ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2730/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SIF M. SA a chemat-o în judecată pe pârâta SC H. SA și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. din 7 aprilie 2005 pentru motivul că a fost adoptată cu încălcarea art. 215 din Legea nr. 31/1990 și a H.G. nr. 577/2002 și H.G. nr. 1553/2003. A mai invocat reclamanta în motivarea acțiunii că hotărârea prin care s-a majorat capitalul social prin aporturi în natură pentru care s-a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate a încălcat și art. 12 alin. (5) pct. 2 din Legea nr. 137/2002 care instituie o excepție de la prevederile art. 215 din Legea nr. 31/1990 în sensul că, în cazul majorărilor de capital cu valoarea terenurilor, se acordă acționarilor existenți dreptul de preferință, iar prețul de subscriere se stabilește fără adăugarea unei prime de emisiune.

Nerespectându-se dispozițiile legale, reclamanta a susținut că se aduc prejudicii celorlalți acționari a căror cotă se reduce prin suprimarea dreptului de preferință și supraevaluarea terenurilor aduse ca aport față de restul imobilizărilor corporale înregistrate. Litigiul a fost soluționat de Tribunalul București, secția comercială, care prin sentința nr. 5172 din 21 decembrie 2005 a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei. După verificarea actelor dosarului și a susținerilor părților, instanța de fond a reținut că dispozițiile legale invocate de reclamantă nu sunt incidente în cauză pentru motivul că majorarea capitalului social a fost făcută în raport de valoarea terenurilor preluate din anexele la certificatele de atestare a dreptului de proprietate, fiind necesară doar reactualizarea acelei valori cu un coeficient de reevaluare prevăzut de lege și nu o evaluare propriu-zisă a acestora.

S-a stabilit de instanță și faptul că ședința Adunării Generale a respectat cvorumul necesar adoptării hotărârii. Sentința nr. 5172 din 21 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost confirmată de Curtea de Apel București care prin decizia nr. 536 pronunțată la 3 noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul reclamantei SIF M. SA. Instanța de apel a examinat criticile aduse sentinței fondului care reiterau susținerile din acțiunea introductivă și a constat că modalitatea de calcul a valorii celor două terenuri care au constituit majorare de capital a fost confirmată de M.F.P., D.G.R.D.A.S., astfel că nu au fost încălcate dispozițiile H.G. nr. 1553/2003 care în art. 1 alin. (4) prevede că valoarea reevaluată a imobilizărilor corporale se corelează cu utilitatea și valoarea de piață a bunurilor respective.

Curtea a mai statuat că și criteriile pentru stabilirea valorii actuale a imobilelor au fost respectate așa încât nici din acest punct de vedere nu au fost încălcate dispozițiile legale. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanta SIF M. SA București. Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., pentru a susține că decizia criticată pe aspecte de nelegalitate a fost dată cu încălcarea art. 261 C. proc. civ., a H.G. nr. 1553/2003 și a Legilor nr. 137/2003, nr. 297/2004 și nr. 31/1990. În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

A considerat recurenta că instanța de apel s-a bazat pe o adresă emisă de M.F.P. din care în niciun caz nu rezultă corectitudinea calculului valorii terenurilor și că nu au fost luate în considerare normele ce fac parte integrantă din hotărârea de guvern invocată care arată practic modalitatea de calcul a coeficientului de actualizare. În opinia recurentei instanța a avut în vedere numai H.G. nr. 1553/2003 nu și celelalte dispoziții legale. Cu privire la cvorum, a susținut că instanța s-a mulțumit să verifice procesul - verbal de ședință încheiat în adunarea generală nu și celelalte probe și că prevederile referitoare la cvorum au fost reglementate de o lege specială ale cărei norme au fost atacate la Curtea Constituțională.

