ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3441/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată în ședința publică din 29 iunie 2003, în cauza penală ce formează obiectul dosarului nr. 1985/2003 a Curții de Apel Oradea, apelantul inculpat S.C.Ș., prin apărătorul său avocat C.G., a recuzat pe judecătorul T.T., membru al completului de judecată investit cu verificarea din oficiu, a legalității arestării preventive a inculpatului. În motivarea cererii, s-a invocat faptul că judecătorul recuzat a făcut parte din completul de judecată care, prin încheierea nr. 4/ A din 1 iulie 2003, s-a pronunțat cu privire la această măsură dispunând prelungirea arestării preventive a inculpatului până la 30 iulie 2003, astfel că și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția, care ar putea fi dată în această cauză.

Prin încheierea nr. 16/ A din 29 iulie 2003 Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondată, cererea de recuzare, arătându-se că motivul invocat în cerere, nu se regăsește în cazurile de incompatibilitate, prevăzute de art. 46 și art. 48 C. proc. pen. Împotriva acestei din urmă încheieri, inculpatul S.C.Ș. a declarat recurs, susținându-se oral de către apărătorul său, că greșit s-a considerat de instanță că motivul invocat nu se regăsește în cazurile de incompatibilitate, prevăzute de art. 46 și art. 48 C. pen., deși motivul se încadrează în art. 47 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul recuzat exprimându-și anterior părerea prin încheierea nr. 4/ A din 1 iulie 2003, asupra situației care ar putea fi dată în cauză.

Recursul este nefondat. Faptul că judecătorul recuzat a făcut parte din completul de judecată care în dosarul amintit, a verificat, din oficiu, legalitatea arestării preventive a inculpatului S.C.Ș., pronunțând prin încheierea nr. 4/ A din 1 iulie 2003 prelungirea măsurii arestării preventive până la data de 30 iulie 2003, nu constituie însă exprimarea unei păreri asupra soluțiilor ce vor fi date atât cu privire la examinările ulterioare a legalității arestării preventive, cât și cu privire la soluția în fond. Referitor la primul aspect, este de menționat că la examinarea legalității arestării preventive, conform art. 160 lit. d) C. proc. pen., instanța din oficiu, verifică legalitatea acestei măsuri și dispune, prin încheiere motivată, prelungirea cu cel mult 30 zile sau revocarea acestei măsuri.

Apoi, înainte de expirarea acestui termen, în cazul în care, cauza nu s-a soluționat în fond, examinează din nou legalitatea arestării preventive în raport de situația inculpatului de la acea dată, care poate să fie diferită de aceea de la data examinării anterioare. Așa-dar, nu se poate considera că adoptarea de către judecător a unei soluții sub acest aspect, constituie o pronunțare anticipată asupra rezultatului examinărilor ulterioare. De altfel, și rațiunea verificărilor ulterioare, înlăuntrul termenelor de 30 zile, este aceea că pot interveni situații noi, care să justifice menținerea arestării preventive, sau revocarea acesteia. Totodată, soluția dată într-o astfel de verificare, nu constituie o exprimare a unei păreri cu privire la soluția ce ar putea fi dată în fond, deoarece s-a examinat numai legalitatea măsurii arestării preventive.

Deci, nu poate fi reținută existența cazului de incompatibilitate, prevăzută de art. 47 alin. (2) C. proc. pen. În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C.Ș., împotriva încheierii nr. 16/ A din 29 iulie 2003, a Curții de Apel Oradea, în dosarul nr. 1985/2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 7 august 2003.