ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5394/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1264

din 26 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, s-a respins cererea

de schimbare a încadrării juridice din art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 208 – art. 209 alin. (3) lit.

f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cerere formulată de

reprezentantul Ministerului Public.

S-a respins cererea de

schimbare a încadrării juridice din art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art.

208 și 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cerere

formulată de inculpatul I.M., prin apărător ales.

În baza art. 208 – art. 209 alin.

(3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat

inculpatul I.M., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 61 alin. (1) C.

pen., s-a revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 3 ani închisoare,

aplicată prin sentința penală nr. 2432 din 5 decembrie 2001 a Judecătoriei

Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 712 din 17 aprilie 2002 a

Tribunalului București și a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de

executat din pedeapsa anterioară (352 zile) cu pedeapsa aplicată prin prezenta,

de 4 ani și 6 luni închisoare inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani și

6 luni închisoare.

Conform art. 36 alin. (1) C.

pen., s-a constatat că fapta dedusă judecății, săvârșită de inculpat la 27

februarie 2004 este concurentă cu infracțiunile prevăzute de art. 35 alin. (1)

și art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 săvârșite de același inculpat la

13 noiembrie 2003 pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 766 din

21 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia penală nr.

2100 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel București.

S-a descontopit pedeapsa

finală de 6 luni închisoare și s-a repus în individualitatea lor pedepsele

componente, de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.

35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 și, 6 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, iar

conform art. 33 și 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin

prezenta de 4 ani și 6 luni închisoare cu fiecare dintre pedepsele arătate, aplicate

prin sentința penală nr. 766 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 2100 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel

București, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6

luni închisoare, în condițiile art. 71 și 64 C. pen.

S-a menținut revocarea

liberării condiționate cu privire la restul de 165 zile rămas neexecutat din

pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3129 din 2

decembrie 1999 a Judecătoriei sector 6 București, conform sentinței penale nr. 766

din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., s-a dispus confiscarea uneltelor folosite de inculpat la săvârșirea

faptei, consemnate în dovada seria B nr. 43495 din 23 martie 2004.

S-a constatat că C.F.R. M.

SA, sucursala București, nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut, pe baza probelor administrate, următoarea situație

de fapt:

În ziua de 27 februarie 2004,

inculpatul I.M., în realizarea rezoluției infracționale de a sustrage piese și

subansamble de la vagoanele de marfă ce se aflau în stația C.F.R. Progresu a

luat asupra sa mai multe unelte (chei fixe, patent, ciocan, dron și un sac de

rafie) și s-a deplasat în acea zonă.

Cu ajutorul dronului și a

cheilor fixe a dezmembrat mai multe piese și componente de la două vagoane garate

în grupa tehnică a stației C.F.R. Progresu și cu ajutorul sacului le-a

transportat peste calea ferată la o distanță de circa 15 m.

Inculpatul a fost observat

de lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Transporturi și,

întrucât, a luat-o la fugă, a fost folosit armamentul din dotare pentru a putea

fi reținut.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 972

din 9 decembrie 2005, Curtea de Apel București a admis apelul declarat, a

desființat parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în aceste limite, în

baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 – art.

209 lit. e) C. pen. și aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A menținut celelalte

dispoziții ale hotărârii atacate.

În motivarea soluției de

schimbare a încadrării juridice s-a susținut că, vagoanele de transport pe

calea ferată, de unde inculpatul a sustras piese și subansamble erau garate pe

o linie tehnică a stației, așa încât, prin fapta comisă nu s-a pus în pericol

siguranța circulației pe calea ferată.

Cât privește pedeapsa

aplicată s-a constatat că aceasta respectă prevederile art. 72 C. pen.

În termen legal, împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul.

Prin criticile orale,

recurentul inculpat a criticat hotărârea din apel, în esență, sub următoarele

două aspecte:

- greșita încadrare juridică

a faptei, prin aceea că activitatea infracțională a rămas în fază de tentativă,

situație în care se impuneau a fi reținute dispozițiile art. 20 C. pen.,

raportate la art. 208 și 209 lit. e) C. pen.;

- nu s-a făcut o judicioasă

individualizare a pedepsei în raport de noua încadrare juridică a faptei și de

situația personală a inculpatului.

