ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 607/2004

Asupra recursului

de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 octombrie 1998

la Tribunalul Cluj, reclamantul G.H. cu domiciliul ales în Cluj la avocatul D.P.,

a chemat în judecată civilă pe fosta sa soție L.H.E. din aceeași localitate,

cerând ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună sistarea comunității de bunuri

asupra unor imobile dobândite în timpul căsătoriei cu pârâta și totodată să se

recunoască pe cale incidentă hotărârea străină de divorț pronunțată de

Judecătoria Bielefeld din Germania la 22 octombrie 1997.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut în

esență că prin contribuția sa majoră, s-au dobândit în timpul căsătoriei cu

pârâta două apartamente în municipiul Cluj-Napoca, situate în str. H. și str. M.

înscrise în C.F. nr. 70010 nr. top 9403 C XXXVII și respectiv în C.F. 7897 nr. top

11000/II.

S-a arătat totodată că menținerea comunității de

bunuri nu se mai justifică, întrucât prin hotărârea străină a cărei

recunoaștere o solicită, căsătoria a încetat prin divorț.

Prin cererea reconvențională introdusă de pârâta

L.H.E. la prima zi de înfățișare, s-a cerut instanței să se constate că părțile

au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuție egală cele două apartamente

menționate în acțiunea principală, solicitându-se să-i fie atribuite fără plata

vreunei sulte, întrucât reclamantul care i-ar datora conform unei tranzacții

suma de 7500 DM cu titlu de cheltuieli pentru întreținere până la desfacerea

căsătoriei, s-a angajat să renunțe la dreptul de proprietate asupra

apartamentelor.

Pârâta-reclamantă a susținut că valoarea totală

a celor două apartamente ar fi de 160 milioane lei, reprezentând echivalentul

prețului plătit pentru dobândirea lor de 25.500 mărci germane.

Totodată s-a cerut respingerea acțiunii

reclamantului, invocându-se inadmisibilitatea recunoașterii pe cale incidentă a

hotărârii de divorț.

În același timp s-a învederat instanței că

încuviințarea recunoașterii hotărârii de divorț pronunțată între părți de

Judecătoria Bielefeld, Germania la 22 octombrie 1997, s-a dispus la cererea sa

prin hotărârea definitivă nr. 163 din 28 august 1988 de Tribunalul Cluj, secția

civilă.

La 15 august 2002, pârâta-reclamantă a cerut

întregirea cererii reconvenționale, solicitând să se constate că părțile au

dobândit în timpul căsătoriei și o sumă de 48.000 mărci germane, echivalentă cu

24.480 euro reprezentând „primă de familie lunară” acordată de Statul German.

În dovedirea valorii masei bunurilor comune au

fost înfățișate instanței două expertize extrajudiciare de evaluare a

imobilelor, la suma de 167.585.098 lei pentru apartamentul din str. H. și la

suma de 182.921.893 lei pentru apartamentul din str. M.

Anterior completării acțiunii reconvenționale,

prin cererea înregistrată la 14 iunie 2002, reclamantul-pârât G.H., prin

mandatar, a cerut să se ia act că renunță la judecata acțiunii sale având ca obiect

partajul bunurilor comune.

Prin sentința civilă nr. 516 din 30 septembrie

2002, Tribunalul Cluj a luat act de renunțarea la judecata acțiunii

reclamantului G.H. și a soluționat în fond cererea reconvențională, pe care a

admis-o în parte și constatând că părțile au dobândit în timpul căsătoriei cu

contribuție egală cele două apartamente, le-a atribuit pârâtei-reclamante fără

plata vreunei sulte, dispunând intabularea dreptului de proprietate al pârâtei

în C.F. cu titlu de cumpărare și prin partaj.

Totodată a fost respins capătul de cerere din

acțiunea reconvențională privind dobândirea și împărțirea echivalentului sumei

de 24.480 euro cu titlu de primă de familie, ca nefondat.

Împotriva sentinței menționate a declarat apel

reclamantul-pârât G.H., care invocând aplicarea greșită a normelor de

procedură, a susținut că în condițiile renunțării la judecata acțiunii

principale, instanța nu putea trece la soluționarea cererii reconvenționale,

care nu mai avea suport, devenind inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 27 din 28 februarie

2003, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a

socotit că datorită caracterului său autonom și a individualității proprii ca

cerere de chemare în judecată, cererea reconvențională a fost corect

soluționată în fond, judecarea sa nefiind împiedicată de retragerea acțiunii

principale cu același obiect.

Invocând aplicarea greșită a legii prin

reiterarea susținerilor referitoare la interdependența dintre acțiunea

principală și cea reconvențională, reclamantul-pârât G.H., a declarat recurs

împotriva hotărârii instanței de apel, solicitând desființarea acesteia în

partea privind cererea reconvențională.

Recursul se va admite pentru considerentele care

urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 69 alin. (1) C.

proc. civ., recunoașterile privitoare la drepturile în judecată, renunțările,

cum și propunerile de tranzacție nu se pot face decât în temeiul unei procuri

speciale.

Așadar pentru exercițiul actelor procesuale de

dispoziție, cum este renunțarea la acțiune, procura generală emisă în

condițiile art. 67 C. proc. civ. nu este suficientă.

În cauză, cele două mandate în temeiul cărora, V.V.

a formulat în numele reclamantului G.H. cererea de renunțare la judecată nu îndeplinește

cerințele legale mai sus menționate.

Astfel, mandatul sub semnătură legalizată emis

la 20 martie 2001 a fost dat mandatarei numai în vederea reprezentării în

procesul de partaj al bunurilor comune, în vreme de împuternicirea emisă la 7

iunie 2002, de altfel fără semnătură legalizată, numai în scopul angajării unui

avocat care să îl reprezinte pe reclamant în vederea renunțării la acțiune în

dosarul civil 6510/1998 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

În lipsa mandatului special prevăzut de lege,

instanța de fond nu putea lua act în mod valabil de renunțarea la acțiunea

principală și proceda exclusiv la judecata cererii reconvenționale.

Ca urmare recursul se va admite cu consecința

casării hotărârilor pronunțate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța

competentă potrivit normelor de competență materială în vigoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul G.H. împotriva

deciziei nr. 27 din 28 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Casează decizia recurată, sentința nr. 516 din

30 septembrie 2002 a Tribunalului Gorj, secția civilă, și trimite cauza spre

competentă soluționare la Judecătoria Cluj-Napoca.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2004.