ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3691/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea P.C.S.M. nr. 565/2010 a fost emis Anunțul pentru alegerea membrilor C.S.M., în temeiul prevederilor art. 6 alin. (1) și (3) din Regulamentul privind procedura alegerii membrilor C.S.M. și art. 6 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările ulterioare. La data de 16 iulie 2010, a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, recursul declarat de recurenta A.M.R. împotriva hotărârii anterior individualizate în contradictoriu cu intimatul C.S.M.

În cererea de recurs s-a solicitat de către recurentă: - anularea în parte a hotărârii contestate în privința locurilor pentru care se vor organiza alegeri în toamna anului 2010; - modificarea în parte a Anunțului pentru alegerea membrilor C.S.M., prevăzut în art. 1 din hotărâre, cu privire la anexă, în sensul că în componența Consiliului intră doi judecători de la tribunale și nu un judecător, cum prevede dispoziția contestată; - modificarea în parte a Anunțului pentru alegerea membrilor C.S.M., prevăzut în art. 1 din hotărâre, cu privire la anexă, în sensul că în componența Consiliului intră doi procurori de la parchetele de pe lângă tribunale și nu un procuror, cum prevede dispoziția contestată; - modificarea în parte a Anunțului pentru alegerea membrilor C.S.M., prevăzut în art. 1 din hotărâre, cu privire la anexă, în sensul că în componența Consiliului intră un procuror de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de la P.N.A., față de neacordarea niciunui loc, cum prevede dispoziția contestată.

În ceea ce privește natura juridică a hotărârii atacate, în motivarea căii de atac, recurenta a susținut că acesta se referă la cariera și drepturile magistraților, fiind incidente dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările ulterioare. În argumentația acestui punct de vedere, recurenta a arătat că această calificare juridică a hotărârii aflate în discuție este determinată de faptul că, numai din calitatea de judecător, respectiv de procuror, magistrații pot deveni membrii ai C.S.M., aspect care este în mod indisolubil legat de noțiunea de „carieră”.

La termenul de judecată din data de 17 septembrie 2010, intimatul, prin consilier juridic, a invocat excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în soluționarea recursului, cu motivarea că acesta nu are ca obiect o hotărâre care să privească cariera și drepturile magistraților, fiind vorba de o hotărâre de organizare și funcționare a C.S.M. În consecință, intimatul a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, competentă, ca instanță de fond, să judece o cerere care vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

În susținerea excepției invocate, intimatul a amintit jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a depus la dosar decizia nr. 879 din 4 martie 2008 a acestei instanțe pronunțată în dosarul nr. 751/1/2008, precum și decizia nr. 1736 din 25 martie 2010 pronunțată în dosarul nr. 618/1/2010. Analizând actele dosarului, în raport de obiectul cererii deduse judecății, de susținerile părților și de dispozițiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte apreciază că excepția de necompetență materială a instanței invocată de intimat este fondată pentru argumentele care vor fi expuse în continuare. După cum s-a relevat anterior, obiectul cererii de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările ulterioare, îl reprezintă anularea parțială a hotărârii P.C.S.M.

nr. 565/2010 prin care a fost emis Anunțul pentru alegerea membrilor C.S.M. Potrivit prevederilor art. 29 alin. (7) din actul normativ mai sus individualizat, hotărârile Plenului privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, prevăzute la art. 29 alin. (5), pot fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În concepția Înaltei Curți, pentru soluționarea excepției de față, este esențial să se stabilească natura juridică a actului administrativ atacat, mai exact, dacă în discuție este sau nu o hotărâre pe care P.C.S.M.

o adoptă în legătură cu cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, singura ipoteză în care, conform art. 29 alin. (7) din legea analizată, calea de atac este recursul, iar competența aparține secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pe acest aspect, Înalta Curte reține că hotărârea contestată în prezenta cauză, prin conținutul său, precum și prin raportare la temeiurile legale în baza cărora a fost adoptată, nu se încadrează în categoria celor privind cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, prevăzute la art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, corespunzător, reglementării cuprinse în Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată.

Acest ultim act normativ reglementează, în Titlul II, intitulat „Cariera judecătorilor și procurorilor” elementele care se includ în conținutul acestei noțiuni. Mai precis, sunt stabilite în mod detaliat și distinct, pe capitole, admiterea în magistratură și formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, perioada stagiului, numirea judecătorilor și procurorilor, formarea lor profesională continuă și evaluarea periodică, promovarea și numirea în funcțiile de conducere, delegarea, detașarea, transferul, suspendarea și încetarea funcției de judecător și procuror. Ca atare, conform legii anterior arătate, cariera judecătorilor și procurorilor vizează în mod strict parcursul profesional al acestora, de la promovarea în funcție și până la încetarea acesteia, în legătură directă cu exercitarea efectivă a atribuțiilor de judecător și, respectiv, de procuror.

În plus, trebuie amintite și prevederile din Titlul III din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor, modificată și completată, unde, la art. 73, se precizează în mod expres că stabilirea acestor drepturi se face în raport cu locul și rolul justiției în statul de drept, cu răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, cu interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții, urmărindu-se garantarea independenței și imparțialității acestora. Cu alte cuvinte, drepturile judecătorilor și procurorilor, la care se referă dispozițiile din Titlul III al Legii nr. 303/2004, precum și cele din art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, sunt acele drepturi legate în mod direct de exercitarea funcției de judecător sau procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții.

În opinia Înaltei Curți, dobândirea calității de membru al C.S.M. nu reprezintă pentru un magistrat un eveniment legat de cariera și drepturile sale. Altfel spus, aceasta nu constituie o etapă în evoluția profesională a magistratului, întrucât nu are legătură cu exercitarea funcției de judecător sau procuror. În concluzie, pentru motivele anterior expuse, Înalta Curte reține că hotărârea în discuție nu face parte din categoria hotărârilor pe care C.S.M. le adoptă în legătură cu cariera și drepturile magistraților, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează calea de atac a recursului la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Revenind la natura juridică a hotărârii analizate, Înalta Curte apreciază că aceasta este un act administrativ adoptat de C.S.M., în baza dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M., republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru organizarea și funcționarea C.S.M., în calitate de autoritate administrativă autonomă a puterii judecătorești. Aceste acte administrative sunt supuse controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, în condițiile dreptului comun, reprezentat de Legea nr. 554/2004, modificată. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, raportate la art. 3 pct. 1 și art. 158 – art. 159 pct. 2 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială și va trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Trimite cauza spre competentă soluționare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2010.