Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.01.2004
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 105/2004

HOTĂRÂRE
09.01.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 105/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 233 din 31 martie 2003 a Tribunalului Dolj, a fost condamnat inculpatul M.T.C. la 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. c), cu aplicarea art. 74 și art. 76 C. pen. Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile P.I. despăgubiri, pentru daune morale în sumă de 5 milioane lei. Instanța a reținut în fapt că în noaptea de 18 ianuarie 2003, inculpatul a pătruns în curtea părții civile cu intenția de a sustrage găini și în momentul în care prinsese două găini, a fost surprins de P.I. care, în încercarea sa de a-l imobiliza pe inculpat, a fost lovit de acesta cu pumnul în față.

Pentru leziunile suferite partea civilă a avut nevoie de îngrijiri medicale timp de 3-4 zile. Apelul declarat de inculpat în cauză a fost admis de Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 309 din 23 iunie 2003, casându-se sentința instanței de fond numai cu privire la cuantumul pedepsei aplicate, care a fost redus de la 4 ani la 2 ani închisoare. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs partea civilă P.I. susținând că față de periculozitatea inculpatului, nu se impunea reducerea pedepsei. Examinând actele dosarului se constată că recursul părții civile este inadmisibil. Potrivit art. 385 1 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele, prevăzute în art. 362 C. proc.

pen., nu au folosit calea apelului. Aceste persoane pot declara recurs numai împotriva deciziei pronunțate în apel în situația în care, prin decizie s-a modificat soluția dată în sentință și numai cu privire la această modificare. Pe de altă parte, potrivit art. 385 2 , raportat la art. 362 C. proc. pen., partea civilă poate declara recurs numai cu privire la latura civilă a cauzei. În speță, partea civilă P.I. nu a declarat apel împotriva sentinței tribunalului, iar prin decizia pronunțată de instanța de apel soluționarea laturii civile a rămas neschimbată. În aceste condiții, recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei instanței de apel, care se referă numai la latura penală a cauzei și anume, la individualizarea pedepsei este inadmisibil potrivit textelor de lege menționate mai sus.

În consecință, se va respinge recursul cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de partea civilă P.I. împotriva deciziei penale nr. 309 din 23 iunie 2003 a Curții de Apel Craiova. Obligă recurenta parte civilă P.I. să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat M.T.C., se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 ianuarie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4503/2004
care nu a ezitat să-l folosească, după o simplă discuție cu partea vătămată, insistențele inculpatului pentru schimbarea declarațiilor, au fost de natură să influențeze partea vătămată și pe martori ca să schimbe declarațiile, de teama reac
ÎCCJ 2009-06-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2253/2009
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1880 din 24 mai 2007 a Judecătoriei Craiova, au fost condamnați inculpații: S.G. la pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare cu aplica
ÎCCJ 2004-12-13
0,93
ÎCCJ, Decizia nr. 339/2004
Partea vătămată a relatat martorilor că fusese bătut și tâlhărit de mai multe persoane. Martorii au condus partea vătămată la Spitalul Târgu Jiu, unde aceasta a fost internată. Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr.
ÎCCJ 2004-06-03
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3030/2004
L.I. S-a mai reținut că în urma violențelor exercitate de inculpați, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale, iar martorul G.I. nu s-a prezentat la medicul legist și nu a formulat plângere împotriv
ÎCCJ 2004-03-24
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1623/2004
just. Împotriva sentinței, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, motivul invocat fiind nelegala reținere a legitimei apărări prevăzută de art. 44 alin. (2) C. pen. Prin decizia penală nr. 207 din 13 mai 2003, Curtea de Apel
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă