ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8369/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8369/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 28 august 2003, reclamantul H.Ș. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Mureș, să se dispună anularea hotărârii nr. 6379 din 10 iulie 2003, ca fiind nelegală și netemeinică, în raport cu prevederile Legii nr. 309/2002. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că prin cererea adresată Casei Județene de Pensii Mureș, a solicitat recunoașterea că în perioada 10 ianuarie 1952 - 27 martie 1954 a îndeplinit stagiul militar, în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și acordarea drepturilor conferite prin acest act normativ.
Cererea a fost respinsă prin hotărârea nr. 6379 din 10 iulie 2003. Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 404 din 30 septembrie 2003, a admis cererea reclamantului, a anulat hotărârea nr. 6379 din 10 iulie 2003 și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să se recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, pe perioada 10 ianuarie 1952 - 27 martie 1954 și să i se acorde drepturile conferite de această lege. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din copia livretului militar al reclamantului, rezultă că în perioada 1951 - 1954, acesta a efectuat stagiul militar, numai în unitățile de muncă ale Direcției Generale a Serviciului Muncii, fiind folosit ca „mână de lucru” și lăsat la vatră, ca soldat neinstruit.
Unitățile militare consemnate în livretul militar, se regăsesc și în tabelul cu evidența unităților de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, pentru anii 1952 - 1954, comunicată instanței, de Centrul Militar Județean Mureș. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Mureș, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că Legea nr. 309/2002 instituie două condiții pentru acordarea drepturilor, și anume: stagiul militar să fi fost satisfăcut în perioada 1950 - 1961, iar unitățile să fi aparținut Direcției Generale a Serviciului Muncii, în cauză nefiind îndeplinită cea de-a doua condiție. Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, privind recunoașterea și acordarea unor drepturi, persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961, beneficiază de prevederile acestei legi, cetățeanul român care a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă, în perioada 1950 - 1961. În speță, din livretul militar al reclamantului rezultă că acesta a lucrat în timpul stagiului militar, în unități militare, ca „mână de lucru”, în perioada 1951 - 1954. Or, câtă vreme este dovedită împrejurarea că reclamantul a prestat muncă în timpul stagiului militar într-o unitate organizată în acest scop, nu există nici un temei de a-l excepta de la recunoașterea drepturilor sale.
Faptul că se contestă de către recurentă, apartenența detașamentelor de muncă, la Direcția Generală a Serviciului Muncii, invocându-se fie tutela Ministerului Forțelor Armate, fie cea a Ministerului de Construcții, nu prezintă importanță în soluționarea cauzei, deoarece s-ar ajunge la nesocotirea scopului reparator al legii, și anume, acela de a recompensa persoanele care au fost obligate să presteze o muncă ordonată de regimul acelei epoci, pe anumite criterii, în perioada în care reclamantul trebuia să efectueze stagiul militar. În consecință, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Mureș împotriva sentinței nr. 404 din 30 septembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.