ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3445/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În cauza ce formează obiectul dosarului nr. 7440/2003 al Tribunalului Timiș, inculpatul L.N.I., trimis în judecată în stare de arest pentru infracțiunea de înșelăciune a formulat prin apărătorul său, o cerere de recuzare a întregii instanțe, invocând faptul că toți judecătorii instanței s-au pronunțat cu privire la cererile de prelungire a măsurii arestării preventive, referitoare la el. A mai invocat faptul că, la termenul din 4 iulie 2003, arestarea preventivă s-a pus în discuție după 3 zile de la înregistrarea dosarului, iar în încheierea de la acea dată nu s-a trecut faptul că aceasta este drept recurs și nu a știut că poate formula recurs.

Prin sentința penală nr. 36/ PI din 28 iulie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de inculpatul L.N.I. Se motivează că nu există motive din cele prevăzute de art. 46 și art. 48 C. proc. pen., care să justifice recuzarea. Împotriva sus-menționatei sentințe, inculpatul a declarat recurs, invocând nulitatea acestora, deoarece curtea de apel a încălcat dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., care prevede că, în cazurile în care sunt arestați preventiv, instanța ierarhic superioară competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă. Se referă apoi la unele încheieri ale tribunalului.

Recursul este nefondat. Corect a constatat Curtea de Apel Timișoara că nu există în cauză motive din cele prevăzute în art. 46 și art. 48 C. proc. pen., care să justifice recuzarea. Faptul că toți judecătorii instanței s-au pronunțat cu privire la cererile parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului, nu constituie însă exprimarea unei păreri cu privire la soluția în fond, care ar putea fi dată în cauză, deoarece s-a examinat numai îndeplinirea condițiilor privind luarea acelei măsuri. Cât privesc deficiențele din unele încheieri ale tribunalului, de asemenea, nu constituie motive de recuzare, iar nepronunțarea de către instanța care a soluționat cererea de recuzare, asupra stării de arest a inculpatului, deși reală, nu poate fi examinată în absența recursului parchetului.

Pe de altă parte, nu este de natură a afecta soluția pronunțată cu privire la cererea de recuzare formulată de inculpat. Recursul fiind așa-dar, nefondat, urmează a se respinge, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N.I., împotriva sentinței penale nr. 36/ PI din 23 iulie 2003, a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurent la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 7 august 2003.