ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1601/2004

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1138 din 9

decembrie 2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca

neîntemeiată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de

petiționarul condamnat V.C. și l-a obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că petiționarul a solicitat întreruperea executării

pedepsei de 22 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 41

din 18 aprilie 1995 de Tribunalul Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 390

din 20 februarie 1996 a Curții Supreme de Justiție, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În motivarea cererii, petentul

condamnat a arătat că părinții săi sunt bătrâni și bolnavi și locuiesc într-o

casă care se află într-o stare avansată de degradare, fiind necesară prezența

acestuia pentru reparațiile necesare, petentul condamnat fiind de meserie

zidar.

Din cuprinsul referatului de anchetă

socială dispus în cauză, instanța a reținut că, la domiciliul petentului, în

comuna Vedea, Jud. Giurgiu, locuiește mama sa, care este asistent social la

persoane cu handicap, beneficiind de o indemnizație lunară de 1.400.000 lei,

iar locuința în care locuiește aceasta, împreună cu celălalt fiu și fiicele

acestuia, nu necesită reparații urgente care să justifice prezența

condamnatului la domiciliul mamei sale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel condamnatul, invocând ca motiv, în susținerea cererii de

întrerupere a executării pedepsei, aspecte de ordin familial.

Prin decizia penală nr. 4 din 9

ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de condamnat, apreciind ca fiind legală și temeinică

soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei, în termen legal,

a declarat recurs condamnatul V.C., solicitând admiterea recursului, casarea

hotărârilor și, rejudecând, întreruperea executării pedepsei în baza art. 455,

raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Verificând actele dosarului cauzei,

Curtea constată următoarele:

Instanța de fond a respins, în mod

corect, cererea de întrerupere a executării pedepsei de 22 ani și 6 luni

închisoare, la care a fost condamnat petentul prin sentința penală nr. 41 din

18 aprilie 1995 a Tribunalului Argeș, în dosarul nr. 4687/1994, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 390 din 20 februarie 1996 a Curții Supreme

de Justiție, pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Din ancheta socială efectuată în

cauză nu rezultă că locuința părinților condamnatului ar necesita reparații

urgente, care să impună prezența acestuia la domiciliul părinților, iar

condițiile de viață modeste ale acestora nu constituie împrejurări speciale în

sensul prevederilor art. 453 lit. c) C. proc. pen., care să impună întreruperea

executării pedepsei.

Față de aceste considerente, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să fie respins, ca

nefondat, recursul declarat de condamnat.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul V.C. împotriva deciziei penale nr. 4 din 9 ianuarie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul condamnat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 martie 2004.