Referindu-se la același motiv, recurenta a arătat că dispozițiile art. 12 alin. (5) pct. 2 din Legea nr. 137/2002 privind accelerarea privatizării au fost interpretate greșit pentru că acestea nu fac distincție între momentul la care a operat majorarea și starea societății. De asemenea a considerat că nu poate formula critici în legătură cu aplicarea art. 215 din Legea societăților comerciale întrucât instanța de apel nu le-a analizat. În fine, în cadrul aceluiași motiv a arătat că instanța de apel nu a avut în vedere critica referitoare la faptul că a fost admisă o cerere de intervenție formulată în interes propriu de RA A.P.P.S. ca fiind în interesul pârâtei. Pentru a argumenta motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recurenta a arătat în principal că instanța de apel a respins apelul ca nefondat menționând doar dispozițiile art. 296 C. proc. civ. care reglementează cadrul procedural general. În același sens al aplicării greșite a legii a susținut că prevederile H.G. nr. 1553/2003 au fost aplicate trunchiat ceea ce a dus la inaplicabilitatea art. 143 din H.G. nr. 577/2002, deși norma respectivă avea aceeași forță juridică la momentul majorării de capital prin aport în natură. Recurenta a considerat că norma generală era Legea nr. 31/1990 iar celelalte legi speciale nr. 297/2004 și nr. 137/2003 sunt norme derogatorii și întrucât societatea se găsește în sfera de aplicabilitate a Legii nr. 297/2004 exista obligația de a se aplica cu prioritate normele speciale referitoare la cvorum și drept de preferință acordat acționarilor la majorarea capitalului indiferent de natura aportului.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat modificarea hotărârilor anterior pronunțate și în fond admiterea acțiunii. Intimata prin întâmpinare a reluat istoricul speței și a apreciat că dispozițiile legale au fost corect aplicate. Potrivit intimatei, valoarea terenurilor aflate în administrarea SC H. SA, trebuia să fie doar reactualizată cu coeficientul de reevaluare stabilit prin H.G. nr. 1553/2003 privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe. Pentru luarea acestor măsuri intimata a considerat că a fost respectat și cvorumul și, în fine, că dispozițiile art. 12 alin. (5) pct. 2 din Legea nr. 137/2002 sunt inaplicabile pentru că societatea nu se află în procedura de după privatizare.

Față de aceste susțineri a solicitat să fie menținută decizia instanței de apel. Recursul este nefondat. 1. Primul motiv de nelegalitate invocat de recurentă – art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - vizează situația când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii. Din cele două ipoteze ale articolului menționat, recurenta a avut în vedere lipsa motivării. În concret recurenta a considerat că au fost încălcate dispozițiile art. 261 C. proc. civ. Din perspectiva acestui motiv și în raport de prevederile art. 261 C. proc. civ., se constată că decizia atacată cu recurs a analizat în ansamblu criticile formulate în cererea de apel și a răspuns punctual la problemele de drept care erau de esența litigiului.

Fundamentarea unei soluții nu presupune obligația instanței de a răspunde tuturor argumentelor invocate de părți, fiind destul ca din întregul hotărârii să rezulte o examinare implicită a acestora. Din acest punct de vedere din considerentele deciziei rezultă că instanța de apel a remarcat corect faptul că motivele de apel sunt o reiterare a acțiunii cât și faptul că singura critică ce a fost adusă sentinței privea contradicția între faptul că s-a reținut inaplicabilitatea art. 215 din Legea nr. 31/1990 și metoda de calcul imperativ reglementată de norma specială. Sintetizând susținerile apelantei instanța de apel a argumentat în drept respingerea acestei critici, așa încât soluția este motivată.

Opinia recurentei privind nemotivarea deciziei atacată cu recurs omite un aspect esențial și anume că apelul chiar devolutiv nu pune instanța în situația de a relua toate chestiunile de fond și de a analiza toate probele acesta fiind atributul instanței de fond și nu a unei instanțe de control judiciar. În continuare, din redarea succintă a acestui motiv se poate observa că și în recurs, cale de atac extraordinară, nedevolutivă, recurenta aduce spre analiză în cadrul motivului prevăzut de pct. 7, probe cum ar fi adresa M.F.P. care în opinia sa nu poate să susțină faptul că valoarea terenurilor luată în discuție pentru majorarea capitalului social a fost determinată corect. Mai trebuie reținut că neindicarea în considerentele deciziei a tuturor textelor de lege pe care le evocă în recurs societatea reclamantă nu constituie o încălcare a art. 261 alin. (5) C. proc.

