ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4069/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16

martie 2001, reclamantul municipiul București prin Primarul General a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. R. S.A. și S.C. M.I.E. SRL, să se

constate nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria MO 3 nr. 1529 din 29 decembrie 1994 asupra terenului situat

în București, Șos. Pantelimon și, pe cale de consecință, a contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 533/1998 încheiat între cele două

pârâte.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că S.C. R. S.A. a obținut un certificat de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului situat în Șos. Pantelimon, fără a fi respectate

prevederile H.G. nr. 834/1991, pe care, ulterior, l-a înstrăinat cu

rea-credință.

În consecință, atât certificatul de

atestare a dreptului de proprietate, cât și contractul de vânzare-cumpărare

sunt lovite de nulitate absolută.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința civilă nr. 1194 din 29 octombrie 2001, a respins

acțiunea, reținând că nu există vreun motiv de nulitate absolută a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate eliberat pârâtei S.C. R.

S.A. și nici nu au fost încălcate dispozițiile legale la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare cu S.C. M.I.E. SRL.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 163/ A din 1 aprilie 2002.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul municipiul București prin Primarul General susținând că în

mod greșit instanța a respins apelul, fără a ține seama de faptul că eliberarea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a făcut cu încălcarea

prevederilor H.G. nr. 834/1991, ceea ce atrage nulitatea absolută a acestuia și

a contractului de vânzare-cumpărare încheiat ulterior.

În plus, terenul în litigiu aparține

domeniului privat al municipiului București.

Recursul este nefondat.

În conformitate cu prevederile art.

1 din H.G. nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților

comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare

desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină,

pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a guvernului, de către

organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort,

iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului

administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană.

În speță, au fost respectate cele

două condiții cumulative prevăzute de textul de lege menționat, pentru

eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât

terenul se afla în patrimoniul societății și era necesar desfășurării

activității conform obiectului de activitate prevăzut în actul constitutiv al

acesteia.

Astfel, terenul în litigiu a fost

trecut în administrarea S.C. R. S.A. (Î.Ț.R.) prin Decretul Consiliului de Stat

nr. 10/1977, urmat de cererea de transfer din 1 noiembrie 1982 și Ordinul de

transfer emis de Ministerul Industriilor și Construcțiilor de Mașini nr.

15562/1982.

Se constată, deci, că terenul în

discuție s-a aflat în patrimoniul societății anterior înființării acesteia în

baza Legii nr. 15/1990, care în art. 20 alin. (2) prevede că „bunurile din

patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor

dobândite cu alt titlu”, fiind destinat amenajării unei baze sportive.

Mai mult, Primăria municipiului

București a emis Acordul unic nr. 22904 din 16 aprilie 1991 și Autorizația

pentru executare de lucrări nr. 18-P din 19 iunie 1991 privind amenajarea bazei

sportive R., beneficiar fiind S.C. R. S.A.

De asemenea, potrivit actului

constitutiv al S.C. R. S.A. obiectul de activitate al acesteia cuprinde, între

altele, activități și acțiuni social-culturale și sportive.

Cât privește înstrăinarea terenului,

nu se poate reține că s-a făcut cu nerespectarea condițiilor legale, atât timp

cât nici un act normativ nu o interzicea, iar S.C. R. S.A. avea calitate de

proprietar atestată prin certificatul în discuție.

De altfel, S.C. R. S.A. la 11

ianuarie 1995 a făcut cunoscut Primăriei municipiului București faptul că a

dobândit certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr.

1529/1994.

Susținerea recurentului că terenul

aparține domeniului privat al municipiului București nu poate fi primită,

întrucât în speță nu se aplică dispozițiile H.G. nr. 468/1998 pentru

modificarea și completarea H.G. nr. 834/1991, certificatul de atestare a

dreptului de proprietate fiind eliberat la 29 decembrie 1994, deci anterior

actului normativ invocat.

Față de cele ce preced, urmează a se

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul municipiul București prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 163/ A din 1 aprilie 2002 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 mai 2004.