ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6468/2004

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 385 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, la 8 septembrie 2004, în dosarul nr. 5753/2004, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 360, pronunțată la 22 iunie 2004, în dosarul nr. 3995/2004, Tribunalul Prahova, secția penală, l-a condamnat pe inculpatul B.M. la 8 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. c) [(prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2 1 ) lit. c.)], cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) C. pen. De asemenea, a fost revocat, conform art. 61 C. pen., beneficiul liberării condiționate pentru un rest de 388 de zile dintr-o pedeapsă anterioară de 3 ani de închisoare, dispunându-se ca, în urma contopirii, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 ani de închisoare, cu aplicare art. 71 și art. 64 C. pen.

Prin aceeași sentință a fost menținută, conform art. 350 alin. (1) C. proc. pen., starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen., durata reținerii și a arestării preventive executate cu începere de la 18 mai 2004 și până la data pronunțării a fost dedusă din pedeapsa aplicată. Totodată instanța a luat act că partea vătămată, O.A., nu s-a constituit parte civilă, iar inculpatul a fost obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 1 000 000 lei, precizându-se că onorariul pentru apărător desemnat din oficiu, în cuantum de 400 000 lei, urma să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Apelul făcut de inculpat împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia penală nr. 385, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, la 8 septembrie 2004, în dosarul nr. 5753/2004, decizie prin care a fost, de asemenea, menținută starea de arest, deducându-se durata acesteia și a reținerii din pedeapsa aplicată.

De asemenea, s-a stabilit în sarcina inculpatului obligația de a plăti către stat cheltuieli judiciare în valoare de 800 000 lei, în condițiile în care onorariul în sumă de 400 000 lei, pentru apărătorul desemnat din oficiu urma a fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța aceste hotărâri, instanța de fond și cea de apel au reținut în esență că, la 18 mai 2004, fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul a pătruns în locuința lui O.A., pe care l-a deposedat de suma de 1 100 000 lei, prin violențe care i-au provocat părții vătămate leziuni a căror vindecare a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. Ulterior soluționării apelului, inculpatul B.M. a declarat recurs în termen legal, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație si Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 5626/2004.

În motivarea recursului inculpatul a susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie, deoarece a pătruns în locuința părții vătămate la invitația lui O.A., care a fost interesat de oferta sa de a-i vinde un instrument pentru tăierea geamului („diamant”). În același timp recurentul inculpat a precizat că nu a avut asupra sa nici o armă și că declarațiile contrare ale părții vătămate sunt nereale. În ceea ce îl privește, intimatul parte-vătămată O.A. nu s-a prezentat în fața acestei Curți, însă a comunicat in scris cererea sa de respingere a recursului și de acordare a unor despăgubiri echivalente costului tratamentului medical la care va fi supus datorită complicațiilor oculare survenite în urma loviturilor ce i-au fost aplicate de inculpat.

Recursul este nefondat. În acest sens, Curtea are în vedre în primul rând declarația dată de inculpat în fața primei instanțe. Cu prilejul acelei audieri B.M. a recunoscut, așa cum o făcuse și la urmărirea penală, că, la 18 mai 2004, aflându-se in locuința lui O.C. i-a cerut acestuia să ii dea banii de care dispunea și, fiind refuzat, i-a aplicat „o lovitură cu cotul în față”, luându-i apoi din portofel suma de 1 100 000 lei. În aceeași ordine de idei este de observat că există o vădită concordanță între afirmațiile inculpatului și raportul de expertiză medico-legală întocmit la 19 mai 2004 de către Serviciul medico-legal Ploiești în urma examinării părții vătămate, prin care s-a constatat că O.A.

prezenta multiple leziuni traumatice, pentru a căror vindecare erau necesare 8 - 9 zile de îngrijiri medicale. Prin urmare, chiar dacă s-ar face abstracție de restul probelor administrate în cauză, fapta recunoscută de inculpat constând in furtul unei sume de bani prin întrebuințarea de violențe și care a fost săvârșită în locuința părții vătămate întrunește pe deplin elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în forma prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2 1 ) lit. c) C. pen. Așa fiind, apărările recurentului potrivit cărora nu ar fi avut asupra sa un cuțit, iar pătrunderea sa în locuința lui O.A. ar fi avut loc cu acordul acestuia sunt irelevante sub aspectul încadrării juridice amintite.

Aspectele menționate se impun a fi însă analizate, deoarece definesc gradului concret de pericol social al activității infracționale, fiind deci determinante în evaluarea modului de individualizare a pedepsei, chestiune care a făcut, de asemenea, obiectul unor critici formulate de apărătorul recurentului. Curtea reține însă că, și din acest punct de vedere, instanțele au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, precum și o analiză profundă a materialului probatoriu. Starea de ebrietate a inculpatului menționată de partea vătămată încă de la prima sesizare scrisă adresată poliției la 18 mai 2004, precum și diferența considerabilă de vârstă dintre B.M. (33 de ani) și O.A. (76 de ani) sunt de natură a confirma veridicitatea declarațiilor acestuia din urmă, în sensul că temerea pe care inculpatul i-o inspira l-a determinat să accepte inițial să discute cu el.

Sinceritatea părții vătămate este în afara oricărui dubiu și datorită faptului că relatările sale privind activitatea infracțională a inculpatului au fost confirmate în raport cu natura și dispunerea leziunilor constatate medico legal. În același sens sunt de amintit depozițiile lui N.D. care l-a ajutat pe O.A. imediat după ce fusese agresat și, deși nu a fost martor ocular, a putut confirma că, încă din primul moment, partea vătămată a descris dinamica infracțională în modul reținut în cele din urmă și de către instanțe. Aceste relatări menționează că, întradevăr, inculpatul nu a avut nici o armă asupra lui în momentul pătrunderii în locuință, însă, pe lângă lovitura amintită, s-a folosit de un cuțit găsit în casa lui O.A.

pentru a-l amenința pe acesta. În raport cu întreaga activitate infracțională amintită și cu celelalte criterii de individualizare, Curtea conchide că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde pe deplin cerințelor art. 52 si art. 72 C. pen. Întrucât în cauză nu își găsesc incidența nici una dintre prevederile art. 385 9 alin. (1) și (3) C. proc. pen., Curtea urmează a face aplicarea art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) din același act normative, respingând recursul ca nefondat. Conform art. 88 C. pen. și a art. 386 15 , raportat la art. 381 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen., Curtea urmează să se pronunțe și în sensul deducerii din pedeapsa aplicată recurentului – inculpate a perioadei reținerii și arestării sale preventive executate până la data pronunțării acestei decizii.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, cu mențiunea că onorariul pentru apărătorul său desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Dispozițiile art. 385 8 alin. (1) C. proc. pen., prevăd în mod imperative că situația celui care declară recurs, în speță a inculpatului, nu poate fi agravată instanța investită cu soluționarea respectivei căi de atac. O astfel de agravare ar fi, în cauza de față, obligarea recurentului la plata unor despăgubiri civile pe care O.A. nu le-a solicitat în condițiile prevăzute de art. 15 alin. (2) C. proc. pen., ci printr-o petiție adresată direct instanței de recurs.

Prin urmare Curtea nu are a se pronunța asupra respectivei solicitări, ceea ce nu exclude însă, în principiu, dreptul părții vătămate de a se adresa instanței civile competente să se pronunțe asupra legitimității pretențiilor sale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 385 din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 18 mai 2004 la 3 decembrie 2004. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1 600 000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400 000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004