ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 6 octombrie 1998 la Tribunalul Cluj, reclamantul G.H. cu domiciliul ales în Cluj la avocatul D.P., a chemat în judecată civilă pe fosta sa soție L.H.E. din aceeași localitate, cerând ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună sistarea comunității de bunuri asupra unor imobile dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta și totodată să se recunoască pe cale incidentă hotărârea străină de divorț pronunțată de Judecătoria Bielefeld din Germania la 22 octombrie 1997. În motivarea acțiunii reclamantul a susținut în esență că prin contribuția sa majoră, s-au dobândit în timpul căsătoriei cu pârâta două apartamente în municipiul Cluj-Napoca, situate în str. H. și str. M. înscrise în C.F.

nr. 70010 nr. top 9403 C XXXVII și respectiv în C.F. 7897 nr. top 11000/II. S-a arătat totodată că menținerea comunității de bunuri nu se mai justifică, întrucât prin hotărârea străină a cărei recunoaștere o solicită, căsătoria a încetat prin divorț. Prin cererea reconvențională introdusă de pârâta L.H.E. la prima zi de înfățișare, s-a cerut instanței să se constate că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuție egală cele două apartamente menționate în acțiunea principală, solicitându-se să-i fie atribuite fără plata vreunei sulte, întrucât reclamantul care i-ar datora conform unei tranzacții suma de 7500 DM cu titlu de cheltuieli pentru întreținere până la desfacerea căsătoriei, s-a angajat să renunțe la dreptul de proprietate asupra apartamentelor.

Pârâta-reclamantă a susținut că valoarea totală a celor două apartamente ar fi de 160 milioane lei, reprezentând echivalentul prețului plătit pentru dobândirea lor de 25.500 mărci germane. Totodată s-a cerut respingerea acțiunii reclamantului, invocându-se inadmisibilitatea recunoașterii pe cale incidentă a hotărârii de divorț. În același timp s-a învederat instanței că încuviințarea recunoașterii hotărârii de divorț pronunțată între părți de Judecătoria Bielefeld, Germania la 22 octombrie 1997, s-a dispus la cererea sa prin hotărârea definitivă nr. 163 din 28 august 1988 de Tribunalul Cluj, secția civilă. La 15 august 2002, pârâta-reclamantă a cerut întregirea cererii reconvenționale, solicitând să se constate că părțile au dobândit în timpul căsătoriei și o sumă de 48.000 mărci germane, echivalentă cu 24.480 euro reprezentând „primă de familie lunară” acordată de Statul German.

În dovedirea valorii masei bunurilor comune au fost înfățișate instanței două expertize extrajudiciare de evaluare a imobilelor, la suma de 167.585.098 lei pentru apartamentul din str. H. și la suma de 182.921.893 lei pentru apartamentul din str. M. Anterior completării acțiunii reconvenționale, prin cererea înregistrată la 14 iunie 2002, reclamantul-pârât G.H., prin mandatar, a cerut să se ia act că renunță la judecata acțiunii sale având ca obiect partajul bunurilor comune. Prin sentința civilă nr. 516 din 30 septembrie 2002, Tribunalul Cluj a luat act de renunțarea la judecata acțiunii reclamantului G.H. și a soluționat în fond cererea reconvențională, pe care a admis-o în parte și constatând că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuție egală cele două apartamente, le-a atribuit pârâtei-reclamante fără plata vreunei sulte, dispunând intabularea dreptului de proprietate al pârâtei în C.F.

cu titlu de cumpărare și prin partaj. Totodată a fost respins capătul de cerere din acțiunea reconvențională privind dobândirea și împărțirea echivalentului sumei de 24.480 euro cu titlu de primă de familie, ca nefondat. Împotriva sentinței menționate a declarat apel reclamantul-pârât G.H., care invocând aplicarea greșită a normelor de procedură, a susținut că în condițiile renunțării la judecata acțiunii principale, instanța nu putea trece la soluționarea cererii reconvenționale, care nu mai avea suport, devenind inadmisibilă. Prin decizia civilă nr. 27 din 28 februarie 2003, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins apelul ca nefondat. Pentru a dispune astfel, instanța de apel a socotit că datorită caracterului său autonom și a individualității proprii ca cerere de chemare în judecată, cererea reconvențională a fost corect soluționată în fond, judecarea sa nefiind împiedicată de retragerea acțiunii principale cu același obiect.

Invocând aplicarea greșită a legii prin reiterarea susținerilor referitoare la interdependența dintre acțiunea principală și cea reconvențională, reclamantul-pârât G.H., a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de apel, solicitând desființarea acesteia în partea privind cererea reconvențională. Recursul se va admite pentru considerentele care urmează. Potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (1) C. proc. civ., recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările, cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale. Așadar pentru exercițiul actelor procesuale de dispoziție, cum este renunțarea la acțiune, procura generală emisă în condițiile art. 67 C. proc.

civ. nu este suficientă. În cauză, cele două mandate în temeiul cărora, V.V. a formulat în numele reclamantului G.H. cererea de renunțare la judecată nu îndeplinește cerințele legale mai sus menționate. Astfel, mandatul sub semnătură legalizată emis la 20 martie 2001 a fost dat mandatarei numai în vederea reprezentării în procesul de partaj al bunurilor comune, în vreme de împuternicirea emisă la 7 iunie 2002, de altfel fără semnătură legalizată, numai în scopul angajării unui avocat care să îl reprezinte pe reclamant în vederea renunțării la acțiune în dosarul civil 6510/1998 al Judecătoriei Cluj-Napoca. În lipsa mandatului special prevăzut de lege, instanța de fond nu putea lua act în mod valabil de renunțarea la acțiunea principală și proceda exclusiv la judecata cererii reconvenționale.

Ca urmare recursul se va admite cu consecința casării hotărârilor pronunțate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța competentă potrivit normelor de competență materială în vigoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul G.H. împotriva deciziei nr. 27 din 28 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Casează decizia recurată, sentința nr. 516 din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Gorj, secția civilă, și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.