ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7389/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de

20 februarie 2003, reclamantul V.D. a solicitat anularea hotărârii nr. 743/2002,

emisă de Casa Județeană de Pensii Iași, obligarea pârâtei să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, obligarea pârâtei, la daune

materiale, reprezentând contravaloarea medicamentelor obținute pe rețete

compensate, în loc de gratuite, în perioada septembrie 2002, când trebuia să i

se acorde drepturile respective și 22 ianuarie 2003, când i s-a comunicat

hotărârea nr. 743, daune actualizate cu rata inflației, plus daune morale și

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că

la data de 15 august 2002, reclamantul a solicitat pârâtei, acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 1 iulie 1951 – 23

februarie 1954, însă abia la data de 22 ianuarie 2003, a primit hotărârea nr. 743

din 23 decembrie 2002, în care s-a reținut greșit că a efectuat stagiul militar

în detașamente aparținând Direcției Generale a Serviciului Muncii, doar în perioadele

1 iulie 1951 – 19 septembrie 1952 și 1 iulie 1953 – 23 februarie 1954.

În cursul judecății, Casa Județeană

de Pensii Iași a depus decizia de revizuire nr. 743 din 23 septembrie 2003,

prin care a fost recunoscută reclamantului, întreaga perioadă solicitată (1

iulie 1951 - 23 februarie 1954), ca fiind efectuată în detașamente aparținând

Direcției Generale a Serviciului Muncii, drepturile fiind datorate începând cu

1 septembrie 2002.

Ca urmare, la data de 15 decembrie

2003, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că solicită: anularea

hotărârii nr. 743 din 23 decembrie 2002, anularea deciziei nr. 101417 din 6

februarie 2003, a deciziei nr. 101417 din 23 octombrie 2003 și obligarea

pârâtei, să emită o nouă decizie, care să aibă în vedere și indemnizația

cuvenită pentru ziua de 23 februarie 1954, în total suma de 476.500 lei;

restituirea indemnizației actualizate la zi, pentru perioada septembrie 2002 –

decembrie 2003, respectiv 939.360 lei; restituirea sumelor plătite pentru

procurarea medicamentelor pe rețete compensate, în loc de rețete gratuite,

3.860.585 lei; daune morale de 100.000.000 lei și cheltuieli de judecată, de

340.140 lei.

Prin sentința civilă nr. 7 din 12

ianuarie 2004 a Curții de Apel Iași, acțiunea a fost admisă în parte. Pârâta a

fost obligată să plătească reclamantului, 94.800 lei pentru perioada septembrie

2002 – decembrie 2003, 677.296 lei contravaloarea medicamentelor și 340.140 lei

cheltuieli de judecată.

Instanța a reținut că a rămas fără

obiect, cererea de anulare a hotărârii nr. 473 din 23 decembrie 2002, că

cererea privind anularea deciziei de pensie nr. 101417, nu poate fi soluționată,

decât în conformitate cu Legea nr. 19/2000, iar modul de executare a

drepturilor cuvenite în baza Legii nr. 309/2002, nu poate fi verificat de

instanța de contencios administrativ.

Pentru perioada scursă după

depășirea celor 30 de zile în care pârâta trebuia să emită decizia privind

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, curtea de apel a acordat

despăgubiri de 94.800 lei, valoare actualizată, sumă rămasă neacoperită, în

urma achitării sumei de 786.420 lei, la data de 19 decembrie 2003. De asemenea,

s-a stabilit și prejudiciul de 677.296 lei, contravaloarea medicamentelor care

i se cuveneau gratuit.

Instanța de fond a apreciat că nu se

justifică acordarea daunelor morale.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recursuri, ambele părți.

În recursul reclamantului se arată

în esență că în mod greșit nu s-au anulat deciziile nr. 101417 din 6 februarie

2003 și din 23 octombrie 2003, deoarece reclamantul s-a referit la sumele

cuvenite, conform Legii nr. 309/2002, înscrise în aceste decizii și că eronat

instanța nu i-a acordat indemnizația pentru ziua de 23 februarie 2004.

