ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 188/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă a Tribunalul

Brăila la 1 iunie 2000, reclamanta, SC E.A. SA București, în contradictoriu cu

pârâta, SC S.O.P. SRL Brăila, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va

pronunța, să oblige pârâta la plata următoarelor sume:

- 50.142.395 lei cu titlu de daune;

- 3.653.544 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a prezentat următoarele aspecte:

- în baza contractului nr. 484 din

18 mai 1999, pârâta a executat servicii de pază a depozitelor de materiale,

utilaje și ateliere din organizarea de șantier situată în comuna Chișcani,

județul Brăila;

- paza a fost executată în regim de

lucru de 24 h/24 h de către agenții pârâtei, începând cu data de 1 iunie 1999

până la data de 31 decembrie , în timpul pazei comițându-se o serie de furturi

de materiale și agregate;

- în ziua de 5 octombrie 1999, a

fost descoperit faptul că persoane necunoscute au sustras prin efracție bunuri

din depozitul situat în imediata apropiere a punctului de pază;

- urmare acestui fapt, reclamanta a

sesizat organele de poliție, care au încheiat procesul verbal nr. 408048 din 5

octombrie 1999, în care se consemnează că valoarea bunurilor sustrase se ridică

la suma de 50.142.395 lei;

- contractul nr. 484 din 18 mai 1999

a fost reziliat la 31 decembrie 1999.

Tribunalul Brăila, prin sentința nr.

687 din 2 noiembrie 2000, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei,

reținând, în esență, că societatea pârâtă și-a respectat și îndeplinit

obligațiile contractuale, reclamanta nesemnalând deficiențe în activitatea de

pază a agenților.

Apelul declarat de reclamantă,

împotriva hotărârii instanței de fond, a fost respins, ca nefondat, prin

decizia nr. 239/A din 28 martie 2001, a Curții de Apel Galați, secția

comercială și de contencios administrativ.

În pronunțarea acestei decizii,

instanța de apel a reținut că lipsurile, constatate la inventarul efectuat la

magazia de piese auto din data de 5 octombrie 1999, nu pot fi puse în sarcina

pârâtei, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că pârâta, din culpa sa sau datorită

nerespectării vreunei clauze contractuale, a produs reclamantei vreun

prejudiciu.

A mai reținut instanța că

recuperarea prejudiciului suferit de reclamantă intră în sfera penalului, prin

exercitarea acțiunii civile în baza art. 998 C. civ.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca

temeiuri de drept dispozițiile art. 299-304 C. proc. civ.

Criticile aduse de recurentă vizează

greșita interpretare de către instanță a actului dedus judecății și faptul că

instanța nu a luat în considerare mijloace de apărare care erau hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii.

Curtea, analizând decizia recurată

prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este întemeiat pentru

motivele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. II din contractul de

prestări servicii, pază și protecție, obiectul contractului îl constituie

asigurarea de către SC S.O.P. SRL Brăila, a pazei depozitului de materiale și

utilaje din incinta șantierului Chișcani Brăila, pe o perioadă de 7 luni.

Potrivit art. 7.2 din cap. VI al

contractului, intitulat „obligațiile părților”, prestatorul de servicii,

respectiv pârâta, avea obligația să asigure efectivul de agenți de pază și protecție

stabilit prin contract.

Astfel, cum este reglementată

contractual, obligația pârâtei este strict determinată și precizată sub

aspectul obiectului întinderii și scopului urmărit, fapt ce conferă acestei

obligații atributele obligației de rezultat.

Calificarea obligației asumate de

pârâtă drept obligație de rezultat produce efecte importante în plan probatoriu,

în sensul că, în cazul neatingerii rezultatului scontat, funcționează „

ipso

facto”

prezumția culpei debitorului obligației de rezultat.

Așadar, apărarea pârâtei, în sensul

că a notificat reclamantei lipsa unor condiții corespunzătoare de asigurare a

serviciului de pază, este ineficientă în plan probatoriu. Deși folosită

generic, sintagma „asigurarea pazei și protecției” presupune și asigurarea

mijloacelor de aducere la îndeplinire a acestei finalități, în diferite

formule: mărirea efectivelor de pază sau perfecționarea tehnicii de pază și

protecție.

Obligația de pază și protecție a

fost asumată contractual de pârâtă, independent de dotările existente în

perimetrul ce urma a fi supravegheat.

În considerarea celor mai sus

enunțate, și având în vedere și art. 274 C. proc. civ., Curtea va admite

recursul, va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 687

din 2 noiembrie 2000, a Tribunalului Brăila, pe care o schimbă în tot, va

admite acțiunea și va obliga pârâtă să plătească reclamantei suma de 50.142.395

lei cu titlu de daune; va obliga intimata să plătească recurentei suma de

7.308.544 lei cheltuieli de judecată pentru toate instanțele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta, SC E.A. SA București, sucursala Brăila, împotriva deciziei nr. 239/A

din 29 martie 2001, a Curții de Apel Galați, admite apelul declarat de

reclamantă, împotriva sentinței nr. 687 din 2 noiembrie 2000, a Tribunalului

Brăila, pe care o schimbă în tot, admite acțiunea și obligă pârâta la

50.142.395 lei cu titlu de daune.

Obligă intimata să plătească

recurentei 7.398.544 lei cheltuieli de judecată pentru toate instanțele.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 21 ianuarie 2004.