Examinând criticile formulate

în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

17 și 14 C. proc. pen., se constată că recursul este fondat pentru

considerentele ce urmează.

Într-adevăr, instanța de

fond procedând la schimbarea încadrării juridice trebuia să dispună condamnarea

inculpatului pentru noua infracțiune și să facă cu această ocazie și o

reindividualizare a pedepsei astfel stabilite. Se impunea reindividualizarea

pedepsei, cu atât mai mult cu cât, schimbarea încadrării juridice a atras

condamnarea pentru o infracțiune sancționată mai puțin sever, cu o pedeapsă

situată între limitele legale cuprinse între 3 la 15 ani, decât cea anterioară

ale cărei limite legale se plasau între 4 și 18 ani închisoare.

Chiar dacă recurentul

inculpat este recidivist și a avut conduită oscilantă pe parcursul procesului

se impunea, chiar și în aceste condiții, operarea unei reduceri a cuantumului

pedepsei cât și în raport de faptul că prin fapta dedusă judecății nu s-a

produs un prejudiciu părții vătămate; de altfel aceasta nici nu s-a constituit

parte civilă în cauză, piesele și subsansamblurile sustrase fiind recuperate de

la inculpat.

În acest context, pentru a

da considerarea necesară dispozițiilor art. 72 C. pen., pentru a stabili o

pedeapsă proporțională pericolului social atât al faptei cât și al

făptuitorului și în scopul respectării dispozițiilor art. 52 C. pen., se va

redoza pedeapsa la limita minimă legală sancționatoare.

Pe de altă parte, se

constată că hotărârea atacată încalcă și prevederile art. 71 C. pen., privind conținutul

pedepsei accesorii, critica fiind examinată, din oficiu, în baza cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Astfel, conform art. 71 alin.

(2) C. pen., interzicerea drepturilor părintești cuprinse în art. 64 lit. d) C.

pen., se aplică numai ținând seama de gravitatea faptei, persoana inculpatului

sau de interesele copilului.

Pe de altă parte, inculpatul

nu s-a folosit în comiterea activității infracționale de o funcție sau de o

profesie pentru a-i fi interzis dreptul înscris în art. 64 lit. c) C. pen.

În acest context, ținând

seama de împrejurările și condițiile concrete în care s-a comis fapta

inculpatului nu-i pot fi interzise drepturile de la art. 64 lit. e) și d) C.

pen.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpat,

decizia pronunțată în apel urmând a fi casată, pentru considerațiunile expuse,

numai cu privire la individualizarea pedepsei principale și conținutul pedepsei

accesorii.

Cât privește critica vizând

încadrarea juridică a faptei, aceasta este nefondată.

Așa cum rezultă din procesul

verbal de cercetare a locului faptei și din planșele fotografice, recurentul

inculpat a detașat piesele și subsansamblurile sustrase pe care le-a cărat

într-un sac, la distanță, lângă drumul de acces.

Ori, esențial pentru

stabilirea încadrării juridice este în această situație realizarea apropierii

și intrarea efectivă în stăpânirea bunurilor sustrase (indiferent de durata

acestei stări de fapt) ceea ce în fapt inculpatul a realizat prin modul în care

a comis infracțiunea.

În cauză acțiunea de

deposedare a fost dusă până la sfârșit, realizând infracțiunea consumată pentru

care inculpatul a fost corect condamnat.

Pentru aceste considerente

critica se va respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 972 din 9 decembrie 2005 a Curții

de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează decizia penală

atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei principale și conținutul

pedepsei accesorii.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 și 209 lit.

e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 4 ani și 6 luni închisoare la 3

ani închisoare.

Interzice inculpatului în

condițiile art. 71 C. pen., în timpul executării pedepsei drepturile prevăzute

de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor, inclusiv cele privind contopirea pedepselor conform art. 36 C.

pen. și revocarea liberării condiționate, inculpatul urmând să execute pedeapsa

rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) și e9 C.

pen.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului, în sumă de 100

lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 septembrie 2006.