ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3637/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 225 din 28 octombrie 2002, Tribunalul Suceava l-a condamnat pe inculpatul L.A. - în baza art. 197 alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., parte vătămată fiind L.A.V.; - în baza art. 197 alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., parte vătămată L.A.A.

Conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului și dedusă detenția de la 24 iulie 2001 la zi. Constată că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile. Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat. Instanța a reținut în fapt, că, inculpatul L.A., condamnat anterior, succesiv, la 20 ani închisoare pentru omor în anul 1968 și, respectiv, la 6 ani închisoare pentru tentativă la omor în anul 1990, din anul 1985 întreținea relații de concubinaj cu numita S.N.V., având cu aceasta 3 copii, între care și pe părțile vătămate L.A.V., în vârstă de 13 ani și L.A.A., în vârstă de 12 ani.

Față de concubină și copii, inculpatul are un comportament violent, îndeosebi când este în stare de ebrietate și aceasta se întâmplă foarte des. La data de 23 iulie 2001, mama inculpatului V.M., a sesizat organul de poliție cu privire la faptele acestuia de a întreține relații sexuale cu fiicele L.A.V. și L.A.A. Cercetările efectuate au relevat că, în adevăr, inculpatul L.A., fiind frecvent sub influența băuturilor alcoolice și-a obligat în mod repetat fiicele mai mari, respectiv L.A.V. și L.A.A. să întrețină cu el relații sexuale anale, amenințându-le cu bătaia, luându-le de gât și trăgându-le în pat, fiind complet dezbrăcat. Perversiunile se realizau prin atingerea organelor genitale după care efectua penetrarea în anus.

Actele sexuale erau comise de către inculpat, atât în absența celorlalți membri ai familiei, cât și în prezența acestora, mama părților vătămate neândrăznind, de frica inspirată de inculpat să denunțe faptele. Actele medico-legale confirmă existența congestiilor peri-anale și fisurilor anale, care pledează, în cazul minorei L.A.V., pentru relația sexuală anală cu intromisiune și, în cazul minorei L.A.A., pentru tentativă relație sexuală anală. Împotriva acestei hotărâri, inculpatul a declarat apel, solicitând să se constate că este nevinovat, iar în subsidiar, să fie redusă pedeapsa. Prin decizia penală nr. 71 din 3 martie 2003, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondat, apelul inculpatului, constatând că existența faptelor și vinovăția acestuia sunt cert stabilite, iar pedeapsa a fost corect individualizată, ținându-se seama de gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor și periculozitatea făptuitorului.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpat care, prin motivele scrise, precizează că este nevinovat, admițând doar că „a făcut niște forme de sex cu A.”, solicitând oral, prin apărător, în principal, achitarea și în subsidiar, reducerea pedepsei. Verificând hotărârea atacată în baza lucrărilor și materialului de la dosar, Curtea constată că recursul este fondat pentru cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., respectiv, greșita încadrare juridică a faptelor. În adevăr, așa cum rezultă din materialul probator, inculpatul a practicat, repetat, prin constrângere, relații sexuale anale cu fiicele sale minore în vârstă de 13 și, respectiv, 12 ani, ultimul act sexual având loc în luna iulie 2001, când partea vătămată L.A.V.

a și plecat de acasă, ajungând la bunica sa, V.M., căreia i-a adus la cunoștință faptele săvârșite de tatăl său. Existența faptelor și vinovăția inculpatului rezultă fără echivoc din declarațiile celor două minore care, audiate și în instanță, descriu în amănunt comportamentul animalic al inculpatului, asistând fiecare la practicarea relațiilor sexuale la care era supusă cealaltă, fapte care se produceau uneori și în prezența mamei, însă, fiind toți terorizați de făptuitor, nu aveau curajul să se opună ori să-l denunțe. Sora inculpatului, P.L., își exprimă consternarea la auzul descrierilor făcute de nepoata A.V. cu privire la perversiunile comise de inculpat asupra fiicelor sale, așa cum precizează prin declarația din cursul judecății.

Constatările medico-legale, ambele din 25 iulie 2001 ale Serviciului de Medicină Legală Suceava, atestă, urmare a examinării celor două minore, existența traumatismelor specifice practicării relațiilor sexuale anale. Gravitatea extremă a acestor fapte, care evocă mizeria morală a inculpatului, a determinat-o pe mama acestuia să sesizeze organul de poliție. În drept, însă, faptele inculpatului de a practica repetat și prin constrângere, relații sexuale anale cu cele două fiice minore ale sale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de perversiune sexuală, prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., așa cum a fost modificat prin O.U.G. a Guvernului nr. 89/2001 aprobată prin Legea nr. 61/2002.

Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., constituie infracțiunea de viol „actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de același sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-și exprima voința”. Așa cum rezultă din norma de incriminare citată, în conținutul infracțiunii de viol intră, ca element material și actele nefirești privitoare la viața sexuală, conform sintagmei „actul sexual de orice natură” care, însă, constituie și elementul material al infracțiunii de perversiune sexuală. Se constată, așadar, că ne aflăm în prezența unor încriminări paralele: pe de o parte, aceea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., care vizează actul sexual, de orice natură (firesc, nefiresc între persoane de același sex ori de sex diferit) prin constrângere, iar pe de altă parte, aceea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., care restrânge verbum regens la actele de perversiune sexuală prin constrângere.

Fără nici o îndoială că relațiile sexuale anale între persoane de sex diferit sunt acte de perversiune sexuală, care întregesc deopotrivă conținutul obiectiv al celor două infracțiuni, fără ca una dintre ele să intre, ca element sau ca circumstanță agravantă, în conținutul celeilalte. Așa fiind, Curtea constată că se impune încadrarea juridică în textul de lege care prevede o sancțiune mai mică și acela este art. 201 alin. (4) C. pen. Pentru cele ce preced, admițând recursul inculpatului, vor fi casate ambele hotărâri pronunțate în cauză și rejudecând, se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol, formă agravată, în aceea de perversiune sexuală formă agravantă, făcând o nouă individualizare a pedepselor.

La stabilirea pedepselor se va ține seama de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., între care cele care se referă la limitele de pedeapsă, gradul ridicat de pericol social al faptelor și persoana inculpatului, impun proporționalizarea acestora la maximul special. Se va deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 iulie 2001 la 10 septembrie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de inculpatul L.A. împotriva deciziei penale nr. 71 din 3 martie 2003 a Curții de Apel Suceava. Casează decizia și sentința penală nr. 225 din 28 octombrie 2002 a Tribunalului Suceava cu privire la încadrarea juridică a faptelor. Conform art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) din același cod, în două infracțiuni prevăzute de art. 201 alin. (4) C. pen. și în baza acestui text, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., condamnă pe inculpat la câte 10 ani închisoare și câte 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., inculpatul va executa 10 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 24 iulie 2001 la 10 septembrie 2003. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor. Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 septembrie 2003.