ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1736/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Hotărârea P.C.S.M. nr. 1 din 11

ianuarie 2010, constatând că au fost îndeplinite condițiile art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 317/2004, privind C.S.M., republicată, cu modificările și

completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (3) și ale art.

24 alin. (1) din actul normativ menționat, începând cu data de 12 ianuarie

2010, doamna F.B., judecător la Tribunalul Mehedinți, a fost aleasă în funcția de președinte al C.S.M., pentru un mandat de un an.

Prin Hotărârea P.C.S.M. nr. 2 din 11

ianuarie 2010, constatând că au fost îndeplinite condițiile art. 24 alin. (2)

din Legea nr. 317/2004, privind C.S.M., republicată, cu modificările și

completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 23 alin. (3) și ale art.

24 alin. (1) din actul normativ menționat, începând cu data de 12 ianuarie

2010, doamna G.D.P.I., procuror la D.I.I.C.O.T. - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, a fost aleasă în funcția de vicepreședinte al C.S.M.

pentru un mandat de un an.

Împotriva Hotărârilor nr. 1 și 2 din

11 ianuarie 2010 ale P.C.S.M. a declarat recurs, în temeiul prevederilor art. 29

alin. (7) din Legea nr. 317/2004, privind C.S.M., republicată, cu modificările

și completările ulterioare, A.M.R.

Referitor la natura juridică a celor

două acte juridice recurate, în motivarea cererii de recurs, se susține că

acestea sunt hotărâri care privesc drepturile și cariera judecătorului,

respectiv procurorului în cauză (aleși în funcția de președinte și, respectiv,

de vicepreședinte), la care se referă dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr.

317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, argumentează asociația

recurentă, cei doi magistrați, numai în calitate de judecător și, respectiv, de

procuror, pot deveni membri ai C.S.M., pentru ca ulterior să poată candida la

funcțiile în care au și fost aleși, care sunt, astfel indisolubil legate de

noțiunea de carieră.

Referitor la calea de atac ce poate

fi folosită împotriva celor două hotărâri recurate, în motivarea cererii de

recurs, se susține, în esență, că, întrucât cele două acte juridice atacate

sunt hotărâri ce privesc drepturile și cariera judecătorilor și procurorilor,

acestea pot fi atacate cu recurs la secția de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 29 alin. (7) din

Legea nr. 317/2004, republicată.

În motivarea excepției de

necompetență materială a instanței sesizate, autoritatea intimată a susținut,

în esență, că hotărârile atacate, de numire în funcție a președintelui și,

respectiv, vicepreședintelui C.S.M., sunt acte juridice cu caracter

administrativ, care au natura unor hotărâri de organizare și funcționare a

acestei autorități, neavând legătură cu cariera și drepturile de judecător sau

procuror ale persoanelor numite în funcțiile respective.

Astfel, având în vedere că actele

juridice atacate sunt hotărâri privind numirea în funcțiile de conducere ale

C.S.M. s-a susținut în continuare, dispozițiile art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004 republicată, nu sunt aplicabile, nefiind vorba de hotărâri privind

cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, la care se referă

dispozițiile art. 29 alin. (5) din aceeași lege.

În concluzie, s-a cerut declinarea

competenței de soluționare în favoarea secției de contencios administrativ și

fiscal a Curții de Apel București, competentă ca instanță de fond, să judece o

cerere care vizează anularea unui act administrativ emis de o autoritate

centrală.

În sensul susținerilor și cererii

formulate, autoritatea intimată a invocat jurisprudența secției de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a depus la

dosar o copie a Deciziei nr. 879 din 4 martie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 751/1/2008.

În întâmpinare a mai fost invocată

și excepția inadmisibilității recursului declarat și au fost formulate, în

subsidiar, și apărări de fond, a căror prezentare nu este necesară în raport cu

faptul că litigiul a rămas în pronunțare exclusiv asupra excepției de

necompetență materială a instanței sesizate.

În cererea de răspuns la

întâmpinarea depusă de către autoritatea intimată, asociația recurentă a cerut

respingerea excepțiilor invocate susținând, în esență, că hotărârile recurate

sunt hotărâri care privesc cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor,

la care se referă dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004

republicată, astfel că acestea pot fi atacate cu recurs la secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 29

alin. (7) din aceeași lege.

Astfel, argumentează asociația recurentă,

alegerea în funcția de membru C.S.M. este condiționată de calitatea de

judecător, respectiv de procuror, ceea ce face ca numai un judecător sau

procuror să poată accede la funcțiile de președinte și vicepreședinte, ambele

fiind indiscutabil legate de noțiunea de carieră.

Pe de altă parte, se mai

argumentează că, dobândirea calității de membru al C.S.M. și, subsecvent,

alegerea în funcția de președinte și, respectiv, vicepreședinte, reprezintă

drepturi ale judecătorului sau procurorului în sensul dispozițiilor art. 73 din

Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Pentru argumentele care vor fi

prezentate în continuare, Înalta Curte reține că excepția necompetenței materiale

invocată de către autoritatea intimată este întemeiată.

