ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 318/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta C.V., în calitate de administrator al S.C. S.I.I. S.R.L. Brăila, a chemat în judecată pe pârâții B.I. și P.M., în calitate de asociați ai S.C. S.C. S.R.L. și a solicitat să-i lase, în deplină proprietate și posesie, spațiul comercial în suprafață de 140,5 mp cerând, totodată, și evacuarea societății pârâte. Prin cererea reconvențională formulată, pârâtul B.I. a solicitat să se constate că reclamanta a vândut ½ din spațiul în litigiu în anul 1992, iar cealaltă jumătate i-a fost vândută de reclamantă prin înscrisul din martie 1994. Judecătoria Brăila, prin sentința nr. 4245 din 23 mai 1997, a admis acțiunea reclamantei C.V., a dispus evacuarea pârâților din spațiul pe care-l ocupau, a anulat, ca insuficient timbrată, cererea reconvențională și a obligat la 2100 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Tribunalul Brăila, în apelul declarat de pârâtul-reclamant B.I., prin decizia nr. 613 din 1 octombrie 1997, a admis cererea și a trimis cauza, spre rejudecare, instanței de fond, considerând că acțiunea, deși a fost formulată de societatea comercială prin administrator, instanța s–a pronunțat în sensul admiterii acțiunii administratoarei C.V. Instanța de fond, prin sentința civilă nr. 3566 din 19 mai 1998, a admis acțiunea reclamantei S.C. S.I.I. S.R.L., împotriva pârâtei S.C. S.C. S.R.L., a dispus evacuarea pârâtei din spațiul proprietatea reclamantei, a respins cererea de intervenție în interes propriu al intervenientului și a obligat pe pârâtă la 1.002.100 lei cheltuieli de judecată.

Soluționând apelurile declarate împotriva acestei sentințe, Tribunalul Brăila, prin decizia nr. 669 din 16 septembrie 1998, a admis cererile, a schimbat în tot hotărârea judecătorească atacată, în sensul că a respins acțiunea, a admis cererea de intervenție, constatând că intervenientul B.I. este proprietar pe spațiul în suprafață de 140,5 mp și a obligat la cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Galați, sesizată cu recursul declarat împotriva deciziei sus-menționate, prin decizia nr. 667/ R din 5 mai 1999, a admis cererea, a casat hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare, considerând că tribunalul a acordat intervenientului mai mult decât a cerut, lipsind pe reclamantă de posibilitatea recuperării diferenței de preț neachitată.

În rejudecare, tribunalul a constatat necompetența materială sub care s-a judecat litigiul până la aceea dată și, admițând apelul, prin decizia civilă nr. 740/1999, a desființat sentința nr. 3566 din 1998 și a trimis cauza spre rejudecare secției comerciale a Tribunalului Brăila, ca instanță de fond. Decizia civilă nr. 2050/R din 30 noiembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Galați, a respins, ca nefondat, recursul declarat, considerând că obiectul litigiului se grefează pe două convenții ce s-au efectuat în cadrul unor raporturi comerciale. Prin sentința civilă nr. 154 din 26 aprilie 2000, tribunalul a respins, ca nefondată, acțiunea, a admis cererea de intervenție în interes propriu, a constatat vânzarea-cumpărarea spațiului comercial și a obligat pe reclamantă la cheltuieli de judecată în sumă de 5.794.535 lei.

Instanța de fond a reținut, în esență, existența unei convenții de vânzare-cumpărare încheiată între S.C. S.I.I. S.R.L. și intervenient a spațiului comercial în suprafață de 140,5 mp, cu obligația cumpărătorului de a plăti prețul până la data de 1 aprilie 1994 și clauza pierderii dreptului de a cumpăra și a avansului, în cazul neîndeplinirii acestei obligații, dar și aceea a pierderii sumei de 17,5 milioane lei în cazul în care vânzătorul refuză îndeplinirea obligațiilor asumate. Proprietatea asupra spațiului comercial era în cotă de ½, la data cumpărării spațiului prin licitație, reclamanta și intervenientul participând cu cote egale la plata prețului. Convenția intervenită la 3 martie 1994 acorda intervenientului dreptul de a deveni proprietarul întregului spațiu pentru suma de 22.500.000 lei, iar refuzul reclamantei de a încheia contractul de vânzare și pretenția acesteia de a se dispune evacuarea intervenientului, sunt neîntemeiate.