civ. așa cum s-a arătat deja mai sus. De asemenea nu poate fi vorba de o confuzie între temeiul legal aplicabil speței și critica sintetizată a susținerilor care au fost făcute în apel. În consecință, având în vedere că rațiunea pentru care a fost respins apelul, a fost rostită de instanța de apel care a răspuns la critica adusă sentinței, motivul de nelegalitate invocat nu va fi reținut. Nu în ultimul rând trebuie precizat și faptul că prin prisma acestui motiv nu se pot rediscuta toate dispozițiile legale menționate de recurentă pentru că în realitate acestea nu vizează nemotivarea soluției. În plus din considerentele deciziei criticate rezultă că au fost indicate dispozițiile incidente cauzei și acest lucru este suficient pentru a fundamenta soluția.

În fine, critica referitoare la admiterea cererii de intervenție de către instanța de fond nu a fost formulată în apel așa cum se afirmă. Distinct de faptul că s-a formulat critica pentru prima dată în recurs trebuie reținut și faptul că nu s-a motivat în ce constă încălcarea legii în privința acestei cereri și care este interesul său, pe acest aspect, de a susține nelegalitatea soluției în conformitate cu art. 304 pct. 7 C. proc. civ. 2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Din acest punct de vedere, recurenta a reproșat instanței de apel că a aplicat dispozițiile art. 296 C. proc.

civ. care reprezintă un text general și că nu a indicat temeiul legal care a stat la baza respingerii apelului. Critica nu poate fi primită întrucât din considerentele deciziei rezultă cu evidență care au fost dispozițiile legale aplicabile speței care au dus la fundamentarea concluziei de respingere a apelului. În consecință citarea art. 296 C. proc. civ. este corectă și așa cum afirmă recurenta acesta este un text general care se referă la soluțiile ce pot fi adoptate de instanța de apel, printre acestea fiind și cea de respingere a apelului în măsura în care se constată că s-au formulat critici neîntemeiate. Al doilea argument în sprijinul motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

se referă la interpretarea și aplicarea trunchiată a prevederilor H.G. nr. 1553/2003. Înainte de a răspunde acestei critici trebuie reținut că instanțele anterioare au stabilit corect în concursul dintre legea generală, Legea nr. 31/1990 și legile speciale, că se aplică acestea din urmă. A doua chestiune care a fost avută în vedere de instanțe este cea referitoare reactualizarea valorii terenurilor cu coeficientul de reevaluare și nu evaluarea acestora. Față de aceste precizări se constată că reactualizarea valorii terenurilor cu coeficientul de reevaluare stabilit prin H.G. nr. 1553/2003 nu înlătură aplicarea art. 143 din H.G. nr. 577 /2002. Tot corect s-a confirmat, în alți termeni, că modalitatea reevaluării terenurilor este cea prevăzută de H.G.

nr. 1553/2003 care a fost confirmată de altfel și de M.F.P., toate aceste dispoziții legale fiind în concordanță în ce privește aplicarea lor și cu faptul că intimata nu se afla în acel moment în procedura de după privatizare când ar fi devenit aplicabile dispozițiile art. 12 alin. (5) pct. 2 din Legea nr. 137/2002. În fine faptul că s-a verificat procesul - verbal în legătură cu cvorumul ce a stat la baza adoptării hotărârii a cărei nulitate s-a cerut nu este o greșeală, care să lipsească hotărârile de temei legal cu atât mai mult cu cât nu s-a arătat în această privință care sunt dispozițiile imperative încălcate de instanță. În raport de argumentele expuse, majorarea capitalului social a fost făcută în considerarea dispozițiilor legale privind reactualizarea valorii terenului cu coeficientul de reevaluare prevăzut de H.G.

nr. 1553/2003, valoarea luată în calcul fiind cea din anexele la certificatele de atestare a dreptului de proprietate. Față de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SIF M. SA București, împotriva deciziei nr. 536 din 3 noiembrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2008.