ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3445/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

În cauza ce formează obiectul

dosarului nr. 7440/2003 al Tribunalului Timiș, inculpatul L.N.I., trimis în

judecată în stare de arest pentru infracțiunea de înșelăciune a formulat prin

apărătorul său, o cerere de recuzare a întregii instanțe, invocând faptul că

toți judecătorii instanței s-au pronunțat cu privire la cererile de prelungire

a măsurii arestării preventive, referitoare la el.

A mai invocat faptul că, la termenul

din 4 iulie 2003, arestarea preventivă s-a pus în discuție după 3 zile de la

înregistrarea dosarului, iar în încheierea de la acea dată nu s-a trecut faptul

că aceasta este drept recurs și nu a știut că poate formula recurs.

Prin sentința penală nr. 36/ PI din

28 iulie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, cererea de

recuzare formulată de inculpatul L.N.I.

Se motivează că nu există motive din

cele prevăzute de art. 46 și art. 48 C. proc. pen., care să justifice

recuzarea.

Împotriva sus-menționatei sentințe,

inculpatul a declarat recurs, invocând nulitatea acestora, deoarece curtea de

apel a încălcat dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., care prevede că,

în cazurile în care sunt arestați preventiv, instanța ierarhic superioară

competentă să soluționeze cererea de recuzare, înainte de a se pronunța asupra

recuzării, dispune cu privire la arestarea preventivă.

Se referă apoi la unele încheieri

ale tribunalului.

Recursul este nefondat.

Corect a constatat Curtea de Apel

Timișoara că nu există în cauză motive din cele prevăzute în art. 46 și art. 48

C. proc. pen., care să justifice recuzarea.

Faptul că toți judecătorii instanței

s-au pronunțat cu privire la cererile parchetului de prelungire a măsurii

arestării preventive a inculpatului, nu constituie însă exprimarea unei păreri

cu privire la soluția în fond, care ar putea fi dată în cauză, deoarece s-a

examinat numai îndeplinirea condițiilor privind luarea acelei măsuri.

Cât privesc deficiențele din unele

încheieri ale tribunalului, de asemenea, nu constituie motive de recuzare, iar

nepronunțarea de către instanța care a soluționat cererea de recuzare, asupra

stării de arest a inculpatului, deși reală, nu poate fi examinată în absența

recursului parchetului.

Pe de altă parte, nu este de natură

a afecta soluția pronunțată cu privire la cererea de recuzare formulată de

inculpat.

Recursul fiind așa-dar, nefondat,

urmează a se respinge, ca atare, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. și a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, ce se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.N.I., împotriva sentinței penale nr. 36/ PI din 23

iulie 2003, a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent la plata sumei de

700.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 7

august 2003.