ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1840/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 1106 din 2

decembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 5453/2002, Tribunalul București,

secția a II-a penală, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a admis cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptelor penale, formulată de Ministerul

Public, din infracțiunile prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2)

lit. c) C. pen. și de art. 293 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și

art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prevăzute de art. 20, raportat la

art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și art. 293

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b), ambele cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen.

În temeiul art. 20, raportat la art.

211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a

condamnat pe inculpatul P.V. la pedeapsa de 5 ani închisoare (parte vătămată

P.C.).

În baza art. 293 alin. (1), cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa

de un an și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele de 6 luni închisoare, aplicată în baza

art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 republicat, cu aplicarea art. 37

lit. b) C. pen., prin sentința penală nr. 2045 din 10 septembrie 2002 a

Judecătoriei sectorului 5 București (dosar nr. 5632/20029, de 5 ani închisoare

și de un an și 6 luni închisoare, aplicate prin sentință, inculpatul urmând să

execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat și un spor

de un an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa de 6

ani închisoare.

A fost dedusă din pedeapsă perioada

reținerii și a arestării preventive de la 27 august 2002 la zi.

S-a luat act că partea vătămată P.C.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr.

2897 din 22 noiembrie 2002 emis de Judecătoria sectorului 5 București în

dosarul nr. 5632/2002. În temeiul art. 420 C. proc. pen., s-a dispus emiterea

unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

Tribunalul a reținut că la data de

27 august 2002, în jurul orei 8,00, aflându-se în fața blocului D9 din Aleea

Tg. Neamț, inculpatul P.V. a încercat să smulgă părții vătămate P.C. lanțul de

aur de la gât. După ce a fost prins de organele de poliție și-a dat o

identitate falsă, declarând că se numește P.C., date care aparțineau unui

prieten al său.

Prin decizia penală nr. 38/ A din 22

ianuarie 2004, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat

de inculpat împotriva sentinței menționate. Apelul inculpatului viza, în

principal, greșita condamnare pentru infracțiunea de tentativă de tâlhărie,

susținându-se că nu sunt probe suficiente de condamnare, iar în subsidiar, viza

reducerea pedepsei.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat recurs invocând aceleași motive (greșita condamnare și

individualizare a pedepsei).

Înalta Curte, verificând aceste

motive în raport cu probele efectuate în cauză, constată că recursul este

nefondat sub ambele aspecte (principal și subsidiar).

Sub aspectul condamnării

inculpatului, pentru infracțiunea de tentativă la tâlhărie sub forma

calificată, Înalta Curte reține temeinicia ambelor hotărâri atacate, inculpatul

recunoscând că se afla la ora și în locul menționat de partea vătămată și chiar

un incident cu aceasta, vinovăția sa fiind confirmată de partea vătămată, de

martora oculară B.D., precum și de planșa foto care reprezintă lanțul rupt. De

asemenea, împrejurarea că inculpatul și-a ascuns identitatea, dând datele de

identificare ale unui prieten al său, faptă pentru care a fost condamnat, și pe

care nu o decontestă, demonstrează încercarea inculpatului de a scăpa de

răspundere penală pentru o faptă pe care a comis-o.

Potrivit art. 69 C. proc. pen.,

declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului

penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate

cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, varianta inculpatului potrivit

căreia partea vătămată l-ar fi îmbrâncit, după care ar fi îmbrâncit-o și el,

dar nu ar fi încercat să-i smulgă lanțul de aur, nu este confirmată de nici o

probă. De altfel, așa cum s-a evidențiat mai sus, inculpatul nu a negat

prezența sa la locul faptei și, parțial, nici incidentul avut cu partea

vătămată, incident care a fost declanșat, însă, de fapta infracțională a inculpatului,

iar nu de partea vătămată.

Sub aspectul discernământului,

susținerile privind existența unui discernământ redus (datorat medicamentelor

luate pentru dezintoxicare de inculpat), nu au fost dovedite, dimpotrivă,

conștient fiind de consecința faptei sale și avertizat de partea vătămată că va

ajunge la poliție, inculpatul și-a dat o falsă identitate aspect care presupune

existența unui suficient discernământ pentru a răspunde penal.

Examinând recursul sub aspectul

prevăzut de art. 385

9

pct. 14, Înalta Curte constată că, și din

acest punct de vedere, recursul este nefondat.

Astfel, instanțele au ținut seama de

criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C.

pen., stabilind pedepsele și pedeapsa rezultantă în raport, atât cu gravitatea

faptelor, concursul de infracțiuni, cât și cu persoana inculpatului

(recidivist, nesincer).

În consecință, recursul declarat de

inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 88 C. pen., se va scade

din pedeapsă timpul arestării preventive de la 27 august 2002 la zi.

Se vor aplica și prevederile art.

192 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la plata cheltuielilor avansate de

stat, dispunându-se obligarea recurentului inculpat la plata acestora, în sumă

de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu a recurentului, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 22 ianuarie

2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul

arestării preventive de la 27 august 2002 la 2 aprilie 2004.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

aprilie 2004.