ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3637/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 225 din 28

octombrie 2002, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul L.A.

- în baza art. 197 alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b)

C. pen., la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., parte vătămată fiind L.A.V.;

- în baza art. 197 alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b)

C. pen., la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., parte vătămată L.A.A.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

A fost menținută starea de arest a

inculpatului și dedusă detenția de la 24 iulie 2001 la zi.

Constată că părțile vătămate nu s-au

constituit părți civile.

Inculpatul a fost obligat la

cheltuieli judiciare către stat.

Instanța a reținut în fapt, că,

inculpatul L.A., condamnat anterior, succesiv, la 20 ani închisoare pentru omor

în anul 1968 și, respectiv, la 6 ani închisoare pentru tentativă la omor în

anul 1990, din anul 1985 întreținea relații de concubinaj cu numita S.N.V.,

având cu aceasta 3 copii, între care și pe părțile vătămate L.A.V., în vârstă

de 13 ani și L.A.A., în vârstă de 12 ani.

Față de concubină și copii,

inculpatul are un comportament violent, îndeosebi când este în stare de

ebrietate și aceasta se întâmplă foarte des.

La data de 23 iulie 2001, mama

inculpatului V.M., a sesizat organul de poliție cu privire la faptele acestuia

de a întreține relații sexuale cu fiicele L.A.V. și L.A.A.

Cercetările efectuate au relevat că,

în adevăr, inculpatul L.A., fiind frecvent sub influența băuturilor alcoolice

și-a obligat în mod repetat fiicele mai mari, respectiv L.A.V. și L.A.A. să

întrețină cu el relații sexuale anale, amenințându-le cu bătaia, luându-le de

gât și trăgându-le în pat, fiind complet dezbrăcat.

Perversiunile se realizau prin

atingerea organelor genitale după care efectua penetrarea în anus.

Actele sexuale erau comise de către

inculpat, atât în absența celorlalți membri ai familiei, cât și în prezența

acestora, mama părților vătămate neândrăznind, de frica inspirată de inculpat

să denunțe faptele.

Actele medico-legale confirmă

existența congestiilor peri-anale și fisurilor anale, care pledează, în cazul

minorei L.A.V., pentru relația sexuală anală cu intromisiune și, în cazul

minorei L.A.A., pentru tentativă relație sexuală anală.

Împotriva acestei hotărâri,

inculpatul a declarat apel, solicitând să se constate că este nevinovat, iar în

subsidiar, să fie redusă pedeapsa.

Prin decizia penală nr. 71 din 3

martie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat, apelul inculpatului,

constatând că existența faptelor și vinovăția acestuia sunt cert stabilite, iar

pedeapsa a fost corect individualizată, ținându-se seama de gradul ridicat de

pericol social al infracțiunilor și periculozitatea făptuitorului.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpat care, prin motivele scrise, precizează că

este nevinovat, admițând doar că „a făcut niște forme de sex cu A.”, solicitând

oral, prin apărător, în principal, achitarea și în subsidiar, reducerea

pedepsei.

Verificând hotărârea atacată în baza

lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat

pentru cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C.

proc. pen., respectiv, greșita încadrare juridică a faptelor.

În adevăr, așa cum rezultă din

materialul probator, inculpatul a practicat, repetat, prin constrângere,

relații sexuale anale cu fiicele sale minore în vârstă de 13 și, respectiv, 12

ani, ultimul act sexual având loc în luna iulie 2001, când partea vătămată

L.A.V. a și plecat de acasă, ajungând la bunica sa, V.M., căreia i-a adus la

cunoștință faptele săvârșite de tatăl său.

Existența faptelor și vinovăția

inculpatului rezultă fără echivoc din declarațiile celor două minore care, audiate

și în instanță, descriu în amănunt comportamentul animalic al inculpatului,

asistând fiecare la practicarea relațiilor sexuale la care era supusă cealaltă,

fapte care se produceau uneori și în prezența mamei, însă, fiind toți

terorizați de făptuitor, nu aveau curajul să se opună ori să-l denunțe.

Sora inculpatului, P.L., își exprimă

consternarea la auzul descrierilor făcute de nepoata A.V. cu privire la

perversiunile comise de inculpat asupra fiicelor sale, așa cum precizează prin

declarația din cursul judecății.

Constatările medico-legale, ambele

din 25 iulie 2001 ale Serviciului de Medicină Legală Suceava, atestă, urmare a

examinării celor două minore, existența traumatismelor specifice practicării

relațiilor sexuale anale.

Gravitatea extremă a acestor fapte,

care evocă mizeria morală a inculpatului, a determinat-o pe mama acestuia să

sesizeze organul de poliție.

În drept, însă, faptele inculpatului

de a practica repetat și prin constrângere, relații sexuale anale cu cele două

fiice minore ale sale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., așa cum a fost

modificat prin O.U.G. a Guvernului nr. 89/2001 aprobată prin Legea nr. 61/2002.

Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen.,

constituie infracțiunea de viol „actul sexual, de orice natură, cu o persoană

de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de

imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința”.

Așa cum rezultă din norma de

incriminare citată, în conținutul infracțiunii de viol intră, ca element

material și actele nefirești privitoare la viața sexuală, conform sintagmei

„actul sexual de orice natură” care, însă, constituie și elementul material al

infracțiunii de perversiune sexuală.

Se constată, așadar, că ne aflăm în

prezența unor încriminări paralele: pe de o parte, aceea prevăzută de art. 197

alin. (1) C. pen., care vizează actul sexual, de orice natură (firesc, nefiresc

între persoane de același sex ori de sex diferit) prin constrângere, iar pe de

altă parte, aceea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., care restrânge

verbum regens la actele de perversiune sexuală prin constrângere.

Fără nici o îndoială că relațiile

sexuale anale între persoane de sex diferit sunt acte de perversiune sexuală,

care întregesc deopotrivă conținutul obiectiv al celor două infracțiuni, fără

ca una dintre ele să intre, ca element sau ca circumstanță agravantă, în

conținutul celeilalte.

Așa fiind, Curtea constată că se

impune încadrarea juridică în textul de lege care prevede o sancțiune mai mică

și acela este art. 201 alin. (4) C. pen.

Pentru cele ce preced, admițând

recursul inculpatului, vor fi casate ambele hotărâri pronunțate în cauză și

rejudecând, se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de

viol, formă agravată, în aceea de perversiune sexuală formă agravantă, făcând o

nouă individualizare a pedepselor.

La stabilirea pedepselor se va ține

seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., între care cele care se

referă la limitele de pedeapsă, gradul ridicat de pericol social al faptelor și

persoana inculpatului, impun proporționalizarea acestora la maximul special.

Se va deduce din pedeapsă timpul

arestării preventive a inculpatului de la 24 iulie 2001 la 10 septembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul L.A. împotriva

deciziei penale nr. 71 din 3 martie 2003 a Curții de Apel Suceava.

Casează decizia și sentința penală nr. 225 din 28 octombrie

2002 a Tribunalului Suceava cu privire la încadrarea juridică a faptelor.

Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică

din două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b)

1

și

alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) din

același cod, în două infracțiuni prevăzute de art. 201 alin. (4) C. pen. și în

baza acestui text, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen.,

condamnă pe inculpat la câte 10 ani închisoare și câte 10 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen.,

inculpatul va executa 10 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 24 iulie 2001 la 10 septembrie 2003.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Onorariul de avocat în sumă de

400.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată, în ședință publică, azi

10 septembrie 2003.