ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 887/2004

Asupra

recursului penal de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 337 din 18 august 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, a

fost condamnat inculpatul N.V. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art .211 alin. (2) lit. c) cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A fost

revocat beneficiul liberării condiționate pentru un rest de 358 zile închisoare

neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința

penală nr. 960 din 9 aprilie 2002 a Judecătoriei Ploiești, rest contopit în

pedeapsa stabilită prin sentința atacată, în final inculpatul urmând a executa

8 ani închisoare.

A fost

menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării

preventive cu începere de la 24 aprilie 2003 la zi.

Totodată,

sub aspectul laturii civile, s-a constatat că partea vătămată S.N. nu s-a

constituit parte civilă.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea

situație de fapt:

În

seara zilei de 24 aprilie 2003, în jurul orelor 19,30 inculpatul, aflat în

stare avansată de ebrietate, s-a deplasat spre stația auto aflată în comuna

Târgșorul Vechi, județul Prahova, unde se afla staționat autobuzul condus de

partea vătămată S.N.

Inculpatul

și-a scos cureaua de la pantaloni și a început să lovească cu catarama cât și

cu pumnii în parbrizul autobuzului, după care a intrat în interior și a aplicat

mai multe lovituri părții vătămate, pe care a deposedat-o de un telefon mobil.

După

comiterea faptei, inculpatul s-a deplasat către localitatea Strejnic.

În

spatele unui bar a fost găsit telefonul mobil sustras și cureaua fără cataramă

a inculpatului.

Situația

de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii și declarațiilor părții

vătămate, procesului verbal de cercetare la locul faptei, dovezii de

ridicare-predare a telefonului mobil, depozițiilor martorilor, probe coroborate

cu declarațiile inculpatului.

Curtea

de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 517 din 26 noiembrie 2003, a respins apelul

formulat de inculpat, apel ce a vizat legalitatea și temeinicia sentinței

atacate.

Împotriva

acestei decizii inculpatul a declarat recurs prin care a reiterat solicitarea

de a se reduce pedeapsa aplicată.

Recursul

nu este fondat.

La

individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen.,

ținându-se seama de gradul de pericol concret al faptei și de persoana

infractorului.

Comiterea

unei infracțiuni în condițiile de loc și de timp arătate (într-o stație de

autobuz, în prezența mai multor persoane) relevă un pericol ridicat, just

apreciat de instanțele de fond și apel.

Cu

privire la persoana inculpatului, se reține că acesta a manifestat perseverență

infracțională, el fiind anterior condamnat începând cu anul 1988 la multiple

pedepse privative de libertate pentru

infracțiuni de

violență (inclusiv pentru viol, ultraj) , infracțiuni la legea circulației și

infracțiuni de furt calificat.

Deși a

beneficiat de acte de clemență (pedepse cu obligarea la muncă corecțională,

grațieri de pedepse, liberări condiționate) inculpatul nu a tras concluziile

necesare și a comis o altă infracțiune deosebit de gravă în condițiile

recidivei postcondamnatorii.

Toate

aceste elemente de circumstanțeiere ale faptei și făptuitorului au fost analizate,

iar pedeapsa aplicată, orientată spre limita inferioară a textului

sancționator, nu este prea gravă, motiv pentru care recursul declarat va fi

respins în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va

computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din

același cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 517

din 26 noiembrie 2003  a Curții de Apel Ploiești.

Deduce din pedeapsă

durata reținerii și arestării preventive de la 24 aprilie 2003 până la 13

februarie 2004.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din

care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000

lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 13 februarie 2004.