ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3691/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea P.C.S.M. nr. 565/2010

a fost emis Anunțul pentru alegerea membrilor C.S.M., în temeiul

prevederilor art. 6 alin. (1) și (3) din Regulamentul privind procedura

alegerii membrilor C.S.M. și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 317/2004

privind C.S.M., republicată, cu modificările și

completările ulterioare.

La data de 16 iulie 2010, a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, recursul declarat de recurenta A.M.R.

împotriva hotărârii anterior individualizate în contradictoriu cu

intimatul C.S.M.

În cererea de recurs s-a solicitat

de către recurentă:

- anularea în parte a hotărârii

contestate în privința locurilor pentru care se vor organiza alegeri în

toamna anului 2010;

- modificarea în parte a

Anunțului pentru alegerea membrilor C.S.M., prevăzut în art. 1 din

hotărâre, cu privire la anexă, în sensul că în componența

Consiliului intră doi judecători de la tribunale și nu un

judecător, cum prevede dispoziția contestată;

- modificarea în parte a

Anunțului pentru alegerea membrilor C.S.M., prevăzut în art. 1 din

hotărâre, cu privire la anexă, în sensul că în componența

Consiliului intră doi procurori de la parchetele de pe lângă

tribunale și nu un procuror, cum prevede dispoziția contestată;

- modificarea în parte a

Anunțului pentru alegerea membrilor C.S.M., prevăzut în art. 1 din

hotărâre, cu privire la anexă, în sensul că în componența

Consiliului intră un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de la P.N.A., față de

neacordarea niciunui loc, cum prevede dispoziția contestată.

În ceea ce privește natura

juridică a hotărârii atacate, în motivarea căii de atac,

recurenta a susținut că acesta se referă la cariera și

drepturile magistraților, fiind incidente dispozițiile art. 29 alin.

(5) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

În argumentația acestui punct

de vedere, recurenta a arătat că această calificare

juridică a hotărârii aflate în discuție este determinată de

faptul că, numai din calitatea de judecător, respectiv de procuror,

magistrații pot deveni membrii ai C.S.M., aspect care este în mod

indisolubil legat de noțiunea de „carieră”.

La termenul de judecată din

data de 17 septembrie 2010, intimatul, prin consilier juridic, a invocat

excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, în soluționarea recursului, cu motivarea că acesta nu

are ca obiect o hotărâre care să privească cariera și

drepturile magistraților, fiind vorba de o hotărâre de organizare

și funcționare a C.S.M.

În consecință, intimatul a

solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, competentă, ca instanță de fond, să judece

o cerere care vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate

publică centrală.

În susținerea excepției

invocate, intimatul a amintit jurisprudența secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție și a depus la dosar decizia nr. 879 din 4 martie 2008 a

acestei instanțe pronunțată în dosarul nr. 751/1/2008, precum

și decizia nr. 1736 din 25 martie 2010 pronunțată în dosarul nr.

618/1/2010.

Analizând actele dosarului, în

raport de obiectul cererii deduse judecății, de susținerile

părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie,

Înalta Curte apreciază că excepția de necompetență

materială a instanței invocată de intimat este fondată

pentru argumentele care vor fi expuse în continuare.

După cum s-a relevat anterior,

obiectul cererii de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 29 alin. (7)

din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările

și completările ulterioare, îl reprezintă anularea

parțială a hotărârii P.C.S.M. nr. 565/2010 prin care a fost emis

Anunțul pentru alegerea membrilor C.S.M.

Potrivit prevederilor art. 29 alin.

(7) din actul normativ mai sus individualizat, hotărârile Plenului privind

cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor,

prevăzute la art. 29 alin. (5), pot fi atacate cu recurs de către

orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau

de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În concepția Înaltei

Curți, pentru soluționarea excepției de față, este

esențial să se stabilească natura juridică a actului

administrativ atacat, mai exact, dacă în discuție este sau nu o hotărâre

pe care P.C.S.M. o adoptă în legătură cu cariera și

drepturile judecătorilor și procurorilor, singura ipoteză în

care, conform art. 29 alin. (7) din legea analizată, calea de atac este

recursul, iar competența aparține secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Pe acest aspect, Înalta Curte

reține că hotărârea contestată în prezenta cauză, prin

conținutul său, precum și prin raportare la temeiurile legale în

baza cărora a fost adoptată, nu se încadrează în categoria celor

privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor,

prevăzute la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M.,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

și, corespunzător, reglementării cuprinse în Legea nr. 303/2004

privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată

și completată.

Acest ultim act normativ

reglementează, în Titlul II, intitulat „Cariera judecătorilor și

procurorilor” elementele care se includ în conținutul acestei

noțiuni.

Mai precis, sunt stabilite în mod

detaliat și distinct, pe capitole, admiterea în magistratură și

formarea profesională inițială a judecătorilor și

procurorilor, perioada stagiului, numirea judecătorilor și

procurorilor, formarea lor profesională continuă și evaluarea

periodică, promovarea și numirea în funcțiile de conducere,

delegarea, detașarea, transferul, suspendarea și încetarea

funcției de judecător și procuror.

Ca atare, conform legii anterior

arătate, cariera judecătorilor și procurorilor vizează în

mod strict parcursul profesional al acestora, de la promovarea în funcție

și până la încetarea acesteia, în legătură directă cu

exercitarea efectivă a atribuțiilor de judecător și,

respectiv, de procuror.

În plus, trebuie amintite și

prevederile din Titlul III din Legea nr. 303/2004 privind Statutul

judecătorilor și procurorilor, modificată și

completată, unde, la art. 73, se precizează în mod expres că

stabilirea acestor drepturi se face în raport cu locul și rolul

justiției în statul de drept, cu răspunderea și complexitatea

funcției de judecător și procuror, cu interdicțiile și

incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste

funcții, urmărindu-se garantarea independenței și

imparțialității acestora.

Cu alte cuvinte, drepturile

judecătorilor și procurorilor, la care se referă dispozițiile

din Titlul III al Legii nr. 303/2004, precum și cele din art. 29 alin. (7)

din Legea nr. 317/2004, sunt acele drepturi legate în mod direct de exercitarea

funcției de judecător sau procuror, de interdicțiile și

incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste

funcții.

În opinia Înaltei Curți,

dobândirea calității de membru al C.S.M. nu reprezintă pentru un

magistrat un eveniment legat de cariera și drepturile sale. Altfel spus,

aceasta nu constituie o etapă în evoluția profesională a

magistratului, întrucât nu are legătură cu exercitarea funcției

de judecător sau procuror.

În concluzie, pentru motivele

anterior expuse, Înalta Curte reține că hotărârea în

discuție nu face parte din categoria hotărârilor pe care C.S.M. le

adoptă în legătură cu cariera și drepturile

magistraților, astfel că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M.,

republicată, cu modificările și completările ulterioare,

care reglementează calea de atac a recursului la secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Revenind la natura juridică a

hotărârii analizate, Înalta Curte apreciază că aceasta este un

act administrativ adoptat de C.S.M., în baza dispozițiilor art. 23 și

24 din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu

modificările și completările ulterioare, pentru organizarea

și funcționarea C.S.M., în calitate de autoritate administrativă

autonomă a puterii judecătorești.

Aceste acte administrative sunt

supuse controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ,

în condițiile dreptului comun, reprezentat de Legea nr. 554/2004,

modificată.

În consecință, în temeiul

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ,

raportate la art. 3 pct. 1 și art. 158 – art. 159 pct. 2 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială

și va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de

necompetență materială a Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Trimite cauza spre competentă

soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.