ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 887/2004

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 337 din 18 august 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, a fost condamnat inculpatul N.V. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art .211 alin. (2) lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. A fost revocat beneficiul liberării condiționate pentru un rest de 358 zile închisoare neexecutat din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 960 din 9 aprilie 2002 a Judecătoriei Ploiești, rest contopit în pedeapsa stabilită prin sentința atacată, în final inculpatul urmând a executa 8 ani închisoare. A fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 24 aprilie 2003 la zi.

Totodată, sub aspectul laturii civile, s-a constatat că partea vătămată S.N. nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt: În seara zilei de 24 aprilie 2003, în jurul orelor 19,30 inculpatul, aflat în stare avansată de ebrietate, s-a deplasat spre stația auto aflată în comuna Târgșorul Vechi, județul Prahova, unde se afla staționat autobuzul condus de partea vătămată S.N. Inculpatul și-a scos cureaua de la pantaloni și a început să lovească cu catarama cât și cu pumnii în parbrizul autobuzului, după care a intrat în interior și a aplicat mai multe lovituri părții vătămate, pe care a deposedat-o de un telefon mobil.

După comiterea faptei, inculpatul s-a deplasat către localitatea Strejnic. În spatele unui bar a fost găsit telefonul mobil sustras și cureaua fără cataramă a inculpatului. Situația de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerii și declarațiilor părții vătămate, procesului verbal de cercetare la locul faptei, dovezii de ridicare-predare a telefonului mobil, depozițiilor martorilor, probe coroborate cu declarațiile inculpatului. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 517 din 26 noiembrie 2003, a respins apelul formulat de inculpat, apel ce a vizat legalitatea și temeinicia sentinței atacate. Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs prin care a reiterat solicitarea de a se reduce pedeapsa aplicată.

Recursul nu este fondat. La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., ținându-se seama de gradul de pericol concret al faptei și de persoana infractorului. Comiterea unei infracțiuni în condițiile de loc și de timp arătate (într-o stație de autobuz, în prezența mai multor persoane) relevă un pericol ridicat, just apreciat de instanțele de fond și apel. Cu privire la persoana inculpatului, se reține că acesta a manifestat perseverență infracțională, el fiind anterior condamnat începând cu anul 1988 la multiple pedepse privative de libertate pentru infracțiuni de violență (inclusiv pentru viol, ultraj) , infracțiuni la legea circulației și infracțiuni de furt calificat.

Deși a beneficiat de acte de clemență (pedepse cu obligarea la muncă corecțională, grațieri de pedepse, liberări condiționate) inculpatul nu a tras concluziile necesare și a comis o altă infracțiune deosebit de gravă în condițiile recidivei postcondamnatorii. Toate aceste elemente de circumstanțeiere ale faptei și făptuitorului au fost analizate, iar pedeapsa aplicată, orientată spre limita inferioară a textului sancționator, nu este prea gravă, motiv pentru care recursul declarat va fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 517 din 26 noiembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 24 aprilie 2003 până la 13 februarie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 februarie 2004.