Este necontestat că prin Hotărârea nr.

1/2010 și, respectiv, Hotărârea nr. 2/2010, ambele adoptate în aceeași zi de P.C.S.M.,

ca urmare a alegerilor care au avut loc la aceeași dată, judecătorul F.B. a

fost aleasă în funcția de președinte, iar procurorul G.D.P.I. a fost aleasă în

funcția de vicepreședinte al C.S.M., pentru câte un mandat de un an, începând

cu 12 ianuarie 2010, ambele hotărâri fiind recurate de către A.M.R., în temeiul

art. 29 alin. (7) și (5) din Legea nr. 317/2004 privind C.S.M. republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.

29 alin. (7) din această lege, hotărârile plenului privind cariera și

drepturile judecătorilor și procurorilor, prevăzute la art. 29 alin. (5), pot

fi atacate cu recurs de către orice persoană interesată, în termen de 15 zile

de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deci, pentru soluționarea excepției

invocate cu privire la stabilirea instanței competente să soluționeze o cerere

care vizează anularea celor două hotărâri, este necesară stabilirea naturii

juridice a celor două acte administrative atacate și anume, mai exact, dacă

acestea sunt sau nu hotărâri pe care P.C.S.M. le adoptă în legătură cu cariera

și drepturile judecătorilor și procurorilor, singura ipoteză în care, potrivit art.

29 alin. (7) din lege, calea de atac este recursul, iar competența aparține secției

de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din ansamblul dispozițiilor

Titlurilor II intitulat „Cariera judecătorilor și procurorilor” din Legea nr. 303/2004

privind Statutul judecătorilor și procurorilor republicată, cu modificările și

completările ulterioare, rezultă că noțiunea de carieră include acele

evenimente profesionale care încep cu admiterea în magistratură și formarea

profesională inițială, perioada stagiului, numirea în funcție a judecătorilor

și procurorilor, formarea profesională continuă și evaluarea periodică a

acestora, promovarea și, respectiv, numirea în funcții de conducere în sistemul

instanțelor și, respectiv, în sistemul Ministerului Public, etc. și se sfârșesc

cu încetarea funcției de judecător sau procuror.

Deci, altfel spus, în raport cu

reglementarea actuală, noțiunea de carieră a judecătorilor și procurorilor

include exclusiv acele evenimente profesionale care survin între momentul

admiterii în magistratură și momentul încetării funcției de judecător sau

procuror, legate de exercitarea funcției de judecător sau procuror, precum și

de conduita profesională a acestora.

În același sens sunt reglementate, la Titlul III din Legea nr. 303/2004 republicată, drepturile judecătorilor și procurorilor, la art.

73 precizându-se în mod expres că, stabilirea acestor drepturi se face în

raport cu locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și

complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și

incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții, urmărindu-se

garantarea independenței și imparțialității acestora.

Deci, cu alte cuvinte, drepturile

judecătorilor și procurorilor, la care se referă dispozițiile din Titlul III al

Legii, precum și dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004

republicată, sunt acele drepturi legate direct de exercitarea funcției de

judecător sau procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de

lege pentru aceste funcții, în scopul garantării independenței și

imparțialității judecătorilor și procurorilor.

Astfel fiind, dobândirea calității

de membru al C.S.M. și, respectiv, alegerea în funcția de președinte sau

vicepreședinte al acestei autorități nu reprezintă pentru un magistrat,

evenimente legate de cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor,

acestea neconstituind etape ale evoluției lor profesionale și neavând legătură

cu exercitarea funcției de judecător sau procuror.

În concluzie, hotărârile în litigiu

nu fac parte din categoria hotărârilor pe care P.C.S.M. le adoptă privind

cariera și drepturile judecătorilor și procurorilor, la care se referă

dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 republicată, astfel că,

în cauză, nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 39 alin. (7) din aceeași

lege, singura situație în care hotărârile P.C.S.M. pot fi atacate cu recurs,

iar competența de soluționare aparține secției de contencios administrativ și

fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Referitor la natura juridică a celor

două hotărâri atacate prin cererea care face obiectul cauzei de față, Înalta

Curte reține că acestea sunt acte juridice de natură administrativă, adoptate

în baza dispozițiilor art. 23 și 24 din Legea nr. 317/2004 republicată, în

legătură cu funcționarea C.S.M. și anume, alegerea organelor de conducere ale

acestei autorități administrativ autonome a puterii judecătorești.

Astfel fiind, având în vedere

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, competența materială pentru

judecarea cauzei de față aparține Curții de apel, urmând ca Înalta Curte să

trimită dosarul la Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, pentru competentă soluționare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență

materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal și trimite cauza la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 25 martie 2010.