Recurentul-reclamant a mai precizat că trebuia să-i fie restituită suma de

3.860.585 lei pentru medicamentele compensate din perioada septembrie 2002 –

ianuarie 2003, ca urmare a neemiterii hotărârii de către pârâtă; că cererea

privind acordarea daunelor morale, este întemeiată pe dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 29/1990 și că este justificată cu actele medicale din anul 1999, la

zi, pe care le-a depus la dosar. A solicitat, totodată, cheltuieli de judecată,

în recurs.

În motivarea recursului pârâtei, s-a

arătat în esență că pentru ziua de 23 februarie 1954, instanța nu trebuia să

acorde indemnizație, deoarece prin hotărârea nr. 743 din 23 septembrie 2003, a

fost cuprinsă și această zi; că pârâta nu datorează despăgubiri pentru

contravaloarea medicamentelor, acestea fiind eventual datorate de C.A.S. Iași;

că nu datorează despăgubiri pentru emiterea cu întârziere a hotărârii nr. 743

din 23 decembrie 2002, deoarece au existat foarte multe cereri similare; că nu

datorează cheltuieli de judecată, deoarece acțiunea este scutită de taxă de

timbru, conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 309/2002.

Verificând cauza, în funcție de

motivarea recursurilor, în lumina dispozițiilor art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Având în vedere că prin decizia de

revizuire nr. 743 din 23 septembrie 2003, reclamantului i s-au acordat

drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru întreaga perioadă solicitată,

1 iulie 1951 – 23 februarie 1954, începând cu data de 1 septembrie 2002,

cererea principală de anulare a hotărârii nr. 743/2002, a rămas fără obiect.

Pentru data de 23 februarie 1954,

reclamantului i s-a acordat indemnizație, astfel cum rezultă din hotărârea nr. 743

din 23 septembrie 2003, iar plata efectivă urmează să se facă în baza acestui

act, situație reținută judicios de instanța de fond.

În mod corect, curtea de apel nu s-a

pronunțat asupra deciziilor nr. 101417 din 6 februarie 2003 și din 23 octombrie

2003, întrucât fiind decizii de pensie, în conformitate cu Legea nr. 19/2000,

competența materială de soluționare aparține tribunalului, ca instanță de drept

comun, și nu instanței de contencios administrativ, indiferent de natura

sumelor care sunt cuprinse în deciziile respective.

Referitor la contravaloarea

medicamentelor compensate, se constată că instanța de fond a procedat corect,

obligând pe pârâtă, la plata acestor daune, întrucât din culpa acesteia nu s-a

emis actul solicitat de petent, în termenul legal de 30 zile prevăzut de Legea nr.

309/2002. Nu are relevanță volumul de activitate al autorității pârâte,

deoarece aceasta trebuia să-și ia toate măsurile și să organizeze activitatea,

de asemenea manieră, încât să fie respectate dispozițiile Legii nr. 309/2002.

Cât privește cuantumul daunelor reprezentând contravaloarea medicamentelor, se reține

că instanța a făcut o apreciere corectă, corespunzătoare actelor de la dosar,

nefiind dovedită suma solicitată de reclamant, de 3.860.585 lei.

În ce privește daunele morale,

Curtea constată că cererea a fost în mod corect respinsă de către instanța fondului,

pentru că nu este justificată, iar cheltuielile privind internările

spitalicești ale reclamantului, nu sunt dovedite, ca fiind datorate conduitei

pârâtei, privind emiterea deciziei nr. 743/2002.

Cu privire la cheltuielile de

judecată, se constată că au fost acordate în mod legal, întrucât în acestea

sunt incluse nu numai taxe de timbru, care în cauza de față nu se datorează, ci

și alte cheltuieli cum sunt: taxe dactilografie, taxe expedieri poștale, timbre

poștale.

Pentru considerentele expuse, recursurile

vor fi respinse ca nefondate, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine

publică, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

reclamantul V.D. și pârâta Casa Județeană de Pensii Iași împotriva sentinței

civile nr. 7/CA din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel Iași, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 octombrie 2004.