Împotriva sentinței astfel pronunțată, reclamanta a declarat apel care, prin decizia civilă nr. 915 din 28 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Galați, a fost respins ca nefondat. Curtea de apel a reținut că adevăratele raporturi juridice s-au născut între C.V. și B.I., prima în calitate de vânzător, iar cel de-al doilea, în calitate de cumpărător, prețul fiind de 22.500.000 lei, din care ½ a fost plătit de cumpărător, încă de la licitația organizată de S.C. L.F. S.A., pentru vânzarea activului său. Faptul că intervenientul nu a achitat integral prețul, iar reclamanta a refuzat perfectarea contractului în formă autentică reprezintă chestiunea neexecutării contractului, nu a inexistenței acestuia.

Prin recursul declarat la 2 aprilie 2001, reclamanta critică decizia curții de apel, considerând-o nelegală și netemeinică, întrucât spațiul comercial în litigiu a fost dobândit prin licitație publică de către S.C. S.I.I. S.R.L și nu de o persoana fizică – C.V. – iar împrumutul acordat de intervenient a fost făcut între persoane fizice, conferind astfel numai un drept de creanță creditorului. Așa fiind, nici o convenție nu obligă S.C. S.I.I. S.R.L. la vânzarea proprietății. În legătură cu cele două convenții încheiate între persoane fizice, la 1 ianuarie și, respectiv, 3 martie 1994, recurenta susține că nu și-au produs efectele cât timp intervenientul nu a îndeplinit obligațiile asumate, de plată a prețului, iar promisiunea de contract nu dă naștere decât la un drept de creanță.

Astfel, actul din decembrie 1993, prin care se convenea transmiterea dreptului de proprietate, a devenit caduc, condiția plății prețului nefiind îndeplinită. Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune. Prin contractul de vânzare-cumpărare, încheiat la 30 decembrie 1992, S.C. L.F. S.A. Brăila a transmis dreptul de proprietate asupra magazinului nr. 12 bis, cumpărătoarei S.C. S.I.I.. S.R.L. Brăila. La 3 martie 1994, prin înscrisul intitulat convenție, C.V., persoană fizică, recunoaște înțelegerea încheiată cu intervenientul B.I., prin care acesta a contribuit cu ½ din valoarea spațiului cumpărat, înțelegând să devină posesor al ½ din spațiu și stabilește vânzarea celeilalte jumătăți cu suma de 22.500.000 lei, din care a primit suma de 5.000.000 lei, termenul de plată fiind 17 martie 1994. Convenția astfel încheiată, între persoane fizice, conferă drepturi și obligații ce se repercutează asupra patrimoniilor acestora.

Legea nr. 31/1990 conferă calitatea de subiecte de drept și atribuie personalitate juridică societăților comerciale. Ele sunt entități de drept privat, distincte de persoanele fizice ce au vocația de a se asocia, dar independente de calitate individuală a asociatului persoană fizică. Reglementările de ordin general, aplicabile în materie, stabilesc semnificația capitalului social care constituie patrimoniul societății comerciale, distinct de cel al asociaților. Între persoane fizice – asociat sau acționar al unei societăți comerciale și persoana juridică – societate comercială – nu există o identitate, chiar și atunci când societatea este constituită personal, după cum nici între patrimoniile acestora nu se poate produce o confuziune.

Recunoașterea contribuției intervenientului la cumpărarea spațiului comercial nu poate conferi acestei persoane decât un drept de creanță, iar manifestarea de a deveni posesor al spațiului comercial este penalizată de calitatea în care părțile au încheiat convenția. Aceeași calitate a părților determină și soluționarea convenției privind vânzarea spațiului comercial, cu mențiunea, însă, a îndeplinirii obligațiilor privind plata prețului, dar fără a antama instituția promisiunii de vânzare. Este adevărat că atitudinea administratoarei reclamantei a creat obscuritate, interpretată în favoarea debitorului, iar sancțiunea pe care o poate suporta este ieșită din domeniul dreptului, pentru a fi inclusă în cel al moralei.

Cu toate acestea, acțiunea în regres a creditorului pentru sumele avansate este actuală. Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va desființa decizia atacată, va admite apelul și, schimbând în tot sentința tribunalului, va admite acțiunea dispunând evacuarea din spațiul comercial al pârâtei și va respinge cererea de intervenție, obligând pe pârâtă la 182.000 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta S.C. S.I.I. S.R.L. Brăila, împotriva deciziei nr. 915 din 28 noiembrie 2000, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, modifică decizia recurată, admite apelul aceleași părți împotriva sentinței nr. 154 din 26 aprilie 2000 a Tribunalului Brăila, pe care o schimbă în tot. Pe fond, admite acțiunea reclamantei, dispune evacuarea pârâtei-intimate din spațiul comercial situat în Brăila. Respinge cererea de intervenție a intimatului B.I. Obligă intimata-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 182.000 lei. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2003.