publici Oradea

a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care pricina a fost reținută spre

soluționare.

C U

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7 mai 1999,

reclamanta G.P.S. Marghita, a chemat în judecată pe pârâtul Corpul Gardienilor

Publici Oradea, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să

dispună obligarea acestuia la plata sumei de 81.393.825 lei cu titlu de daune

cauzate prin neasigurarea corespunzătoare a pazei de către angajații săi

conform obligațiilor asumate prin contract, la magazia centrală, din care au

fost furate bunuri în valoarea precizată în cerere.

Prin sentința civilă nr.73/LC din 1 februarie

2001, Tribunalul Bihor Oradea (investit prin hotărâre declinatorie de

competență) a admis acțiunea în parte și a obligat pe pârât să plătească

reclamantei suma de 66.716.250 lei cu titlu de despăgubiri plus 5.558.630 lei

cheltuieli de judecată.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de

pârâtul Corpul Gardienilor Publici Bihor-Oradea, a fost respins ca nefondat

prin decizia nr.341 din 26 iunie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de apel a reținut în esență, la fel ca prima instanță, că, în realitate pârâtul

nu contestă producerea furtului și implicit a existenței prejudiciului, ci

numai modul de evaluare al acestuia pe motiv că la stabilirea cuantumului

despăgubirilor nu a fost invitat să participe și un reprezentant al său.

Or, au reținut instanțele ,chiar în această

situație dacă pârâtul nu era de acord cu evaluarea prejudiciului, acesta putea

să formuleze ulterior încheierii procesului verbal, obiecțiuni prin care să

ceară reevaluarea bunurilor furate, fie să ceară pe parcursul procesului

completarea probelor cu o expertiză contabilă și nu să conteste, fără nici o

probă, datele stabilite de comisia de evaluare prin procesul verbal menționat.

Împotriva deciziei instanței de apel a

declarat recurs pârâtul Corpul Gardienilor Publici Bihor-Oradea, susținând că,

față de dispozițiile art.VI din contract, prin care se prevede în mod expres

cine și cum stabilește prejudiciul, în cauză, greșit instanțele au dat

eficiență constatărilor din procesul verbal din 20 mai 1998, care este un act

unilateral, și deci nu poate produce nici un efect în lipsa participării

reprezentantului său.

Mai susține pârâtul că, în considerarea art.11

lit.b din contract, a trimis un reprezentant la sediul reclamantei pentru a

participa la evaluarea pagubelor, însă în momentul în care s-a prezentat pentru

întocmirea procesului verbal, aceasta i-a comunicat că prejudiciul a fost

stabilit, ceea ce denotă reaua credință a acesteia în relațiile cu recurentul.

În concluzie, susține recurentul, că în mod

greșit a fost obligat la plata despăgubirilor, în baza unei liste de inventar

întocmită unilateral de către reclamantă, motiv pentru care solicită admiterea

recursului, casarea hotărârilor și pe fond respingerea acțiunii.

Recursul declarat de pârât nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar rezultă că

părțile au stabilit, potrivit prevederilor coroborate ale art.10 și 11 din

contractul de prestări servicii, pază și ordine, condițiile în care poate fi angajată

răspunderea pârâtului pentru neexecutarea corespunzătoare a obligațiilor

asumate care au generat pagube în patrimoniul beneficiarului, stabilind

totodată modalitatea prin care va fi evaluat prejudiciul, în care sens se va

numi o comisie formată din specialiști de la ambele părți contractante, care va

întocmi un proces verbal din care să rezulte întinderea prejudiciului pornind

de la valoarea la care au fost înregistrate bunurile păzite.

Este adevărat că în speță, din examinarea

procesului verbal din 20 mai 1998, rezultă că la întocmirea acestuia (prin care

s-au constatat diferențe în minus conform listelor de inventar în valoare de

66.716.250 lei) nu a participat nici un reprezentant al pârâtului, însă această

situație nu este de natură a infirma realitatea constatărilor comisiei, din

moment ce pârâtul, deși putea, nu a cerut ulterior încheierii actului o nouă

inventariere la care să participe și reprezentantul său.

Pe de altă parte dacă pârâtul considera că

prejudiciul nu a existat sau a fost supraevaluat, putea să ceară instanței ca

pe calea expertizei judiciare să se facă o nouă evaluare a bunurilor care au

fost sustrase, în raport cu valoarea de inventar a acestora.

Or, neprocedând așa, se constată că

într-adevăr pârâtul a dat dovadă de pasivitate, mulțumindu-se așa cum bine au

reținut instanțele să conteste cuantumul prejudiciului, fără a propune probe în

vederea stabilirii cât mai exacte a întinderii acestuia.

Pe de altă parte, se constată că pârâtul nu

produce nici o probă care să ateste, așa cum susține, că s-ar fi prezentat

printr-un reprezentant al său la sediul reclamantei în vederea întocmirii

procesului verbal și că aceasta ar fi refuzat să facă o nouă evaluare a

pagubelor în prezența sa, pe motiv că deja s-a stabilit prejudiciul.

De altfel, prin adresa nr.31 din 7 ianuarie

2003 (fila 10 recurs) pârâtul recunoaște integral debitul constatat prin

sentința civilă nr.73/2001, precizând că deja a achitat din acesta suma de

10.000.000 lei cu ordinul de plată nr.130/27 mai 2002, ceea ce demonstrează că,

în realitate toate apărările sale sunt făcute pro cauza.

Așa fiind, recursul pârâtului urmează a fi

respins ca nefondat.

Respinge recursul declarat de pârâtul Corpul

Gardienilor Publici Oradea împotriva deciziei nr.341/A/C din 26 iunie 2001 a

Curții de Apel Oradea, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

ianuarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-30
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 481/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 348 din 27 martie 2001 a Tribunalului Bihor a fost admisă acțiunea reclamantei A. S.A. Bihor iar pârâta S.C. V. S.A. din comuna S
ÎCCJ 2020-05-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1001/2020
Analizând recursul, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, la 3 iulie 2014, sub dosar nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului Inspectoratu
ÎCCJ 2004-04-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3071/2004
ției, dar în ceea ce privește plata despăgubirilor, calitate procesuală pasivă are Ministerul Finanțelor Publice, cum legal au stabilit instanțele. Instanța de fond, a cărei soluție a fost menținută de instanța de apel a precizat în dispozi
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, decizie (scj.ro #197495)
2019, astfel cum a fost îndreptată din oficiu prin încheierea din 06.11.2019, Curtea de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate apelurile. Împotriva acestei decizii, S.S.I.F. A. S.A.,
ÎCCJ 2004-02-03
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 398/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată inițial la Judecătoria Oradea, ulterior soluționată de Curtea de Apel Oradea în baza deciziei civile nr. 1892/2001
Sursă