ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1127/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

S.N.P. „Petrom” SA

București

a solicitat anularea adresei nr.372723/2000 emisă de

Ministerul Finanțelor Publice; obligarea pârâtului să revină asupra actului,

reținând că potrivit art. 32 alin. (4) din Legea petrolului nr. 134/1995 – până

la modificarea acesteia prin O.U.G. nr. 47/2002 – pentru neplata la termen a

redevenței petroliere nu pot fi pretinse decât daune-interese moratorii și

compensatorii, iar nu majorări de întârziere calculate conform legii fiscale.

În

motivarea acțiunii, s-a arătat că, în urma controlului efectuat de inspectori

de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, s-a întocmit un

proces verbal la 30 august 2002, prin care s-a reținut că, pe lângă redevența

petrolieră datorată de reclamantă aceasta trebuie să achite și penalități de

întârziere calculate potrivit legii fiscale.

Față

de opiniile divergente ale reclamantei și organul de control, asupra acestui

aspect, s-a solicitat pârâtului un punct de vedere, iar ca răspuns a fost emisă

adresa contestată.

A

arătat reclamanta că, actul în discuție produce importante consecințe juridice

asupra sa, legitimând o aplicare retroactivă a O.U.G. nr. 47/2002, determinând

aplicarea unor importante sancțiuni fiscale împotriva sucursalelor teritoriale

ale S.N.P. „Petrom” SA.

Totodată,

reclamanta a arătat că, nu înțelege să conteste decizia nr. 499/2002 a

Ministerului Finanțelor Publice, întrucât prin aceasta s-a evitat a se răspunde

la argumentele aduse de societate.

Pârâtul

a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, motivând că adresa atacată nu

este un act administrativ pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 1 din Legea

nr. 29/1990.

Curtea

de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința civilă

nr.1193 din 10 decembrie 2002, a admis excepția  invocată de pârât și, pe cale

de consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei.

S-a

reținut că, adresa atacată nu este un act administrativ, ci o simplă

corespondență, prin care Ministerul Finanțelor Publice aduce la cunoștință că

adresa nu are forța executivă și nici valoarea unui act pregătitor al unui act

administrativ, astfel că nu este susceptibilă a fi cenzurată pe calea unei

acțiuni în contencios administrativ.

În

ce privește aspectul nedatorării majorărilor de întârziere, pentru neplata în

termen a redevenței  petroliere de către sucursalele reclamantei, s-a reținut

că, a făcut obiectul contestației soluționată prin decizia nr. 499/2002 a

Ministerului Finanțelor Publice, care nu a fost contestată.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamanta, susținând: întâi, că actul atacat

reprezintă punctul de vedere oficial al autorității publice de resort,

referitor la faptul dacă, până la apariția O.U.G. nr.47/2002, societatea

datorează sau nu majorări de întârziere calculate potrivit legii fiscale pentru

neplata la termen a redevenței petroliere și, deci, constituie un act

administrativ, nu o simplă corespondență; în al doilea rând că, adresa atacată,

prin consecințele pe care le produce, cu privire la dreptul recunoscut de lege

reclamantei pretins încălcate, constituie un act administrativ; în al treilea

rând că, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unei apărări, formulată în

sensul că prin instituirea unor obligații fiscale care în realitate nu existau

până la modificarea legislativă prin O.U.G.nr. 47/2002, precum și prin refuzul

autorității pârâte de a recunoaște inexistența obligației, adresa constituie un

act administrativ; îl al patrulea rând că, instanța nu a examinat problema

interesului legitim al reclamantei, în raport de care acțiunea este admisibilă.

Recursul

este nefondat.

Potrivit

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ,

orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile

sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul

nejustificat al unei autorități administrative de a-i rezolva cererea

referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței

competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și

repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Actul

administrativ de autoritate, supus cenzurii instanței de contencios

administrativ, în condițiile prevăzute de art.1 din Legea nr. 29/1990, este un

act juridic adoptat sau emis de un serviciu public administrativ în mod

unilateral, în baza și în  vederea executării legii , pentru nașterea,

modificarea sau stingerea unor raporturi juridice, de regulă de drept

administrativ.

În

cauză, prima instanță a reținut corect că, adresa nr. 372723 din 16 august

2002, prin care Ministerul Finanțelor Publice a răspuns solicitărilor

reclamantei, în sensul că nu se justifică întârzierea achitării contravalorii

redevenței petroliere la bugetul de stat , prin întârzierea încasării de către

titularul acordului a contravalorii redevenței petroliere de la utilizator; că

organele de stat cu atribuții în domeniul controlului financiar sunt

îndreptățite să verifice modul de calcul al taxei pentru activitatea de

exploatare și a redevenței petroliere, achitarea acestora la termenele

prevăzute, precum  și să aplice sancțiunile reglementate, nu constituie un act

administrativ în înțelesul art. 1 din Legea nr. 29/1990.

În

adevăr, prin această adresă, Ministerul Finanțelor Publice și-a exprimat o

opinie, cu privire la aplicarea prevederilor art. 32 alin. (2) din Legea nr.134/1995,

care nu constituie un act administrativ de autoritate care să dea naștere unei

situații juridice noi, adică să creeze ori să recunoască drepturi sau obligații

în favoarea sau în sarcina reclamantei.

Așadar,

prima instanță a soluționat cauza în raport de obiectul acțiunii, în raport de

care a reținut corect că adresa atacată nu constituie un act administrativ,

pentru a fi incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Evident,

în condițiile date, în care adresa atacată nu constituie un act administrativ,

susceptibil a fi supus cenzurii instanței de contencios, prin soluția adoptată,

prima instanță a examinat și s-a pronunțat asupra aspectelor invocate în

recurs, astfel că nu se  constată motive de casare în acest sens.

În

consecință, hotărârea atacată este legală și temeinică, iar recursul nefondat,

urmând să fie respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

DECIDE

Respinge

recursul

declarat de S.N.P. „Petrom” SA București împotriva sentinței civile nr. 1193

din 10 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 18 martie 2004.