ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5394/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1264 din 26 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., cerere formulată de reprezentantul Ministerului Public. S-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 20 C. pen., raportat la art. 208 și 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., cerere formulată de inculpatul I.M., prin apărător ales.

În baza art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.M., la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare. Conform art. 61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată privind pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2432 din 5 decembrie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 712 din 17 aprilie 2002 a Tribunalului București și a contopit restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară (352 zile) cu pedeapsa aplicată prin prezenta, de 4 ani și 6 luni închisoare inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare.

Conform art. 36 alin. (1) C. pen., s-a constatat că fapta dedusă judecății, săvârșită de inculpat la 27 februarie 2004 este concurentă cu infracțiunile prevăzute de art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 săvârșite de același inculpat la 13 noiembrie 2003 pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 766 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2100 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel București.

S-a descontopit pedeapsa finală de 6 luni închisoare și s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente, de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 35 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 și, 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, iar conform art. 33 și 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta de 4 ani și 6 luni închisoare cu fiecare dintre pedepsele arătate, aplicate prin sentința penală nr. 766 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2100 din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71 și 64 C. pen.

S-a menținut revocarea liberării condiționate cu privire la restul de 165 zile rămas neexecutat din pedeapsa de un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3129 din 2 decembrie 1999 a Judecătoriei sector 6 București, conform sentinței penale nr. 766 din 21 aprilie 2004 a Judecătoriei Buftea. În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea uneltelor folosite de inculpat la săvârșirea faptei, consemnate în dovada seria B nr. 43495 din 23 martie 2004. S-a constatat că C.F.R. M. SA, sucursala București, nu s-a constituit parte civilă. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, pe baza probelor administrate, următoarea situație de fapt: În ziua de 27 februarie 2004, inculpatul I.M., în realizarea rezoluției infracționale de a sustrage piese și subansamble de la vagoanele de marfă ce se aflau în stația C.F.R.

Progresu a luat asupra sa mai multe unelte (chei fixe, patent, ciocan, dron și un sac de rafie) și s-a deplasat în acea zonă. Cu ajutorul dronului și a cheilor fixe a dezmembrat mai multe piese și componente de la două vagoane garate în grupa tehnică a stației C.F.R. Progresu și cu ajutorul sacului le-a transportat peste calea ferată la o distanță de circa 15 m. Inculpatul a fost observat de lucrătorii de poliție din cadrul Secției de Poliție Transporturi și, întrucât, a luat-o la fugă, a fost folosit armamentul din dotare pentru a putea fi reținut. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia penală nr. 972 din 9 decembrie 2005, Curtea de Apel București a admis apelul declarat, a desființat parțial hotărârea atacată și rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 334 C. proc.

pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen. și aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate. În motivarea soluției de schimbare a încadrării juridice s-a susținut că, vagoanele de transport pe calea ferată, de unde inculpatul a sustras piese și subansamble erau garate pe o linie tehnică a stației, așa încât, prin fapta comisă nu s-a pus în pericol siguranța circulației pe calea ferată. Cât privește pedeapsa aplicată s-a constatat că aceasta respectă prevederile art. 72 C. pen.

În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul. Prin criticile orale, recurentul inculpat a criticat hotărârea din apel, în esență, sub următoarele două aspecte: - greșita încadrare juridică a faptei, prin aceea că activitatea infracțională a rămas în fază de tentativă, situație în care se impuneau a fi reținute dispozițiile art. 20 C. pen., raportate la art. 208 și 209 lit. e) C. pen.; - nu s-a făcut o judicioasă individualizare a pedepsei în raport de noua încadrare juridică a faptei și de situația personală a inculpatului. Examinând criticile formulate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 și 14 C. proc. pen., se constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează.

Într-adevăr, instanța de fond procedând la schimbarea încadrării juridice trebuia să dispună condamnarea inculpatului pentru noua infracțiune și să facă cu această ocazie și o reindividualizare a pedepsei astfel stabilite. Se impunea reindividualizarea pedepsei, cu atât mai mult cu cât, schimbarea încadrării juridice a atras condamnarea pentru o infracțiune sancționată mai puțin sever, cu o pedeapsă situată între limitele legale cuprinse între 3 la 15 ani, decât cea anterioară ale cărei limite legale se plasau între 4 și 18 ani închisoare. Chiar dacă recurentul inculpat este recidivist și a avut conduită oscilantă pe parcursul procesului se impunea, chiar și în aceste condiții, operarea unei reduceri a cuantumului pedepsei cât și în raport de faptul că prin fapta dedusă judecății nu s-a produs un prejudiciu părții vătămate; de altfel aceasta nici nu s-a constituit parte civilă în cauză, piesele și subsansamblurile sustrase fiind recuperate de la inculpat.

În acest context, pentru a da considerarea necesară dispozițiilor art. 72 C. pen., pentru a stabili o pedeapsă proporțională pericolului social atât al faptei cât și al făptuitorului și în scopul respectării dispozițiilor art. 52 C. pen., se va redoza pedeapsa la limita minimă legală sancționatoare. Pe de altă parte, se constată că hotărârea atacată încalcă și prevederile art. 71 C. pen., privind conținutul pedepsei accesorii, critica fiind examinată, din oficiu, în baza cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Astfel, conform art. 71 alin. (2) C. pen., interzicerea drepturilor părintești cuprinse în art. 64 lit. d) C. pen., se aplică numai ținând seama de gravitatea faptei, persoana inculpatului sau de interesele copilului.

Pe de altă parte, inculpatul nu s-a folosit în comiterea activității infracționale de o funcție sau de o profesie pentru a-i fi interzis dreptul înscris în art. 64 lit. c) C. pen. În acest context, ținând seama de împrejurările și condițiile concrete în care s-a comis fapta inculpatului nu-i pot fi interzise drepturile de la art. 64 lit. e) și d) C. pen. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpat, decizia pronunțată în apel urmând a fi casată, pentru considerațiunile expuse, numai cu privire la individualizarea pedepsei principale și conținutul pedepsei accesorii. Cât privește critica vizând încadrarea juridică a faptei, aceasta este nefondată.

Așa cum rezultă din procesul verbal de cercetare a locului faptei și din planșele fotografice, recurentul inculpat a detașat piesele și subsansamblurile sustrase pe care le-a cărat într-un sac, la distanță, lângă drumul de acces. Ori, esențial pentru stabilirea încadrării juridice este în această situație realizarea apropierii și intrarea efectivă în stăpânirea bunurilor sustrase (indiferent de durata acestei stări de fapt) ceea ce în fapt inculpatul a realizat prin modul în care a comis infracțiunea. În cauză acțiunea de deposedare a fost dusă până la sfârșit, realizând infracțiunea consumată pentru care inculpatul a fost corect condamnat. Pentru aceste considerente critica se va respinge, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul I.M. împotriva deciziei penale nr. 972 din 9 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia penală atacată numai cu privire la individualizarea pedepsei principale și conținutul pedepsei accesorii. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 și 209 lit. e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., de la 4 ani și 6 luni închisoare la 3 ani închisoare. Interzice inculpatului în condițiile art. 71 C. pen., în timpul executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor, inclusiv cele privind contopirea pedepselor conform art. 36 C. pen.

și revocarea liberării condiționate, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) și e9 C. pen. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru asistența juridică a inculpatului, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 septembrie 2006.