ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: S.N.P. „Petrom” SA București a solicitat anularea adresei nr.372723/2000 emisă de Ministerul Finanțelor Publice; obligarea pârâtului să revină asupra actului, reținând că potrivit art. 32 alin. (4) din Legea petrolului nr. 134/1995 – până la modificarea acesteia prin O.U.G. nr. 47/2002 – pentru neplata la termen a redevenței petroliere nu pot fi pretinse decât daune-interese moratorii și compensatorii, iar nu majorări de întârziere calculate conform legii fiscale. În motivarea acțiunii, s-a arătat că, în urma controlului efectuat de inspectori de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, s-a întocmit un proces verbal la 30 august 2002, prin care s-a reținut că, pe lângă redevența petrolieră datorată de reclamantă aceasta trebuie să achite și penalități de întârziere calculate potrivit legii fiscale.

Față de opiniile divergente ale reclamantei și organul de control, asupra acestui aspect, s-a solicitat pârâtului un punct de vedere, iar ca răspuns a fost emisă adresa contestată. A arătat reclamanta că, actul în discuție produce importante consecințe juridice asupra sa, legitimând o aplicare retroactivă a O.U.G. nr. 47/2002, determinând aplicarea unor importante sancțiuni fiscale împotriva sucursalelor teritoriale ale S.N.P. „Petrom” SA. Totodată, reclamanta a arătat că, nu înțelege să conteste decizia nr. 499/2002 a Ministerului Finanțelor Publice, întrucât prin aceasta s-a evitat a se răspunde la argumentele aduse de societate. Pârâtul a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivând că adresa atacată nu este un act administrativ pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Curtea de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.1193 din 10 decembrie 2002, a admis excepția invocată de pârât și, pe cale de consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei. S-a reținut că, adresa atacată nu este un act administrativ, ci o simplă corespondență, prin care Ministerul Finanțelor Publice aduce la cunoștință că adresa nu are forța executivă și nici valoarea unui act pregătitor al unui act administrativ, astfel că nu este susceptibilă a fi cenzurată pe calea unei acțiuni în contencios administrativ. În ce privește aspectul nedatorării majorărilor de întârziere, pentru neplata în termen a redevenței petroliere de către sucursalele reclamantei, s-a reținut că, a făcut obiectul contestației soluționată prin decizia nr. 499/2002 a Ministerului Finanțelor Publice, care nu a fost contestată.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, susținând: întâi, că actul atacat reprezintă punctul de vedere oficial al autorității publice de resort, referitor la faptul dacă, până la apariția O.U.G. nr.47/2002, societatea datorează sau nu majorări de întârziere calculate potrivit legii fiscale pentru neplata la termen a redevenței petroliere și, deci, constituie un act administrativ, nu o simplă corespondență; în al doilea rând că, adresa atacată, prin consecințele pe care le produce, cu privire la dreptul recunoscut de lege reclamantei pretins încălcate, constituie un act administrativ; în al treilea rând că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei apărări, formulată în sensul că prin instituirea unor obligații fiscale care în realitate nu existau până la modificarea legislativă prin O.U.G.nr.

47/2002, precum și prin refuzul autorității pârâte de a recunoaște inexistența obligației, adresa constituie un act administrativ; îl al patrulea rând că, instanța nu a examinat problema interesului legitim al reclamantei, în raport de care acțiunea este admisibilă. Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Actul administrativ de autoritate, supus cenzurii instanței de contencios administrativ, în condițiile prevăzute de art.1 din Legea nr. 29/1990, este un act juridic adoptat sau emis de un serviciu public administrativ în mod unilateral, în baza și în vederea executării legii , pentru nașterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice, de regulă de drept administrativ.

În cauză, prima instanță a reținut corect că, adresa nr. 372723 din 16 august 2002, prin care Ministerul Finanțelor Publice a răspuns solicitărilor reclamantei, în sensul că nu se justifică întârzierea achitării contravalorii redevenței petroliere la bugetul de stat , prin întârzierea încasării de către titularul acordului a contravalorii redevenței petroliere de la utilizator; că organele de stat cu atribuții în domeniul controlului financiar sunt îndreptățite să verifice modul de calcul al taxei pentru activitatea de exploatare și a redevenței petroliere, achitarea acestora la termenele prevăzute, precum și să aplice sancțiunile reglementate, nu constituie un act administrativ în înțelesul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

În adevăr, prin această adresă, Ministerul Finanțelor Publice și-a exprimat o opinie, cu privire la aplicarea prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr.134/1995, care nu constituie un act administrativ de autoritate care să dea naștere unei situații juridice noi, adică să creeze ori să recunoască drepturi sau obligații în favoarea sau în sarcina reclamantei. Așadar, prima instanță a soluționat cauza în raport de obiectul acțiunii, în raport de care a reținut corect că adresa atacată nu constituie un act administrativ, pentru a fi incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990. Evident, în condițiile date, în care adresa atacată nu constituie un act administrativ, susceptibil a fi supus cenzurii instanței de contencios, prin soluția adoptată, prima instanță a examinat și s-a pronunțat asupra aspectelor invocate în recurs, astfel că nu se constată motive de casare în acest sens.

În consecință, hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul nefondat, urmând să fie respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII DECIDE Respinge recursul declarat de S.N.P. „Petrom” SA București împotriva sentinței civile nr. 1193 din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 martie 2004.